Sunt in studioul de la Nasul TV. “Televiziunile de stiri au boicotat protestul din Piata Universitatii” troneaza vocea iritata a amfitrionului din platou. Radu Moraru e revoltat. Vorbeste despre boicotul media, despre ziaristi care au luat bani de la mogulii afacerii Rosia Montana, despre cum a reusit USL sa prosteasca un popor intreg promitand inchiderea explotarii aurifere din Apuseni, dupa care a dat unda verde proiectului prin semnatura lui Victor Ponta.
Incerc sa-l mai linistesc: “Radu, nici nu deranjeaza atat de mult ca unele posturi private au tacut sau au relatat anemic subiectul. Pana la urma, asta e sansa ta, a noastra, a publicatiilor mici si independente care nu traiesc din surse politice, de a ne face auzita vocea, de a-i cuceri pe tinerii care fug de presa zilelor noastre”. Asculta atent, apoi izbucneste: “Unde e Antena 3, care acum un an si ceva trasmitea cu nu stiu cate care de reportaj live-uri, cu lumini puternice? Unde-s televiziunile care in ianuarie 2012 faceau ditamai evenimentul dintr-un protest manipulat politic?”.
N-apuc sa mai raspund. Pe telefon, intra Daniel Roxin, aflat chiar in Piata Universitatii. “Sunt peste 2.000 de persoane aici. Pasnici, decenti, nu mai vor sa auda de presa, nu-i intereseaza. Cred ca presa a fost cumparata de cei de la Rosia Montana. Sunt majoritatea tineri, studenti, non-violenti”.
Ies din emisiune cu gandul sa vizitez Piata Universitatii. E ora 10.00 seara. Ma incearca emotia pe care am trait-o in ianurie 1990, atunci cand am hotarat sa nu mai plec din Piata, dupa ce Ion Iliescu a anuntat trasnformarea Frontului Salvarii Nationala (parintele PSD-ului de azi) in partid. Alte cateva zeci de mii de oameni se perindau pe acolo. Asa s-a nascut povestea Pietei Universitatii.
Sunt in acelasi loc, in conditii de revolta spontana, dupa 23 de ani. Tinerii bat cu PET-urile pe brate, striga de bucurie ca pot protesta liber, nu mai exista riscul sa vina minerii lui Iliescu pentru a-i extermina. Parasesc tarcul in care fusesera obligati sa stea izolati in fata Teatrului National pentru a inconjura Universitatea prin spate, dupa care descind in Bulevardul Regina Elisabeta. Ocupa strada. Troleibuzele trag pe dreapta. Un june barbos si tare intepat preia rolul de agent de circulatie exact in fata librariei de pe colt, din spatele Universitatii. “Nu mai puteti circula acum, va rugam intoarceti, am ocupat strada”, ii sfatuieste pe soferii picati intamplator in zona.
Il vad pe Mihai Bumbes. Am lucrat impreuna o perioada la “Evenimentul zilei”. E unul dintre liderii miscarii civice Militia Spirituala, un grup ridicat pe revolta catorva tineri absolventi de Istorie, care nu se impaca deloc cu gandul ca istoria se repeta. “Am parasit tarcul in care ne tineau. Doar asa se vede forta noastra, ocupand strada”, imi spune fericit Mihai.
Grupurile curg valuri-valuri catre Regina Elisabeta. Unii tin in brate steaguri, altii pancarte incropite ad-hoc. Li se citeste revolta pe fete si pe pancarte. Sunt suparati pe presa. O frumoasa cu telefon la ureche tine ridicat un afis pe care apare taiat cuvantul “presa” sub care e scris in clar cuvantul “pres”. “Unde sunt televiziunile care anul trecut transmiteau in direct? Au fost cumparate. Nu ne intereseaza presa. Nu avem nevoie de ea. Noi nu putem fi cumparati”. Tanarul din fata mea e suparat serios. Langa el, o fata plapanda, cu ochii calzi si parca in lacrimi il completeaza: “Televiziunile nu sunt pentru noi. Ele transmit pentru pensionarii care stau la gura sobei si asteapta sa fie mintiti. Nu-i intereaza viitorul. Nu-i intereseaza ca Romania se vinde pe doi lei. Nu-i intereseaza ca politicienii isi bat joc de ei si le dau pe card cateva sute de lei sa aiba de paine si alte alea. Noi nu vrem sa atraim ca niste legume sociale.”
