Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a rdicat acreditarea lui Ilie Năstase, astfel că el nu va mai fi căpitanul echipei României la meciurile de duminică, împotriva jucătoarelor din Marea Britanie, din FedCup, scrie romaniatv.net

“Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România – Marea Britanie, de la Constanţa. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năsase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată şi nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână”, se arată în comunicatul ITF.

Căpitanul nejucător al echipei de FedCup a României, Ilie Năstase, a înjurat pe toată lumea, arbitri, adversare, ziarişti, la meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta, de la Mamaia.

Năstase s-a enervat pentru faptul că jucătoarea britanică era tot timpul deranjată de ce se întâmpla pe teren şi în tribune, în timpul evoluţiei ei. Năstase i-a reproşat situaţia arbitrului de scaun, pe un ton nepotrivit. Oficialul l-a chemat pe arbitrul principal, elveţianul Andreas Egli, care l-a trimis la vestiare pe fostul tenisman. Năstase l-a înjurat pe Egli, apoi a adresat cuvinte jignitoare şi către Johanna Konta şi căpitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, înainte de a părăsi terenul.

După scurt timp, Johanna Konta a izbucnit în plâns, iar meciul a fost întrerupt şi jucătoarele au plecat la cabine. Arbitrul a rugat-o pe Simona Halep să le vorbească fanilor, acestea cerându-le spectatorilor să respecte jucătoarele adverse.

Partida a fost reluată după 20-25 de minute.

Ilie Năstase a urmărit finalul meciului de la vestiare, apoi a plecat înconjurat de gărzi de corp. La ieşirea de la vestiare a fost aşteptat de jurnaliştii britanici, cu care a intrat în conflict.

El a devenit agresiv în momentul în care a văzut că Eleanor Crooks de la Press Association, care a scris despre afirmaţiile lui la adresa Serenei Williams, îl filma. El a încercat să iasă dintre gărzile de corp şi să se îndrepte către ea. “De ce mă filmezi? De ce? Pentru că eşti urâtă”, i-a strigat el.

“Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez”, a răspuns ziarista. În cele din urmă Năstase a plecat fără alte incidente.

Crooks a declarat că a mai avut un incident cu Năstase în cursul dimineţii de sâmbătă, în jurul orei 11.00, la centrul de presă. “A venit la mine şi mi-a spus:M-a întrebat de ce cred că afirmaţiile sale sunt rasiste. I-am explicat. M-a făcut proastă de mai multe ori”, a declarat Crooks.

După prima zi a întâlnirii România – Maria Britanie, din barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială, scorul este egal, 1-1.