„Coloana Infinită, cea mai importantă operă în aer liber a lui Constantin Brâncuși, este de peste o jumătate de an abandonată în BEZNĂ, fără o minimă punere în valoare.
Primăria Târgu Jiu, ca proprietar al Ansamblului Brâncuși, susține public – la modul nebunesc- că monumentul este iluminat perfect, conform proiectului avizat de Ministerul Culturii. În schimb, refuză să facă public acel proiect, declarându-l SECRET!!! De aceea, am solicitat Tribunalului Gorj să oblige Primăria să facă public proiectul de iluminare al Coloanei. În România, un astfel de proces durează cam doi ani …
În schimb, Ministerul Culturii mi-a răspuns oficial că nu găsește în arhiva proprie (!!!) proiectul de iluminare, realizat de două firme din Statele Unite ale Americii, și pus în operă în anul 2004, în baza unui împrumut de la Banca Mondială. Deci, pentru Ministerul Culturii acel proiect e de negăsit, ca și cum ar fi vorba de o operă de artă oarecare, nu de simbolul fundamental al spiritualității românești.
Relevant, în context, e numele românului neaoș care, în calitate de secretar de stat al Ministerului Culturii, mi-a răspuns oficial că nu găsește proiectul: ERWIN ȘIMSHENSOHN.
Singura veste bună e că autoritățile au reușit să aprindă … luna, pe care o puteți vedea spărgând BEZNA, sus, în dreapta imaginii.
Noapte bună, România”, a scris jurnalistul Narcis Daju, pe Facebook.
PRIVEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE! Narcis Daju: OPERA lui BRÂNCUŞI, UMILITĂ la TÂRGU JIU! | Coloana Infinită, abandonată în BEZNĂ. Implică-te şi TU să aprindem împreună lumina la Coloană
CULMEA IPOCRIZIEI | PSD se OPUNE iniţiativei privind pedeapsa cu închisoarea pentru protestatari

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat, vineri, că PSD se va opune demersul
ui deputatului social-democrat Tudor Ciuhodaru de extindere a domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale şi va vota împotriva propunerii legislative, conform mediafax.ro
„PSD se delimitează categoric de iniţiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul Penal, în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale sau a exercitării autorităţii de stat. PSD consideră că forma actuală a Codului Penal are prevederi clare şi suficiente în legătură cu astfel de fapte şi nu necesită completări sau modificări”, a precizat Dobre într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Dobre a precizat că abordarea deputatului Tudor Ciuhodaru în această materie este vagă, iar din acest motiv prezintă mai multe vicii de constituţionalitate în ceea ce priveşte respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale precum libertatea întrunirilor sau dreptul de asociere.
Întreprinderea unor acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor, săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale, a îngreunării sau a împiedicării exercitării puterii de stat ar putea fi pedepsită cu închisoare de până la 3 ani, potrivit unui proiect depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.
„Întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvărşire de una sau ai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, potrivit unui proiect de lege care completează articolul 397 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat.
Acest demers legislativ se impune pentru că “România a fost întotdeauna un stat extrem de tolerant”, iar “lipsa unor măsuri care să descurajeze şi să pedepsească orice acţiune împotriva ordinii constituţionale săvârşite de persoane, organizaţii sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări”, susţine iniţiatorul proiectului de lege.
Proiectul de lege acoperă “un vid legislativ”, incriminând anumite tipuri de acţiuni săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat ce nu sunt prevăzute, în Codul Penal, la articolul 397 (Acţiuni împotriva ordinii constituţionale) şi nici nu pot fi încadrate la art. 367 (Constituirea unui grup infracţional organizat), art. 368 (Instigare publică) sau la art. 369 (Incitare la ură sau discriminare), susţine deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, în expunerea de motive a actului normativ.
Ciuhodaru afirmă că evenimentele de la Târgu Mureş în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi cererile europarlamentarilor români de etnie maghiară Laszl Tokes şi Csaba Sogor impun ca Parlamentul României să adopte propunerea de modificare a Codului penal, depusă la Senat.
