ion iliescu

Pe 6 februarie 2015 s-au împlinit 25 de ani de la înființarea FSN.
Au trecut deja șase luni.
Nu cred ca de la 6 februarie pînă acum să fi avut cineva bunăvoința nu să sărbătorească, dar măcar să consemneze momentul în termeni fie și neutri.

Teoretic, FSN e revendicat de PSD ca fiind primul nume al partidului.
Pe site-ul PSD putem citi, la capitolul Istorie a PSD, după o deraiere cu Partidul lui Dobrogeanu Gherea și Partidul lui Constantin Titel Petrescu drept strămoși ai partidului Baronilor locali, această precizare:
„La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvarii Nationale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferinţă Naţională a FSN, care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu.”

Nimic mai fals.
Frontul Salvării Naționale a fost un organ provizoriu de conducere a României după căderea lui Ceaușescu.
El s-a transformat în partid și nu în mișcare populară, cum bîiguie site-ul PSD, printr-o șmecherie de tip bolșevic pusă la cale de Ion Iliescu, așa cum învățase el la Moscova de la colegii sovietici.

În 22 decembrie 1989 FSN s-a constituit ca organ provizoriu de conducere a României după căderea lui Nicolae Ceaușescu și nu ca partid. Ipostaza de organ de stat și nu de partid condus de Ion Iliescu a făcut ca multe personalități de orientare pro-europeană să accepte să facă parte din FSN.
Scriam în Expres din 13 februarie 1990:
„Pînă la 9 februarie 1990 România a fost condusă de un organism al puterii de stat avînd numele de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Cum o arată însăşi denumirea, acest Consiliu era şi organismul conducător, să-i spunem, C.C.-ul (fără nici o intenţie aluzivă) al organizaţiei intitulate Frontul Salvării Naţionale. Frontul Salvării Naţionale îşi anunţă brusc intenţia de a participa la alegeri. Partidele politice, cetăţenii protestează. Şi pe drept cuvînt. Prin Consiliul F.S.N., organizaţia politică intitulată Frontul Salvării Naţionale conduce ţara. Această organizaţie nu poate fi şi arbitru şi jucător totodată. Şi atunci, ce face conducerea Frontului Salvării Naţionale? Transformă Frontul, pe care l-a condus pînă la 9 februarie, în partid politic şi proclamă deodată că el, Consiliul, n-are nici o legătură cu acest partid. El se află deasupra organizaţiilor politice (inclusiv a F.S.N.) ca organism creat de Revoluţie!”

Înființarea FSN de către Gașca lui Ion Iliescu a fost, de altfel, și faptul care i-a trezit pe români la realitate:
Noul regim, condus de Ion Iliescu, nu era altceva decît varianta românească a Gorbaciovismului. Un comunism cu fața umană, dispus să joace cu brio comedia pluralismului, ca să nu mai spună Occidentul (de la care URSS voia parale) că în Est nu-i democrație, ci dictatură.

Din acel moment, al anunțului privind înființatea FSN, au început în București demonstrațiile de stradă, iar Occidentul a ridicat o sprînceană spre România.
Ca unul dintre jurnaliștii care au dus un război crîncen cu FSN-ul lui Ion Iliescu, scriam pe cristoiublog.ro din 24 iulie 2015, după Lovitura de palat de la PSD, despre FSN că e partidul „pitecantropiei politice din primii ani postdecembriști”.

Astfel constituit printr-o șmecherie tipic bolșevică, FSN condus de Ion Iliescu e responsabil de cea mai neagră perioadă din istoria postdecembristă: cele patru mineriade – ianuarie 1990, februarie 1990, iunie 1990, septembrie 1991 –, evenimentele de la Tîrgu-Mureș, reprimarea presei, persecutarea Opoziției, crearea și întreținerea în lume a suspiciunii că România vrea să rămînă în sfera de influență a Moscovei.

Mult mai grav, în regimul FSN, sub înalta protecție a lui Ion Iliescu România a trecut în mîinile corupților.
Într-o lucrare remarcabilă Alex Stoenescu arată, cu documente, cum Ion Iliescu a dat decizii pe bandă rulantă prin care se înlesnea cumpărarea avuției naționale pe nimic, în schimbul supraviețuirii sale la șefia statului.

