Imam Ali Hammuda, from Cardiff’s Al Manar Mosque Image from open facebook - for Nikki https://www.facebook.com/ali.hammuda/photos?source_ref=pb_friends_tl

Imamul britanic Ali Hammuda a fost înregistrat în timp ce le revela tinerilor musulmani din Cardiff cuvintele Profetului, opinând că islamul le permite să aibă “sclave sexuale”. Potrivit presei britanice, predicile au avut loc într-o moschee din Cardiff unde s-ar fi produs, în 2014, şi radicalizarea a cel puţin trei tineri musulmani din oraş care au plecat apoi în Siria pentru a se alătura grupării teroriste Statul Islamic.

Daily Mail relatează că audienţa imamului era formată, la momentul halucinantei predici cu privire la înrobirea femeilor, din tineri musulmani, unii chiar de 13 ani. “Ziua Judecăţii e aproape”, spune Ali Hammuda, arătând practic că viziunea sa nu foarte diferită de cea a jihadişilor ISIS.

Afirmaţia ar fi fost făcută cu puţin timp înainte de producerea sângeroaselor atacuri teroriste din Franţa şi Germania, în moscheea în care trei jihadişti din Cardiff – Nasser Muthana, 20 de ani, fratele său Aseel, 17 ani,  şi Reyaad Khan, 20 de ani – s-au radicalizat pentru a fugi apoi în Siria, în urmă cu doi ani, pentru a lupta alături de jihasiştii ISIS

Şocantele predici ale imamului au fost înregistrate în secret, de un reporter sub acoperire, cu ocazia unor halaqa – cursuri religioase în cadrul cărora se studiază Coranul şi Islamul.

În cea mai frapantă parte a discursului său, Hammuda încearcă să explice tinerei audienţe o serie de Hadith-uri islamice (Hadith sunt cuvintele şi faptele lui Mahomed şi ale însoţitorilor acestuia), expunându-şi propria viziune cu privire la una în care Profetul ar fi spus că Apocalipsa va veni în momentul în care o sclavă îşi va naşte stăpânul.

“Cu puţin timp înainte de sfârşitul veacurilor vor fi multe războaie cam aşa cum vedeţi şi în zilele noastre şi din această cauză multe femei vor fi robite, da, femeile vor fi sclave. Şi acestea vor avea relaţii cu stăpânii lor pentru că acest lucru este permis de către Islam. Este permis să aveţi relaţii cu femeia care vă este sclavă sau soţie”, le-a predicat imamul tinerilor săi învăţăcei.

Citiţi mai mult pe: evz.ro