„Administraţia republicană de la Washington şterge ruşinea celor cinci ani în care preşedintele Obama a asistat pasiv la dezastrul umanitar din Siria.
Sute de mii de oameni ucişi, milioane de refugiați, o catastrofă geopolitică, apariţia şi dezvoltarea ISIS, intervenţia brutală a Rusiei şi atacuri cu arme chimice: Obama a asistat la neputincios, dând numai din gură. „Leading from behind”…
În 2012, preşedintele Obama a avertizat regimul Assad să nu traverseze o „linie roşie” şi să nu folosească arme chimice. În 2013, când Assad le-a folosit împotriva propriului popor, Obama s-a încurcat în explicaţii şi nu a făcut nimic.
În trei luni, administraţia republicană a schimbat radical politica externă a SUA şi a reuşit ceea ce democraţii nu au reuşit în cinci ani. Statele Unite se comportă, din nou, ca o Mare Putere a lumii libere!
O ştire bună pentru ţările din Europa de Est, care sunt la graniţă cu armata lui Putin.
PS: Nu doresc să comentez penibilul comentariu al ziaristului Moise Guran, după corecția aplicată lui Assad. Să ne ferească Dumnezeu de ignoranța trufașă a specialiștilor în cutremure online!”, a comentat Mihail Neamțu, pe Facebook, decizia preşedintelui Trump de a bombarda baza aeriană siriană de unde a fost lansat atacul cu gaz sarin.