Tudor Ciuhodaru cere Parlamentului să reglementeze “faptul că, în România, libertatea, democraţia, dreptul de mişcare şi liberă exprimare, nu pot merge până la nivelul la care prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esenţa statului român”.
Chirilă, IRONIC după dezvăluirile despre AFACERILE lui Dragnea | Niște jurnaliști tulbură „munca” de-o viață a unui om cinstit. Da’ unde s-a ajuns în țara asta? Nu mai poţi face şi tu un milion de euro liniştit?

Tudor Chirilă a comentat sarcastic, vineri, dezvăluirile făcute de Rise Project despre afacerile secrete ale lui Liviu Dragnea, care ar fi încasat peste un milion de euro din vânzarea a șase proprietăți, amplasate la mare, la munte și în lunca Dunării, scrie b1.ro
„Nu e urat sa vina niste jurnalisti de investigatie si sa tulbure munca de-o viata a unui om atat de cinstit? Da’ unde s-a ajuns in tara asta? Nu mai poti face si tu un milion de euro linistit? Este ingrozitor, de-a dreptul ingrozitor. Una peste alta, habar n-aveam ca domnul a debutat in politica la PD si ulterior a schimbat ideologia. Tz, tz, tz…
PS. Sunt previzibile reactiile postacilor: da’ de casele lu’ Iohannis nu zici nimic? Pai, zice justitia, nu?”,a scris Chirilă pe Facebook.
Jurnaliștii de la RISE Project continuă seria dezvăluirilor despre averea liderului PSD Liviu Dragnea. După ancheta privind afacerile secrete din Brazilia ale președintelui PSD, în investigația publicată joi, sursa citată dezvăluie că Liviu Dragnea a încasat peste un milion de euro din vânzarea a șase proprietăți amplasate la mare, la munte și în lunca Dunării.
Domnule ministru, de la cine ați primit cadou Tuaregul? | Amănunte INCENDIARE!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost surprins călcând linia continuă la Piața Victoriei. Dar nu asta este știrea. Știrea este că Tuaregul cu care a comis cocălăria, pe care între timp a și recunoscut-o, este al Universității de la Iași de unde a fost „importat” domnul „tehnocrat” care pute a Tăriceanu de trebuie să ții mâna la nas, scrie comisarul.ro
Asta deși el nu mai are nicio calitate la unitatea respectivă de învățământ. Mai mult, acest Tuareg a apărut subit în curtea acelei universități la începutul acestui an, în ianuarie, prin transfer de la o altă instituție publică. Și, și mai mult, la pachet cu Tuaregul și-a transferat și fostul autoturism cu care era plimbat când lucra la CCR!
Mailul de mai jos, semnat chiar de fostul rector, actual ministru, este dovada:
–––- Forwarded message –––-
From: [email protected]
Date: Wed, 1 Feb 2017 22:00:13 +0200
Subject: Re: Demisia, domnule Rector!
To: Alexandru Cuza <[email protected]>
Cc: [email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected], [email protected], [email protected], [email protected],
[email protected]
Stimate colege,
Stimati colegi,
Fata de continutul mesajului primit de la „un grup de cadre didactice”,
inteleg sa fac urmatoarele trei precizari:
In dotarea UAIC se afla un autoturism Leganza, fabricat in 1997 sau 1998
!!! In aceste conditii, in baza unei HG din 1998, am solicitat, altor
institutii publice, transferul, cu titlu gratuit, a celor doua autoturisme
avand nr de inmatriculate IS-05-JUS, respectiv IS-55-JUS ! Precizez si
faptul ca W pasat cu nr. de inmatriculare IS-55-JUS, a fost transferat de
la CCR, fiind autoturismul pe care il foloseam in calitate de judecator,
cu nr. de inmatriculare B-20-CCR !
