politist - mort - antemergator - oprea

Ancheta declanşată în cazul tânărului poliţist care a murit, marţi seară, pe un bulevard din Capitală, după ce a căzut cu motocicleta de serviciu într-o groapă, încearcă să determine în ce misiune se afla şi dacă lucrările erau semnalizate regulamentar, informează libertatea.ro

Puţin înainte de ora 20.00, Cosmin Bogdan Gigină, din cadrul Serviciului “Însoţiri coloane oficiale”, îşi făcea loc pe Calea Ştirbei Vodă, printre maşinile înţepenite în trafic, folosind semnalele luminoase şi sonore instalate pe motocicleta sa de serviciu.

Ploaia măruntă, întunericul şi cine ştie ce alt obstacol l-au făcut pe agentul rutier să nu observe la timp nişte lucrări de reparare a drumului căscate în carosabil, gropi pe care nu le-a mai putut evita. Impactul a fost atât de violent că motocicleta a rămas înfiptă într-o primă groapă, adâncă de aproape doi metri, iar poliţistul a fost proiectat într-o altă lucrare săpată lângă.

“Rănile au fost atât de grave, încât, practic, nu a avut nici o şansă de supravieţuire. La autopsie s-a observat că avea absolut toate organele interne zdrobite, coastele şi coloana vertebrală rupte, dar şi creierul făcut praf, leziuni incompatibile cu viaţă. De aceea, la spital, nici nu i-au mai făcut fişa de internare”, au dezvăluit surse medicale. Decesul poliţistului a fost consemnat la scurt timp de la producerea accidentului, la Spitalul Universitar Bucureşti.

Avansat rapid post-mortem

Moartea brutală a agentului şef adjunct Cosmin Bogdan Gigină este cercetată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Elementele-cheie urmărite de anchetatori sunt, în egală măsură, felul în care lucrările în carosabil erau semnalizate, dar şi ce fel de misiune executa poliţistul.

Există informaţii, neconfirmate oficial, că motociclistul era antemergătorul mai-marelui “Internelor”, ministrul Gabriel Oprea. Anchetatorii au făcut toate demersurile oficiale către MAI, pentru a primi amănunte legate de tipul şi de legalitatea misiunii pe care o execută Gigină, avansat post-mortem, la 12 ore de la accident, la gradul se subinspector, prin ordin al ministrului Oprea.

“Au fost trimise adrese la MAI, în care s-au cerut explicaţii cu privire la tipul de misiune pe care o executa poliţistul. Ministerul trebuie să explice ce căuta agentul rutier acolo, dacă există un ordin de însoţire a unui demnitar sau dacă era în patrulare, pe şosea”, au dezvăluit surse judiciare, citate de libertatea.ro Reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei au explicat doar că “poliţistul se afla în timpul atribuţiilor specifice Poliţiei Rutiere”.

2 COMENTARII

  1. OFERTA DEOSEBITA=Ce puteti pierde=NIMIC(doar un email pe care mi-l trimiteti ).Ce puteti castiga..la inceput intre 100-300 E stand comod acasa in fata calculatorului 1-3 h..,apoi mult mai mult decat puteti visa.-depinde de CUM ve-ti *munci* Vi se asigura un *training* special motivational care v-a creste calitatea dv.profesionala, si umana. Sigur este ceva deosebit pt dv. Rel la email=ganditorul.20000@yahoo,com

  2. …cel mai corect ar fi ca „generalul cu patru cacaturi” pe umeri sa reface – PE MOTOCICLETA – scenariul pentru care un roman NEVINOVAT a murit!

Comentariile sunt închise.