ion cristoiu 2Mai mulți cititori ai acestui blog mi-au atras atenția asupra unui amănunt:
Aceiaşi Jandarmerie, condusă de un creier cu bocanci, pe numele său Mircea Olaru, care-şi bătea joc de noi zicīnd că mineriada din 10 august a fost o plimbare prin București, i-a snopit pe cei de la Pungeşti pe motiv că demonstrau neautorizat.
Acțiunea Bulangiilor a fost salutată de Victor Ponta pe motiv că la Pungești s-a încălcat Legea, organizîndu-se o demonstrație neautorizată.

Luînd īn serios scrisul cititorilor mei inteligenți, am urmărit cu atenție reacția celor răspunzători de ordinea publică.
Profitīnd de căcăcioşenia Marelui Partid al Gînsacului care mormăie, Klaus Iohannis, ministrul de Interne, Gabriel Oprea s-a dedat unei comedii ieftine.
A zis c-a cerut o analiză!
Ce spui tu, generale de ață?
Care analiză?
De durere că Patronul lor a fost condamnat la 10 anii închisoare și, astfel, ei nu se vor mai bucura de miile de euroi, niște vidanjori sub acoperire de ziarişti au inițiat un miting neautorizat.

Nimic nu poate fi mai primejdios decît un asemenea protest.
Un dement a lovit o jurnalistă.
Dacă protestul e autorizat, răspund cei care au cerut autorizație.
Īn cazul mineriadei, cine să răspundă? Mircea Badea? El n-a cerut autorizație. El susține c-a ieșit la plimbare, chemînd să-l însoțească vreo cîteva mii de oameni.
Dar dacă demenții dădeau cu bolovani în jurnaliştii indicați de slugile lui Victor Ponta, foste ale Puşcăriaşului?

Să fim serioşi!
Gabriel Oprea joacă īn scenariul pus la cale de Candidatul Penalilor din România, Nemuritorul Plagiator, Victor Ponta.
Iresponsabilul vesel a reacționat la criticile aduse pasivității forțelor de ordine zicînd că-i vorba de libertatea presei.

Ce spui ginerică?
Păi, dacă un jurnalist îi arde nevestei tale un picior în fund nevestei tale, tu ce faci?
Scrii pe Facebook că tu respecți libertatea presei?!

Reacția lui Victor Ponta spune totul despre scenariul pus la cale de el, Candidatul Penalilor.
Un scenariu care a debutat cu mineriada pensionarilor de duminică, 10 august 2014.

Știrea potrivit căreia CNA n-a înregistrat emisiunile incitatoare ale Antenei 3 pe motiv că n-a avut curent mă confirmă în teza susținută într-un text anterior despre o mineriadă pusă la cale de Victor Ponta care a impus o pasivitate dubioasă unor instituții ale statului precum Jandarmeria și CNA.

Cei de la Antena 3 vor iniția o succesiune de acțiuni anti-Băsescu în numele libertății de a protesta.
Prin contracte ilegale, el, Candidatul Corupților, le asigură mai departe salariile uriaşe, date de Puşcăriaş tot din jefuirea statului.

Deşi neautorizate, mişcările, discret alimentate cu participanți de către PSD, vor fi privite de forțele de ordine cu amabilitate.
Marele Partid  al Gînsacului Mormăitor, Klaus Iohannis, nu va emite nici un mieunat, d-apoi un protest, de teamă să nu fie taxat drept băsist.

Ce rezolvă prin asta Victor Ponta?

  1. Impune drept unică  temă de campanie Dărîmarea Regimului Băsescu;
  2. Incită la violențe împotriva jurnaliştilor care-l critică;
  3. Abate atenția presei independente de la ilegatitățile lui făcînd-o să se ocupe de slugile de laAntena 3;
  4. Dă şah Marelui Partid al lui Peşte, zis și PNL, obsedat de spaima de a nu fi acuzat că e băsist.

Cum poate fi stopată diversiunea?
Prin respectarea de către forțele de ordine a Legii care interzice mitingurile neautorizate.
Aflate în subordinea lui Gabriel Oprea, forțele de ordine vor fi complice cu diversiunea electorală a lui Victor Ponta.
Asta şi pentru că Opoziția e întruchipată de Milițianul Vasile Blaga şi de Gînsacul Mut Klaus Iohannis!

 

Sursa: cristoiublog.ro

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.