tsipras

Agenția Reuters a transmis o depeșă de la Washington despre declarația Casei Albe privind Rezultatele Referendumului din Grecia.
Potrivit Agenției, în numele Administrației Obama, purtătorul de cuvînt Josh Earnest a declarat că se impune din partea Marilor Puteri Europene să rezolve rapid Criza grecească.
În ce sens?
Purtătorul de cuvînt a declarat:
Referendumul s-a încheiat, dar viziunea noastră rămâne aceeași”.

Despre ce viziune e vorba?
Despre cea afirmată de Barack Obama în interviul acordat CNN pe 2 februarie 2015, după victoria Siryza în alegerile din Grecia din 25 ianuarie 2015.
Rugat să comenteze victoria unui partid al cărui Program electoral l-a reprezentat făgăduiala de a respinge măsurile de austeritate impuse de Germania, Barack Obama a declarat: :
„Nu poți să mai pui presiune pe țările aflate în plină recesiune. La un moment dat, este nevoie de o strategie de creștere economică pentru a-și achita datoriile. Grecia are o uriașă nevoie de reforme, dar este foarte greu să inițiezi aceste schimbări când nivelul de trai al oamenilor a scăzut deja cu 25%. Pe termen lung, sistemul politic, societatea nu pot suporta. ”

Comentînd interviul The Wall Street Journal pune punctul pe i titrînd:
Obama Expresses Sympathy for New Greek Government

Alexis Tsipras a cîștigat scrutinul la scor în defavoarea partidelor tradiționale din Grecia cu un faimos Program anti-austeritate.
Dacă ar fi să credem politrucilor români, Guvernul Alexis Tsipras e un Guvern comunist.
Așadar, în conflict cu politrucii români și cu guriștii din presa noastră, președintele american își exprimă simpatia față de acest Guvern comunist.

Cum dracu’?
Cum dracu’ de-și proclamă fățiș susținerea pentru acest comunist președintele american după ce Marile Puteri Europene, în frunte cu Germania, au făcut ca trenul la vestea că Syriza a învins în alegeri?
O întrebare cu atît mai interesantă cu cît pînă-n ziua Referendumului liderii Marilor Puteri europene, politicieni declarați de dreapta, care și-au impus Programul și în politica UE, nu s-au sfiit să-și dezvăluie public antipatia față de Guvernul grec. O antipatie care – sunt sigur – și-a spus cuvîntul și în lipsa de flexibilitate de la negocierile cu Grecia.
S-ar putea presupune că americanii, interesați vital din punct de vedere geopolitic în păstrarea Greciei în frontul occidental, sunt mai dispuși la concesii economice decît nemții.

Rămîne însă mai mult decît semnificativ un fapt, peste care s-a trecut în România:
Premierul grec, deși comunist, n-a pus la îndoială o clipă, din 2004, anul debutului său de ascensiune politică, apartenența Greciei la NATO, relația țării cu America.
De la un comunist te-ai aștepta, nu-i așa? să tune și să fulgere împotriva bazelor americane din Grecia

S-a făcut mare caz la noi de o posibilă orientare a Greciei către Rusia prin Guvernul Syriza.
Nici o dată nu dezvăluie că Alexis Tsipras ar avea de gînd să se orienteze către Rusia.

Eu cred că Alexis Tsipras e omul americanilor.
În Grecia minată de putreziciunea partidelor tradiționale, se simțea nevoia unui partid al oamenilor fără cravată, care vin la Guvern pe motocicletă, un partid de Stînga într-o țară care e de Stînga prin tradiție, un partid al tinerilor într-o țară dominată de politicieni bătrîni.

Americanii au acest obicei de a sprijini în diferite țări ale lumii partide și personalități care se bucură de mare suport popular.
Prin intermediul acestor partide și al acestor personalități americanii se bucură de sprijin popular în politica lor planetară.
Alexis Tspras a fost prea sigur în toate acțiunile sale din ultima vreme pentru ca să nu credem că știa în spate un aliat de puterea SUA.
Să fie Alexis Tsipras omul americanilor?!

 

Sursa: cristoiublog.ro

5 COMENTARII

  1. Basina Sulfuroasa NU citeste istorie!

    A mai existat un lider asemanator platit de Stalin pentru o revolutie comunista dupa al II lea razboi mondial! A fost inabusita in singe iar „comunistii” greci au taiat-o pe unde au apucat….inclusiv citeva zeci de mii in Romania.

    Ce s-a schimbat de atunci pina acum? Omul? NU!; doar tehnologia!
    Prostanac mai esti mai MIDGET!

  2. Tsipras,este în primul rând omul poporului grec,care nu a trădat în vremuri grele,așa cum au făcut toți politicienii noștri ,cu concursul serviciilor și justiției în ultimii 25 de ani.
    Tsipras ,are relații bune cu Obama dar și cu Putin și o face numai în interesul poporului grec,pe când la noi se face altfel.
    Tsipras,sigur nu este mason,așa cum sunt majoritatea politicienelor noștri.

  3. Tonomatul comunist molfaitor de prune Cristoiu a esuat iremediabil… Mai bine s-ar izola in localitatea de renume international Gagesti si ar studia nasterea puilor vii in care e expert.

Comentariile sunt închise.