catuse - arestat

La începutul acestei săptămîni, fostul președinte Traian Băsescu a făcut, într-o intervenție la B1TV, o afirmație cu un substrat înspăimîntător, menit să dea fiori reci democrației de la noi, poate și pentru că se bazează pe un mecanism îndelung verificat și confirmat de viața reală. O afirmație care a trecut aproape neobservată, deși ar fi meritat mult mai multă atenție, credem noi.

Eu sunt un adversar declarat al arestului preventiv. O data tinut un om 3-5 luni in arest ce va face judecatorul care va judeca fondul? Se va simti solidar cu colegul sa acopere cele patru luni de arest preventiv”, a spus Basescu.

Declarația sa, extrem de simplă, ridică, însă, probleme cruciale pentru justiție, dat fiind că fostul președinte devoalează un mecanism de gîndire, să-i zicem, profund uman, care poate fi speculat abil în numele anumitor interese.
Mai precis, cu cît un personaj suspect stă mai mult în arest preventiv, cu atît cresc șansele ca el să fie condamnat, în final.
De ce?
Foarte simplu.

Dacă un personaj public, să zicem, e acuzat de anumite fapte în mass-media, el are dreptul legal de a pretinde despăgubiri.
Ion Cristoiu a plătit 400 de milioane de lei doar pentru că a scris despre scriitoarea Gabriela Adameșteanu, într-un pamflet, că e un personaj căruia nu i-ar putea spune nici ”fă”.
Recent, s-a aflat că Marius Tucă i-a plătit 40.000 de euro lui Varujan Vosganian doar pentru că în ziarul condus de el a apărut, la un moment dat, declarația unui fost ofițer DIE care susținea că liberalul ar fi fost ofițer acoperit.
Justiția a considerat că Varujan Vosganian merită această reparație, deși, ulterior acuzației, cariera sa nu a fost deloc afectată, ba dimpotrivă, a continuat să fie ales parlamentar, a ajuns ministru șamd.

Exemplele pot continua.

Arestul preventiv, însă, nu e o calomnie, Este, de multe ori, distrugerea deplină a unei vieți.
5-6 luni de ședere după gratii, în condiții îngrozitoare, printre criminali, păduchi și șobolani, expus telespectatorilor cu mîinile încătușate, cărat pe la audierile procurorilor, repudiat de prieteni, poate chiar de familie, lipsit, uneori, de tratamentele medicale adecvate, și, nu în ultimul rînd, lăsat fără slujbă, iată doar cîteva dintre avatarurile acesei măsuri pentru cel arestat.

Pentru a repara aceste orori, în cazurile în care justiția îi declară, finalmente, nevinovați pe cei încarcerați, Codul de procedură penală prevede acordarea de despăgubiri.

Art. 540
Felul şi întinderea reparaţiei
(1) La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la art. 538.
(2) Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel reţinut sau arestat nelegal să fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală.
(3) La alegerea felului reparaţiei şi la întinderea acesteia se va ţine seama de situaţia celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei produse.

(4) Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate.

Fostul arestat preventiv poate acționa statul în judecată, mai precis ministerul de Finanțe, conform art.541, care stipulează că ”Pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice”.

Articolul 542, însă, are o prevedere importantă: ”În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 şi 539, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii”.

Altfel spus, un cetățean arestat preventiv poate obține despăgubiri consistente pentru perioada de arest preventiv, pe care le plătește statul, într-o primă fază, din buzunarul celorlalți români contribuabili. Numai că, același stat, are obligația să recupereze, ulterior, banii respectivi de la magistrații care se fac vinovați de încarcerarea abuzivă.

Cine sunt magistrații respectivi, cumva procurorii DNA?
Nu.
Magistrații în cauză sunt, în primul rînd, judecătorii, cei care au cuvîntul decisiv în materie de arestări preventive.

Acești judecători pot ajunge în situația de a fi executați silit pentru sume amețitoare, în urma unor decizii în care au arestat preventiv nevinovați.

Un lucru pe care îl știu foarte bine și confrații lor chemați să dea verdicte în dosarele în care inculpații au fost arestați preventiv.

