dan sovaPrestația jalnică de la Cotroceni, când Victor Ponta, asistat de ministrul finanțelor, Ioana Petrescu, a fost incapabil să explice din ce surse vor fi compensate pierderile de la buget, aproape cinci miliarde de lei, generate de reducerea CAS, a nelininiștit multă lume, inclusiv din PSD. Unde s-a găsit, totuși, și lingăul se serviciu, gata să lustruiască cizmele șefului. Dan Șova, coleg de zburdălnicii financiare pe marginea penalului, pe vremea când amândoi erau parteneri într-o casă de avocatură, a bombat pieptul declarându-se nu „mândru”, ci „foarte mândru” de prestația premierului la Cotroceni. O gafă din partea unui ins care și-a atins nivelul maxim al incompetenței pe scaunele de ministru pentru relaţia cu Parlamentul, de ministru pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine și de ministru al transporturilor. Cele trei ministre s-au dovedit pălării prea mari pentru mintea pitică a lui Dan Șova. Și-a nemulțumit subalternii, dar și colegii de partid prin nepricepere crasă și a făcut impresie mai mult decât proastă în timpul negocierilor cu FMI.
Și pentru că unde merge suta, merge și mia, Dan Șova s-a mai remarcat și cu ocazia referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, când a anunțat că USL mai aşteaptă încă un milion de voturi necontabilizate în evaluarea BEC. Noroc cu eminența cenușie a PSD, Liviu Dragnea, care a spus că ministrul a făcut o evaluarea greşită, probabil, fiind obosit. În fine, în contextul legii Roşia Montană, Dan Şova s-a dat drept autorul unei legi care avea amprenta interesată a companiei Roșia Montana Gold Corporation.
Însă gafele cu ecou internațional, cu declarații pe cît de stupidie, pe atât sandaloase, care implica nu doar prostia emitentului, ci și numele țării, sunt specialitatea lui Dan Șova. Cea mai de răsunet a fost declaraţia prin care el contesta, practic, Holocaustul, afirmând la un post de televiziune că „pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu”. Scandalul a fost atât de mare încât PSD a fost silit să-l demită din funcția de purtator de cuvânt și să-l trimită Washington, într-o călătorie de studii pentru a pricepe cum e cu Holocaustul! Deși ar fi fost suficient să se pună cu burta pe vreo trei carți, aflate și în țară, mai ales ca este și istoric!
Și cum prostia e condamnată la recidivă, omul lui Victor Ponta și-a mai dat odată în petec, fragilizând relațiile României cu Germania. Dan Șova a declarat că Germania ar fi complotat, chipurile, cu preşedintele statului român semnarea a unui „tratatului fiscal” „împotriva intereselor României”, drept care Traian Băsescu ar fi fost răsplătit de Berlin cu salvarea de la demitere!!! Semn că atunci când nu le știe, prostul nici nu le nimerește! Deutsche Welle încearcă să risipească negura din mintea purtătorului de vorbe al PSD-ului. Și mentalitatea de chelner care adaugă data la nota de plată!

 

Sursa: Facebook

Comentariile sunt închise.