Cu stima,
T.Toader
TEORIE EXPLOZIVĂ! DE CE a oprit Ghiță dezvăluirile după ce a căzut Coldea? | CINE are dosarul exploziv Kovesi? CINE E ȚINTA

ANALIZĂ PRELUATĂ DE PE BLOGUL Contele de Saint Germain, conform flux24.ro:
Avem de-a face cu o ecuaţie complexă. Care, pe lângă necunoscutele în căutarea cărora porneşte orice rezolvitor pasionat de problemă, prezintă particularitatea înglobării în ea a unui număr substanţial de parametri labirintici, care pot deschide şi închide uşi spre mai multe direcţii de-odată.
În astfel de situaţii, apelarea la un graf poate fi semnul unei bune inspiraţii. Ceea ce într-un fel (e drept, nu în sensul matematic al cuvântului graf), chiar faceţi, citind acest articol.
În graful (matematic, de data asta) pe care l-am construit pentru a încerca să descifrez, cât de cât, misterul tăcerii lui Sebastian Ghiţă, m-am ghidat după modelul pâlniei (sau al bazinului hidrografic). Este vorba de a urma, în căutarea oceanului, acel traseu de confluare majoritară a torenţilor. Chiar dacă unii dintre ei nu intră în pâlnie!
Întrebarea fundamentală, care mi-a redus din start, la jumătate, domeniul de căutare a răspunsului, a fost următoarea: după ce, prin dezvăluirile sale, Sebastian Ghiţă l-a doborât pe Florian Coldea printr-un simplu bobârnac (sub forma a două facturi şi a unei fotografii de familie), de ce s-a oprit brusc din planul anunţat de a face acelaşi lucru şi cu Laura Kovesi? Pentru că nu a mai putut sau pentru că nu a mai vrut?
Răspunsul meu, înjumătăţitor, a fost: pentru că nu a mai vrut!
Altfel, ca să nu mai poată, ar fi însemnat să fie sau mort sau arestat, ceea ce ar fi produs în tabăra ostilă lui o jubilaţie pe care n-am observat-o.
A urmat, apoi, o nouă întrebare: de ce, brusc, după doborârea lui Coldea, Sebastian Ghiţă nu a mai vrut să provoace şi înlăturarea Laurei Kovesi? Căci, atunci când a pornit războiul împotriva binomului, doamna Kovesi păruse a fi fost principala lui ţintă, nu domnul Coldea?!
Nu voi reda aici, în spaţiul limitat al unei singure pagini de concluzii, toate raţionamentele pe care le-am confruntat până la stabilirea unui răspuns cu care să merg mai departe. Voi spune doar că am ţinut cont de operaţiunea Black Cube, de întreg serialul de dezvăluiri ale domnului Ghiţă, de pilde din cazul Hexi Pharma, de modul în care Sebastian Ghiţă a dispărut din ţară, de atitudinea preşedintelui Iohannis legată de acest scandal, de reacţiile doamnei Kovesi şi, nu în ultimul rând, de debarcarea cu cântec a lui MRU de la şefia SIE.
Răspunsul meu la această a doua întrebare este următorul: pentru că Sebastian Ghiţă nu a acţionat şi nu acţionează de capul lui.
Extragerea sa din România, exact la momentul potrivit şi cu o măiestrie umilitoare pentru cei ce-l aveau în custodie, demonstrează forţa remarcabilă a grupării din spatele său.
Grupare pentru care ţinta imediată fusese Florian Coldea. Şi pentru care, ţinta prioritară după îndepărtarea lui Coldea a devenit preşedintele Iohannis şi, nicidecum, Laura Kovesi.
Protectorii de azi ai lui Sebastian Ghiţă deţin, mulţumită acestuia, mulţumită operaţiunii Black Cube, mulţumită sacrificatului (deocamdată) MRU, informaţii şi dovezi zdrobitoare pentru a o îndepărta pe Laura Kovesi în orice clipă şi-ar dori şi ar considera ei oportun să o facă. Deocamdată, însă, le e mai utilă ca şefă a DNA. De ce? Pentru simplul motiv că îl controlează pe Klaus Iohannis prin dosarele făcute primei doamne şi că îl obligă astfel pe acesta să o susţină necondiţionat, în ciuda ostilităţii tot mai mari şi argumentate a societăţii.
