Liviu Mihaiu este jurnalist, militant anticomunist și activist de mediu. A fondat Academia Cațavencu și Radio Guerilla, două instituții media care s-au încăpățânat să prezinte materiale lipsite de senzațional și să-și respecte publicul, provocându-l să rămână pretențios, indiferent de provocările pieței și ale vremurilor. În 2003 a organizat un lanț uman în jurul Parlamentului, pentru desconspirarea Securității. A condamnat în repetate rânduri implicarea foștilor securiști în viața publică. Este președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta. În perioada 2008-2009 a fost guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării. A realizat la TVR emisiunea Între Bine și Rău și în prezent prezintă, împreună cu Mihai Pleșu, emisiunea La Rezistans, de la Nașul TV. A pus presiune neîncetat pe autorități pentru cauzele civice în care a crezut și a fost prezent la toate protestele importante din Piața Universității organizate împotriva puterii, indiferent de culoarea liderilor politici.
Liviu Mihaiu a acceptat să fie primul invitat la dialogurile găzduite de oameniiliberi.ro și a răspuns la câteva întrebări legate de provocările ultimilor 25 de ani.
oameniiliberi.ro: Care sunt cele mai dureroase amintiri pe care le aveți din perioada comunistă?
Liviu Mihaiu: O palmă luată de la un miliţian pentru că n-aveam bască, una de la un muncitor din dorinţa clasei de a fi superioară, dialectic vorbind, și una de la un băiat de nomenklaturist comunist pentru că eram cam obraznic și degrabă vărsătoriu de satiră. Plus descoperirea umilinţei dusă la nivel de politică de stat comunist și poveștile celor bătrâni despre o Românie „atlantidă”, despre care ne dădeam seama incet că fusese asasinată…
oameniiliberi.ro: Ce ar trebui să știe orice tânăr care consideră comunismul „o idee bună, dar prost aplicată”?
Liviu Mihaiu: Un tânăr ar trebui să știe tot despre trecutul său. Asta l-ar înnobila și responsabiliza. Eminescu susţinea că nu există patriotism fără cunoașterea și cultul trecutului. Dar cum nu poate cunoște tot, el îl preia conservator și precar de la generaţiile care-l precedă. Și cum generaţiile noastre sunt egocentrate și nu ţin deloc să transmită know-how-ul celor ce vin, se cheamă că fiecare generaţie care vine este ruptă de româniile trecute și viitoare. Comunismul este o boală după care organismul se reface într-o perioadă egală cu cât a fost gestant cu diavolul roșu. Corneliu Coposu m-a învăţat acest adevăr despre când?-ul renașterii noastre. Și mai trebuie să știe că a fost un regim care a distrus aproape tot: ţărani, intelectuali, economie, speranţă, iar după ce știe aceste lucruri, se poate înscrie într-un partid socialist. Voi avea deplină încredere în el.
oameniiliberi.ro: V-ați imaginat înainte de Revoluție că oamenii vor fi capabili să iasă în stradă într-un număr atât de mare și să reziste atâtea zile?
Liviu Mihaiu: Nici vorbă. Când am ieșit la Revoluţie știam un singur lucru: Jos Ceaușescu! și Jos Comunismul! Obiectivul a fost îndeplinit pe jumătate. Ca și jumătatea de răscoală spontană a Revoluţiei românești, jumătate lovitură de stat, jumătate revoluţie. Pe-atunci nu știam ce-nsemnă democraţie. Nu ne cunoșteam prea bine între noi (râde).
oameniiliberi.ro: Cum arăta România în anii 90, „cel mai romantic deceniu”, așa cum vă place să-l descrieți?
Liviu Mihaiu: Eu i-am mai spus și „deceniul alb-negru”. România era hirsută, în pufoaică și suferind de sindromul „post traumatic stres disorder”. Dar a fost un deceniu în care am fost liberi și în care eram atât de entuziaști, încât toţi străinii se-ndrăgosteau instantaneu de noi. În schimb, noi nu ne-am prea iubit unii pe alţii. Dimpotrivă. Suntem cel mai canibal popor din partea asta de lume. Dacă nu inversăm polii afectivităţii, murim de tristeţe. Anii 90 au fost #perepedeînainte și au fost anii în care invăţam ca niște prunci ai unei societăţi tinere și eliberate din lagăr, experimentam tot. „Părinţii”, însă, ne-au crescut prost.
oameniiliberi.ro: Ce n-a funcționat în procesul de eliberare de comunism?
Liviu Mihaiu: Punctul 8 de la Timișoara.
oameniiliberi.ro: Cu ce ne-am ales din ultimii 25 de ani?
Liviu Mihaiu: Ne-am ales cu cea mai palpitantă viaţă ever. Să prinzi comunismul, o revoluţie și un capitalism sălbatic, în burtă cu o ditamai revoluţia tehnologică, trebuie să recunoașteţi că-i al dracului de interesant. Însă foarte periculos.
oameniiliberi.ro: Ați fost prezent la toate evenimentele care au avut loc în Piața Universității, de la mineriade până la protestele împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană. De ce se iese în stradă? Când se iese? Când devine necesar să ieși și să-ți aperi drepturile? Când devine cool să-ți pese?
