De 24 de ani, România este cea mai frumoasă destinaţie de vacanţă pentru olandezii Tony şi Gerrit Timmerman, iar de 6 ani, de când sunt pensionari, localitatea sibiană Richiş este pentru ei „acasă“. Cei doi soţi au devenit sufletul localităţii uitate de lume, reînviind comunitatea amorţită de nevoi.

Tony (66 de ani) şi Gerrit Timmerman (65 de ani), doi olandezi care au lucrat în domeniul sanitar, s-au mutat de şase ani în satul Richiş, din judeţul Sibiu. S-au îndrăgostit iremediabil de satul săsesc la începutul anilor ’90 şi chiar şi-au cumpărat aici o casă în 1991, iar vreme de 18 ani au venit în România şi de trei ori pe an. În tot acest timp, ei au trezit la viaţă comunitatea amorţită de sărăcie şi de nevoi din Richiş, preluând barul şi micul magazin alimentar din sat şi, mai târziu, deschizând o pensiune, unde au dat de lucru oamenilor din sat. Tony şi Gerrit Timmerman s-au pensionat în 2008 şi n-au stat mult pe gânduri: şi-au vândut casa din Olanda şi s-au mutat definitiv în România, la Richiş. Tot în 2008, au închiriatvechea casă parohială din sat şi au amenajat aici o pensiune cochetă, respectând în detaliu tradiţia pitorească a locului.

PENSIUNEA, MAGNET PENTRU STRĂINI

„Un an şi jumătate am resta-urat tot, apoi, în 2009, am deschis campingul, iar în 2010, pensiunea a fost gata şi am deschis-o. Suntem pensionaţi de şase ani, dar muncim ca şi cum am fi în Olanda. Avem foarte mulţi oaspeţi. Este foarte frumos, dar prea puţin spaţiu, aşa că, fiind încă o clădire lângă, tot goală şi tot a bisericii, am închiriat-o şi am făcut anul acesta toate reabilitările. Acum avem şase camere. E mult mai bine. Dacă ai un grup în vizită vara, trei camere nu sunt de ajuns“, explică olandeza. Cei doi au angajat şi o bucătăreasă din sat, pe Anişoara, care găteşte foarte bine chiar şi pentru 100 de persoane. Acum, le trec pragul pensiunii turişti din toată lumea: Germania, Anglia, Noua Zeelandă, Australia, Austria, Franţa, Israel, Polonia şi Olanda. E suficient ca omul să ajungă aici o singură dată pentru a reveni. De anul trecut, au şi mai mulţi români, majoritatea oameni tineri.

TOTUL E FĂCUT ÎN CASĂ: DE LA GULAŞ, LA DULCEŢURI

„Unul dintre cele mai frumoase lucruri e să avem oaspeţi aici, iar nouă ne place să stăm de vorbă cu ei, să le spunem poveşti despre locuri, de aceea noi le servim cina. Anişoara găteşte, dar noi servim, pentru că aşa putem vorbi. Oamenilor le place aici, iar pentru noi asta este o bucurie“, mai spune gazda. La pensiunea familiei Timmerman sezonul este lung, din aprilie până în noiembrie, la care se adaugă şi Revelionul. „Avem linişte în ianuarie-februarie, atunci ne mai odihnim. Nu mai avem 20 de ani“, completează Tony Timmerman. Străinilor le place să observe viaţa satului, să vadă fermierii cultivând pământul, aducând vitele acasă. Le place să stea pe terasă, să admire satul, biserica, dar mai ales le place mâncarea bună. „Anişoara face ciorbe de tot felul, gulaş, sarmale, desert, mâncare românească. Sunt oameni care stau aici şi îşi gătesc singuri. Merg şi îşi iau legume din grădină. Totul e făcut în casă – dulceţuri, compoturi. De exemplu, primăvara gătim sparanghel verde“, adaugă femeia.

