papa francisc - sinod

La Sinodul episcopilor de la Roma, în prezenţa Papei Francisc, un medic român a avut curajul să combată poziţiile publice ale Suveranului Pontif şi să denunţe „marxismul cultural” care afectează din ce în ce tot mai mult şi Biserica Catolică.

Dr. Anca Maria Cernea, medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament al spitalului Dr. Victor Babes, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, a participat ca auditor la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma. Vineri, 16 octombrie 2015 în Sala sinodală, în prezenţa Papei Francisc, aceasta a avut o intervenţie în care l-a contrazis pe liderul Bisericii Catolice în privinţa „inegalităţii veniturilor” şi a „schimbărilor climatice”. Dacă Papa numea cele două fenomene printre principalele probleme ale omenirii, medicul român afirmă că problema este păcatul, iar misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor, relateaza site-ul episcopiabucuresti.ro, citat de stiripesurse.ro

Discursul susţinut de dr. Anca Maria Cernea:

„Sanctitatea Voastră, Părinți Sinodali, frați și surori,

Reprezint Asociația Medicilor Catolici din București. Aparțin Bisericii Greco-Catolice din România.

Tatăl meu a fost un lider politic creștin, închis de comuniști timp de 17 ani. Părinții mei se logodiseră, dar nunta lor a avut loc abia după 17 ani. Mama l-a așteptat pe tata în toți acei ani, deși nici măcar nu știa dacă el mai era în viață. Au fost fideli în mod eroic lui Dumnezeu și legământului lor. Exemplul lor arată că harul lui Dumnezeu poate învinge situații sociale îngrozitoare, precum și sărăcia materială.

Noi, ca medici catolici, care apără viața și familia, vedem această bătălie ca fiind una spirituală. Sărăcia materială și consumismul nu sunt principalele cauze ale crizei familiei. Cauza principală a revoluției sexuale și culturale este ideologică.

Maica Domnului de la Fatima a spus că rătăcirile Rusiei se vor răspândi în întreaga lume. Aceasta s-a făcut mai întâi sub o formă violentă, marxismul clasic, prin uciderea a zeci de milioane de oameni. Acum se face mai ales prin marxismul cultural. Există o continuitate între revoluția sexuală a lui Lenin, Gramsci, școala de la Frankfurt și ideologia actuală a drepturilor „gay” și a genului. Marxismul clasic pretindea restructurarea societății printr-o preluare violentă a proprietății.

Acum revoluția merge mai adânc, încercând să redefinească familia, identitatea sexuală și natura umană.

Această ideologie se autointitulează „progresistă”. Dar ea nu este altceva decât vechea ofertă a șarpelui, ca omul să preia controlul, să-i ia locul lui Dumnezeu, să caute mântuirea aici, în această lume. Este o rătăcire de natură religioasă, gnostică. Datoria păstorilor este să o recunoască și să avertizeze turma în privința acestui pericol.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă.” Misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor. Răul, în această lume, vine din păcat. Nu din „inegalitatea veniturilor” sau din „schimbările climatice”.

Soluția este: Evanghelizarea. Convertirea. Nu creșterea controlului guvernamental. Nu guvernul mondial. Aceștia sunt astăzi principalii agenți care impun marxismul cultural națiunilor noastre, sub forma controlului populației, a sănătății reproductive, a drepturilor gay, a educației gender etc.

Lumea de azi are nevoie nu de îngrădirea libertății, ci de libertatea adevărată: eliberarea de păcat. Mântuirea.

Biserica noastră a fost suprimată de ocupația sovietică. Dar niciunul dintre cei 12 episcopi ai noștri nu și-a trădat comuniunea cu Sfântul Părinte. Biserica noastră a supraviețuit datorită hotărârii lor și exemplului lor de rezistență față de teroare și închisori. Episcopii noștri au cerut oamenilor să nu cedeze lumii. Să nu coopereze cu comuniștii.

Acum noi avem nevoie ca Roma să spună lumii: „Faceți pocăință și întoarceți-vă la Dumnezeu, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.”

Nu doar noi, laicii catolici, dar și mulți creștin-ortodocși sunt îngrijorați și se roagă pentru acest Sinod. Pentru că, spun ei, dacă Biserica Catolică cedează în fața spiritului lumii acesteia, celorlalți creștini le va fi foarte greu să-i reziste.”

