Mârlanul de gârlă e mamifer vertebrat. Are mustaţă, Opel Vectra, şort cu palmieri şi e tatuat pe abdomen să le fie clar tuturor: “Urăsc femeile perverse”. Literele par alungite căci mârlanul de gârlă are pântecul voluminos, este consumator avid de cărnuri, salivează lângă portbagajul maşinii şi îşi zoreşte consoarta: “Bagă-te-n Viectră şi crestează cârnaţii că m-au luat damblalele de foame”.
Până pregăteşte grătarul, caută printre CD’uri să-şi facă aşteptarea mai scurtă si melodioasă. După îndelungate căutari în torpedou şi-o ploaie de înjurături, specimenul găseşte ce şi-a dorit. Îl pupă de parcă a obţinut o victorie, deschide larg cele patru portiere şi boxele amărâte împrăştie zgomote greu suportabile. În timp ce cărbunii ard şi flăcările se înteţesc, mârlanul de gârlă se bate pe burtă şi execută câţiva paşi de dans. Exultă şi la “I got the power” dar şi la “Suzana, mi-ai furat banana” şi în scurtele pauze când nu dansează sau aţâţă focul, râgâie. O face deliberat şi se distrează. Consoarta râde. Încearcă şi ea dar n-o ajută vălul palatin. În schimb ea scuipă cu boltă. Au impresia că stârnesc invidie printre pescarii de pe baltă şi pornesc amândoi un dans drăcesc. Amicii lor îşi dau coate şi-i încurajează. Boxele se încovoaie sub presiunea manelei oribile unde singurele cuvinte care se disting sunt “te iubesc” şi “duşmanii mei”.
S-au pierdut în dans şi cârnaţii n-au ţinut cont de distracţia lor: s-au ars. Mârlanul de gârlă, uitându-se către cărnaţul cu aspect de scovergă carbonizată caută vinovat. O găseşte pe ea şi întreabă “Eu acu’ ce mănânc, fă? Te faci cârnaţi!”. Ea, ca orice femeie preventivă, prinţesa care ştie a scuipa cu boltă, scoate o pungă de covrigi pe jumătate goală. “Ia-i pe ăştia!”. N-are ce face. Roade covrigi, completează cu bere la bidon şi râgâie.
Pescarii din jur, veniţi în lunca Siretului să se relaxeze trag cu ochiul la mârlanul de gârlă şi-i compară creierul cu al beldiţei din cârlig. Lui nu-i pasă. Şi-a atins obiectivul: a tulburat liniştea văii Siretului şi s-a distrat conform standardelor lui. Numai că există o lege a compensaţiei- la plecare, când să dea cheie, mârlanul de gârlă a avut surpriza că i-a murit bateria. Nu s-a grăbit nimeni să-l ajute. Cei cu care venise, plecaseră deja.
Când apusese soarele şi am plecat de pe Siret, mârlanul de gârlă era tot acolo, nedumerit de ghinionul lui, neştiind că ascultatul muzicii presupune consum de curent. Stătea resemnat lângă “Viectră” şi aştepta o minune.
Sursa:www.bacaoanu.com
Comentariile sunt închise.