Se aduna tot mai multa lume. Apar si jandarmii. Imbracati in armura lor moderna, plina de plastic si alte materiale dure. Fac o bariera de-a latul bulevardului. Misiunea e clara: izolarea manifestantilor pentru a le bloca accesul catre guvern sau catre alte institutii ale statului. In Piata Universitatii incurca doar circulatia, nu si pe Victor Ponta, Traian Basescu sau Crin Antonescu. Apare un cort montat pe directia statuii, chiar pe asfalt. Multimea canta: “Rosia Montana, uniti, luptam!”. Sunt fericiti. Intra in rol un grup de biciclisti care dau roata la capatul adunarii, ca intr-un cordon mobil de protectie ce nu poate fi spart decat prin doborarea unuia dintre ei. Sunt liberi.
Nu-i sperie nici jandarmii, nici televiziunile care prezinta sondaje despre acceptarea proiectului Rosia Montana. Facebook e lumea lor. Cumva, o lume paralela, dar care ii tine legati in idealurile lor, in emotia lor, in spirit. Asa s-au mobilizat, asa comunica, asa transmit, asa surmonteaza handicapul mediatizarii anemice sau deformate. Imi aduc aminte de Piata Universitatii anilor ’90, atunci cand singura televiziune, TVR, refuza sa trasmita imagini din centrul blocat al Capitalei pe motiv de “ceata”. A fost acolo, dar n-am vazut ceata. Subalternii lui Razvan Theodorescu o vedeau insa in clar.
Ii las pe junii micii Revolutii din cazul Rosia Montana sa-si continue protestul lor de suflet. Nu e nici impotriva presei, nici a politicienilor. E de fapt revolta fata de lumea noastra stramba. Cea in care votul si manipularea ingroapa destine. Pe ale celor care voteaza, pe ale celor care protesteaza. Acasa, dau pe stiri. Emisiunile contrazic supararea protestatarilor pe presa. Acum, discutiile din studiouri sunt despre Rosia Montana. Poate ca ieri n-au fost asa, dar ce mai conteaza…Tinerii au facut stirea zilei, ei dau tonul jurnalelor, protestul lor face prim-planul obligatoriu. Presa aceea, buna sau rea, nu poate evita sa vada ce se vede cu ochiul liber. Mai devreme sau mai tarziu oricum va vedea. Daca Piata Universitatii traieste, si stirile traiesc. Ce va fi maine?
Articol publicat de Reporter Virtual
Cartea “Pledoarie pentru un nou capitalism” a fost prezentata si la “Ora de veghe” si la ‘Meritocratia’. Deci … pe cind un serial acesti doi oameni cere ne spun adevarul si ne prezinta solutii de multi ani ?
–––
În Ţara Minunilor şi… a Speculaţiilor
de Yvan Allaire şi Mihaela Fârşirotu
Prof. dr. Yvan Allaire
Doctorat la MIT
Membru al Societăţii Regale din Canada
Preşedintele Institutului pentru Guvernanţa Instituţiilor Publice şi Private (IGOPP), Canada
Autor a numeroase cărţi şi articole.
Consilier la mari firme canadiene.
Intervenţie în cadrul sesiunii „Regândirea valorilor în lumea de după criză” la Reuniunea Anuală 2010 a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, 27 ianuarie 2010.
„Canada’s top authority on corporate governance“ (Financial Post Magazine, aprilie 2008)
Prof. dr. Mihaela Fărşirotu
Profesor titular de strategie a administrării firmelor (UQAM).
Autoare a numeroase cărţi şi articole.
Consultant la numeroase firme canadiene.
