maeMinisterul Afacerilor Externe avertizează că relaţiile bilaterale dintre România şi Austria sunt în pericol din cauza presiunii la care sunt supuşi românii care muncesc în Austria. Reacţia MAE vine după o declaraţie controversată a ministrului de externe al Austriei, care a susţinut că ţara sa nu ar trebui să acorde alocaţii copiilor români.

„Ministerul român al afacerilor externe nu este de acord cu luările de poziţie publice ale ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenţei sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România. MAE român a transmis deja poziția sa părţii austriece, prin demersuri efectuate la nivel diplomatic în cursul acestei săptămâni, atât la Viena, cât şi la București, la nivelul de ambasador”, se arată într-un comunicat al MAE.

Poziţia României este exprimată în patru puncte:

„1. Menţionarea distinctă a României în contextul legat de aplicarea normelor europene în materie de export de prestaţii sociale (alocaţia pentru copii) este nejustificată în condiţiile în care România se regăseşte abia pe locul 5 între statele membre către ai căror cetățenii sunt transferate aceste alocaţii (după Ungaria, Slovacia, Polonia şi Slovenia). Astfel, potrivit măsurătorilor statistice efectuate de partea austriacă, atât în privința asistenţei sociale oferite, cât şi a alocațiilor pentru copii, reiese faptul că cetățenii români nu sunt pe primele locuri în rândul beneficiarilor, aspect confirmat inclusiv public recent de ministru muncii, Rudolf Hundstrofer.

2. Libera circulaţie a persoanelor şi lucrătorilor este un principiu fundamental al UE, care presupune aspecte concrete, printre care accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale. Ca şi ceilalţi cetăţeni europeni care lucrează în alte state membre, cetăţenii români au şi trebuie să aibă acces la prestaţiile ce rezultă din munca depusă şi contribuţiile lor sociale, o abordare diferită fiind profund inechitabilă şi contrară dreptului european în vigoare.

3. În plus, gradul de integrare al cetăţenilor români aflaţi în Austria în societatea gazdă este unul foarte înalt, fapt confirmat în repetate rânduri de oficialii austrieci.

4. Legislaţia europeană prevede garanţii suficiente în vederea prevenirii şi combaterii abuzurilor în domeniul prestaţiilor sociale, iar partea română este dispusă să examineze, de la caz la caz, în dialogul cu partea austriacă, orice potenţială situaţie de încălcare a reglementărilor în materie, concomitent cu o strânsă coordonare cu Viena la nivelul UE.”

MAE apreciază că amplificarea, în mod artificial, în contextul actual premergător alegerilor regionale din Austria, a unor astfel de poziţionări, „riscă să-i transforme pe cetăţenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne şi, în acelaşi timp, să afecteze relaţiile bilaterale româno-austriece”. În prezent, mai spun oficialii români, relaiile bilaterale se află „la un nivel fără precedent de dezvoltare pe toate palierele, nu numai politic, ci şi în sfera economică”.

 

sursa: stiripesurse.ro

4 COMENTARII

  1. „Daca nu exista nici un inamic in interiorul nostru, inamicul din exterior nu ne poate face nici un rau”. Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (inn timpul liber) sau full-time, laa alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

  2. no coment am ajuns subiect de ras pt politicieni in campania din austria …ce sa zicem aici ne au adus politicicienii romani care si au natut joc de romania si romani…un fel de prostul satului asa ne considera si cand te gandesti ca rompetrolul este la ei …bcr ul …si altele pe nimic padurile cred si eu …trebuie sa nationalizam resursele romaniei si a ind. strategice …f urat din partea lor arata cat de superiori in ghilimele se cred …a si aur luat de la noi …. niste colonialisti de c ///!

  3. Înainte
    de a avea bogății, trebuie să ne magnetizăm mintea cu o dorință intensă pentru
    bogăție. Asta scrie celebrul Napoleon Hill în cartea ”De la idee la bani”.
    Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber,
    într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai
    multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:
    [email protected]

Comentariile sunt închise.