Amateur_video_which_was_p-700x385Reprezentanți ai autorităților din țările europene nu au exclus ca printre refugiați să se afle și posibili teroriști.

De altfel, în urmă cu câteva zile, nemții au anunțat că un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Maroc, care a folosit o carte de identitate falsă și este acuzat că este un membru al Statului Islamic, a fost arestat într-o tabără de refugiați din Stuttgart.

Însă, pe rețelele de socializare au început adevărate campanii false de manipulare și de dezinformare în ceea ce privește criza refugiaților. Unii internauți nici n-au crezut cât de departe pot ajunge poveștile lor inventate sau nedocumentate.

Un astfel de caz este al lui Laith Al Saleh, un sirian al cărui imagine a devenit foarte cunoscută pe toate rețelele de socializare. Acesta a fost prezentat de un utilizator de Facebook, Peter Lee Goodchild, drept terorist ISIS „care pozează în refugiat”.

De fapt, potrivit jurnaliștilor de la Associated Press, care au stat de vorba cu el, nu e un membru ISIS. Din contră, Al Saleh a făcut parte din trupele rebele care au luptat împotriva Statului Islamic și al regimului dictatorial sirian.

„Când am intrat în luptă, copilul meu avea aproape o lună. Nici nu-și amintește de mine pentru că am stat mai mult pe câmpul de luptă. Nici măcar nu-mi spune „tata”, ci pe nume – Laith”, a povestit rebelul sirian, potrivit AP, care a spus că merge în Olanda, pentru a se reuni cu familia sa și speră ca într-o bună zi, când se vor încheia conflictele, să se întoarcă în Siria.

85409514_syriarefugee1

„Am făcut acea asociere de fotografii cu bună credință”, a declarat Peter Lee Goodchild, potrivit BBC. „Îmi cer scuze pentru daunele de imagine pe care i le-am provocat persoanei respective”. Acesta a mai spus că intenționează să-și ceară scuze public, pe rețeaua de socializare și că vrea să mai repare din greșeala pe care a făcut-o.

Însă, contul său de Facebook a fost suspendat din cauza acestei postări și pentru că a fost raportat de alți utilizatori ai rețelei de socializare pentru limbajul agresiv pe care îl folosea.

Copilul sirian care aleargă printre gloanțe ca să salveze o fetiță

Un film a reușit să devină viral pe rețele de socializare și pe cele de videosharing prezentând o luptă pe viață și pe moarte.

În imagini apare un copil sirian despre care se spune că a alergat printre gloanțele teoriștilor pentru a salva o fetiță din bătaia puștilor. Însă și această poveste s-a dovedit una total falsă.

De fapt, clipul cu „băiatul erou” este un film regizat, care nu s-a filmat în Siria, ci în Malta. După ce s-a dovedit că e vorba de un fals, producătorul norvegian care s-a ocupat de film spune că a fost făcut doar pentru a provoca o discuție publică despre copiii victime ale războaielor.

sursa: greatnews.ro

1 COMENTARIU

  1. Tu cauti de lucru , eu am o oferta !. Esti invitat sa castigi bani si tu si eu . Hotarasti singur.Oamenii care nu reușesc să facă bani sunt în general influențați ușor de opiniile altor persoane.Oricum lucrezi . Faci asta sub autoritarea unui sef ( unu la o localitate daca se nimereste om de treaba ) sau lucrezi cu un prieten ( si din acestia trebuie sa alegi ) .Persoana cu o minte închisă la orice subiect, rareori reușește. Putin curaj si vei vedea cata dreptate am avut. Putem discuta despre asta . Aici tu esti sefu ! Scriti pe email: [email protected]

Comentariile sunt închise.