Mugur Stroe este fost șef al unei direcții mai puțin cunoscute din cadrul SIE Ilfov, între 2008 și martie 2014. El a ales să părăsească definitv România din cauza „unor neînțelegeri“, așa cum le-a numit, care au început să apară la începutul anului trecut. (Prima parte a interviului cu Mugur Stroe – aici)

Rep.: Domnule Stroe, interviul cu dumneavoastră de săptămâna trecută a stârnit destule reacții în țară. Unii v-au contestat, alții v-au acuzat de trădare chiar.
M.S.: Nu mă miră. Și eu am primit reacții. Unele mai puțin plăcute, dar nu mă sperii așa ușor. Ba chiar sunt și mai decis să spun lucruri, pentru ca oamenii să înceapă să deschidă ochii. Douăzeci și cinci de ani de manipulare grosolană e o perioadă destul de lungă chiar și pentru un popor mai credul, ca al nostru.

Rep.: Să înțelegem că ați primit amenințări, ați avut probleme din cauza acelor declarații?
M.S.: Sunt deja imun. Să spunem că au fost niște încercări de intimidare. Culmea e că și știu cine a încercat aceste lucruri. Avantaj eu!

Rep.: Foștii dumneavoastră colegi de la filialele SIE din România? Sau SRI?
M.S.: Judecați și dumneavoastră. Sunt mulți cei care tremură atunci când îmi aud numele. Le transmit că nu au de ce să se teamă atât timp cât au servit interesul național. Apropo, aș vrea să-l salut pe Robi cu această ocazie.

Rep.: Cine este Robi?
M.S.: Un amic de care se va mai auzi. V-am mai spus, sunt niște dosare interesante care așteaptă să le vină rândul. Acesta este doar începutul.

Rep.: Elena Udrea a fost arestată. În primul interviu nu v-am simțit un simpatizant de-al dumneaei. Credeți că ați avut și dumneavoastră o contribuție prin ce ați declarat?
M.S.: Elena Udrea a fost arestată pentru ceea ce a făcut și ce a spus ea, nu în urma declarațiilor mele.

Rep.: Senzația noastră este că ea nu a spus nimic și nici nu va spune mare lucru. Nouă ne-a dat impresia că aruncă niște fumigene și atât.
M.S.: Asta e.

Rep.: Totuși, doamna Udrea a ridicat o problemă care ne-a dat de gândit: cu ce este mai puternic denunțul unui om de afaceri de generează imediat un mandat de arestare decât denunțul ei împotriva unui șef de serviciu care nu generează nimic? Că primul vine de la un fost tenismen celebru (n.r. – Dinu Pescariu) ?! Brokerul Cristian Sima face denunțuri de un an de zile prin acele spovedanii pe Facebook și pare că nimeni nu le ia în considerare…
M.S.: (râde) Pescariu nu trecea niciodată de primul tur! Mă miram mereu de ce se mai dau știri din tenis cu români. Noroc cu Simona! (râde) Bun, acum vorbind serios, ați zis bine „pare”! Dar vă asigur că acuze de o asemnea gravitate nu trec neobservate și neinvestigate în cadrul structurilor. În principiu vorbesc. Iar un om care a făcut afaceri la nivelul domnului Sima nu ar face afirmații fără să fie acoperit de probe, de înscrisuri… Poate și de ceva înregistrări. V-am mai spus, ce vedeți pe Facebook e doar ce trebuie să vedeți dumneavoastră, presa. Pot să pun pariu că probele domnului Sima au ajuns deja acolo unde trebuie…

Rep.: Aveți informații sau vorbiți tot „în principiu”?
M.S.: Orice vorbă de-a mea are în spate un principiu, o procedură. Dacă ne apucăm să vorbim fără vreun principiu, suntem terminați, nu valorăm nimic. Asta este una dintre marile metehne ale românului. Nu are prințipuri, vorba lui nenea Iancu, nu are proțeduri…

Rep.: Și atunci să dăm crezare vocilor care ne spun de ani de zile că există o prioritizare în funcție de interese politice obscure?
M.S.: O prioritizare există, într-adevar, dar nu în sensul perorat de o anumită televiziune de știri. Dumneata ce ai culege dacă ai fi pus în fața unui pom în care cresc diamante, să zicem, alături de altul în care cresc mere de aur, lângă o cultura de cartofi de argint? Te apuci să sapi după argint, să-ți umpli sacul, sau culegi diamantele, cât să-ți umpli buzunarele?

Rep: Mi-aș umple sacul cu diamante!
M.S.: Mai bine! Numai să n-aveți probleme la transport! Deci vă concentrați pe diamante. Tot așa și foștii mei colegi: documentează mai întâi suta de milioane și mai apoi câte un „mărunțiș” de șapte milioane.

Rep.: Ce părere aveți despre scandalul Swissleaks?
M.S.: Ce părere să am? Mărunțiș! E vorba doar o bancă și aia o filială a unei bănci britanice. Gândiți-vă că în Elveția sunt câteva sute de bănci private, în Luxemburg alte 150. Sunt la fel de dese ca farmaciile de la noi…

Rep.: Ca șaormăriile sau casele de pariuri…
M.S.: Ei, nici chiar așa! Sunt bănci mici, cu 10 angajați, dar cărora le dai bani ca să-ți țină banii. Vă-nchipuiți cum țin cu dinții de secretul bancar!