Absolventă a Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti. Stagii la Viena (Austria) şi Tubingen (Germania). Doctoratul la Universitatea McGill (premiul A.T. Kearny al Acdemiei Americane de Management pentru cea mai bună teză de doctorat despre gestiune din America de Nord). În anii ’90 a creat şi condus la Bucureşti prima Şcoală Superioară de Gestiune din România, precum şi un program intensiv de masterat la această şcoală. Agenţia Canadiană pentru Dezvoltare Internaţională (ACDI) a finanţat acest proiect cu o subvenţie de 2,8 milioane de dolari canadieni, declarând proiectul „unul dintre cele mai bune proiecte de asistenţă tehnică finanţate vreodată de noi”.
„Alice este prinsă în capcana unei lumi în care logica a fost abandonată în favoarea nebuniei“ (Lewis Caroll, Alice în Ţara Minunilor)
Pe 17 aprilie 2010, Securities and Exchange Commission (SEC) îndrăzneşte să formuleze acuzaţii de fraudă contra Goldman Sachs pentru o operaţiune cu nimic diferită de alte sute de operaţiuni de acelaşi fel, efectuate de băncile comerciale şi de fondurile speculative în cursul anilor 2004-2007: The worst day in my professional life, Cea mai proastă zi din viaţa mea profesională, declară PDG-ul de la Goldman Sachs. Şi mai grav, pe 27 aprilie, membrii comitetului director de la Goldman Sachs, supuşi unui adevărat interogatoriu de către membrii unui subcomitet senatorial, sunt blamaţi fără menajamente pentru „lipsa de etică“ şi „imoralitatea“ operaţiunilor lor.
Ilegal?
Lumea bună de la Goldman Sachs este foarte, foarte supărată. Promotorii fondurilor speculative sunt uluiţi. Cum să comiţi acte ilegale când, încă din 1999-2000, guvernul american s-a străduit să dereglementeze, să înlăture toate piedicile din calea speculaţiilor financiare, iar legile şi reglementările au fost redactate astfel încît să legalizeze toate operaţiunile de acest tip? Ce să mai înţelegem?! Uite aşa, brusc, facem pe miraţii, pe fecioarele neprihănite, căutăm nod în papură băncilor comerciale şi speculatorilor!
Cu ce-or fi greşit cei de la Goldman Sachs? Cu nimic, cu aproape nimic. La cererea unui fond speculativ (Paulson and Co.)1, ei au creat un montaj de credite ipotecare de cea mai slabă calitate. Ba mai mult, fondul speculativ ar fi venit la Goldman Sachs cu propuneri concrete de ipoteci, tocmai pentru ca, pe ansamblu, calitatea să fie cât mai slabă. De fapt, Paulson and Co pariază pe… prăbuşirea montajului. Mai precis, speculatorul va cumpăra o poliţă de asigurare care nu este cu adevărat o asigurare, care îi va aduce mulţi bani atunci când acest ansamblu de ipoteci putrede se va prăbuşi. În Ţara Minunilor, agenţiile de credit vor acorda acestui montaj tot atâta încredere ca şi datoriei publice a Canadei!
Goldman Sachs a vîndut apoi bucăţi (sau felii) din montajul ipotecar unor investitori presupus sofisticaţi, care nu ştiau în ce lume minunată intraseră! Crezând că agenţiile sunt de încredere, iar regulile şi legile – scrupulos respectate, neştiind că Paulson and Co a contribuit la alegerea ipotecilor astfel asamblate, ei au investit în montaj. În Ţara Minunilor şi a Speculaţiilor nimeni nu se împiedică de asemenea amănunte. Toată lumea ştia sau trebuia să ştie cum se petrec lucrurile. Cuvintele au sensul care li se dă. Infracţiunea comisă de Goldman Sachs, dacă era cu adevărat o infracţiune, nu era mai gravă decât parcarea maşinii într-un loc interzis.
Imoral?
În ţara lui Goldman Sachs şi a cumetrilor săi precum Paulson şi alte fonduri speculative, felul în care a operat Goldman în perioada 2007-2008 merită respect, admiraţie, strângeri de mână. Simţind că vine avalanşa împrumuturilor ipotecare subprime (altfel spus, bazate pe un credit de slabă calitate), Goldman a întocmit un plan energic de acţiune pentru a se proteja contra tuturor acestor produse toxice din bilanţul său. Ar fi trebuit să le reducă numărul, dar aşa ceva nu era uşor în contextul din acel moment. Atunci, soluţia era cumpărarea de „asigurări“ (derivate de credit sau CDS – Credit Default Swaps) pentru a apăra întreprinderea în cazul prăbuşirii pieţei de ipoteci de calitate îndoielnică (subprime).
