Tia SerbanescuZilele acestea ne-au vizitat, unul dupa altul, „șeful spionilor“ din Rusia și șeful CIA care s-au intalnit atat cu premierul Ponta cat și cu președintele Basescu. Curajoși, amandoi au stat singuri atat cu Patrușev cat și cu Brennen cel puțin o ora – și au scapat teferi. Deocamdata. Oricum vizita celor doi reprezinta o inalta recunoaștere a faptului ca la spionaj suntem buni. Avem o școala in acest sens iar spionii lui Ceașca sunt bine plasați și acum in politica, in economie. Noroc ca se mai executa intre ei. Peter Imre il executa silit pe Patriciu, acesta il executa silit pe Harnagea (fost șef SIE) iar Felix și Ghița se executa zilnic la tv. Cand nu sunt la tv, sunt la privatizare unde rateaza și in direct, și in reluare. La CFR Marfa, de exemplu, s-a ajuns la privatizarea in plic, cu un singur pretendent (GFR) care a pus ce condiții a vrut. De unde se vede ca tot cu plicul se rezolva lucrurile daca știi cui sa-l dai. Se zice ca și la Oltchim ar fi aparut cațiva amatori deși „e o gramada de fiare vechi“ – dupa cum l-a descris Remus Borza, administratorul judiciar de la Hidroelectrica unde acesta și-a angajat propria firma de avocați dar a dat afara zece femei aflate in concediu de maternitate pe care le-a mai și insultat: „sunt niște fatuce care fac copii pe banda rulanta și plimba aerul prin Hidroelectrica“ unde „e societate de producție, nu de lauze“. Aș! La cați baieți deștepți a alaptat și mai alapteaza, Hidroelectrica pare o lauza cronica, iar Hidrocefalul din fruntea ei e neințarcat. Mai ales ca dl. Basescu tocmai a observat ca „stam prost cu natalitatea“ iar romancele pierd competiția cu femeile rome care cresc cate cinci-șase copii. Da, dar n-au alta meserie. Romanii, mai moderni, prefera soți sau soții care le-ar putea fi copii. Revenind oarecum la adulți, trio USL (Ponta, Antonescu și copilul) a aparut impreuna la tv pentru a dezminți orice ruptura: „Basescu nu va reuși sa rupa USL“. Nu e nevoie. USL se va rupe singura – cand va fi prea tarziu pentru țara. Premierul a constatat deja ca „e o scleroza totala a aparatului administrativ central“ care „trebuie reformat radical la toamna“. Adica pleaca toți cei sanatoși și raman doar sclerozații care sunt nedeplasabili. Asta nu i-a placut lui Vadim: „am vazut cimpanzei mai frumoși decat Ponta“. Ma rog, unii sunt mai frumoși și mai civilizați și decat Vadim – care „se duce la Basescu sa-i ceara grațierea lui Becali“. Pardon! Sa se duca la Capatos și sa-și ceara grațierea caci pare condamnat la mitocanie.

– Articol publicat de Curentul.ro

1 COMENTARIU

  1. Doamna Tia Serbanescu, ca totdeauna, pune punctul pe i, ramane consecventa si independenta.

Comentariile sunt închise.