STADIONUL NATIONAL LIA MANOLIU - NOCTURNASuprafaţa de joc de pe cel mai mare stadion al ţării va fi înlocuită în întregime începând de mâine. Terenul va fi mai întâi decopertat total, iar apoi va fi montat noul gazon, care vine din Austria, potrivit ProSport.ro.

Primăria Capitalei va plăti în total aproximativ 200.000 de euro. Lucrările vor fi definitivate în timp record, până luni, 26 august, iar a doua zi, marţi, 27 august, s-ar putea chiar juca pe această arenă. Totuşi, pentru a păstra gazonul în bună stare până la meciurile naţionalei din preliminariile CM, cu Ungaria, pe 6 septembrie, şi cu Turcia, pe 10 septembrie, pe Naţional Arena nu se va mai juca niciun meci. Astra va disputa returul cu Maccabi Haifa, pe 29 august, la Cluj, iar Steaua va evolua în compania formaţiei Săgeata Năvodari, în etapa a 7-a, pe Ghencea.

Gazonul de pe National Arena era într-o stare deplorabilă înaintea meciului Steaua București – Legia Varșovia, iar oficialii UEFA i-au avertizat pe cei care se ingrijesc de suprafata de joc a stadionului ca trebuie sa ia masuri urgent, pana la startul partidei. Meciurile destul de multe organizate pe cel mai mare stadion din tara in ultimele saptamani, vremea caniculara, intretinerea aproximativa sau ultima operatiune de “peticire” sunt elementele care au condus la degradarea covorului de iarba. La momentul de fata, gazonul se prezinta intr-o stare deplorabila, cu multe denivelari si cu portiuni mici si dese de pe care iarba lipseste cu desavarsire.