Relația dintre guvernul de la București și liderii Uniunii Europene nu este dintre cele mai armonioase, iar analistul politic de la Munchen Neculai Constantin Munteanu crede că o explicație ar fi „limbajul dublu” pe care îl folosesc social-democrații români în Romania și la sediul Uniunii Europene.

Neculai Constantin Munteanu

E de speriat ce de glumeți poate să dea politicii o combinație toxică dintre un partid de stânga, PSD, cu rădăcini în comunism, unul de dreapta, PNL, ajuns dintr-un partid istoric doar o formă fără fond, și unul umanist-conservator, care e doar un partid-televizor. Și, să nu uităm, toate trei bine îndatorate Securității, care continuă să fie în toate cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare!

Printre cei mai de soi glumeții se află Ion Iliescu, Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Miki Șpagă, Marian Oprișan, Marian Vanghelie, Dan Voiculescu etc. Unii s-au întrecut cu gluma și au ajuns la pușcărie, Adrian Năstase, sau sunt pe cale să ajungă, Cătălin Voicu. Însă, de departe, cei mai glumeți sunt lupii tineri, Victor Ponta și Crin Antonescu, un cuplu comic deja vestit, aproape la concurență cu Romică Țociu și Cornel Palade.

Cu un „ce” în plus pentru Victor Ponta. Care glumește cu aceeași nonșalanța la București sau la Bruxelles, la curse de automobilism, la televiziune sau în ședințe de partid. Când se izmenește pe blogul personal, mai treacă-meargă. Insă, odată devenit demnitar, unele glume aduc a funie în casa spânzuratului. Într-o însemnare pe blog, intitulată la șmecherie „ce ați mai putea afla despre mine săptămâna aceasta”, zicea că „mi-am falsificat examenul de admitere la liceu sau diploma de premiant din clasa 1”, aluzie la plagiatulul lucrării de doctorat, inventat de adversarii politici, deși a fost atestat de vreo două sau trei comisii. După care continuă și mai subtil, „că eu am vândut Flota”. Să râdă și Traian Băsescu!

Când glumește pe malurile Dâmboviței, să fie sănătos, aici nu-l iau prea mulți în serios. Numai că, blocat în pubertate, cum observa Andrei Pleșu, Victor Ponta ține morțiș să-și exporte glumițele, după care e silit de împrejurări să-și pună cenușă în cap. Încercarea de a-l suspenda pe președintele ales l-a pus nu odată în situații delicate. Și nu numi pe el și pe prietenul Crin, dar a pus într-o situație dificilă și România.

Recent, la o reuniune de afaceri, Victor Ponta a ținut să precizeze că „relațiile între Germania și România nu pot fi stricate nici de oameni politici ca mine, nici de bătălii politice interne”, regretând o declarație, care „nu a fost cea mai inspirată”, la adresa cancelarului german Angela Merkel. E bine că măcar post festum Victor Ponta are o părere proastă despre oameni politici „ca el”, care fac glume proaste la adresa omologilor europeni cu mai multă experiență și mai multă carte decât el. Și să-i fie învâțătură de minte pe viitor. Dar îi va fi?

Circulă intens pe internet informția, încă nedezmințită, că USL intenționează să pună la cale un „marș al democrației”, cu participarea a peste o sută de mii de oameni, în zilele cînd la București va avea loc Congresul Partidului Popular European, organizat de PDL și UDMR. E o glumă proastă și o răzbunare pentru că socialiștii europeni, pentru a se distanța de PSD, au refuzat să-și țină congresul în România.

Astfel de manifestări pot degenera ușor, instigate de demagogia și de populismele ieftine practicate de unii dintre liderii USL. Popularii sunt majoritari în Parlament și în Comisia Europeană și viitorul României depinde și de ei. Ar fi păcat ca șefii de state și de guverne și lideri europeni din familia popularilor care vor veni la București să aibă parte de ospitalitatea servită de glumeții din USL.

articol publicat de Radio Europa Liberă

7 COMENTARII

  1. Oare la „oamenii astia de bine” nu le vine randul sa dea socoteala pentru raul pe care l-au facut? Poate doar iliescu o sa scape pentru ca pe un mort nu poti sa-l bagi la zdup. Asta tinad cont cat dureaza procesele la noi si ca mai sunt magistrati cu „vechime”.

  2. D-ne, cat de adevarat dle N.C.Munteanu !
    Poporul nostru roman desi stramtorit de atata mizerie a acestor ani in care am tot asteptat o adevarata schimbare, nu si-a pierdut umorul, insa glumele de proasta calitate a dlui Ponta si a altor lideri ca domnia sa, intrec granitele bunului simt !

  3. „gluuumitele” unuii prim ministru si a unui presedinte interimar au efect: oamenii simpli dau cu pietre in turistii straini sau in trenul Orient Expres (simbolul 2colonialistilor” straini)

  4. d-le,ncm,nu mai poate aduce nimic nou…a cazut in diversiune…bate si apa-n piua…s-a banalizat,nu mai are substanta,n-are nici o idee de iesire din marasm.e gol,e sec.pierdem timp cu el,
    cand avem atatea de facut…

  5. Eh, dle Munteanu, nu trebuie să ne facem prea mari griji cu „circul democrației USL”.
    … nici suta de mii nu mai e ce era odat’!
    Și-apoi ăstia sunt prea meșteri la umflat cifrele…

  6. Excelent,d-le Neculai Constantin Munteanu!
    Si noi, romanii ramasi cu neuronii sanatosi ,sesizam „glumitele”de prost gust ale uslasilor,atat de paguboase pentru tara si cetatenii ei.

Comentariile sunt închise.