Ministrul Justitiei Robert Cazanciuc s-a aratat multumit de prestatia celor trei procurori la audierile de azi de la Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv de cea a a lui Tiberiu Nitu, viitorul procuror general chiar daca Nitu a punctat cateva dintre prevederile proiectului sau, a folosit in mod repetat cuvantul „impreuna”, evitand sa isi asume responsabilitati concrete si a raspuns evaziv si uniform la cele mai multe dintre intrebarile adresate de cei care l-au audiat.
„S-a incheiat o prima zi, cred ca intr-o atmosfera decenta colegiala”, a comentat Cazanciuc la finalul audierilor la care au participat Tiberiu Nitu, Bogdan Licu si Codrut Olaru.
Ministrul Justitiei a apreciat cele trei propuneri facute de predecesorul sau, Victor Ponta, sustinand ca la audieri ei au demonstrat ca pot fi o echipa.
„Se pot completa unii pe altii, pot sa performeze la nivelul Ministerului Public”, a subliniat ministrul Justitiei. El si-a exprimat speranta ca si audierile de joi vor decurge la fel, urmand apoi „sa trecem la etapa a doua”, adica la numierea celor 6 prin decrete emise de presedintele Traian Basescu.
El a tinut sa sublinieze faptul ca Tiberiu Nitu este „un procuror onest” care are capacitatea de a aduna in jurul sau oamenii.
„Cred ca Tiberiu Nitu este cea mai buna solutie pentru a face echipa”, a adaugat ministrul.
Intrebat de o jurnalista daca nu i s-a parut ca Nitu a fost eclipsat de Olaru, Robert Cazanciuc a replicat ca aceasta este aprecierea ei.
„Aprecierea profesionista este ca toti au avut o prestatie foarte buna”, a subliniat el.
Joi, de la 9:30 va fi audiata Laura Codruta Kovesi pentru sefia DNA, alaturi de Alina Bica si Elena Hosu, propuse pentru functiile de procuror-sef, respectiv procuror-sef adjunct la DIICOT, urmand ca vineri CSM sa anunte oficial avizele consultative, dar obligatorii, fara de care presedintele Traian Basescu nu poate semna decretele de numire a acestora in functii.
Rezultatele audierilor din cadrul CSM vor fi date publicitatii vineri.
„Prestatia” NU a fost foarte buna, ci mai degraba quasi infantila…Mai bine ne-ai spune cu ce este santajabil acest individ,a carei mecla spune destul…
inseamna ca si ministru si Nita sint praf nu au nimic cu justitia=0