parlamentul

344 de parlamentari au adoptat o declaraţie prin care îi cer demisia de onoare lui Traian Băsescu. Să le transmitem un mesaj pe gustul oamenilor care visează la o ţară normală: „Hai, sictir!” De asta i-am trimis noi în Casa Poporului…
La muncă cu voi! Asta trebuie să faceţi pentru ţară, dacă vă pasă de proştii care vă plătesc lefurile, afacerile şi mai ales hoţiile. Să munciţi, nu să tăiaţi frunză la câini şi să bateţi câmpii cerând demisia preşedintelui, indiferent cât de vinovat sau de nevinovat este el. Da, Traian Băsescu are bubele lui, petele lui, dar nu e nici pe departe sursa răului. Voi sunteţi, cei care, prin voturile voastre ieftine şi lipsite de o minimă fărâmă de patriotism, menţineţi dominaţia unui sistem mafiot asupra poporului. Marţea Neagră este doar un singur exemplu – cel mai scabros şi mai pervers dintr-o lungă listă de nenorociri care s-au abătut asupra României de când aţi pus stăpânire pe finanţele şi pe legile patriei.

La muncă cu voi, puturoşilor! Asta sunteţi, nişte absenţi, furăcioşi de timp, nişte păcălitori de viaţă, ahtiaţi după business de tip “capitalism de cumetrie” – celebrul concept născut de mentorul vostru etern, Ion Iliescu. Nu ştiţi altceva decât să voooorbiţi în pustiu, să votaţi după cum vă cere Cabinetul 1, să amuşinaţi banul public şi să fugiţi de magistraţii curajoşi (cu ceilalţi, gen Mustaţă, vă înţelegeţi voi bine, sunt de-ai voştri şi încă mai sunt destui…).

Vă place banul şi nu dormiţi liniştiţi. Aveţi nevoie amnistie şi de graţiere. Pentru voi şi în interesul tuturor Felicşilor care vă dau spaţiu de emisie la televizor ca să vă salvaţi împreună în braţele Satanei. Hoţilor de vieţi! Leneşilor! Puturoşilor! Paraziţilor! Penalilor! Destrăbălaţilor! Vă încolonaţi-capră în spatele unui şef de Senat excitat doar de ideea de a vă încăleca murdarele voastre conştiinţe cu o voluptate demnă de vremurile în care schimba neveste pe bandă rulantă, asta e tot ce puteţi face? Maximum din ce puteţi scoate din voi e să vă aplecaţi în faţa unuia care, în loc să fie la bulău pentru trafic de infiuenţă şi pentru submninarea economiei naţionale, a devenit portavocea cererilor voastre de demisie a oricui vă încurcă socotelile.

Elena Udrea putea să facă mai mult. Nu doar bileţelul roz pentru imunizarea anti-penală a lui Dinu Patriciu e cap de acuzare împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, ci altceva, cu mult mai grav: subminarea economiei naţionale. Cine din opoziţie face o plângere serioasă împotriva singurului fost prim-ministru din istoria României care, exact în plină criză, a prăduit averea statului? Acum să-i văd pe Blaga, Udrea, Orban (că Iohannis şi Antonescu nu ştiu cum să se împace cu USL)! Fac ei plângere împotriva celui care a mărit pensiile când toată Europa tăia bugete, făcea economii şi strângea cureaua banului public? În orice ţară normală, ce-a făcut în 2008 Tăriceanu era caz de execuţie publică politică şi de acuzare fatală în justiţie. De ce stă Tăriceanu-cinci neveste bine-mersi? Mare întrebare!

Ca atare, voi, cei 344 de somnoroşi ai vieţii publice, capre ale mogulilor, sclavi ai sistemului mafiot sau pur şi simplu monumente ale tăcerii absolute, care faceţi exhibiţii parlamentare în dispreţul papagalilor cu drept de vot ce cotizează la hoţiile voastre, voi, cei care întruchipaţi idealul hahalerei becaliene, lăsa-ţi-ne măcar în pace! La muncă cu voi, puturoşilor nenumăraţi! De la 300 v-aţi umflat spre 588. Din care, acum, 344 frecaţi menta timpului nostru cerând demisii în loc să munciţi. De asta v-am trimis acolo, belferilor? Câte legi pentru salvarea micului întreprinzător aţi votat? Cum îi feriţi pe oamenii de afaceri de hoardele de inspectori care amendează ca descreieraţii pentru a smulge şpaga pe care voi o giraţi? Câte acte normative pentru a salva sistemul sanitar, educaţia, joburile, drumurile, casele, turismul aţi emis în ultima vreme? Zero! Căci din zero ce poate ieşi bun? De aia vă aplecaţi de spate în faţa unui prim-ministru care vă joacă pe degete cu frica de procurori şi în faţa unui şef al Senatului pasionat până-n prăsele de călărirea banului public şi a instituţiilor anti-corupţie.

Parlament-344. Asta e noua denumire a ruşinii naţionale. Care nu vă impresionează, ştim. Căci vă bazaţi pe acel procent de prostime care serveşte de la micul mic dejun la cină săracă gogoşile voastre seci umplute cu gogoriţe putrezite. Brrrr, ce greaţă! Aiii, ce mizerie infectă! Dispăreţi în neant, leneşilor, puturoşilor, penalilor, tăcuţilor, habarniştilor! La muncă cu voi! Sau măcar, dacă nu vă place, nu mai faceţi nimic. Pur şi simplu, staţi şi contemplaţi cum trece timpul şi cum se îngroaşă banul. E un rău mai mic decît orice altă acţiune zgomotoasă pe care o puneţi la cale în Parlamentul Groazei Naţionale…

Sursa:paginadepolitica.ro

1 COMENTARIU

  1. credeti ca daca le placea munca ajungeau in locul cel mai odios si cel mai corupt din tara,vina o detinem noi ca i-am trimis acolo si mai mare e ca le giram magariile in loc sa le ferecam usile.

Comentariile sunt închise.