Acesta este substratul profund al amânării atacului decisiv asupra Laurei Kovesi. Trebuie, mai intâi, ca preşedintele Iohannis, presat de aceasta doamnă disperată de vulnerabilităţile ei, să şi-o lege bine de gleznă, apărând-o până în pânzele albe. În aşa fel încât atunci când dânsa va fi sacrificată, el, preşedintele, să o urmeze în naufragiu fără vreo şansă de a mai ieşi, vreodată, la suprafaţă.
Cu cât acest moment va fi mai aproape de alegerile prezidenţiale, cu atât efectele urmărite de “gruparea” care îl protejează şi foloseşte azi pe Sebastian Ghiţă vor fi mai consistente. Şi acesta mai răzbunat.
Iar, până atunci, “gruparea” obţine beneficii colaterale. Cum ar fi înmulţirea impresionantă a mărturiilor publice anti – DNA şi demascarea unor susţinători grei, “sub acoperire”, ai Laurei Kovesi: Procurorul General al României, mai mult de jumătate din membrii CSM, ziarişti şi trusturi de presă, infiltraţii din CCR etc. E bine să-ţi cunoşti inamicii înainte de a declanşa asaltul final.
Surprinzător mi se pare cum Klaus Iohannis se afundă, pe zi ce trece, în această capcană. Cum nu înţelege că verdictul Curţii de Apel Piteşti nu este nicidecum izvorât din sete de justiţie (deşi, întâmplător, este unul just) ci din dorinţă de intimidare.
Şi, tot surprinzător mi se mai pare, cum de nu-i spune nimeni că Laura Codruţa Kovesi a devenit, pentru viitorul său politic, un pericol mult mai profund decât, chiar, rigiditatea sa de gândire şi comportament.
Cu tot respectul datorat preşedintelui României îi spun lui Klaus Iohannis că, cineva, strânge un laţ în jurul său. Un laţ care are la celălalt capăt un lest de 1.90m.
Decât cu Laura Kovesi, pe fundul mării, mâncat de rechini, orice alt final, de mână cu doamna Carmen Iohannis, ar fi infinit mai demn.
„Ce democrație? Ce libertate de opine? La zdub și gata” | REVOLTA Oanei Pellea după ce un deputat PSD vrea să treacă protestele în categoria faptelor penale

După ce deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege prin care se vrea pedepsirea protestatarilor care duc la schimbarea ordinii constituționale, Oana Pelea a avut un mesaj pe Facebook prin care se declară dezamăgită de această propunere, scrie b1.ro
Actrița este de părere că dacă acest proiect va fi aprobat este foarte grav pentru libertatea de opinie și pentru democrația din țară.
“Buuun asa ! Iata un proiect !
Ce democratie? Ce libertate de opine? Ce dialog cu societatea civila? La zdub si gata.
Faptul ca un astfel de proiect a fost propus si a ajuns in Senat mi se pare de o gravitate extrema”, a scris Oana Pelea pe Facebook.
Deputatul PSD a declarat că a inițiat această lege pentru că este de părere în România riscă să se atace esența statului de drept.
„În România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român”, a spus deputatul PSD.
CE NI SE PREGĂTEŞTE | Închisoare de până la trei ani pentru protestatarii care „împiedică exercitarea puterii de stat”

Un proiect de lege care prevede pedepsirea protestatarilor cu închisoare între șase luni și trei ani dacă prin manifestarea lor „au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat” a ajuns în Senatul României. Inițiatorul proiectului este deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, conform digi24.ro
Elena Calistru de la Asociația Funky Citizen a atras atenția asupra existenței acestui proiect.