A fost un adevărat miracol spargerea Frontului, ca urmare a inițiativei istorice a unui Grup de tineri luminați, conduși de Petre Roman.
Dacă FSN nu se spărgea, mai mult ca sigur România ar fi fost azi Belarusul Balcanilor!

Toate acestea au făcut ca aniversarea a 25 de ani de la înființarea FSN să fie trecută sub tăcere nu numai de presă, dar și de PSD.
Deși, teoretic, PSD se revendică de la FSN, sub conducerea lui Victor Ponta, partidul a evitat ca pe ceva jenant moștenirea Ion Iliescu.
Victor Ponta a susținut c-a fost în Piața Universității.
Unii membri ai echipei sale – precum Sebastian Ghiță – au cerut în public despărțirea PSD de imaginea cumplită a FSN-ului lui Ion Illiescu.
Mișcarea a fost necesară și în cadrul reformelor cerute de viață, pentru ca PSD să supraviețuiască noilor realități românești, marcate de apariția unor generații care n-au cunoscut comunismul, generații născute și educate în democrație.

Trecerea sub tăcere de către echipa de tineri a lui Victor Ponta a aniversării FSN a fost un gest politic înțelept.
Au trecut, iată, șase luni de la momentul aniversar.
Joi, 30 iulie 2015, vine însă Lovitura de teatru:
Noul președinte al PSD, parvenit la putere printr-o intrigă din boscheți, tipic PSD-istă, anunță sărbătorirea de către PSD a 25 de ani de la înființarea FSN ca 25 de ani de existență a partidului:
„Şi, în final, nu cred că toţi membrii PSD ştiu că în acest an partidul nostru împlineşte 25 de ani. În acest sens, vom realiza, în această toamnă, un set de documente programatice, doctrinare, precum şi de istorie ale partidului şi, de asemenea, o serie de acţiuni care să marcheze acest eveniment.”

Dincolo de aberațiile care definesc acest anunț (PSD își amintește la finele lui iulie de o aniversare de la începutul lui februarie, programarea unor acțiuni care să sărbătorească mineriadele, jefuirea avuției naționale, cenzurarea presei, cotonogirea adversarilor politici, orientarea spre Moscova a României), rămîne întrebarea:
Ce l-a apucat pe Liviu Dragnea?
Cum ce l-a apucat?
Plătește prețul sprijinului dat de Ion Iliescu în Lovitura de palat prin care a pus mîna pe PSD.

În răspunsul dat aprecierii mele că FSN e partid al pitecantropiei politice din primii ani postdecembriști, Ion Iliescu se lansează într-o elogiere delirantă a FSN:
„FSN nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice. Este treaba domniei sale pe cine și cum a servit și servește. FSN, cu toate limitele și erorile sale – proprii tuturor partidelor din tranziția spre democrație – a fost un partid responsabil, care a construit instituții democratice, o Constituție în acord cu normele europene, a inițiat tranziția la economia de piață, a condus România atunci când a ieșit din CAER și din Tratatul de la Varșovia, a dus-o în Consiliul Europei. Violențe sociale au fost și în perioada mandatului președintelui Emil Constantinescu.

Am mai scris că Ion Iliescu e incapabil de cea mai mică privire autocritică din perspectiva trecerii timpului asupra a ceea ce a făcut el în această viață. De 25 de ani, de cînd nu i se întîmplă nimic (așa de puternice sunt rețelele rusești în România postdecembristă?!), nu l-am surprins o clipă pe Ion Iliescu regretînd ceea ce a făcut, recunoscînd că în anumite momente a greșit.

Explicabil.
Bolșevicii nu greșesc niciodată!
Sub tăria acestei gîndiri bolșevice, Ion Iliescu a turbat văzînd că Victor Ponta nu sărbătorește 25 de ani de la înființarea FSN. Ar fi fost pentru Ion Iliescu un nou prilej de a se da istoric, de a-i înjura pe toți cei care l-au criticat pentru mineriade, pe toți cei care i-au cerut condamnarea pentru moartea a 1100 de oameni nevinovați în decembrie 1989.

Gașca anti-Ponta, condusă de cu Liviu Dragnea, a încheiat cu Mumia stalinistă această negustorie:
Mumia contribuie decisiv la parvenirea lui Liviu Dragnea mințindu-i pe delegați că e vorba doar de un interimat, iar Liviu Dragnea impune PSD sărbătorirea a 25 de ani de la înființarea FSN.

