AcasăActualitateMark Gitenstein: SUA își dorește un aliat stabil, o criză constituțională nu...

Mark Gitenstein: SUA își dorește un aliat stabil, o criză constituțională nu ar fi benefică pentru România

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că poziția SUA față de România în această vară nu a avut legătură cu Traian Băsescu, ci cu respectarea statului de drept, el precizând și că Crin Antonescu a respectat angajamentul asumat.

„Chestiunea în vara aceasta a fost că Parlamentul dumneavoastră a dat niște legi referitoare la desfășurarea referendumului. Apoi, în ultima clipă, a început să facă schimbări la aceste legi, iar Curtea Constituțională a decis că acest lucru era neconstituțional”, a explicat ambasadorul american.

Referitor la ideea unei noi suspendări a președintelui Băsescu în cazul în care USL câștigă alegerile, iar șeful statului refuză desemnarea lui Victor Ponta premier, ambasadorul SUA a spus că “o nouă criză constituțională în aceste câteva luni nu va fi benefică României și nu e ceva ce ne dorim. Noi vrem să vedem stabilitate”.

Ambasadorul a subliniat că realizarea unei înțelegeri, a unei atmosfere civilizate între partidele rivale după alegerile din decembrie va fi foarte importantă pentru relația cu SUA, care își doresc un aliat stabil.

„Eu spun doar că, din punctul de vedere al statului american, crearea unei înțelegeri, a unei atmosfere civilizate între partidele rivale, după alegeri, va fi un lucru foarte important pentru România, nu numai pentru România, ci și pentru relația sa cu SUA, pentru că noi ne dorim un aliat stabil, vrem ca guvernul român să poată lua decizii pe care să ne putem baza, oricare ar fi acestea”, a arătat Mark Gitenstein, citat de Mediafax.

Acesta a apreciat că 2013 va fi un an dificil pentru România, nu atât din cauza situației interne, cât din cauza situației europene.

„Piețele dumneavoastră de desfacere sunt europene, iar Europa e acum în criză. Cred că România e pe punctul de a face progrese remarcabile, datorită reformelor întreprinse și mi-ar plăcea să văd aceste progrese realizate. Cred că asta necesită stabilitate”, a explicat Gitenstein.

RELATED ARTICLES

4 COMENTARII

  1. Poate sa spuna toti ce vor si americani si europeni daca noi ni stim ce vrem .Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista.

  2. Romanaia a ajuns o problema regionala din cauza idiotilor din USL. Guatemala, Honduras sau Columbia sunt destinatiile catre care ar trebui deportati fortat insii care acum sunt stransi sub sigla USL. Acolo s-ar simti bine, iar noi mai linistiti.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.