Ministrul Mediului, Attila Korodi, a confirmat, in exclusivitate pentru Nasul TV, existenta unei proceduri inaintata de compania OMV impotriva statului roman pentru neplata obligatiilor de mediu asumate in contractul de privatizare al Petrom, din 2004.

Attila Korodi a declarat ca exista un comitet de analiza care proceseaza cererile companiei austriece, insa doar o parte a deciziilor acestei comisii au fost in favoarea OMV. Ministrul Mediului a mentionat ca va urma judecarea acestei probleme intr-o Comisie de arbitraj.

Grupul OMV, actionarul majoritar al OMV Petrom, a depus din decembrie 2011 o cerere de arbitraj la Curtea Internationala de Arbitraj din Paris, cerand despagubiri de 21 de milioane de euro, contravaloarea unor lucrari efectuate la rafinaria Petrobrazi si combinatul chimic Doljchim, in anul 2009, respectiv anul 2010, ce trebuiau decontate de statul roman. In anexele contractului de privatizare incheiat intre Romania si grupul OMV era prevazut ca lucrarile de mediu efectuate de catre OMV Petrom la Petrobrazi si Doljchim sa fie in totalitate decontate de catre statul roman, insa statul nu recunoaste ca trebuie sa faca platile.

Interesele Romaniei vor fi reprezentate la Curtea Internationala de Arbitraj din Paris de catre Ministerul Mediului, prin profesorul Xavier Boubcoza drept co-arbitru. Pe de cealalta parte, grupul OMV l-a desemnat ca arbitru pe Ibrahim Fadlallah, iar cel de-al treilea arbitru, care este neutru, a fost desemnat de Curtea de Arbitraj, in persoana lui Francisco Ramos Mendez. Onorariile celor trei arbitri insumeaza aproximativ 20 000 de euro si vor fi platite de catre statul roman, pana la sfaristul acestei luni, motiv pentru care Ministerul Mediului a solicitat alocarea de fonduri de la Guvern.

4 COMENTARII

  1. Si batut, si cu banii luati, statul roman continua sa isi risipeasca sansele unei reveniri economice prin semnarea unor asa-zise privatizari ale resurselor si a industriei energetice. E rusinos ce se intampla cu tara noastra.

  2. Din acest arbitraj lipseste chiar pionul principal.Adrian Nastase care a privatizat PETROm,pe preturi de nimic si cu clauze păgubitoare pentru Statul Roman., ca acestea in discutie.
    Culmea tupeului,obrăzniciei este faptul că USl a depus o motiune de cenzură impotriva guvernului Ungureanu pentru un mizilic,in raport de uriasa pagubă produsă de Năstase in 2004.

  3. „contravaloarea unor lucrari efectuate la rafinaria Petrobrazi si combinatul chimic Doljchim, in anul 2009, respectiv anul 2010, ce trebuiau decontate de statul roman. In anexele contractului de privatizare incheiat intre Romania si grupul OMV era prevazut ca lucrarile de mediu efectuate de catre OMV Petrom la Petrobrazi si Doljchim sa fie in totalitate decontate de catre statul roman”…..!!!
    D’asta se tin contractele si anexele la secret?
    Ei cu profitul noi cu investitiile sinclusiv de mediu?
    Un preambul si la alte contracte de „privatizare de succes” pentru asa zisii investitori si paguboase pentru noi?!
    Cine raspunde? Pai ala sa plateasca!

Comentariile sunt închise.