ŞAPTE ANGAJAŢI ROMÂNI

Tony şi Gerrit Timmerman au astăzi şapte angajaţi, toţi oameni din sat, toţi cu forme legale de muncă. Unii lucrează pentru ei de 12 ani. Este o echipă stabilă, în care oamenii învaţă în permanenţă unii de la alţii. Olandezii au avut puţin de lucru la mentalitatea oamenilor de aici. Tony îşi aminteşte cât de greu i-a fost să-i obişnuiască să spună ceea ce gândesc, să nu-i răspundă cu veşnicul „Cum vreţi dumneavoastră“ atunci când le cerea părerea. Au trecut ani până s-au obişnuit, dar acum totul funcţionează aşa cum ar trebui. Bucătăreasa Anişoara Răduţiu (57 de ani) este cea mai cunoscută dintre angajaţii familiei Timmerman. Oaspeţi din toată lumea se îndrăgostesc de bucatele ei. „Le gătesc tradiţional româneşte: ciorbă de fasole cu tarhon, gulaş, sarmale cu smântână şi mămăliguţă, ciorbă de perişoare, prăjituri de tot felul, plăcintă cu mere, plăcintă cu rubarbă, budincă şi torturi. Toată lumea e încântată, oaspeţii sunt foarte mulţumiţi“, spune Anişoara Răduţiu. Angajaţii soţilor Timmerman au numai cuvinte de laudă pentru ei. Anca Maria Turdaş (34 de ani) este vânzătoare la bar şi angajată cu vechime a olandezilor. „Lucrez aici din 1998. Doamna Tony a refăcut multe, e excepţională. A făcut foarte multe pentru sat, pentru noi. E o femeie care te înţelege tot timpul dacă ai probleme“, spune femeia. Şi Daniela Leibert (53 de ani), o altă localnică, lucrează pentru familia Timmerman de mai bine de opt ani. „Doamna Tony i-a ajutat pe oamenii săraci cu bani, cu alimente, cu haine pentru copii“, spune Daniela Leibert. „Vorbim ca un român din Transilvania“ Dacă îi întrebi pe Tony şi pe Gerrit Timmerman ce înseamnă pentru ei Richişul, îţi vor răspunde fără nicio ezitare: „acasă“. „Când încă lucram, colegii mei mă întrebau întotdeauna dacă atunci când sunt în România nu mă gândesc la Olanda şi le spuneam că nu, dar dacă sunt în Olanda mă gândesc întotdeauna la România. În fiecare zi“, argumentează femeia. Ea spune că fiecare pas pe care l-au făcut în România a fost un semn că asta este ţara unde trebuie să trăiască. „Când ne-am cumpărat casa aici, i-am spus lui Gerrit că ăsta este un punct. Când am luat magazinul şi barul, am spus că este un alt semn, pentru că a fost o decizie importantă. E şi responsabilitatea faţă de oameni, avem şapte oameni care muncesc pentru noi. Facem ce ne place, iar nouă ne place să fim cu oamenii de aici şi să facem ceva pentru sat“, afirmă olandeza.

O ASOCIAŢIE PENTRU RICHIŞ

Pentru că iubesc atât de mult satul, cei doi olandezi au încercat, atât cât au putut, să sprijine comunitatea care i-a primit şi i-a adoptat cu atâta căldură. „Am făcut o asociaţie, Asociaţia Pro Richiş Transilvania, în 2012, împreună cu nişte prieteni de aici. Cu asociaţia am făcut un centru de informare pentru turişti, dar nu unul obişnuit, ci unul social pentru oameni, unde pot veni dacă au o problemă sau vor să îi ajute cineva să facă o solicitare către autorităţi, de exemplu. Noi vorbim cu ei şi facem ceva ca să-i ajutăm. Clădirea în care funcţionează centrul o avem de la Primărie cu un contract de comodat. Noi am renovat-o“, spune Tony Timmerman. Tot aici se vând obiecte făcute manual de oamenii din sat: ţesături, ştergare, decoraţiuni, dar şi conserve făcute în casă.

