omar-hayssam

Omar Hayssam a făcut o serie de dezvăluiri incredibile într-un interviu televizat. El a vorbit despre mituirea lui Vasile Blaga, despre cum a fugit din România și despre Traian Băsescu, conform stiripesurse.ro

”Pe 2 noiembrie 2004, m-am trezit cu poliţişti, cu mascaţi, cu procurori, care percheziţionau afacerile mele. Şi au deschis un dosar economic de evaziune fiscală sau spălare de bani. A doua zi, Mohammad Yassin a venit la mine. Ne cunoşteam din vedere. În lipsa mea vorbea de mine nu tocmai bine. Eram un fel de lider la arabi. Mi-a spus că ştie ce s-a întâmplat cu acest control si el are posibilitate să mă ajute dacă vreau. Şi cu această ocazie să mă mut de la PSD la PD. I-am spus să-mi dea răgaz câteva zile şi discutăm. Am revenit la Yassin şi i-am spus hai să ne vedem. Mi-a spus că poate să mă ajute să nu mai calce nimeni. Mă costă două milioane de dolari şi mai finanţezi şi tu campania. Aveam doar 150.000 cash, i-am trecut drept garantie o parte din averea mea.

Apoi, Mohamad Yassin mi-a cerut 150.000 de dolari. Nu am avut decât 50.000. Am mers cu ei la el, apoi am mers la Ministerul de Interne. El a coborât, a intrat în sediu, a stat 30 de minute și a ieșit. Mi-a zis că a rezolvat. Așa declară Yassin, că i-a dat banii lui Vasile Blaga. Mi-a spus că a rezolvat dosarul. Nu a mai venit nimeni, dar s-a reluat în 2008-2009.

Traian Băsescu m-a sunat direct. Mi-a cerut să mă duc la dânsul şi să ajut la criza jurnaliştilor răpiţi. Eu pe 28 seara când am aflat, l-am sunat pe Yassin, a venit la mine seara şi mi-a spuns că nu este nicio problemă cu răpirea asta, ce se întâmplă cu asta. Merg mâine în Irak şi o rezolv. Şi a doua zi a fost delegat de preşedinte Băsescu şi a plecat în Irak. Se întâmplase răpirea. El mi-a zis să-i dau banii lui Yassin, care era în Irak, pentru eliberarea ziariștilor, 4 milioane de dolari. Lui Traian Băsescu nu i-a convenit că am spus, a zis că am stricat tot.

Am fost la Cotroceni și Băsescu mi-a zis: ”Te-a mâncat în fund să vorbești cu presa?!”

Lui Yassin nu i-am dat doar 2 milioane de euro. După ce am fost arestat, mi-a zis dacă vreau să ies din țară că trebuie să-i dau 1.500.000 de euro. Cred că 700.000 de euro au ajuns la judecător. După ce am ieșit, am mai dat bani.

Domnul Băsescu este nevinovat. Domnul Băsescu este Profesorul.

Nastasiu a cerut niște contracte de armament făcute de Patriciu și alți oameni de afaceri, Sudan, voia orice informație care să-l compromită.

Din România, nu am plecat nici cu berbecuții, nici cu avionul. După ce am fost operat, au zis să îmi mai facă un raport. Am plecat pe cale terestră, pe la Vama Veche. Bulgaria, Turcia și Siria.

Dorin Iacob m-a vizitat de două ori în Siria. O dată singur, apoi cu Buzăianu, cu avionul privat. Era cu referendumul din mai 2017. A vrut să vadă ce dovezi am și dacă am de gând să dau ceva în presă împotriva lui Traian Băsescu. Când m-a arestat, Adriana Săftoiu anunța la televizor că am fost arestat, dar eu eram liber. Abia după 15 minute m-au arestat. Am fost arestat pe baza relațiilor româno-siriene. Am stat 4 ani în închisoare în Siria.

Am fost răpit de două ori. A doua oare în iulie. Am fost ținut sub pământ 20 de zile.

Când am revenit în România, m-a scos procurorul Nastasiu, seara, din Penitenciarul Rahova şi m-a dus într-o locaţie lângă Academia de Poliţie, fără avocat, fără nimic. Şi acolo l-am găsit pe Yassin, care m-a interogat.”, a declarat Omar Hayssam pentru Antena 3

Omar Hayssam a fost condamnat de instanțele din România în 5 dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, 24 de ani și patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

El a reușit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în țară în anul 2013.