Radu Mazare a declarat luni in sedinta Consiliului Local Municipal ca daca “cei din Europa si americanii” ii vor obliga sa accepte UDMR la guvernare, nu vor avea de ales.

„Eu am spus foarte clar: daca ni-i baga pe gat cei din Europa si americanii si ne conditioneaza, asta e, ii inghitim. Daca nu, nu vad de ce ar trebui sa intre la guvernare. Sau mai exact nu ar trebui sa intre sub nicio forma, daca sunt bagati cu forcepsul asta-i viata. (…) Daca exista o explicatie logica si suntem fortati sa-i luam pentru a nu suferi ulterior ca poate sa te conditioneze, nu iti dau drumul la banii europeni, nu aia, nu aia, atunci ca peste cinci luni sa nu avem de suferit mult mai mult, ii iei. Daca nu, nu au ce sa caute aici, sa stea cu Basescul lor pe care l-au sustinut in sapte ani”, a afirmat Radu Mazare.

Liderul PSD Constanta a mai spus ca nu putem accepta sa “ne punem in cap nici americanii,nici tarile importante din UE” pentru ca suntem o tara mica si totul e pe interes.
O alta declaratie a fost facuta de conducerea PNL, care nu e de acord cu UDMR la guvernare.

„E o pozitie a PNL ca nu dorim ca UDMR sa faca parte. (…) Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie in BPC inca de acum doua zile, ca nu dorim ca UDMR sa participe la guvernare”, a spus Daniel Chiţoiu.
De asemenea, o parere asemanatoare ii apartine secretarului general al PSD, Liviu Dragnea care crede ca intrarea la guvernare a UDMR este o tema “foarte fierbinte”.

5 COMENTARII

  1. scapane doamne de acest drogat !trebuie sa fi dus rau cu pluta, (cum nu vede usl )ca sa realizezi ca acest individ este tinut acolo cu toate bubele lui in cap ,pentru ca este omul nr 1 care-i tine pe imbuibatii din usl cu bani,el imparte malaiul ,el e cel care face toate treburile murdare pentru ei prin america sau africa …stati linistiti …de aceea este ocolit in permanenta acest agarici drogat ….

  2. Vagabond politic e prea academic pentru acest „mother / father fucker…” Ii mai dau 2 ani de libertate…apoi salina pe viata; sa faca si el ceva pentru societate. Poate s-o ia si pe cea care l-a fatat (cu forceps)…El nu are explicatii de ce e cum e; OK! I le-am dat eu.

  3. JAVRA TICALOASA!
    Te-a „pali”democratia ,dragostea de a americani si UE?!…
    Vagabod politic ,ce esti!

  4. DA ,DRAGA MAZARE,E BINE CA SANTETI DISPUSI SA INGHITITI TOT CE VI SE BAGA PE GAT,SI E BINE CA INGHITITI FARA A MIROSI INAINTE.POFTA BUNA!SI DACA TOT E TREABA ASTA CU ASCULTATUL DE SUA SI UE PE INTERES,PAI CRED CA TOT PE INTERES SANT SI PITIPOANCELE CU CARE TE AFISEZI MEREU,CA ALTFEL…AI RAMANE DOAR CU OCHII BLEOJDITI UITANDU/TE DUPA ELE.

  5. Wow! Arde, deja, la buzunare, deranjul din vara? Deci, baronii, dragii de ei :mrgreen: , sunt mai deschisi spre vest decat politicienii 😆

Comentariile sunt închise.