dentistMinisterul Sănătății, condus de liberalul Eugen Nicolăescu, atentează la dinții românilor. Aceștia nu vor mai benefica de tratamente stomatologice gratuite sau decontate parțial, deși plătesc asigurări de sănătate. Măsura a fost luată, cel mai probabil, pentru a face economii.

Măsura afectează în primul rând copiii, pensionarii și persoanele cu venituri reduse, dar nu numai. În total, toți cei 18.183.083 de pacienţi asiguraţi înscriși pe listele medicilor de familie din ţară vor fi oblifați să scoată bani din buzunar atunci când vor merge la stomatolog. Dintre aceștia, pentru 12,43 de milioane dintre aceştia se plătesc contribuţiile la Fondul de Sănătate.

Potrivit statisticilor oficiale, circa 7,88 milioane de asiguraţi care contribuie în nume propriu la Sănătate, majoritatea fiind salariaţi, şi pentru circa 4,55 de milioane de persoane, instituţiile publice răspunzătoare fac plăţile la Fondul de Sănătate în numele lor. Pe lângă aceştia, România are 5,74 de milioane de persoane care sunt asigurate şi scutite de la plata contribuţiei la Sănătate, pentru care nimeni nu virează bani la Fondul de Sănătate.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a sistat în aprilie alocarea fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică, astfel că medicii dentişti nu vor mai putea acorda consultaţii gratuite categoriilor defavorizate şi copiilor, toate serviciile urmând să fie plătite. Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), întrucât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a alocat fonduri în aprilie pentru asistenţa stomatologică, nu vor fi încheiate acte adiţionale pentru această perioadă şi nici pentru restul anului.

“Având în vedere faptul că, prin adresa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 29 martie, nu s-au alocat fonduri aferente lunii aprilie 2013 pentru «Asistenţa medicală stomatologică – activitate curentă», vă comunicăm imposibilitatea de a încheia acte adiţionale pentru luna aprilie 2013 la acest tip de asistenţă. Totodată, vom suspenda procesul de contractare pentru aceast tip de asistenţă pentru anul 2013, până la primirea unor precizări suplimentare din partea CNAS”, se arată în anunţul postat de CASMB.

Normele la contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru 2013-2014 prevăd că pachetul de servicii medicale de bază de medicină dentară preventive şi tratamentele de medicină dentară vor fi acordate cu decontarea totală de către CNAS pentru copii cu vârste până în 18 ani şi pentru beneficiarii legilor speciale. Printre serviciile care ar trebui decontate de CNAS sunt: consultaţiile, tratamentul cariei simple, tratamentul afecţiunilor pulpare la dinţi, extracţiile, montarea protezelor acrilice şi revizia acestora.

Medicii dentişti susţin că România este ţara cu cele mai multe persoane cu carii dentare şi în care alocaţiile de la buget pentru stomatologi sunt cele mai scăzute, respectiv 0,4 la sută din bugetul Sănătăţii. În luna martie bugetul alocat a scăzut la 30 la sută, pentru ca în aprilie să devină zero. În unele judeţe, plafonul alocat stomatologilor este de 1.000 sau 1.200 de lei, în timp ce alte judeţe primesc 200 de lei.

Pentru copii, vârstnici sau persoane cuprinse în legile speciale, statul deconta anumite servicii integral sau în proporţie de 40 – 60 la sută. De la 1 aprilie, toată lumea va plăti atunci când merge la stomatolog, au mai arătat medicii dentişti.

În octombrie 2012, directorul executiv la Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice, dr. Alexandru Brezoescu, anunţa că numărul celor care solicită tratament dentar a scăzut cu 20 la sută faţă de 2011, întrucât plafonul CNAS pentru aceste servicii este foarte redus, nici măcar copiii neavând gratuitate absolută.

“Din păcate, numărul celor care solicită tratament dentar scade de la un an la altul, din cauza crizei. Sunt oameni care nici nu mai vin pentru un tratament complet, ci doar cât să-şi potolească durerea”, declara atunci Alexandru Brezoescu, la conferinţa de presă din deschiderea Congresului Internaţional de Medicină Dentară.

Brezoescu critica faptul că, an de an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate micşorează plafonul acordat medicilor stomatologi pentru tratamente, astfel că banii se termină “după două proteze”.”Din păcate, medicina dentară este cea mai vitregită. Alocaţia pe cap de locuitor este de 70 de bani pe an. CNAS alocă un plafon pentru tratamentele dentare cabinetelor care sunt în contract cu Casa, în valoare de 1.000 de lei. Din aceşti bani, ar putea fi puse două proteze. Dacă nu sunt puse proteze, atunci banii ajung pentru tratarea câtorva carii simple, câteva extracţii şi cam atât”, mai spunea Brezoescu.

Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice a cerut atunci CNAS să încheie contract de asigurări de sănătate direct cu pacienţii, şi nu cu medicii.

În Capitală sunt 3.900 de medici stomatologi, dintre care mai puţin de 10 la sută, respectiv 300, au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Dacă toţi stomatologii ar încheia contract cu CASMB, atunci plafonul alocat fiecărui cabinet ar ajunge, probabil, la doi-trei lei, potrivit medicilor.

Brezoescu preciza că în Bucureşti funcţionează 130 de cabinete stomatologice şcolare, banii alocaţi tratamentelor ajungând pentru mai puţin de 100.000 de copii.

8 COMENTARII

  1. Abia e inceputul de dat in gura, sa vedeti ce o sa urmeze. Asta au votat asta au, isi merita soarta cei care au mers ca oile in prapastie pt. ca daca merge una merge toata turma . Asa au mers si ei la vot,adevarat ca se spune ca nu ai minte nici cat o oaie, si vad ca s-a adeverit la alegerile din decembrie 2012. Mare pacat ca romanii nu se trezesc nici dupa 23 de ani ,sant foarte creduli.

  2. hai lasati ca romanii atenteaza singuri la dantura lor… sa fim seriosi 🙂
    si nici inainte nu se faceau tratamente acolo unde e nevoie de ele… in orasele mici, la sate… iar eu sau cunostintele mele nu am beneficiat niciodata de TRATAMENT la urgente stomatologice, ni s-a spus clar (acum un an jumatate mie personal) ca se face doar DRENAJ de URGENTA fiindca nu au materiale pentru TRATAMENT, ca urmare sa continui TRATAMENTUL in privat…

  3. Intrebare de baraj pentru prosti: DA DE CE SE MAI PLATESC ASIGURARI DE BOALA ???? Absolut nimic nu se trateaza gratuit in tara asta PLAGIATA !!!

Comentariile sunt închise.