01-atacGuvernarea USL-istă nu ratează nicio ocazie să ne demonstreze că are capul plin de gaze. Dar, de data asta vorbim cu adevărat de gaze: gazele de șist. Este vorba despre o nouă sursă de combustibili despre care se afirmă că, dacă ar fi utilizată pe scară largă, ne-ar putea asigura mult visata independența energetică față de Rusia. Pe plan mondial există zone în care gazele de șist sunt deja exploatate cu succes.

Vasile Surcel

În ceea ce privește România, se bănuiește că și la noi ar putea exista asemenea resurse, dar nimic nu este încă sigur, în lipsa unor foraje de explorare. Conform datelor preliminare, asemenea zăcăminte ar putea exista în Moldova, în câteva zone din județul Vaslui și în Dobrogea. Dar nimic nu este încă stabilit cu claritate. Cu toate acestea există câteva mari firme internaționale care s-au arătat interesate de efectuarea unor astfel de cercetări. Iar exploatarea lor pe scară industrială ar urma abia după această primă etapă, și doar în cazul în care existența unor astfel de zăcăminte ar fi clar demonstrată de specialiști. Dar, cu mult înainte ca specialiștii să fi oferit vreo concluzie, gazele de șist au fost, deja utilizate. Și nu ca surse de energie ci ca argument în bătălia politică, un argument care a demonstrat, încă odată că singurele arme doctrinare pe care le au în dotare politrucii noștri sunt ipocrizia găunoasă și minciuna plină de tupeu.

Nu ne vindem țara…

Primele discuții privitoare la o serie de studii și operațiuni de explorare a unor posibile zăcăminte de gaze de șist, au început încă de pe vremea Guvernului Boc. Atunci o serie de firme străine s-au arătat interesate de acest subiect iar la un moment dat au și existat o serie de tratative privitoare la o viitoare colaborare. Pe atunci actuala USL, era încă în opoziție iar una dintre cele mai des auzite lozinci politicianiste pe care le aruncau pe piață atât PSD cât și PNL era „Să oprim jaful la care se dedă mafia portocalie”, „Jos mafia lui Băsescu care o să ne vândă pe nimic averea țării”. De fapt acest soi de discurs vehement era doar o reactualizare a mai vechiului „Nu ne vindem țara” sloganul FSN-ist care era la modă pe la începutul anilor 90. Bineînțeles că frontul cel mai fertil al acestei isterii a fost Moldova. În primăvara anului trecut, prin lunile martie și aprilie, câteva mii de oameni au participat la două mitinguri de protest organizate în centrul orașului Bârlad. La acele proteste, alături de politruciii USL, au luat parte și câteva zeci de popi din zonă, veniți care cu icoane sfințite, care cu cădelnițe, care împrăștiau nori de tămâie. Nu-i foarte clar ce o fi înțeles moldovenii aceia din cuvinte atât de îmbârligate, precum „exploatărilor și explorărilor perimetrelor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea, adică fisurarea, hidraulică”. Probabil că nimic. Dar chestia aia cu „fracturarea” se potrivea foarte bine cu „mafia portocalie” ori cu „regimul terorist condus de Băsescu”. Și așa li s-a înțepenit în minte până în ziua de azi, când USL-ul, care între timp s-a răzgândit brusc, a început să o „dea la întors” și a devenit un mare adept al gazelor de șist.

Mai bine o dăm de pomană

Ajuns deja la putere, omologat prin niște alegeri pe care le-au câștigat, la un „scor de maidan” după cum se spune în fotbal, politricii USL-iști, scăpați de „mafia portocalie” au întors foaia și au început să fie niște adevărați fani ai „gazelor de șist”. Atunci, în primăvara anului trecut, gazele de șist au fost ambalate propagandistic, la pachet” cu aurul de la Roșia Montană. În luna mai a anului trecut, Victor Ponta a decis „instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de șist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracționare hidraulică.” Apoi, intuind că din „fracționarea hidraulică” ar putea ieși un oarece câștig pentru propriile buzunare, guvernanții au amânat rezolvarea problemei pentru vremuri mai sigure. Astfel că, prin luna mai 2012, premierul a declarat că România va reanaliza în luna decembrie, poziția sa cu privire la explorarea și exploatarea gazelor de șist: „ După aceea, vom adopta o decizie care, pe de o parte, să răspundă preocupărilor privind protecția mediului și, pe de alta, să țină cont de faptul că, pentru România, orice sursă de energie alternativă este extrem de binevenită.” Apoi, tot Ponta a anunțat că deciziile privind Roșia Montană și gazele de șist vor fi amânate până după parlamentare. ” Iar după alegeri au evaluat-o și răs-evaluat-o până când, tot ei au ajuns la concluzie, că de fapt nu este chiar un jaf. Iar acum, la primele luni ale anului 2013, Guvernul Ponta a anunțat că gazele de șist se află printre obiectivele prioritare pe care guvernul le are în vedere până în 2016. Astfel că în cuprinsul capitolului „Energie” din Programul de guvernare 2013-2016, printre proiectele prioritare este inclusă și „demararea acțiunilor de explorare pentru identificarea zăcă­mintelor exploatabile din șisturi bituminoase”. Cum, în ce condiții economice, cât va câștiga țara de pe urma acestei „priorități”? Habar nu avem. Dar sperăm ca tratativele privitoare la această nouă sursă de energie să nu semene cu acelea de la privatizarea Oltchim. Sau cum se întrevede a fi privatizarea CFR Marfă.

Ales, bules!

