La alegerile prezidențiale din 2 Noiembrie, pe listele speciale au fost înregistrate nu mai puțin de 963.987 de voturi, adică 10,08% din totalul voturilor exprimate de românii din țară. Cel mai mare număr de voturi consemnate în dreptul „turiștilor electorali” – peste 69.000, a fost înregistrat în dreptul județelor Dolj, Gorj și Mehedinți.

Din acest total, peste 48.000 de voturi au venit de pe liste suplimentare din secții din sate care au performat peste media natională. Practic, vorbim de aproape la fel de multe voturi ca cele înregistrate în Italia, Germania și SUA la un loc, adică circa 30% din totalul voturilor din diaspora.

Surprinzător sau nu, pe lângă marile județe cu centre universitare sau zone urbanizate/industrializate, în topul județelor cu zeci de mii de voturi pe listele suplimentare sunt judete puternic rurale, fără multi studenți, fără mulți turiști și nu foarte industrializate (gradul de industrializare este un indicator pentru existența navetiștilor).

Performere la votul pe lista suplimentară sunt multe din județele din sudul tării precum Giurgiu, Mehedinți, Olt,  Călărași, Teleorman, adică exact județele în care Opoziția a fost practic destructurată în urma Ordonanței de urgentă care a permis migrarea aleșilor locali.

Județele în care s-a votat pe liste suplimentare peste medie (Procent  – Numar voturi):

1. Ilfov: 19,87% – 39.518
2. Cluj : 15,58% – 51.960
3. Giurgiu: 14,34% – 18.465
4. Timiș : 13,73% – 43.463
5. Mehedinți: 13,21% – 17.577
6. Olt: 12,87% – 28.542
7. Calarasi: 12,38% – 16.761
8. Iasi: 12,12% – 43.113
9. Vâlcea: 11,60% – 21.721
10. Sălaj: 11,26% – 11.799
11. Teleorman: 10,94% – 20.767
12. Dolj: 10,80% – 34.241
13. Gorj: 10,58% – 17.391

Situatia voturilor „speciale” in triunghiul Dolj – Gorj – Mehedinti

Voturi pe lista suplimentara

Dolj: 34.241
Gorj: 17.391
Mehedinti: 17.577

Total: 69.209

Voturi „speciale” in sectiile care trec de media nationala

Dolj: 22.848
Gorj: 11.238
Mehedinti: 13.958

Total: 48.044
Spre comparatie, voturile din Italia, Germania si SUA adunate inseamna 49.869.

Voturile pe liste suplimentare din cele trei județe – Gorj, Mehedinți și Dolj, au însemnat aproape 43% la sută din cele exprimate de românii din străinătate, totalul acestora fiind de 161.000.

Mehedinti: Voturi speciale in sectiile de la sat cu priza la „turisti”, cat voturile din Germania si SUA la un loc.

In Mehedinti au fost contabilizate nu mai putin de 17.577 voturi pe lista suplimentara, adica in dreptul alegatorilor care au votat in alta sectie decat cea in care isi au domiciliul. Aceste voturi reprezinta 13,21% din totalul voturilor din judet, un procent mai mare decat media pe tara de 10,08%.

Din totalul acestor voturi „speciale”, 13.958 au venit din sectiile care au performat la acest capitol si au inregistrat o pondere a votului pe lista suplimentara mai mare decat media nationala. Vorbim de 187 de sectii dintr-un total de 286, majoritatea covarsitoare fiind la sat.

Din cele 187 de sectii cu scor „bun” la voturile pe lista suplimentara, nu mai putin de 58 de sectii au o pondere a votului „special” de peste 25%, adica un vot din patru. Toate acestea au fost la sate, unele chiar izolate. In total, in aceste 58 de sectii au fost contabilizate 4.512 voturi pe lista suplimentara, adica peste un sfert din totalul celor inregistrate in judet.

Scorul in MEHEDINTI, in functie de turismul electoral:

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste 30%:

Victor Ponta – 63,58% / Klaus Iohannis – 17,80%

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste 25%:

Victor Ponta – 60,98% / Klaus Iohannis – 20,04%

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste media nationala (10,08%):

Victor Ponta – 62,70% / Klaus Iohannis – 18,60%

In toate sectiile din Judet (total):

Victor Ponta – 57,40% / Klaus Iohannis a – 21,10%

Satul Ostrovu Mare, din comuna Gogosu, se afla pe o insula chiar pe Dunare si pe langa el trece drumul judetean 566. In Ostrovu Mare au votat, pe 2 noiembrie, 51 de localnici. Pe lista suplimentara au fost inregistrate 199 de voturi!

