Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat, într-un interviu acordat publicației The New York Times, că trecerea la moneda euro în anul 2015 “nu mai intră în discuție”, iar încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menținerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exercițiu de disciplină.

Isărescu a afirmat că, menținând moneda națională, România câștigat flexibilitatea de a ajusta dobânzile, de a controla lichiditatea și de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar.

„Sigur că au apărut nemulțumirea și dezamăgirea, deoarece aderarea la UE a fost văzută ca un panaceu. Visele au fost prea înalte”, a adăugat Isărescu, potrivit New York Times.

Avantajele oferite de menținerea propriilor monede sunt scoase în evidență de situațiile dificile din țări ca Grecia și Spania, unde autoritățile nu mai au la dispoziție măsuri de politică monetară pentru a-și resuscita economiile „muribunde” și a reduce șomajul ajuns la cote alarmante, de aproximativ 25%.

În consecință, mai multe state est-europene s-au răzgândit cu privire la adoptarea euro. Printre ele se numără Cehia, Ungaria și Polonia.

16 COMENTARII

  1. Cât se intârzie cu ADERAREA la zona EURO este timp pierdut.

    Lipsa de curaj in ADERAREA la zona EURO se justifica ca se doreste o ROMANIE fara ORDINE, DISCIPLINA, COMPETITIE, MUNCA si MERIT.

    ROMANIA nu este obligata sa adere la zona EURO dar nu trebuie sa mai planga ca tara nu este ca GERMANIA.

    Sa gândesti ca in ROMANIA si sa câstigi ca in GERMANIA nu este posibil !!!

    Este nevoie de ORDINE si de RESPECT al valorilor !!!

  2. €ra prea frumos ca sa fie adevarat sintem la coada Europei si asa o sa raminem daca nu ne trezim noi cei multi sa scapam de mafioti.

  3. Oricum totul e raportat la euro.
    calculul pretului carburantilor, calculul pretului gazelor, pretul energiei electrice, s.a.
    Singura diferenta ca nu vor exista euro tipariti cu insemne romanesti.

  4. Trecerea la euro… Nu stim daca trecem iarna cu plagiatorul, daramite sa ne mai gandim si la euro in 2015…

  5. super, eu locuiescin Portugalia de cativa ani si am am auzit acelasi lucru de la zeci de persoane, de cand au pierdut escudo in favoarea euro, li s-au marit preturile (la unele produse de mica valoare s-au dublat instant) si in timp marea majoritate a persoanelor au inceput sa castige tot mai putin (de la un salar de 1000 de euro care am toti il castigau, s-a trecut incet incet la a se castiga minimumul pe economie de 500 de euro )

  6. geronimo, se vede de la o posta cat de pcr-ist
    est ca il copii in zicale pe fostul presedinte de O ZI, ca nu ne vindem tara si sa ii aduca inapoi pe toti in tara dandule niste bani…..

    • 😆 😆 aurele am messengerul virusat…o sa ma ocup sa il aduc in ordine 😉
      xxx

  7. Mentinerea monedei nationale, flexibilitatea ajustarii dobanzilor, reducerea deficitului bugetar … bla, bla, bleah …
    Bine ca altii s-au razgandit cu privire la „adoptarea” monedei euro, numai noi nu si nu, ca suntem „baietzi dashteptzi” si noi nu suntem in pericol !!!
    Nici nu e de mirare ca suntem in groapa deja, cu asemenea loaze la conducere …
    Si sa nu uitam ca itzkarescu parca e membru in sleahta „Clubul de la Roma”, care numai binele europenilor nu-l doreste, ci sclavia lor pe veci ! Daca nu ar fi fost membru, nu pupa el atatia ani conducerea BNR !
    Daca se gaseste vreun fraier sa mai creada ca sus-numitul vrea cu adevarat binele tarii si al nostru, se inseala amarnic. O sa aiba parte de praful de pe toba !
    Nu credeti ? Mai informati-va cu privire la acest sinistru personaj …

  8. laura nu prea vad norocul de care vb.daca stim sa privim in jurul nostru ne dam seama bine cum traiesc romanii.
    -o tara cu 4-5 mil peste hotare,in conditiilein care se spunea ca scapasem de greutatile comunismului, e tare rau prinsa rau.
    -un procentaj enorm.eu nu cred ca mugur isarescu e sa de bun.e acolo de 20 ani.e fantastic sa fii 20 ani sau citi o fi,sa fii cel mai tare din parcare si parcarea sa se surpe tot timpul.insa ptr tine i mijlocul acestei aprcari e totul consolidat.acolo etronul tau.

  9. Mare noroc pe noi! 🙂 Daca nu era Mugur Isarescu Guvernator BNR, ci o persoana mai putin abila, nu stiu unde am fi ajuns.

Comentariile sunt închise.