awacs-nato

Alianţa Nord-Atlantică va trimite echipamente militare suplimentare pentru supravegherea spaţiului aerian turc, dar va impune Turciei reglementări mai stricte, prin care să se evite doborârea din nou a vreunui avion militar rus, afirmă surse NATO citate de site-ul agenţiei Reuters.

Potrivit surselor citate de Mediafax, NATO urmează să trimită în Turcia sisteme antiaeriene de interceptare şi avioane-radar de tip AWACS.

Sistemele vor avea funcţii duble – apărarea Turciei şi facilitarea operaţiunilor coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite care efectuează raiduri antiteroriste în Siria şi Irak.

În plus, prezenţa NATO va tempera unele acţiuni ale Turciei. „Este o iniţiativă care la prima vedere pare a fi o consolidare a susţinerii pentru Turcia, dar are şi rolul de a constrânge Ankara să se comporte mai inteligent”, explică Nick Witney, fost director al Agenţiei Europene pentru Apărare, în prezent analist la institutul Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR).

Asistenţa militară destinată Turciei urmează să fie aprobată de Alianţa Nord-Atlantică vineri. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, susţine că pachetul de măsuri era pregătit de acum zece luni, neavând legătură cu doborârea avionului militar rus de către Turcia, în noiembrie.

Conform unor surse NATO, doborârea bombardierului rus a convins aliaţii să ofere mai multă susţinere Turciei, în acelaşi timp reducând tensiunile dintre Moscova şi Ankara prin asumarea unui rol mai mare în gestionarea riscurilor în spaţiul aerian turc.

„Procedurile NATO de gestionare a ameninţărilor sunt mai prudente decât cele ale Turciei”, a explicat un alt oficial NATO.