Proiectul de lege vine în completarea legii nr.286/2009 privind Codul penal. Cum justifică deputatul inițierea acestui act normativ? În expunerea de motive, Tudor Ciuhodaru spune că acest proiect trebuie adoptat în contextul cererilor pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Potrivit deputatului PSD, „în România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român”.

Iată motivele expuse de deputatul PSD:
1. „România a fost întodeauna un stat extrem de tolerant, pe teritoriul nostrul trăiesc multe minorități ce nu se pot plânge că sunt prignote sau marginalizate de statul român. Pot folosi limba maternă, pot învăța în limba maternă, se pot manifesta liber și își pot promova cultura și religia.”
2. „Noul cod penal nu condamnă toate formele de încălcare a articolului 1 și articolului 13 din Constituția România.”
3. „Lipsa unor măsuri care să descurajeze și să pedepsească orice acțiune împotriva ordinii constituționale săvârșite de persoane, organizații sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări.”
4. „Evenimentele de la Târgu Mureș, în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ținutul Secuiesc, precum și cererile europarlamentarilor români de etnie maghiară Laszlo Tokes și Csaba Sogor impun ca Parlamentul României să adopte acest act normativ prin care să reglementăm faptul că în România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român.”
Libertatea de întrunire este protejată de Constituție în România la articolul 39.
„Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”, se arată în Legea fundamentală a țării.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, declarat luni, referitor la protestele din Piața Victoriei, că activitatea Guvernului a fost „obstrucţionată temporar” din cauza acestor „presiuni”, în condiţiile în care mare parte din timpul premierului Sorin Grindeanu a fost alocat acestei „probleme spinoase”.
„Trebuie să explicăm faptul că Guvernul a fost blocat o anumită perioadă din cauza manifestărilor care au avut loc, lucrurile sunt clare, datorită presiunilor la care a fost supus. În mod evident că în această perioadă Guvernul a fost încetinit şi că mare parte din timpul prim-ministrului a fost alocat acestei probleme spionoase. Sigur, este un factor care a contribuit la obstrucţionarea temporară, pe parcursul acelei perioade, a activităţii Guvernului. Nu cred că ni s-a părut nouă că au fost doar presiuni, ele cred că au fost suficient de evidente pentru toată lumea, din toate părţile”, a spus Adrian Dobre.
Cine este Tudor Ciuhodaru?
Medicul Tudor Ciuhodaru, specializat în medicină de urgenţă şi toxicologie, este, în prezent, deputat de Iași din partea PSD. De când a intrat în politică, Ciuhodaru a făcut parte din PSD, PP-DD, UNPR, a făcut parte din alianța USL și pentru o scurtă perioadă a fost independent.
Nu este prima dată când Tudor Ciuhodaru își exprimă părerile cu privire la Ținutul Secuiesc și la legislația pentru etnicii maghiari din România. Într-un comunicat intitulat „Cine vrea ca steagul secuiesc să fluture în România?”, Tudor Ciuhodaru, pe atunci deputat PP-DD, critica arborarea steagului secuiesc pe mai multe primării din Harghita și Covasna și amintea de un proiect de lege similar celui depus acum la Senat care prevedea sancționarea cu „închisoarea a persoanele care inițiază, organizează, sprijină sau săvârșesc acțiuni împotriva ordinii constituționale.”
„Înaintea intrării UDMR la guvernare, prefecții din Harghita și Covasna au acționat în instanță primăriile care au arborat steagul secuiesc iar multe procese au fost deja câștigate.
PSD și sateliții vor legaliza punctul 9 al acordului cu UDMR prin care, vor susține promovarea unei inițiative parlamentare în baza unei largi dezbateri publice, pentru reglementarea unui cadru legal cu privire la posibilitatea autorităților locale de a arbora pe instituțiile proprii alături de steagul UE și al României, steaguri ale unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă’. Cine semnează acest acord ? Victor Ponta, Kelemen Hunor, Daniel Constantin și Gabriel Oprea.
În ritmul acesta maghiara devine limba oficială a României și vom avea nevoie de pașaport pentru a ajunge în Mureș, Harghita și Covasna.