„NOI NU DĂM ŞPĂGI NIMĂNUI“

Cei doi sunt conştienţi că România mai are încă multe de pus la punct. Mai cred, însă, că lucrurile pot creşte frumos dacă oamenii învaţă să aibă încredere în ceilalţi şi în ei înşişi. „În România e o natură pe care nu o mai găseşti în Europa, e o ţară bogată, cu multe oportunităţi, dar trebuie să munceşti. Cred că, în perioada comunistă, oamenii şi-au pierdut libertatea de a gândi şi dorinţa de a face ceva pentru ţară. Tot sistemul politic trebuie schimbat, iar corupţia e o mare problemă. Noi nu dăm şpăgi nimănui şi lucrăm întotdeauna corect. Dăm oamenilor un exemplu că poţi supravieţui muncind corect. Secretul e să gândeşti pozitiv şi să nu renunţi niciodată“, spune femeia. Celor doi olandezi le plac oamenii de aici şi spun cu mândrie că, deşi nu sunt singurii străini din sat, ei aparţin comunităţii româneşti din Richiş. „Românii de aici sunt diferiţi faţă de cei din Bucureşti. Când am auzit vorbindu-se româneşte în Bucureşti am zis: «O, Doamne, ce limbă e asta?», pentru că noi învăţaserăm aici, de la ţărani. Noi vorbim ca un român din Transilvania, cu accent şi un pic mai rar“, spune Tony Timmerman. Le place la Sibiu, la Braşov, în Bucegi, dar cel mai mult apreciază faptul că poţi găsi laolaltă într-o ţară locuri atât de diferite. Motiv pentru care olandeza spune râzând că i-a explicat deja soţului ei faptul că, atunci când nu va mai fi, nu vrea să-şi doarmă somnul de veci în altă parte decât în cimitirul din sat. Dragoste la prima vedere Tony şi Gerrit Timmerman au ajuns pentru prima dată în România în 1990, după ce, în decembrie 1989, au trimis un pachet cu ajutoare unei familii din Mediaş, care apoi i-a chemat în vizită. Cum deja aveau planificată o excursie în Ungaria, au spus „de ce nu?“. Aşa se face că, în august 1990, cu o maşină în care şi-au făcut loc ei doi, cei trei copii, un băiat şi două fete, şi câinele familiei, au ajuns pentru prima dată în Transilvania. „Am ajuns în Mediaş şi, seara, gazda noastră a întrebat dacă vrem să mergem până într-un sat, Richiş. Fratele bărbatului cumpărase acolo o casă de la saşi. Nu ştiam nimic despre saşi, dar Gerrit a vrut să meargă să vadă Richişul şi s-a întors dimineaţa, la ora 3.00, spunând că e aşa de frumos totul: satul, dealurile“, îşi aminteşte Tony Timmerman. Soţul ei descrie zâmbind peisajul de început de lume dintre Şaroş – pe Târnave – şi Biertan, comuna de care ţine Richişul, care l-a fermecat fără leac acum mai bine de 20 de ani. Apusul în culori magice, îmbrăţişând cosaşi cu pălării mari de paie i s-a părut olandezului un peisaj rupt din rai. „Lumina era splendidă. Casele, dealurile, totul era uimitor“, spune Gerrit Timmerman.

O CASĂ, UN MAGAZIN ŞI UN BAR

Îndrăgostiţi deja de locuri şi gândindu-se că nu pot sta la alţii de fiecare dată când vin aici, ei având trei copii, le-a trecut prin minte că ar putea cumpăra o casă. Era imediat după Revoluţie, iar casele săseşti din zona Sibiului erau foarte ieftine, aşa că în 1991, cu doar 5.000 de mărci germane, soţii Timmerman şi-au cumpărat de la saşii din Richiş o casă de vacanţă. „Apoi am venit aici vara, primăvara, toamna, de trei ori pe an. Vara – cu copiii, primăvara şi toamna – noi doi. Am învăţat multe lucruri de la oamenii de aici. Era frumos, ne gândeam întotdeauna la România“, îşi aminteşte Tony Timmerman. În anul 2000, oamenii din sat i-au rugat să cumpere magazinul şi barul, pentru că se închideau. „I-am spus lui Gerrit:«Magazinul – da, barul – nu prea cred“. Apoi a venit 2001. Ne-am întors la Richiş, iar oamenii ne-au întrebat din nou. Am spus «Nu». Au insistat: «Tony, dar se închid, nu mai avem  magazin». Am vorbit cu prietenii noştri din Mediaş, i-am întrebat, în cazul în care am cumpăra, dacă ar fi de acord să fie administratori, pentru că noi lucram în Olanda şi nu puteam face asta“, îşi aminteşte olandeza. Aşa că, în 2002, au cumpărat şi magazinul, şi barul. „Nu era apă, nu erau toalete, nu era nimic, iar în curte – un mare haos. Dacă ne uităm azi la fotografii, nu ne vine să credem ce am făcut“, povesteşte Tony Timmerman. La început, clădirea în care funcţionează barul a fost doar închiriată de la Primărie. Au cumpărat-o după un an şi tot atunci s-au gândit că ar fi frumos ca în curtea din spatele barului să amenajeze un mic camping.

 

 

sursa: adevarul.ro