Liviu Mihaiu: Pentru că altfel nu se poate. Pentru că singura armă eficientă în cazul dezastruoasei noastre clase politice este frica de revoluţie și de „Piaţă”! Asta și arată de fapt o teamă de ilegitimitate, pe care, fie vorba între noi, republicanii o au. Până și neînfricatul pirat stat în furtuni și în fruntea Statului nostru era paralizat de revoltele de stradă… E bine când ai o revoluţie atât de „pe-aproape”. Se iese când e cazul. E ca la operaţie. Nu se mai poate fără în medicina clasică. Pentru drepturi se iese puţin. Nu avem o conștiinţa civică atât de antrenată astfel încât să ieșim pentru drepturi. Încă ieșim doar atunci când nu se mai poate. Conștiinţa noastră civică este leneșă. Cool este atunci când iţi pasă de drepturile munţilor, animalelor sălbatice, depărtate de zona ta de interes. Deci, cum ar veni, este cool să ieși pentru cauze nobile imateriale… Uite și o emisiune care vorbește în prima jumate despre de ce ieșim in stradă:Apropo TV 23 noiembrie a.c..
oameniiliberi.ro: Intelectualii nu s-au ferit în anii 90 să-și arate disponibilitatea de a se implica în viața cetății. Astăzi, politicieni se întrec în a demonstra cât sunt de incompetenți, incoerenți și amatori, dar parcă nu e nimeni la rând care să merite să-i înlocuiască, și deseori, nici măcar să-i critice. De ce este societatea civilă așa firavă? Unde au dispărut oamenii capabili să pună presiune pe autorități?
Liviu Mihaiu: Aici se face o confuzie în interpretarea definiţiilor. Societatea civilă nu este compusă din intelectualii de la GDS… acolo este un club narcisic de intelectuali care se implică când au chef și cum au chef, după cum se agită vreo trei masculi alfa din clădire și ţipă Andreea Pora. Nu. Societatea civilă suntem toţi cu excepţia establishmentului politico-administrativ. Iar cea militantistă, adică cea care rânește zilnic după abuzurile societăţii necivile, este cea profesional constituită în organizaţii profesionale. Adicătelea: ONG-urile! Care sunt multe și active, dar subfinanţate premeditat de Stat, ca să nu se întâmple ce s-a petrecut în 2012 sau în noiembrie 2014.
oameniiliberi.ro: Ați fondat Radio Guerilla, platforma media care a permis multor oameni liberi să se exprime. Radioul s-a dezvoltat în paralel cu presiunea copleșitoare a kitschului asupra mass-mediei și a vieții publice românești. A emis în FM ani de zile, a lansat și a susținut artiști din underground, a provocat și a ținut în viață minți. Cum a fost posibil să aibă succes un astfel de proiect?
Liviu Mihaiu: Cu Guerrilla am avut altă abordare decât cea de „copy-paste alte radiouri”. Veneam cu creativitatea celui mai sălbatic trust care făcuse multe în presa românească (Caţavencu) și am luat oamenii cei mai creativi din radioul românesc, cum erau Dobro și Craioveanu, și am angrenat lucrurile cu conţinut, nu bullshit-urile robotice cu „reţetă de-afară”, nu francizele altor radiouri, nu plata cu suta de euro a audienţei. Am crezut în conţinutul bine făcut si că „Binili învingi!”. În plus, oamenii au fost liberi și s-au simţit intr-o cazarmă roz, deci, se poate și altfel. Guerrilla a crescut o generaţie și a formatat o industrie muzicală nouă. Din păcate, stă de un an de zile pe bară din cauza unei mafii despre care o să vorbim la timpul potrivit. Din păcate, cel mai cool dintre ele a trebuit să plătească prețul agresiunii subterane fără precedent asupra presei.
oameniiliberi.ro: V-ați gândit vreodată să plecați din România? De ce ați rămas în țară?
Liviu Mihaiu: În fiecare săptămână, uneori. Nu pot. Dumnezeu nu s-a născut în exil, ca să parafrazez o carte celebră a lui Vintilă Horia… Are Cella Delavrancea niște cuvinte superbe și rare despre ce-nseamnă să trăiești numai în ţara ta: „Am avut fericirea de a fi apărată de trei mari calamități: gelozia, invidia și orgoliul. Am purtat în mine o vie curiozitate și simpatie pentru toți contemporanii mei, chiar cei necunoscuți, fiind sigură că, dacă le-aș fi vorbit, mi-ar fi surâs, gândindu-mă că suntem uniți în misteriosul ritm dătător de viață al țării. Pentru că, niciodată, chiar în tinerețe, nu am avut acest sentiment de legătură în contemporaneitate decât în patria mea. Numai aici pământul românesc a dat ființei mele iluzia vivifiantă a perenității.” Și în minus de asta, că în plus nu mai merge, eu sunt un om dedicat cauzei numită Ro. Și cum Băsescu a plecat, se poate îndrepta și ţara asta (râde). Bunăoară, nimeni nu vrea să plece de-acasă de bunăvoie și nesilit de nimeni. Poate Brâncuși la atelierele Rodin și Caragiale la pensie la Berlin! Totuși, există unii care ar trebui daţi afară chiar din ţara lor – nu degeaba s-a inventat surghiunul. E bun în loc de închisoare în multe cazuri.
oameniiliberi.ro: Ce personalități v-au inspirat?
Liviu Mihaiu: Sunt mulţi oameni mari in viaţa mea. De la Huxley la Valeriu Gafencu, de la Vulcănescu la Richard Branson, de la Coposu la Jaques Yves Cousteau, de la Carol I și Regina Maria la Constantin Noica sau Simon Wiesenthal , să tot fie personalităţi care m-au marcat inspiraţional în multe domenii, dar geniul pe care l-am întâlnit și care mi-a ridicat definitiv „nivelul discuţiei” a fost profesorul Ioan Bălin, o legenda a Maramureșului și a Pieţei Romane, un „filosof cuman” care mi-a arătat tainele gândirii și de la care am învăţat să iubesc adevărul și sufletul mai mult decât raţiunea și deșertăciunea aparentă a lumilor „oficiale”. El mi-a fost maestru și-mi este și astăzi heruvimul cu care vorbesc săptămânal.
Sursa: oameniiliberi.ro
Comentariile sunt închise.