Domoli la minte, moldovenii care au protestat în primăvara anului trecut împotriva gazelor de șist nu au priceput cum devine treaba cu această schimbare bruscă a Guvernului. Astfel că, și acum ei știu una și bună: nu gazelor de șist! Iar asta a cam început să încurce afacerile guvernanților,. Isteria pe care au promovat-o în primăvara anului trecut se întoarce acum chiar împotriva lor, cu o precizia mai mare decât cea a unui bumerang. Astfel se face că trei consilii locale din Vaslui au interzis, prin hotărâri adoptate în plen, explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunelor respective, după ce o companie petrolieră obținuse certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de șist în trei perimetre din județ. La solicitarea populației de teama poluării mediului, consiliile locale din Iana, Tutova și Pochidia au luat hotărârea de a interzice explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunelor respective. Deciziile luate de către autoritățile locale din cele trei comunități vin la scurt timp după ce Consiliul Județean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie și ianuarie, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de șist în trei perimetre din județul Vaslui, respectiv Păltiniș (Băcești), Popeni (Găgești) și Siliștea (Pungești). Astfel că, practic, prin hotărârile adoptate în plenul consiliilor locale, „se interzice eliberarea de avize, certificate de urbanism și autorizații de construire în vederea amplasării de construcții, sonde de extracție pe teritoriul comunei”. De asemenea, prin aceleași hotărâri, se interzice vânzarea, darea în administrare, concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate publică a comunelor în scopul explorării, dezvoltării sau exploatării gazelor de șist.

„În urma consultărilor făcute în rândul populației, am constatat că opinia generală este că nu se vrea explorarea sau exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunei. Noi, ca și autoritatea publică locală, trebuie să promovăm interesele cetățenilor și, în consecință, am venit cu o propunerea în Consiliul Local de a interzice prezența vreunei firme care să extragă gazele de șist din solurile Tutovei. Eu, ca și primar, îi înțeleg pe cetățeni pentru că exploatarea acestor resurse prin metode neconvenționale presupune prea multe riscuri, pe care noi nu ni le putem asuma”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, Ion Corciovă, primarul comunei Tutova. Hotărârile luate de cele trei consilii locale urmează să fie analizate de Prefectura Vaslui care, prin Serviciul de Contencios-Administrativ, va stabili dacă acestea au fost luate cu respectarea legislației în domeniu.

Iar aceste lucruri se întâmplă în contextul în care luna noiembrie a anului trecut, premierul Victor Ponta a transmis investitorilor americani, în cadrul unei întâlniri avute cu membri ai American Romanian Business Council, că atmosfera generală legată de investiții este favorabilă, în pofida schimbărilor politice, și i-a asigurat că este dispus să discute despre problemele acestora.
O lună mai târziu, premierul declara că negocierile cu Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, privind explorarea și exploatarea gazelor va reprezenta o zonă de interes pentru viitorul Guvern, adăugând că cel care are cel mai mult de pierdut dacă România scoate gaze de șist este Gazprom. Și americanii se dau peste cap să-i convingă pe moldovenii lui Ștefan cel Mare de beneficiile exploatării gazelor de șist.

Astfel, prezenți, la începutul lunii februarie, la Vaslui, la o nouă dezbatere publică, reprezentanții Chevron România au prezentat o parte din strategia de viitor a companiei în ceea ce privește explorarea și exploatarea gazelor de șist din România, apreciind că România ar putea deveni independentă din punct de vedere energetic dacă gigantul petrolier american va găsi suficiente resurse de gaze în cele două zone din țară unde și-au planificat să facă foraje, respectiv județele Constanța și Vaslui.Numai că , din păcate pentru ei, vasluienii au înțeles de la Ponta și ai săi, încă de acum un an, că gazele de șist reprezintă poluare, distrugerea sănătății, etc. Într-un cuvânt, răul absolut.. Și cum ei au încredere în Ponta&co, după cum au dovedit-o și la alegeri, continuă să creadă ce le-au spus anul trecut liderii USL despre gazele de șist.

Așa că Guvernul poate să se dea și peste cap: vasluienii nu vor gaze de șist! Și cu asta, basta!

– articol publicat în ziarul Curentul –

3 COMENTARII

  1. ALES BULES.. ce va mai place sa va dati mari si sa va credeti cunoscatori in ale toate ce misca pe pamint.anumiti jurnalisti.nu ca domol la minte esti tu jurnalistule?
    are dreptate primarul tutovei.
    moldovenii lui stefan cel mare ..un mare idiot jurnalistul lui curent.
    cind ai facut o emisiune despre gaze de sist nasule.tv era o tipa invitata in platou ce spune asa: am vazut in dalas(sua) puturi pe sub scoli pe sub locuinte…!nasul.tv mai terminati cu prostii si vrajeli de astea .
    dupa care toti am inteles ca politicul roman ,fie el in usl ,pdl sau ard sau ce draqu mai e pe scena noastra politicasint toti niste banditi.

  2. …pacalici mai este premier? Daca DA! Unde? In guvern sau la Zoo Baneasa?

  3. Buna seara.
    „Hotul striga hotul”, tradatorii au vrut sa tina pe loc totul pentru a veni ei la putere sa-si „traga” partea cat mai GROASA a leului/euro!
    Acum NE VOR VINDE RUSILOR cu „52 de euro”.
    Atunci au strigat nu vindeti tara sa o vindem noi si ,cu ajutorul tembelizatilor de la antene si otevistii, O VOR VINDE!
    TRAGIC.

Comentariile sunt închise.