Romania va primi 306 milioane euro drept finantare nerambursabila din partea autoritatilor din Norvegia, Islanda si Liechtenstein, ca parte a programului de reducere a discrepantelor sociale si economice intre tarile din Spatiul Economic European (SEE), informeaza Mediafax. Finantarea va fi acordata in baza a doua memorandumuri semnate, astazi, de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, si reprezentanţii celor trei state finanţatoare.
In tara noastra vor ajunge astfel, in intervalul 2014-2020, 190,75 milioane de euro prin Mecanismul Financiar SEE si 115,20 milioane de euro prin Mecanismul Financiar Norvegian. Sumele au fost stabilite printr-un acord semnat, in 28 iulie 2010, intre Uniunea Europeana si statele SEE din Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) Norvegia, Islanda siLiechtenstein. „Implementarea mecanismelor pentru perioada 2004-2009 a avut rezultate pozitive, atat prin rata de absorbtie de aproximativ 70 %, cat si prin calitatea si sustenabilitatea proiectelor realizate. Avand in vedere si experienta acumulata, avem motive intemeiate sa privim cu incredere la noua etapa a granturilor inaugurata astazi”, a declarat ministrul Leonard Orban.
Islanda…..Islanda care a dat cu flit atat Bancii Mondiale cate si FMI-ului! Le-a spus clar! De astazi nu mai vrem nimic de la voi si nici nu va mai dam vreo datorie, iar zilele trecute am vazut un reportaj unde majoritatea guvernului era judecat si bagat la puscarie pentru toate matrapaslacurile facute cu cele doua institutii! Nimic in presa si media romana despre hotararea acestei tarii! Este periculos sa arati ca se poate si fara asasini economici! Bravo lor! Acum au si banuti pentru a da saracilor…Respect!
Cred c-ar trebui sa ne ajute mai degraba cu ceva judecatori , si dupa aceea cred ca nu va mai fi nevoie de bani. Glumeam! Cred…
asa si?
Toţi banii care s-au pompat în România prin tot felul de proiecte(PHARE, ISPA, POSDRU şi multe altele) nu şi-au atins nici 5% din obiective. Au fost păpaţi de diverşi „cunoscători” ai acestor fonduri şi destinaţiei lor.
Un mare „absorbant” de fonduri este şi domnul Bogdan Teodorescu, care nu a rata nici un grant până în prezent. Rezultate??? Pe hârtie. În fapt ZERO.
Vor occidentalii să ne aducă la nivelul lor, dar câţiva (destul de mulţi) de pe la noi nu vor.
Domnule Ionescu,
Va dau aici un exemplu de utilizare a banilor prin programul ISPA:
http://www.aquatim.ro/ro/114/program-ispa.htm
Exemplul este menit sa va demonstreze ca nu toti banii au fost cheltuiti asa cum ziceti dumneavoastra. Intamplator, stiu de acest exemplu asa ca, va rog, nu generalizati.
Sa facem o mica socoteala:
– Statia de epurare: 27,7 MEuro
– Reteaua de canalizare: 9,2 MEuro pentru 6200 persoane, reprezentand reabilitare 4,26 km si 10 km retea noua
– AT si consultanta: 1,2 ME+3,2 ME
– AT pentru regionalizare: 0,95 ME
– Canalizare: 1,5 ME
Am cateva comentarii:
1) daca s-au cheltuit 9,2 ME pentru canalizare, inseamna un reprezinta o valoare unitara de 1483 E/persoana. Cu cat a crescut tariful ca sa se recupereze aceasta valoare?
2) Nu vreau sa te supar, cred ca lucrezi cu EPTISA, insa aceasta firma spaniola impreuna cu Romair si alte cateva firme au monopolul consultantei in acest domeniu. Practic Ministerul Mediului nu contracteaza cu altcineva consultanta si asistenta tehnica. La un proiect care totalizeaza 44,15 ME, asistenta tehnica este in valoare de 5,35 ME? Adica 12%?. Mi se pare exagerat insa din pacate este adevarat in cazul tuturor proiectelor ISPA. In ceea ce priveste lucrarile de constructii, acestea sunt adjudecate de mari firme europene (in principiu cele care detin monopulul pe piata romaneasca se pot numara pe degetele de la o mana) care apoi subcontracteaza firmelor romanesti la preturi derizorii. Din pacate firmele romanesti nu indeplinesc criteriile de calificare la licitatii astfel incat sa castige la orima mana.
3) In ce stadiu este lucrarea? S-a finalizat? Am verificat pe POS MEDIU si uite ce rezulta:
„Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş [la data de 02.12.2010]
Intărirea capacităţii institutionale pentru regionalizarea serviciilor de apă şi canalizare
Măsura – ISPA 2005 RO 16 P PE 004-04
Valoare proiect – Euro – 133.885.055 (cf. SF in revizuire)
Sectorul – apă/apă uzată
Judetul – Timiş
Beneficiar – SC Aquatim SA
Consultant – Eptisa Servicios de Ingineria WS Atkis International LTD-UK
Stadiul proiectului – s-a finalizat şi aprobat Master Planul (MP); listele de investiţii au fost aprobate, aplicaţie trimisă spre aprobare”
Ce vreau sa spun de fapt este ca aceste proiecte sunt ramase in urma, in loc sa se avanseze cu constructiile, se platesc bani grei pe consultanta care se intorc la specialistii UE (in fond nici o cina nu e gratuita) iar lucrarile stagneaza si gradul de absorbtie e mic. Astfel s-au consumat bani pe ISPA, ce nu s-a facut se face prin POS MEDIU (pana in 2018 e impusa conformarea pentru epurare daca nu ma insel) apoi in ritmul asta se vor accesa alte fonduri.
In afara de Cluj si Craiova, ISPA nu a fost un succes, ci un instrument care nu a fost folosit in mod adecvat.
Andreea,
Eu nu lucrez cu nimeni si n-am, in fapt, niciun interes. Doar am pus un exemplu de caz pentru cheltuirea banilor ptintr-un program de acest fel. Sunt un simplu locuitor al orasului, luat in calcul la proiectare printre cei 440000 locuitori-echivalenti. Daca vrei detalii, da-mi PM.
Se încadrează în cele 5%. Deci nu am generalizat. Am spus „unii cunoscători”.
Bogdaproste boierilor dumneavoastra!