Pentru că a reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul, Goldman Sachs este în măsură să raporteze profituri atunci când această piaţă face implozie. Acţionarii aplaudă, rivalii sunt invidioşi, marea finanţă e încântată.
S-ar putea reproşa că, deşi a simţit iminenţa imploziei, Goldman Sachs a continuat să aducă pe piaţă alte montaje de credite ipotecare subprime, având totodată grijă să se protejeze contra oricărui risc; Goldman Sachs vă va lămuri însă că se limita să le facă pe plac clienţilor, doritori de asemenea montaje cărora agenţiile de credit continuau să le atribuie notele cele mai mari. Goldman Sachs nu putea lăsa să-i scape onorariile grase asociate acestor operaţiuni care, altfel, ar fi fost preluate de concurenţă.
Ce e imoral în toată povestea asta? Chiar dacă Goldman Sachs nu este „trimisul lui Dumnezeu pe pământ“ ca să-i facă voia nu este chiar un îngeraş,(„I am doing God’s work“), cum declara în noiembrie 2009 PDG-ul său Lloyd Blankfein, societatea nu a făcut decât să gestioneze riscurile, spre binele acţionarilor săi, conform principiului fundamental al liberei iniţiative şi al pieţelor financiare.
Contribuţia „socială“ a fondurilor speculative
În Ţara Minunilor, fondurile speculative, precum Paulson, îndeplinesc chiar un rol „social“. Faptul că mai multe fonduri speculative mizau pe dezumflarea balonului imobiliar american ar fi trebuit să-i alarmeze pe investitori. Evident, însă, că acest lucru era prea puţin cunoscut în afara cercului de iniţiaţi. Căci speculaţia se ascunde în umbră, aşteptând momentul prielnic când trebuie să facă totul pentru a grăbi prăbuşirea sau falimentul ce-l va îmbogăţi pe speculator. Investitorii ar trebui să se informeze mai bine şi mai din vreme.
Contribuţia „socială“ a fondurilor speculative, astfel concepută, este considerabilă. Astfel, Paulson and Co au semnalat problemele fiscale ale Greciei pariind, zice-se, contra valorii datoriei Statului grec. Nu-i aşa că au avut dreptate? La aceeaşi dată, 27 aprilie, agenţiile de rating (tot cele dinainte!) scădeau drastic nota acordată datoriei greceşti, până la nivelul obligaţiunilor cu cotă nulă (junk bonds) şi provocau astfel o criză financiară în această ţară şi împrejurul ei. Fondurile speculative sunt gata, probabil, chiar în acest moment, să parieze contra datoriei altor ţări. Care vor fi fiind acestea? O să vedeţi la vremea şi la locul potrivit!
De această parte a oglinzii
Pentru cetăţenii care ignoră complet moravurile şi cutumele din Ţara Minunilor, comportamentul şi atitudinea locuitorilor acesteia sunt şocante şi scandaloase. Această specie, numită homo speculantus, le apare ca fiind rapace şi insensibilă la suferinţele antrenate de acţiunile ei.
Cupiditatea colectivă a acestor speculatori a provocat o criză financiară şi o recesiune greu suportabilă. Guvernele şi plătitorii de taxe, locuitorii ţărilor normale, a trebuit să-i salveze de propria lor turpitudine.
Iată câteva dintre pagubele directe şi colaterale ale maşinaţiilor lor: circa 6,4 milioane de proprietăţi imobiliare din Statele Unite au făcut obiectul unei confiscări judiciare în perioada 2007-2009; 240 de bănci au dat faliment de la începutul lui 2008. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ca o consecinţă directă a crizei financiare, s-au pierdut aproximativ 20 de milioane de locuri de muncă.