Rep.: Legenda spune că, pe vremea lui Ceaușescu, una din aceste bănci care dăduse faliment i-a trimis lui Triță Făniță, acasă, o notificare cu noua bancă care îi preluase contul. Cică l-au bătut două săptămâni…
M.S.: E adevărat. O săptămână l-au bătut să spună și o săptămână, ca să tacă! A slăbit 20 de kile. După aia l-au repus în funcție ca și cum nimic nu s-a-ntâmplat. Tot grâul pleca prin el. Cornel Burtică era disperat că nici un trader internațional nu vrea stea de vorbă cu altcineva din subordinea lui. Only Mr. Trita! „OK, a fost puțin în concediu!”

Rep.: Presupun că n-are rost să vă întreb dacă domnul Triță a fost unul de-al dumneavoastră sau de-la SRI…
M.S.: Presupuneți bine.

Rep.: Lumea din țară se tot întreabă ai cui sunt banii. Aveți vreun clue?
M.S.: Îmi vine să râd când citesc tot felul de prostii pe care le scriu marii ziariști ai țării. Citesc și nu văd nimic. Au citit și ei cartea aia a lui Maurras, L’Avenir de l’Intelligence, și le văd pe toate-n negru. Banii sunt ai dumneavoastră, domnilor, sunt ai românilor. Presupun că vreți să vă dau un nume. Gândiți-vă la cine a și cum a furat cel mai mult de la stat după Revoluție și o să aflați acel nume. Este foarte ușor.

Rep.: Ați văzut gestul Elenei Udrea din Parlament? Ați apucat să citiți, să urmăriți presa din țară?
M.S.: Acel gest cu nasul și cu degetul?

Rep: Da, exact. Ce credeți că reprezintă?
M.S.: „Be careful!” Ai grijă! Nimic altceva! L-am auzit și pe domnul acela senator de la PSD care seamănă cu Fred Flintstone…

Rep.: Domnul Savu.
M.S.: Savu, așa! Dar eu tot Fred Flintstone îi zic! L-am auzit cu niște traduceri din body language de te doare mintea! Și se mai și lăuda că a lucrat în Informații! Unde? În Gara de Nord?!

Rep.: Domnul general Abraham era de părere că gestul înseamnă: „Traiane, nu te-am trădat!”
M.S.: Când îl văd pe Abraham la televizor cum le turuie, îmi aduc aminte de „Chestiunea Zilei”, aia scurtă, când băieții lui Călinescu făceau: „Abraham-ham-ham-ham! Abraham-ham-ham-ham!” M-am topit de râs! De! General-adjutant! Aș prefera să vorbim de lucruri serioase, nu de Abraham.

Rep.: Cititorii noștri se întrebau în comentarii din ce trăiți în Occident
M.S.: Din pensie și din micile afaceri pe care le-am avut în țară. În plus, printr-un prieten din liceu stabilit aici, aam ajuns să consiliez un colectiv de scenariști care lucrează la un serial cu servicii. Pilotul s-a bucurat de succes. E ceva de genul „Homeland” sau „Rubicon”.

Rep: Vreți să spuneți că „Homeland” și „Rubicon” sunt reale?!
M.S.: Inspirate din realitate, da! Principiile și procedurile sunt la fel peste tot în lume. În lumea civilizată, vreau să zic. Din „Rubicon”, vă garantez, n-o să mai vedeți și seria a doua. Nu se mai face! End of story! Eu asta fac: îi corectez pe scenariști când o iau pe arătură.

Rep.: Stați puțin! În „Rubicon”, șeful serviciului de documentare a vândut informații clasificate unor trusturi economice. Ba chiar a lăsat să se provoace crize din care să le iasă bani. Este posibil să se fi întâmplat asta și la noi?
M.S.: Sunteți naiv sau mă luați la mișto?! Nu mă confundați cu cei de la MOSSAD. Să știți că sunt înalt și destul de prezentabil, am mai citit și vreo două cărți.

Rep.: Adică ce vreți să spuneți? Că la MOSSAD sunt recrutați numai pitici și urâți?!
M.S.: Numai scunzi. Până în 1,64. Dar și cu 1,64 ai toate șansele să te îngropi la Arhivă. Dacă ai 1,65 te duci la Shin Bet, la Poliție, la armată.

Rep.: De ce asta?!
M.S.: Se prezumă că va trebui să călătorească într-o valiză, un Samsonite mai mare, să treacă printr-un gard cu o șipcă lipsă, să se ascundă în cușca câinelui, după ce l-a ștrangulat.

Rep: Mă îngroziți! Sunt curios cum arată o zi antrenament la ștrangulat câini! De unde atâția câini?!
M.S.: O să râdeți, dar mulți câini de sacrificiu provin chiar de pe străzile României. Cei care au ajuns în Vest, la bordeluri, au avut mare noroc! Oribil!

Rep.: Și îi ștrangulează cu mâna goală?
M.S.: Numai gradele superioare. Subofițerii încep cu un laț de sârmă subțire, oțelită, ca un arc, numită „pîrsiun” [p’rsywn – n.red] care se mai folosește și de către ultra-ortocșii cu părul drept ca să-și mențină perciunii aceia ondulați. De unde și numele. Nimeni nu poate să le oprească pîrsiun-ul la aeroport. Ține de tradiție.

 

Sursa: kmkz.ro