Dragos Paulica Aligica, publicist al Revistei 22, a fost contactat de revista Nature, saptamana trecuta, pentru a comenta cu privire la un set de documente, care au ajuns in redactia lor. Aceste documente reprezinta lucrarea de doctorat al premierul Victor Ponta iar obiectul invetigatiei il reprezenta suspiciunea de plagiat. Vezi mai jos “precizarea privind investigatia facuta de Revista Nature privind suspiciunea de plagiat” a lui Dragos Paulica Aligica de pe Cotributors.ro

Saptamana trecuta am fost contactat de redactia prestigioasei reviste Nature, mai precis de domnul Quirin Schiermeier, care acopera Estul Europei in cadrul redactiei, si care a dorit sa stie in ce masura pot comenta cu privire la un set de documente care au ajuns la redactia lor, aflandu-se sub investigatie interna. Obiectul investigatiei: suspiciune de plagiat.

Mi s-au pus la dispozitie doua seturi de documente. In urma examinarii, am spus urmatoarele:

1. Asemanarea uluitoare dintre cele doua seturi justifica suspiciunea de plagiat si deci investigatia respectiva. Este de inteles ca uneori fraze, citate sau chiar paragrafe intregi sa scape dintr-un text in altul (cu atat mai mult cu cat azi tehnicile de redactare si editare electronica pot face ca astfel de erori sa fie destul de frecvente). Totusi aici pare sa fie vorba de ceva ce trece dincolo de acest tip de accident.

2. Dat fiind faptul ca, in intelegerea mea, in studiile de drept romanesti de multe ori anumite definitii sau articole de lege sunt reluate verbatim de autori, de la manual la manual si de la studiu la studiu, suspiciunea de plagiat nu trebuie transformata intr-o sentinta decat dupa o investigatie cuprinzatoare.

3. Am sugerat consultarea unor experti in domeniu, si am mentionat numele d-lui Vlad Perju, dupa stiinta mea cel mai galonat jurist de origine romana al generatiei mele care lucreaza la o universitate americana prestigioasa. Am mentionat si alte cateva nume de profesori din drept si stiintele sociale de origine romana din universitati occidentale dar dat fiind faptul ca numele domniilor lor nu apar in articolul din revista Nature, nu le voi mentiona nici eu public.

4. Dat fiind ca interesul revistei Nature in tema vine din interersul mai larg in problema relatiei dintre sfera politica si sistemele nationale de educatie si cercetare, la solicitarea d-lui Quirin Schiermeier, am prezentat un punct de vedere general privind clasa politica romaneasca, relatia sa cu comunitatea academica precum si cateva consideratii privind situatia invatamantului universitar si a cercetarii in Romania. Fragmente se regasesc in articolul in cauza.

In opinia mea, in lumina celor de mai sus, cred ca este important ca in emotia si turbulenta create in tara de aceasta evolutie, o evolutie care poate avea consecinte politice majore, doua lucruri sunt importante:

(a) Evitarea unei situatii in care persona aflata sub suspiciune este judecata si condamnata sau achitata in opinia publica, la televizor, in afara unor mecanisme institutionale si profesionale adecvate.

(b) Constitutirea imediata a unei comisii care sa aiba legitimitate academica si publica incontestabile si care sa analizeze acuzatiile, prezentand public concluziile cat mai rapid.

Astfel, in situatia in care suspiciunea se dovedeste neintemeiata, persona in cauza isi mentine si consolideaza reputatia academica, aceastea fiind din momentul in care testul va fi trecut, incontestabile si invulnerabile.

Pe de alta parte, in situatia in care suspiciunea se dovedeste intemeiata, precedentul si cutuma europene sunt, asa cum sugereaza prin analogie si prestigiosul Frankfurter Allgemeine Zeitung, foarte clare cu privire la implicatii.

Acestea sunt insa lucruri care urmeaza sa se decida la momentul potrivit. In acest moment cred ca cel mai important lucru este totusi evitarea unei situatii in care persoana aflata sub suspiciune este judecata si condamnata sau achitata in fata opiniei publice, la televizor, in afara unor mecanisme institutionale si profesionale adecvate.

Sunt anumite standarde ale vietii academic si vietii publice pe care -chiar daca le-am vazut calcate in picioare si batjocorite de atatea ori in ultima vreme- trebuie sa le respectam.

7 COMENTARII

  1. Ori ca vrea,ori ca nu vrea,imaturul Ponta s-a facut de tot rahatul in presa internationala.Si cu cit va tine mai departe si mai mult de scaun ,cu atit oprobiul international isi va produce efectul.Tinicheaua il va insoti toata viata,iar comportamentul inadmisibil pentru un om care are onoare, ii va servi drept carte de vizita,pătata,murdara,sifonata ca si imagine de integritate.

  2. Oricat s-ar mototoli sau peria acest peisaj nu cred ca v-a fi trecut cu vederea, este o valoare caruia i se acorda importanta deosebita, multa implicare si daruire.
    Vom fi atenti !

  3. Pai „doctorul in drept”Ponta n-a iertat pe nimeni,chiar daca afirmatiile legate de un prsonaj politic incomod nu aveau temei real,de ce trebuie sa ne purtam cu manusi cu acest parvenit,care cred ca toata viata lui,folosindu-se de fizicul lui,s-a dat pe langa cine trebuie,fara a excela prin nimic,nici moral nici profesional.Presedintele nu si-a facut studiile ajutat de PCR(pile,relatii,cameleonisme)ci si-a facut treaba cum a putut mai bine;de aceea nu-l pot suferi acesti neica nimeni,simpla lui prezenta e o perpetua critica la adresa lor.Ori ei nu suporta decat sa fie adulati,sa ascunda gunoiul sub pres si sa se dea cat de imaculati sunt ei si cei ce-i inconjoara.Oare suntem chiar atat de multi orbi in tara asta,ceea ce e evident cu ochiul liber,ignoram,lasandu-i sa-si faca jocurile.Daca-i asa,ne meritam soarta.

  4. Frumos explicat. Ar fi bine daca s-ar osteni,si d-l Ponta sa citeasca.
    Dar eu am o problema ,nu stiu cine va cerceta acest caz,cine va da verdictul ,ca Ponta a schimbat „Comisia de etica” ,si de atunci nu am mai auzit nimic de min.copy-paste Mang?!…
    A schimbat cam tot ce a prins pana acum si peste tot gasesti”dottore”,cercetati penal,incompatibili, iar competentii sunt marginalizati(mai un pic si e ca in timpul lui Dej).

  5. Nu cred ca Basescu l-a lucrat. Cel mult a fost informat. Teza vesnica despre comanda politica e prea perimata si nu are nici o sustinere valabila. Chestia e ca s-a facut de cacao iremediabil in fata noastra si in strainatate.
    NU VREAU CA IN CONSILIUL EUROPEAN SA MA REPREZINTE UN BORFAS.

    • Dle FANICA DE LA LIGA aveti perfecta dreptate.Acest guvern de penali si corupti in frunte cu PONTA au inceput sa faca multa rusine Romaniei.

Comentariile sunt închise.