În Ţara Minunilor, ruşinea şi stânjeneala sunt sentimente rare şi inoportune. Valoarea creată de speculatori pentru acţionarii sau investitorii lor justifică din plin bonusurile şi remuneraţiile de care beneficiază. Ziariştii şi unii comentatori nu contenesc să se arate miraţi de aceste remuneraţii şi produc grafice precum cel de mai jos. Opinia publică se scandalizează, ceea ce, temporar, îi pune în încurcătură pe politicieni.
Chiar dacă prea puţină lume ştie, Ţara Minunilor şi-a extins teritoriul în cursul ultimilor 30 de ani în dauna ţării normale, a ţării producţiei de bunuri şi servicii, a manufacturilor, a inovaţiei care contribuie la bunăstarea societăţii. Cum se vede în graficul următor, partea profiturilor totale provenind din „industria financiară“ a atins în economia americană, în 2004, circa 44%, în timp ce partea provenind din industria prelucrătoare a scăzut la aproximativ 10%. Până în 1980, sectorul manufacturier reprezenta peste 40%, iar cel financiar, sub 20% din profiturile totale ale economiei americane.
Tabelul 2: Procentajul profiturilor din industria financiară şi din industria prelucrătoare (S.U.A., 1950-2004)
Şi mai grav încă, valorile corozive ale Ţării Minunilor s-au infiltrat treptat în ţara normală, seducând tinerii şi punându-i pe jar pe cei mai puţin tineri. „Finanţele“ exercită o atracţie irezistibilă asupra tinerilor ambiţiosi şi talentaţi, după cum demonstrează tabelul următor.
Tabelul 3: Procentajul deţinătorilor de diplome MBA de la Harvard angajaţi în sectorul financiar
Fenomenul nu e deloc surprinzător dacă aflăm că, în 2008, hedge funds şi private equity funds ofereau acestor tineri licenţiaţi un salariu garantat de 300 de mii de dolari în primul lor an de activitate, plus un bonus de 30 de mii de dolari la semnarea contractului. Prin comparaţie, sectorul industriei prelucrătoare oferea un „mizilic“ de 130 de mii de dolari pentru primul an!
Această supralicitare nu este limitată la Harvard. The Graduate Management Admission Council raportează că la intrarea în programele MBA americane, 21% dintre studenţi declară că vor să lucreze în sectorul financiar. La sfârşitul studiilor, procentajul celor care aleg acest sector se ridică la 40%.
Concluzie
Speculaţia financiară domină şi contaminează societatea modernă. Universul paralel al înaltei finanţe se întinde ca o pată de ulei vâscos peste economia reală. Locuitorii Ţării Minunilor nu vor înceta să-şi practice magia neagră. Guvernele vor încerca, timid, să ridice câteva bariere, să limiteze unele practici. De fapt, schimbările legislative îi vor afecta prea puţin pe speculatori.
După ce au profitat din plin de falimentul pieţei imobiliare americane, fondurile speculative se pregătesc să profite, fără nici o remuşcare, de dificultăţile fiscale ale altor ţări, de acele dificultăţi rezultate, în mare parte, din măsurile pe care guvernele au fost nevoite să le adopte spre a face faţă efectelor crizei financiare provocate tocmai de… speculatori!
Ah, dacă toată povestea asta n-ar fi decât o poveste!
„Tare mă tem că nu pot spune lucrurile cu mai multă claritate“, spune Alice foarte politicoasă, „fiindcă, în primul rând, nici măcar eu nu pricep nimic“.
28 aprilie 2010
Note:
1 Paulson & Co. Inc. este de asemenea un acţionar important în compania Gabriel Resourses, deţinând 18% din capital. Compania Gabriel Resources, la rândul ei, deţine 80,46% din Roşia Montană Gold Corporation S.A. (România).
(Text adaptat după volumul Black Markets and Business Blues (FI Press, iunie 2009) şi după versiunea franceză a lucrării Plaidoyer pour un nouveau capitalisme, disponibilă pe situl http://www.igopp.org. O versiune franceză a acestui articol a fost publicată în Revista FORCES, nr. 162, vara 2010.)
In „Ringul” de azi ABSOLUT nici o stire despre miting,asa ca presa „poate evita” ce e vede cu ochiul liber…
Comentariile sunt închise.