igor-dodon-maia-sandu

Scriitorul Mihail Neamţu a comentat rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, care s-au încheiat cu victoria socialistului Igor Dodon, un apropiat al Moscovei.

Mihail Neamţu explică de ce Maia Sandu, candidata pro-europeană, nu a reuşit să-l învingă pe Dodon, chiar dacă a avut sprijinul masiv al Diasporei.

„Dincolo de mizeriile administrative și batjocura de la ambasade sau consulate, victoria lui Dodon ne pune pe gânduri. Când Dreapta abandonează mesajele despre valorile sufletului – libertate, familie, credință -, Stânga știe să captureze electoratul mai puțin sofisticat. Maia Sandu a defilat cu un mesaj pro-european și anti-corupție, insuficient pentru a electriza tinerii.

Nu dau sfaturi nimănui. N-am pretenția că înțeleg psihologia moldavă. Când eram în politică, boicotul mediatic, lipsa banilor (murdari) și puținătatea resurselor logistice făceau imposibilă proiectarea unor mesaje la nivel național. Chiar și așa, Noua Republică a păcătuit printr-un soi de purism doctrinar și exclusivism ideologic total neatractiv. Știu c-am greșit (ca și doamna Macovei) mergând pe nișa strâmtă a discursului anti-corupție. E suficient să mergi două zile în România profundă și vezi că povestea asta îndârjită chiar nu ține.

Așa cum observă profesorul Bogdan Glavan, „românii nu sar din pat atunci când vine vorba să-i pedepsească pe corupți.” Justițiarismul, altfel spus, „nu se pupă cu vreun filon al mentalității colective, nu rimează cu tradiția culturală a românilor.” DNA își face treaba, dar nimeni nu s-a îmbogățit din munca procurorilor.

Evident, integritatea reprezintă un criteriu important, dar rămâne mai curând o calitate implicită a omului politic. E greu să alergi prin piața publică spunând: „votați-mă, oameni buni, pentru că sunt curat”. Firile imaculate nu sunt și cele mai populare. Q.e.d.”, a comentat Mihail Neamţu, pe Facebook.