Militar-roman

Fostul ambasador american in Romania, James Rosapepe, a declarat recent ca Romania este un „adevarat” model de coruptie in Europa si in Lume si probabil ca de aceea masurile dure ale Procurorilor de astazi se impun! Si ca, pe fond, e bine ce se intimpla astazi in Romania.

Pe de alta parte, nu poti sa nu observi ca DURITATEA DNA s-a manifestat imediat dupa ce Traian Basescu nu a mai fost Presedinte! O spune chiar si fostul Sef de Stat!

Din ceea ce stiu, si cred ca stiu bine, Sistemul s-a temut de Traian Basescu, un Presedinte care a stiut sa „incalece” atit Serviciile cit si Justitia, aproape 9 ani! „Fisurile” au aparut in ultimul an de mandat, odata cu arestarea lui Mircea Basescu!

In principiu, sint de acord cu fostul ambasador american, e nevoie de masuri dure la o tara aflata in metastaza finala din cauza CORUPTIEI !

DAR…

Sa nu uitam si sa fim vigilenti. Avem institutii de presa sub acoperire, institutii de sondare a opiniei publice sub acoperire (hranite din banii negri ai Coruptiei), avem ziaristi sub acoperire, procurori, judecatori si probabil avocati sub acoperire. Ca sa nu mai vorbim de ministri, premieri si parlamentari. Oare cine stie citi Primari, Presedinti de CJ si functionari de Stat sau din Administratie om avea sub acoperire?! Fiindca sint!
Cine face aceste afirmatii?! Fostul sef al SRI, Maior, fostul Presedinte, Basescu, fosta „Doamna” Elena Udrea.

Avem nenumarate firme private sub acoperire, se vad cu ochiul liber, de la zona IT pina la orice zona va ginditi ! Eu cred ca si in autoritatile electorale avem suficienti acoperiti!

Practic, avem O TARA MILITARIZATA ! „Militari” acoperiti care actioneaza la ordin!

Si atunci, de ce naiba traim atit de prost, din ce in ce mai prost?! De ce a disparut economia, de ce au fugit milioane de romani, de ce am fost secatuiti de cele mai importante resurse?! Unde ne sint patriotii ?! De ce romanii care duc greul TARII si construiesc PIB-ul ca niste furnici, in conditii economice extreme si exterminatoare, sint astazi cei mai oprimati oameni de pe Planeta de catre Fiscul securistic cu bratele de caracatita in care intra inclusiv executorii judecatoresti?!?!

Mi-as dori sa pot visa si sa spun ca Sistemul a reusit sa scape de sub „jugul” clasei politice transpartinic corupta si ca abia acum, dupa 25 de ani de JAF NATIONAL, se mai intrevede o speranta!!!

Dar, din pacate, tare ma tem ca e doar un „show”! Sper sa ma insel insa mi-am pierdut naivitatea in urma cu foarte multi ani!

Ma sperie faptul ca DNA vrea arestari de 72 de ore, in loc de 24, de faptul ca avem o tara militarizata in dauna unei tari democratice (societatea civila, dupa reactiile ongiste de trei lei imi arata ca si aici avem multi acoperiti). Ma sperie apropierea strinsa dintre generalul Coldea (SRI), doamna Kovesi (DNA) si doamna Stanciu (ICCJ), oameni importanti care nu ar avea voie nici macar sa isi vorbeasca, daramite sa aiba relatii atit de „intime”!

Ma sperie faptul ca sefa DNA sustine ca are propriul aparat de ascultare, care functioneaza de vreo 7 ani, total in afara Legii, si subiectul este ingropat de presa acoperitilor!

Ma sperie faptul ca Presedintele Romaniei nu face nicio trimitere la aceste subiecte grave, ca nu il preocupa si nu apara presa independenta (cita mai exista, supusa exterminarii), ca nu vorbeste in clar despre dezastrul economic si razboiul declansat de Fisc si noul Cod Fiscal al puscariasului Vilcov!

Domnule Presedinte, in vacanta de Pasti, peste 2 milioane de romani au fost atacati de catre seful Fiscului si ministresa Rovana Plumb! Toti vor fi lichidati daca nu interveniti! Nu vedeti ca toti acesti oameni sint din categoria celor care i-au spus NU lui Ponta ?!?!

In sfirsit, ma sperie cita „cerneala” curge pe marginea subiectului Realitatea versus Basescu, in timp ce romanii sint asasinati economic iar Romania se prabuseste vertiginos!

Sa fiti iubiti! Scapa cine poate!
Radu Moraru

17 COMENTARII

  1. Se apropie „concediile” si mergem sa facem poze cu tancurile, elicopterele, cu puscasii !!!

  2. Atunci când vă doriţi cu intensitate ceva, când sunteţi entuziasmaţi de scopurile voastre, sau când aveţi credinţa profundă că veţi reuşi să vă atingeţi scopurile către care tindeţi, acestea se împlinesc mult mai rapid. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

