Socialismul a proclamat iluzia „omului nou”, dar s-a bazat, înainte de toate, pe ură, crimă şi furt.
Minciuna ideologiei s-a proiectat într-o urâțenie fără seamăn. Blocuri sordide, confort III, răsărite în siajul „marii revoluții” au devenit, pentru milioane de români sau cubanezi, spaţii ale alienării. Dezrădăcinaţi, oameni aduși de la ţară (unde mai existau comunităţi tradiționale, bine rânduite) descopereau haosul moral şi degradarea spirituală a orașului invadat cu lozinci.
Violența, frica, penuria, delăsarea, depresia, suspiciunea și delaţiunea au reprezentat atributele societății construite de Fidel Castro. Comunismul a demolat habitatul burghez pentru a distruge diferenţele de clasă. Havana a devenit o capitală a clădirilor delapidate, a maghernițelor sărăcăcioase și a betoanelor udate de maidanezi…
Cine laudă isprăvile lui Castro își bate joc oamenii tineri și vârstnici ținuți astăzi în lanțurile mizeriei și sub clopotul minciunii.
În declarațiile amnezice și nostalgice ale lui Obama, Trudeau, Hollande sau Gorbaciov despre Fidel Castro nu e urmă de neglijență ori spontaneitate.
Un necrolog se pregătește din timp. Să omiți asasinatul din biografia dictatorului cubanez este ca și cum scoți referința la Gulag din istoria URSS. Nu există scuze!
O tempora, o mores…
Sursa: mihailneamtu.org