ponta_kovesi

Vineri, 5 iunie 2015, premierul României, Victor Ponta, a fost convocat la DNA și pus sub învinuire atît ca avocat, cît și ca premier.
După momentul convocării, DNA a remis Presei un Comunicat insipid, în care, ca de obicei, în ultimul timp, se face multă proză proastă, semn al unei realități hazlii:
Procurorii vor să țină locul jurnaliștilor, deveniți, la rîndul lor, procurori.

Din acest Comunicat, singurul lucru interesant, pe lîngă aberația de a acuza drept conflict de interese propunerea de către un șef de partid ca cineva să fie ministru, ( e un conflict de interese propunerea lui Klaus Iohannis ca Alina Gorghiu să fie președinta PNL?), am putut remarca faptul că din coada textului lipește celebrsa referire la Sprijinul dat de SRI.

Pînă acum, SRI își făcea un motiv de înfoiere curcanistică din prezența referii la implicarea sa într-un dosar de corupție. Desigur, asta transformase SRI într-un soi de Miliție Economică, ipostază – care sunt sigur – a picat și pică prost acelor tineri care s-au angajat aici pentru a se bate cu KGB și nu Mischie de la Gorj, pentru a fi un Bond român, și nu un Tudor Postelnicu al lui Nicolae Ceaușescu. Absența referirii poate avea mai multe explicații:

Folosirea DNA pentru tranșarea unei bătălii strict politice între două partide – PSD și PNL – a fost socotit de SRI un rahat prea rău mirositor pentru a se afișa cu Dosarul Victor Ponta.
SRI nu putea recunoaște public faptul că l-a spionat chiar pe premierul României, indiferent c-a făcut-o sau nu.
Eduard Hellvig a trecut la punerea în practică a deciziei de a scoate SRI – cel puțin la nivelul imaginii publice – din tocătura compromițătoare a păruielii interne pentru a accentua imaginea de Serviciul de Intelligence, concentrat pe bătălia cu amenințările la Siguranța Națională.
SRI a fost implicat pînă gît în punerea la cale a iminentei schimbări de majoritate parlamentară prin intermediul Cătușelor. Absența referirii la SRI e o diversiune prin care SRI vrea să nu fie implicat în Scandal.
Lovitura de forță (pentru că o să vedeți, e chiar o lovitură de forță, un plan pus la cale pînă la cele mai mici amănunte, de care guguștiucul Victor Ponta nu-și dă seama) a fost gîndită de Klaus Iohannis împreună cu PNL și cu DNA fără știrea SRI.
Dvs ce credeți? SRI n-a știut de această lovitură de forță ?

 

Sursa: cristoiublog.ro

9 COMENTARII

  1. Romanii s-au bucurat cand a cazut Ceausescu chiar daca rusii au organizat totul ,asa ne-am bucura la fel daca ar pica Ponta cu toti coruptii chiar daca e pusa la cale de DNA si SRI. Domnu Cristoiu esti ca o placa stricata tu nu vezi ca pe astia nu poate sa-i deie jos nimeni ca suntem o tara de idioti cum a zis TUTEA, sa-i deie jos cine o vrea numai sa pice o data.

  2. Daca SRI-ul nu avea informatii despre aceasta situatie (coruptie la varful executivului), care are implicatii ce ating siguranta nationala, atunci acest serviciu ar fi trebuit desfiintat pe motiv de incompetenta. Deasemeni, dar pe motive de tradare, daca nu ar fi transmis informatiile detinute catre institutiile judiciare competente. Maestre, te rog revino-ti.

  3. Tovarase Cristoiu… ! Tovarase Cristoiu!!… Alo, ma nene!!! … Cine vede lovituri de forta peste tot e bine sa mearga urgent la oftalmolog.

  4. mie imi pare rau, de ceea ce am citit aici, acuma cativa ani, doar un palc de manifestanti, dadeau jos un guvern si deasemeni, au dat lumina verde suspendarii lui basescu.
    acuma basescu n are voie sa faca la fel, ce daca a fost presedinte, sa stii domn cristoiu ca omul asta are o credinta, cu adevarat, asa cum e el, cu defecte si enervant…
    si multi dintre noi il simt si l cred, macar sa destepte el lentoarea asta in care zac multi romani, pacaliti de ponta si de baronii din toata tara cu firimituri de propaganda si paine … si circ…
    ce, basescu are draci pe el sa nu faca si el ?
    ceva?
    din nou?
    ne trebuie, maestre!
    capitalisti sau comunisti… ideea este ca milioane si milioane zac in conturi buzunare si averi de la psd sau pnl samd de 25 ani, iar noi romanii avem salarii de cateva sute de lei, ne omoram masinile pe drumuri , desi platim taxe si impozite, nu mai zic, daca, in ghilimele, uitam , sa platim lumina, apa, etc, suntem taxati si exploatati mai ceva ce pe vremea lui ceausescu.
    nu mai e vorba de ceausescu sau basescu pan la urma, e vorba ca un grup de oameni au pus stapanire pe tara s o joaca in picioare cum vor.
    asa ca hai la lupta1
    cu cine?
    avem doar o floare,
    pe basescu!
    nu se face primavara?
    hai sa vedem!

    • bravo,romanule ,te cred si hai in strada langa Basescu ….avem de castigat sigur ,decat langa o gasca de hoti si excroci si unul precum Cristoiu care-i pupa-n fund ca lau apucat dracii sau a ramas fara bani !

  5. Tovarase Cristoiu, deja nu te mai ascunzi ci esti pe fata un aparator al comunistilor! Auzi, ia-l acasa pe mitomanul comunist plagiator hot si evazionist Poanta si bucura-te de el!

  6. Bineinteles ca SRI,cunoaste toate detaliile.
    Dumneavoastra,insa, de ce va contraziceti?Guvernul Ponta, nu mai este un pericol pentru Romania?
    Dl.Radu Moraru, are dreptate,de ce nu au inceput cercetarile cu banii de la Rompetrol si celelalte mult mai grave?Valabila intrebarea, pentru toate tunurile date in cei 25 de ani de toata clasa politica???

  7. Tovarase Cristoiu,

    Eu sincer cred ca matale ai mai dat drumul la un vint sulfuros!; asa cum faci in fiecare zi. Punct!

Comentariile sunt închise.