Abu-Bakr-al-BaghdadiLiderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost dat dispărut în urma unor atacuri aeriene irakiene asupra unui convoi cu care acesta călătorea la graniţa dintre Irak şi Siria, informează The Telegraph.

Forţele aeriene irakiene au bombardat duminică un convoi cu care se deplasa liderul grupării teroriste Stat Islamic în provincia Anbar, din vestul Irakului, dar soarta acestuia nu este cunoscută deocamdată, informează un comunicat al armatei, citat de Reuters în pagina online.

„Forţele aeriene irakiene au bombardat convoiul teroristului Abu Bakr al-Baghdadi în timp ce se îndrepta spre Karabla, pentru a participa la o reuniune cu comandanţii SI”, se arată în comunicat.

Armata a precizat că forţele aeriene au bombardat de asemenea locul în care Baghdadi urma să se întâlnească cu comandanţii grupării Stat Islamic.

„Locul întâlnirii a fost de asemenea bombardat şi mulţi dintre liderii grupării au fost ucişi sau răniţi. Soarta asasinului al-Baghdadi este necunoscută, acesta fiind luat de un vehicul. Starea sănătăţii sale este încă neclară”, a precizat armata.

Gruparea Stat Islamic a ocupat teritorii vaste în Siria şi Irak, unde a proclamat un califat. Baghdadi susţine că a acceptat jurămintele de credinţă din partea mai multor susţinători din Libia, Egipt, Yemen, Arabia Saudită şi Algeria.

sursa: mediafax.ro

2 COMENTARII

  1. Al Bagdadi , nu este altcineva decat fratele lui Sadam Hussein ,cel ajuns la putere cu sprijinul CIA . Cristian ,nu esti departe de adevăr . L-au facut sa dispară pe Sadam asa cum l-au ajutat si pe Hitler . Acum ,au intrat rusii si ISIS nu mai are nici un rol . Au pierdut ,se retrag . N-ar fi exclus ca Bagdadi sa se retragă in hotelurile lui din Miami Beach .

  2. … Dupa care vom asista la un scenariu aproximativ identic cu acela unde se pretinde ca Bin Laden a fost eliminat.

Comentariile sunt închise.