Castigator in Ostrovu Mare a iesit Klaus Iohannis cu 114 voturi fata de 69 ale lui Victor Ponta. Din toate sectiile performere cu peste 25% voturi „speciale”, Klaus Iohannis a castigat in doar doua sectii, Ostrovu Mare fiind una din acestea.

Intr-un sat Iohannis, dar in toata comuna a castigat zdrobitor Ponta

Cu toate acestea, la nivelul comunei Gogosu, Victor Ponta a castigat detasat cu 66,11% la 20,37%. In plus, toate celelalte sate din comuna Gogosu unde au fost sectii de votare intra in topul celor 187 de sectii cu voturi suplimentare peste media nationala. In toate celelalte sate Victor Ponta a castigat, in trei cu scoruri de 70-80%.

Voturile din Marea Britanie si Germania = voturile „speciale” din Gorj

In judetul Gorj prezenta la vot a fost 53,97%, fata de media nationala de 53,17%. Numeros la vot a fost publicul din zona rurala, 56,80%, in timp ce prezenta in urban a fost de 51,03%.

In Gorj, pe lista suplimentara, au fost consemnate nu mai putin de 17.391 voturi, adica 10,58%, peste media nationala. Ca sa punem in context aceasta cifra, o putem compara cu totalul voturilor venite din Marea Britanie si Germania la un loc (18.073 voturi).

Scorul pentru Ponta, mai mare acolo unde turismul electoral a fost mai mare

In 46 de sectii votul „special” a insemnat cel putin 20%, adica un vot din cinci. Din aceste 46 de sectii, 9 sectii au avut o pondere a votului „special” de peste 30%, adica aproape un vot din trei.

Daca este sa ne uitam la scorurile inregistrate in sectiile performere la votul „special”, observam ca procentele inregistrate de candidatul PSD sunt mai mari decat cele la nivelul intregului judet, iar in cazul sectiilor unde voturile suplimentare depasesc 25% din total, scorul lui Victor Ponta este mai mare cu 6 puncte procentuale fata de cel de pe judet.

Scorul in GORJ, in funcție de turismul electoral:

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste 25%:

Victor Ponta – 56,58% / Klaus Iohannis – 17,86%

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste 20%:

Victor Ponta – 53,28% / Klaus Iohannis – 22,18%

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste media nationala (10,08%):

Victor Ponta – 51,82% / Klaus Iohannis – 22,57%

In toate sectiile din Judet (total):

Victor Ponta – 50,25% / Klaus Iohannis a – 24,38%

Voturile de la turistii electorali din Dolj = toate voturile din Republica Moldova

In Dolj, voturile pe lista suplimentara au numarat 34.241, adica 10,80% din voturile din intreg judetul. Din cele 526 de sectii din judet, in nu mai putin de 256 media voturilor „speciale’ a sarit de media judetului, iar in 276 s-a depasi media nationala (10,08%).

In aceste 276 de sectii au fost contabilizate nu mai putin de 22.848 de voturi „speciale”, adica mai multe decat in toata Republica Moldova (21.980).

Daca mergem mai departe, observam ca in 78 de sectii ponderea voturilor pe lista suplimentara a depasit 20% din totalul inregistrate in sectie. In aceste 78 de sectii au fost contabilizate in total 6.949 de voturi, adica mai multe decat cele care au venit din SUA (6.221).

Daca ne uitam la scorul obtinut de primii doi candidati, vedem ca in sectiile unde turismul electoral a fost in floare, Victor Ponta a castigat aproape pe linie. Din cele 34 de sectii cu peste 25% voturi „speciale”, Victor Ponta si-a adjudecat 33. In unele a reusit sa obtina scoruri de 70-80%. Ba mai mult, intr-o sectie a luat 95%.

Scorul in DOLJ, in functie de turismul electoral:

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste 25%:

Victor Ponta – 64,52% / Klaus Iohannis – 20,24%

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste 20%:

Victor Ponta – 62,94% / Klaus Iohannis – 20,47%

In sectiile unde voturile „speciale” au fost peste media nationala (10,08%):

Victor Ponta – 60,30% / Klaus Iohannis – 21,38%

In toate sectiile din Judet (total):

Victor Ponta – 54,78% / Klaus Iohannis a – 23,11%

sursa: hotnews.ro