transplantMinistrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, vrea să restructureze Agenţia Naţională de Transplant, deși activitatea acesteia a început să meargă din ce în ce mai bine. În primele luni ale anului, numărul donatorilor a crescut de trei ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, ministrul a anunțat că va reduce la jumătate bugetul alocat acestei instituții importante, dar a promis că va suplimenta fondurile atunci când va fi nevoie.

În replică, medicii spun că au nevoie de un ajutor concret și nu de promisiuni, pentru că nici pacienții chemați la transplant, nici cei de pe masa de operatie nu-și permit să aștepte o rectificare bugetară. Dacă nu vor fi luate urgent măsuri, facturile neachitate vor face ca organe salvatoare de vieți să fie aruncate la gunoi.

După ce şi-a exprimat nemulţumirea faţă de direcţiile de sănătate şi de casele de asigurări, ministrul Sănătăţii nu sare în procesul reorganizării nici Agenţia Naţională de Transplant (ANT), deşi instituţia a avut o activitate intensă de la începutul anului. Numărul recoltărilor de organe s-a triplat, iar în programul de transplant au fost incluse noi spitale.

Cu toate acestea, şeful de la Sănătate a declarat că, în următoarele două luni, va trebui „să umble” şi la această instituţie, reproşând şi că bugetul de anul trecut pentru transplant nu a fost consumat. „Anul acesta, asigurăm măcar un buget la nivelul celui din 2012. Dacă va fi nevoie să suplimentăm Programul de Transplant, avem şi fonduri proprii care vin din taxa de viciu”, a declarat Eugen Nicolăescu, la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV.

De trei ori mai multe transplanturi

Banii alocaţi anul acesta vor fi mai mult ca sigur insuficienţi, în condiţiile în care numărul recoltărilor a fost mare. „De la 65 de recoltări, în 2012, am ajuns la 43, în perioada 1-15 aprilie 2013. Pe fondul acestei creşteri, în România au avut loc o serie de premiere: 8 transplanturi renale în 24 de ore la Cluj, 5 transplanturi de ficat în 24 de ore la Bucureşti, 4 transplanturi de cornee în 24 de ore la Bucureşti”, a declarat Adrian Luscalov, directorul ANT.

Valul mare de donatori vine ca urmare a mobilizării Agenţiei. În decembrie 2012, cei de la ANT au convins Ministerul să înfiinţeze 35 de posturi de coordonatori regionali de transplant (care abordează familiile donatorilor) şi tot atâţia anestezişti responsabili de identificarea şi menţinerea donatorilor. Până atunci, erau doar şase coordonatori. „Ca urmare a înfiinţării acestor posturi, au fost implicate, în 2013, centre noi de transplant, precum Deva, Constanţa, Brăila, Botoşani, Vaslui, Tulcea şi spitale precum cel Universitar din Capitală sau Spitalul Elias”, a adăugat directorul ANT.

De la începutul anului, medicii de la Fundeni fac transplant după transplant. Profesorul Irinel Popescu, cel care a efectuat primul transplant de ficat din ţară, spune că a făcut deja 38 de astfel de intervenţii, număr la care anul trecut nici nu visa.

Niciun organ primit nu s-a pierdut

„Înainte, 40% din bolnavii de pe lista de aşteptare decedau. Acum, cu avalanşa de donatori, am reuşit să scădem mortalitatea la 25% şi nu ne oprim aici. Erau 400 de bolnavi pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat, iar acum mai sunt cam 350”, spune şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic. În acest sens, medicul, care face parte din Consiliul Ştiinţific al ANT, consideră că Agenţia şi-a îndeplinit obiectivele cu brio.

„Menirea ANT este să furnizeze donatori şi organe. Ori, în acest moment, România are cel mai mare număr de organe din toate timpurile, raportat la populaţie. Acest lucru se datorează şi campaniilor mediatice, dar oamenii Agenţiei au ştiut să coordoneze valul de donatori, începând de la diagnosticul morţii cerebrale, până la abordarea familiilor şi transportul organelor. Aş evalua mai degrabă la modul favorabil bilanţul Agenţiei”. Reorganizarea ar trebui să meargă mai degrabă în direcţia suplimentării personalului, lucru cerut de mult timp, conchide medicul.

Într-o informare transmisă EVZ, Ministerul Sănătăţii spune că recunoaşte meritele Agenţiei de Transplant, dar că are aşteptări şi mai mari de la această instituţie.

„Declaraţiile făcute de ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu s-au referit la dorinţa conducerii MS de a îmbunătăţi activitatea ANT. Înţelegem că dumneavoastră, ca jurnalişti, vă exprimaţi mulţumirea, în anumite materiale jurnalistice, faţă de activitatea ANT, dar obiectivele MS sunt mult mai mari. Ministrul Sănătăţii nu contestă eforturile conducerii ANT, însă îşi doreşte rezultate şi mai bune de la această agenţie”, transmite Ministerul Sănătăţii.

În final, autorităţile fac şi câteva recomandări. „Dumneavoastră, ca jurnalişti, ar trebui să fiţi imparţiali, nepărtinitori şi să renunţaţi la acuzele nefondate”.

5 COMENTARII

Comentariile sunt închise.