Că prin asta PSD dovedește fără putință de tăgadă întoarcerea la FSN, că bruma de imagine modernă a partidului se duce dracului, n-are nici o importanță pentru Liviu Dragnea.
PSD va sărbători cu fast Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Cu acest prilej Ion Iliescu va ieși în balconul Palatului Victoriei, ca-n zorii zilei de 14 iunie 1990, pentru a mulțumi minerilor c-au venit la București la chemarea sa!

 

Sursa: cristoiublog.ro

9 COMENTARII

  1. Eu le spun speriatilor de bau baul „ruso-bolsevic” Daca lovitura de stat din ’89 era organizata de rusi , astazi faceam parte din federatia rusa . Nu rusii ne-au bagat in EU ci americanii . Ei vor sa devina stapanii lumii. De ce credeti ca vor sa-l doboare pe Putin ? Pentru ca Putin si rusii , mai au ceva ce noi ceilalti am vandut pe doi lei si nici macar . Am aruncat la gunoi gratis patriotismul si mandria nationala . Ca asa au vrut americanii . Cine vreti voi sa-l judece pe Iliescu , americanii ? Ca rusii nu au fost implicati de loc

  2. Reamintesc celor care au uitat sau nu au avut ocazia să-l vadă la televizor pe tovarășul Ilici Iliescu care la întrebarea moderatorului -Spuneți-ne domnule președinte cine ai fost teroriști? capul statului răspunde-Nu o să-i știți niciodată.A spus așa fiindcă numai cine știe exact poate da un asemenea răspuns.Așa că iubiți compatrioți nu tot ce zboară se mănâncă așa cum este obiceiul pe la noi. Au furat și ce a fost începutul sfârșitului dezastrului comunist, ca ei să se salveze de la dispariție.În rest izmene pe călători.Iliescu poate fi ușor condamnat pentru teribilele mineriade, dar nu se mișcă nimic, suntem în continuare conduși în subteran de clica bolșevică care s-a salvat în ’89, cel mai mare dușman pe care l-a avut țara noastră de-a lungul timpurilor.

    • suntem in continuare condusi de criminal iliescu si puscarias nastase si voiculescu

  3. Diavolul asta de Iliescu ……mai are putin si se duce la prietenul lui cu coarne………
    MARE PROSTIE CA NIMENI NU IL CONDAMNA PENTRU MINERIADE….

  4. Maestre , sau daca preferati Nenea. Va stimez mult dar sunt nevoit sa va corectez . Rusia si „bolsevicii ” nu au avut nici in clin nici in maneca cu „revolutia din ’89 si o stiti foarte bine . Inca din 1980 , fauritorii mondializarii ( care nu sunt in nici un caz rusi bolsevici, sau KGBisti ) au trecut la viteza superioara. Inca de la Yalta , mondialistii aveau planurile pentru Mondializare dar nu stiau , sub ce forma politico-economic vor face Mondializarea . De aceea , de comun acord cu Stalin , au organizat experimentarea comunismului in lagarul comunist si al liberalismului in occident si asta ,pe timp de 60 de ani .Cand a venit sorocul celor 60 de ani , s-a luat decizia unei mondializari de tip sionist-religioasa cu economie supra liberala. Inca din ’80 s-a trecut la „uciderea lagarului comunist prin sabotarea economiilor comuniste cat si a conducatorilor tarilor comuniste. Asa s-a facut ca dusmani de-ai lui Ceausescu ,ba chiar si unii „pretini” carora li s-au promis miliarde , au fost racolati de fauritorii mondializarii ca sa-l saboteze prin hartuirea populatiei ; taierea luminii la ore de seara , infometarea populatiei , lipsa de produse de stricta necesitate . Aici , banditul de Voiculescu , Brucan , Roman ,Iliescu , s-au intrecut pe ei insasi . Nu vi se pare curios ca vandalizarea romaniei a fost infaptuita la comanda americana si nu rusa ? Bechtel , Gabriel Aurarul , sunt cei mai mari sarlatani care au injunghiat Romania iar acestia nu sunt rusi kagebisti ci americano sionisti asa ca , lasati-o mai moale cu „rusia bolsevica” . Eu , il prefer de o mie de ori pe Putin ca Bush, Obama si alti inventatori de „arme de distrugere in masa ” . Ce naiba . Pe vremea forumului de la Romania Libera de acum cativa ani , va adoram atitudinea anti capitalista .
    Cu respect

Comments are closed.