 

Sursa foto: inliniedreapta.net

10 COMENTARII

  1. Cand fascismul o sa se intoarca in Romania o sa tina steagul intr-o mana si crucea in cealalta

  2. Vai de noi – caci cele pamantesti ni s-au „lipit” de suflet!!!

    Nu sunt de acord cu multe din noile curente, dar sunt satul pana peste cap de vechile curent care in continuare ne tin pe loc. Vechea ordine mondiala vs. noua ordine mondiala… cineva mereu va dori sa se impuna.

    Ma uit in sus si vad stelele si spatiul inconmensurabil dintre ele, si ma gandesc cat de mare e Cerul. Un Univers atat de mare incat nu ii vom „patrunde” misterele in veci. Dar noi tot blocati pe o pietricica am rams, ursuzi si suparati pe tot ce nu e ca si noi…

    Daca intr-adevar exista Dumnezeu, voi pamantenilor nu sunteti destul de smeriti si luminati pentru a-L intelege.

  3. Din atitudinea foarte labila de pina acum a marelui pontif, total lipids de ptestanta la care intreaga lume se astepta, „prea-onoratul” da dovada omului care vrea sa impace si capra si varza. Regret imens si tocmai de aceea nu am incredere in el.

  4. Tot respectul pentru aceasta Doamna Doctor Anca Cernea si pentru parintii domniei sale ,pentru ca a avut de unde sa ia exemplu din mod ul de viata al parintilor sai si a dat grai inaintea Papei ce cu cateva zile in urma se inchina inaintea lui David Rochefeller sarutandu-i mana .Papa se considera el insusi reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant si tocmai el se inchina lui Mamona al carui reprezentant este D Rochefeller ? SPIRITUL SE INCHINA BANULUI Pana la urma si Papa este in Guvernul Mondial si va fi chiar CAPUL acestui guvern ce va sa vina

  5. Cum spune si Klaus Kenneth: Trebuie sa ne intoarcem la radacini, la biserica primara, intemeiata de Hristos, urmata de Sfintii Apostoli, si apoi de urmasii lor, pana la sfarsitul acestui pamant.
    Cititi Klaus Kenneth si veti merge pe drumul de la minte la suflet.

  6. Sunt ortodox, si salut pozitia doamnei doctor. Astea sunt problemele actuale, cum le-a zis doamna doctor.
    Nu se face targ cu dracul, ii dai o unghie, iti ia tot, tot sufletul.

  7. Da,merg pe Cale, cu Dumneavoastră, dragă Doamnă dr. Anca Maria Cernea! Permiteți-mi un uriaș….BRAVO pt. poziția Dumneavoastră!
    Papei Francisc, sănătate, deasemeni!
    Adânc respect pentru mama și pentru tatăl Dumneavoastră, wooooowwww, ce istorie?!!!!
    Sunt evanghelic!

    • nici mcar evanghelic nu esti…aceasta femeie e indignata de atitudinea acestui papa care a acceptat BING-BENGUL,lui ROCHEFFELER, SI NU A ACCEPTAT CA LUMEA SA FIE FACUTA DIN NIMIC SI CHIAR A SPUS CA DUMNEZEU NU E UN MAG CU O BAGHETA SA FACA MAGIE…deci experimentul din ELVETIA este cel care demonstreaza ca nu DUMNEZEU a facut lumea..CU TIMPUL MULTI CATOLICI VOR REVENI LA ORTODOXIE ADICA DIN NOU ACASA,SI BINENTELE SI TOTI CEI DIN BISERICA PROTESTANTA,SI NEOPROTESTANTA, PENTRU CA BISERICA LUI DUMNEZEU CEL IN TREIME ,LAUDAT ,CINSTIT SI INCHINAT, ESTE NUMAI , UNA, SFANTA ,SOBORNICESCA SI APOSTOLEASCA, IAR RESTUL SUNT RELIGII INVENTATE DE OAMENI CARE AU RATACIT DE LA DREAPTA CREDINTA….
      VA ASTEPTAM CU DRAG SI DOR…daniel p.

      • Până una, alta, Dumnezeu este Cel care ne așteaptă pe toți să ne întoarcem la El, părăsind păcatul și îmbrățișând ascultarea . ” Cine zice : „Îl cunosc”, și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos și adevărul nu este în el.” 1 Ioan 2,4.

Comentariile sunt închise.