Cît de mult influențează un judecător, în deciderea acelei sentințe, conștientizarea faptului că, odată cu pronunțarea cuvîntului ”nevinovat” deschide, automat, drum pentru ca un confrate de al lui să își vadă, la rîndul lui, viața ruinată, pe bază de despăgubiri grele plătite?

Răspunsul cred, îl intuiește oricare dintre dumneavoastră, doar imaginîndu-vă că trebuie să luați ori ba o măsură care poate nenoroci un coleg de birou.

O condamnare, fie și la limita de jos a Codului penal, și cu suspendare, elimină acest pericol pentru judecătorii care au aprobat arestarea preventivă.
Mai ales că, se știe, cu cît durata arestului e mai mare, cu atît prețul plătit de judecător poate fi mai consistent.
De aici, scăderea aproape exponențială a șanselor de a fi achitat pentru cel care a stat jumătate de an ori mai mult în arest preventiv.
Două-trei decizii de despăgubiri masive pentru arestările din ultimul an ar fi suficient să bage în fibrilație întreaga justiție autohtonă.
Soluția pentru ca asta să nu se întîmple nu mai e nevoie să o furnizăm noi, a făcut-o deja Traian Băsescu.

 

Sursa: inpolitics.ro

9 COMENTARII

  1. …mila vine și din mila lui ce va urma. Mafia care tăia și împușca pe timpul mandatului acestuia nu le-a fost milă că sunt oameni nevinovați? Dacă prindea o persoană fizică care fura pentru a-și întreține familia ajungea cu ușurință la închisoare. Dar cei care au furat banii și resursele țării acuma se milogesc pe la toate posturile de televiziune.

    • Ce texte comuniste si de cacat … antenistule.
      Cine e vinovat e condamnat, cine nu, e cercetat in stare de libertate.

  2. Vai ce mila ti se facu tie de acesti banditi nenorociti bai Iacob! La bulau cu ei nene…Din cauza acestor indivizi pe umarul caruia plangi tu, noi, pulimea, traim cum traim… Niste articole de tot cacatul Iacobe!

    • Ce texte comuniste si de cacat … antenistule.
      Cine e vinovat e condamnat, cine nu, e cercetat in stare de libertate.
      Tot pulimea plateste apoi daunele, create de judecatori.

  3. Da chiar asa! Daca dupa 4 luni de arest preventiv se constata ca „infractorul” NU este vinovat! Cine-i plateste daune morale si materiale pentru mentinerea acestuia in arest?
    Sau il asteptam pe presupusul infractor sa cistige procesul cu statul roman la CEDO si apoi platim cu totii?
    Ceea ce spune Basescu este total valid!

    • Astia nu au fiori de democratie, pentru ca nu este asa ceva. Dupa alegeri, Romania s-a intors la comunism. Basescu a mai reusit sa ii puna cu botul pe labe, dar acum e Seson Deschis la furtisaguri, din nou.

  4. Afirmatia ASTA ,DACA E FACUTA DE BASESCU , TREBUIE REPEDE ALATURATA IDEII CA O APARA PE UDREA SI PE BICA, daca era facuta de altcineva, vuia presa …Traian Basescu are dreptate, arestul preventiv a devenit dupa ce securitatea a preluat controlul tarii din 16 noiembrie 2014, o arma de politie politica ! Voiculescu, Nastase, Monica Ritzi, Relu Fenechiu , Decebal Remes sau Avram Muresan ,Rosca Stanescu ,au fost judecati IN LIBERTATE !

  5. Exceptand cazurile flagrante.arestul preventiv care depaseste, sa spunem max 30 zile,in functie de speta,s-ar putea interpreta ca o antepronuntare,pentru ca prelungirea arestului preventive o da un judecator,chiar daca nu e cel care judeca fondul.
    Presedintele Traian Basescu are dreptate.

    • Corect . iar abuzul de catuse si arest preventiv pt. cei care NU SUNT ACUZATI DE CRIMA, poate fi reclamat la CEDO ,iar despagubirile le platim ,noi, ca de obicei ,daca nu protestam …dar ce se poate face acum ,cand se profita de pofta de sange a „poporului „…

Comentariile sunt închise.