  3. Buna ziua.
    Incep din scurt, nu-s priceput la vorbe. Aveti in grila dvs. de programe o emisiune pe care o urmaresc, si anume emisiunea „Pentru minte, suflet si farfurie”. Este singura emisiune a canalului dvs. tv pe care o urmarim iar dvs. va bateti joc de ea, de emisiune. Galagie in studio de aud si eu acasa ca mai vorbeste cineva pe langa dna. Rodia, femeia aceea spune „puneti astrograma” dar nu o pune nimeni, spune „scoateti astrograma” dar nu o scoate nimeni, etc. Asa o bulibaseala, incat astazi mi s-a facut lehamite. Cred ca mai urmaresc si saptamana aceasta emisiunea si daca continua in felul acesta … nu stiu ce o sa fac. Chiar nu se poate pret de o ora sa se vorbeasca mai incet in regie ? Chiar nu se poate ca cel de la pupitru sa fie atent la solicitarile omului care vorbeste (sa puna o imagine, sa scoata o imagine, etc.) ? Chiar nu este posibil ca becul camerei sa se aprinda ? Astazi am avut impresia ca pana si emisiunle facute imediat dupa ’90 la televiziunile locale erau facute mai cu interes, mai cu profesionalism decat ceea ce ati facut dvs. Noroc ca dna. Rodia are rabdare. Daca nu era dansa, schimbam canalul sau inchideam televizorul. Inchei prin a va bate obrazul ca aveti un om minunat in platou dar nu va dati suficient intreresul sa colaborati cu el, sa il ajutati sa faca aceasta emisiune (ce mie imi place si imi incalzeste inima) cursiv, fara intreruperi.
    M-ar fi bucurat sa semnez cu respect, dar nu pot, din cauza lehamitei pe care am simtit-o.

    Cu speranta ca urmatorul mail pe care vi-l trimit sa fie cu bucurie,
    Virgil Budu

    P.S. Am trimis mail pe adresele [email protected], [email protected] dar s-a intors mereu mesajul: „Your message to was automatically rejected: Quota exceeded (mailbox for user is full)”
    … Cuvintele sunt de prisos. Am trimis si la marketing, poate acolo e alta situatie.

  4. Pe mine mă sperie Radu Moraru care vorbeşte de acoperiţii din presă în timp ce el îl angajează pe turcescu şi face emisiuni cu cristoiu. Iar replica de final e patent ponta, mă sperie faptul că o folosiţi.

  5. Zdrobitoarea
    majoritate a celor care sustin usd sunt cei care nu suporta sa
    munceasca cinstit, adica puturosii, hotii , mincinosii, oamenii fara
    scoala si fara o educatie sanatoasa etc. In orice tara civilizata se
    gasesc asemenea specimene si reprezinta cateva procente (3-5 %) din
    populatia cu drept de vot, spre deosebire de RO unde procentul este
    de cca. 20 – 30% din populatia cu drept de vot.

  6. …. mey moralu’ ,

    ai ajuns de râsul curcilor ! Tu şi tembeliviziunea ta de două kăkăreze . Adu’l înapoi pe primola ăla (btw , cre’că i-ai golit cardurile , hi hi hi !!!!), macar de ăsta mai râdeam şi noi , hă hă hă … De tine … Mai mult plângem , zău dacă nu .

    Hai , dă’i ‘nainte cu stilul ăsta , că pân’o ieşi dedeu’ de la beciul domnesc , unde naiba să se uite publicul maxim otevizat !?

    Sictir , gurnalistule !

    • antena 3 este in alta parte acolo se dau limbi tovarasa,,,,telecomanda si po hasnaua 3

  7. pe 16 decembrie am demonstrat ca suntem un popor „neascultator” !
    acum suntem bagati la readucare !!

  8. Fratilor, NUI A BUNA ! Astia care au venit la noi de jice ca ne apara sa se duca la ei in tara lor ca noi nu avem nevoe de razboiul lot terrorist. Dar cred ca no sa-i mai scoata nimenea din Romania, Doamne pazestene de aceasta ciuma . Frati Români sa ne rugam la Maica Domnului sa ne apere de draci astia si sa scape tara de ciuma. ” Hristos a inviat ” va spun la toata Romania.

  9. Zic unii că cică ar fi spus Karl Marx, când trăia, că românii sunt cel mai reacționar popor din lume și că de aceea trebuie distrus.
    A’ma, mi-e teamă nu doar că chiar a spus-o ci și că se și întâmplă aievea, că se pune în practică, acum.
    Ăă? Ce ziceți?

  10. nasuleeeeeeeeeeeeeeee,a inceput prigoana asupra oamenilor saraci si a firmelor de familie care incearca sa mai faca ceva sa supravietuiasca sa nu moara de foame sau sa-si puna capat zilelor,,,,unde drak sa mai fugim ,cine sa ne ajute ,incotr-o sa o apucam…..noi nu avem norocul lui nastase 7 case sau a lui iohannis sa ne cada din cer o pleasca de mostenire …..am facut o facultate si mor cu diploma in mana la cat te platesc ,de nu poti trece nici strada cu leafa dar sa mai ai si de intretinere si sa mai cresti si un copil …trebuie sa te duci la usa bisericii sa primesti pomana….nasule asta-i viata ????????

  11. Câtă vreme, structurile statului accepta elemente masonice in funcții ,poziții decizionale,țara asta nu va merge unde trebuie .O să repet mereu,chiar dacă sună a teoria conspirației si poate deranjează. Butoanele nu mai sunt in România, de mult timp.

    • ….m-au „dilit” din nou! Quod erat demonstrandum

      Asta dovedeste cu prisosinta am dreptate! Romania este in plina palestinizare!

      Iar acoperitii au sarcina sa NU opreasca in niciun fel procesul de palestinizare.

      • ….sa intelegem ca, se desavarseste ceea ce s-a vrut in 1989 ? „Iugoslavizarea” Romaniei?

        • DA! Si mai mult decit atit! Dar e mai greu cu genele noastre ancestrale de peste 10.000 de Europa, cind „corifeii” mondiali cu globalizarea nici nu se stie pe unde BEHAIAU!

Comentariile sunt închise.