Consiliul Europei sustine semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova si Uniunea EuropeanaSemnalele care vin de la Moscova indica asupra existentei unui scenariu bine coordonat menit sa blocheze parcursul european al Republicii Moldova pana la preconizata semnare, in 2014, a Acordului de Asociere cu UE.

Forte ostile europenizarii Moldovei vor hartui pana atunci administratia de la Chisinau, incercand sa o dezbine, iar planul tradeaza inclusiv planificarea unor provocari periculoase.

Rogozin: Vom apara cetatenii rusi din Transnistria

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, „reprezentantul special al presedintelui rus pentru Transnistria” a declarat miercuri, in Duma de Stat a Rusiei, ca „problema protejarii cetatenilor rusi din Transnistria a fost plasata pe agenda Consiliului Suprem de Securitate al Rusiei si se afla sub controlul personal al presedintelui Vladimir Putin”. El a explicat ca acest lucru a fost necesar dupa parafarea de catre Moldova a Acordului de asociere cu UE si dupa ce Curtea Constitutionala a statuat ca limba de stat in Republica Moldova este limba romana. „Rusia nu va permite nimanui sa faca rau celor 200 de mii de cetateni rusi stabiliti cu traiul in Transnistria. Garantez ceea ce spun!”, a spus Rogozin. Expertii atentioneaza ca tot „grija pentru cetatenii rusi” a servit ca argument, in august 2008, pentru Rusia ca sa atace Georgia.

Dmitri Rogozin a mai declarat, in Duma de Stat, ca Rusia sprijina economic Transnistria, precum si finantarea intensa a scolilor din stanga Nistrului. Impreuna cu „presedintele” Sevciuk (seful administratiei separatiste de la Tiraspol) implementam masurile de sprijin economic a grupurilor sociale aflate in dificultate. Se desfasoara un program de constructie a institutiilor sociale precum gradinite, scoli, spitale. 12 astfel de obiecte vor fi ridicate pana la mijlocul anului viitor”, a declarat Rogozin.

Sevciuk a pus armata in stare de alerta

In paralel, la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, i-a cerut pretinsului ministru al apararii din regiunea transnistreana, Aleksandr Lukianenko, sa puna trupele armate in stare de alerta maxima. El a emis solicitarea la sedinta largita a “colegiului ministerului”, mizand pe mediatizarea larga a mesajului sau panicard de catre jurnalistii prezenti. “Este important pentru fiecare tara, mai ales pentru una nerecunoscuta in plan international, ca fortele armate sa fie capabile sa o apere”, a declarat Sevciuk.

In timp ce Rusia finanteaza masiv scolile rusesti din regiunea transnistreana, fortele separatiste au reluat presiunile asupra scolilor cu predare in grafie latina din stanga Nistrului. In ultima saptamana au fost atacate de militienii transnistreni Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol si Liceul „Evrica” din Rabnita. Acestia au facut perchezitii la cele doua institutii de invatamant, cautand acte contabile, au amenintat directorii cu intentarea dosarelor penale, cerandu-le sa inregistreze scolile la autoritatile transnistrene. Se intampla chiar daca exista deja o Hotarare a Curtii Europene a Dreptului Omului prin care Rusia a fost condamnata in cazul devastarii, in 2004, de catre fortele separatiste pro-ruse a scolilor cu predare in grafie latina din Transnistria. Principala concluzie a Curtii este ca regimul separatist nu ar fi putut supravietui fara sprijinul continuu de natura militara, economica si politica din partea Federatiei Ruse.

Voronin ataca din interior

O alta parghie de influenta a Rusiei sunt fortele politice pro-ruse de la Chisinau care antreneaza cu regularitate puterea guvernanta in polemici sterile si scandaluri menite sa subrezeasca pacea firava din interiorul aliantei de guvernare. Ultima motiune de cenzura a comunistilor din opozitie, impotriva Guvernului, se referea la parafarea Acordului de asociere Moldova-UE la summit-ul UE de la Vilnius. Aceasta a fost examinata miercuri de Parlament si nu a intrunit numarul necesar de voturi. Comunistii condamna, intr-un comunicat de presa, parafarea Acordului de Asociere. „Guvernul Leanca a vandut deschis Moldova intr-o sclavie geopolitica, a dezbinat tara pe Nistru, transformand un mic stat european intr-un catel care scheauna anti-ruseste”, se arata in comunicatul comunistilor.

Articol publicat de Deutsche Welle