Când Noua Republică pleca la drum, acum patru ani, cu sloganul controversat „Furatul Ucide”, ni s-a spus că suntem prea duri, negativiști, radicali, intransigenți. Realitatea s-a dovedit infinit mai necruțătoare: Furatul ucide (în lanț) prin carbonizare… Nu doar în spitale, ci și în cluburi. Nu doar pe șosele, ci și la reanimare. Acum o spune și Președintele Klaus Johannis când recunoaște că, da, corupția ucide.
Bogați și sărăci, oameni simpli și oameni educați, descoperă împreună aceleași frici și aceleași frustrări. Oamenilor le este frică să-și mai trimită copiii nu doar pe autostrăzi surpate, ci și la concerte, la spectacole, la teatru. Românii s-au săturat de-a trăi într-o umilință perpetuă. Astăzi, ei cer separarea apelor: clasa profitorilor care trebuie să înfunde pușcăriile și mulțimea tăcută de oameni liberi, dornici să trăiască din munca proprie. Românii se revoltă în fața unui Stat capturat de interese mafiote. Românii își plâng morții, dar scutură cu putere și minciuna administrației și a politicienilor îngrășați din banul public.
S-a născut generația neresemnaţilor. A celor care nu pot pleca, nu se pot obişnui şi nu pot închide ochii. Este generația celor care ştiu că România trebuie să arate altfel. Cei care înțeleg că nu asta e ţara pe care vrem s-o lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri.
Există și o veste bună. După un sfârșit de săptămână sângeros și tragic, am descoperit că România mai are buni samariteni printre medici ori simpli cetățeni. Zguduiți de moarte, aflăm că suntem capabili de solidaritate și umanitate.
(Scriitor și antreprenor român, doctor în teologie al Universității din Londra. Autorul scrie frecvent la adresa: www.mihailneamtu.org)
Dle Neamtu, am sa va rog sa nu incercati sa furati nimic din avantul sincer al populatiei! Nu fiti unul din cei care sta si asteapta sa urce pe un val! Stati linistit unde sunteti si daca puteti sa faceti un bine, bine, daca nu, pastrati-va cu toate bubele pe care stiti ca le aveti si dvs, nu trebuie sa le stim noi, infranati-va!
ce bube domnule sau poate te depaseste in inteligenta ,ce zici ?sper ca invidia sa nu-si spuna cuvântul ,sau esti tot o nulitate manipulatoare .
…bravooooooooooooo,de tineri inteligenti si destepti ca voi ,generatia de azi are nevoie tara !,( dar nu copii lichelelor care ne conduc caci astia nu stiu decat sa se drogheze sau sa stea prin cluburi de fite prin strainataturi sau in masini de sute de mii de euro) …in strada si alungati hotii care ne conduc de 25 de ani !…hai Neamtule !….se poate ….sunt copii care sclipesc de inteligenta in aceasta tara de ce sa nu-i punem in fruntea tarii ? …nu vedeti inteligenta lichelelor unde ne-a adus ?