Nu vom tolera că trădarea să devină legală în România. Nu vom tolera că simbolurile naționale să fie vândute de un grup de politicieni doar menținerea la guvernare.
Vom vota împotriva unui astfel de demers legislativ ! Noi vom apăra de fiecare dată valorile naționale și am fost primii care am depus în Parlament un proiect de lege ce sancționează cu închisoarea persoanele care inițiază, organizează, sprijină sau săvârșesc acțiuni împotriva ordinii constituționale. Vom sesiza fără rezerve Curtea Constituțională și Avocatul Poporului dacă puternicii zilei nu vor renunța la punerea în practică a trădării naționale.
Le reamintesc că aveau alternativa. Oferta noastră românească de susținere doar pentru a nu fi puși în situația să vândă țară la kilometru”, scria deputatul în urmă cu trei ani.
Băsescu | Ca preşedinte, nu ezitam să o demit pe Kovesi. Dragnea s-a făcut ca plastilina, e laş!

Fostul presedinte Traian Basescu a afirmat, joi, ca ar fi demis-o, din calitatea de sef al statului, pe Laura Codruta Kovesi daca judecatorii Curtii Constitutionale ar fi constatat ca DNA a incalcat Constitutia, cum s-a intamplat in cazul sesizarii depuse de presedintele Senatului legate de ancheta procurorilor anticoruptie privind modul de adoptare a OUG 13/2017, scrie ziare.com
„Daca un sef de stat incalca Constitutia, este suspendat de Parlament. Doamnei Kovesi ii este permis acest lucru, se pare, dupa cum ii este permis si sa plagieze, dar sa nu i se anuleze doctoratul, cum ii este permis sa faca si spectacole absolut interzise de orice legislatie internationala la care Romania este parte cu purtarea cu catuse a oamenilor prin fata DNA si cu chemarea televiziunilor, cum ii este permis sa dea documente din dosare catre presa”, a declarat Traian Basescu, la Romania Tv.
Intrebat daca, in cazul in care ar fi fost inca presedintele Romaniei, ar fi demis-o pe Codruta Kovesi pentru decizia CCR legata de OUG 13/2017, Basescu a raspuns: „Nu ezitam (…) Va asigur ca la o incalcare de Constitutie constatata de Curtea Constitutionala, niciun sef din institutie nu ar fi ramas in functie”.
Presedintele PMP a amintit ca in Germania, in urma cu cateva luni, procurorul general a fost demis in urma unei simple ironii la adresa ministrului Justitiei.
„A fost schimbat a doua zi. La noi avem o decizie a CCR, iar ministrul Justitiei nu indrazneste sa trimita presedintelui Romaniei o solicitare macar de suspendare din functie a doamnei Kovesi, iar Dragnea spune ‘Noi nu cerem schimbari de procurori-sefi’. Dragnea s-a facut ca plastilina. El spune ca e intelept. Nu, el e las”, a mai spus Basescu.
Amintim ca presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marti, ca nu sustine pozitia colegului sau de coalitie Calin Popescu Tariceanu, care a cerut in repetate randuri demisia procurorului sef al DNA Laura Codruta Kovesi, dupa decizia de luni a Curtii Constitutionale pe ordonanta 13.
„Nu impartasesc opinia lui (Tariceanu ca ar trebui ca Laura Kovesi sa isi dea demisia, n.red.). Nu pentru asa ceva as cere demisia cuiva”, a spus Dragnea, fara a preciza care ar fi motivele pentru care el ar astepta un astfel de gest.
Liderul PSD a mai sustinut ca partidul pe care il conduce nu a cerut „nici in campanie, nici inainte, nici dupa alegeri revocarea celor trei procurori”.
Tariceanu insa a fost foarte categoric cand si-a exprimat dorinta ca Kovesi sa fie demisa.
„In orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmata de demisia sefului institutiei care a incalcat un principiu fundamental al democratiei: separatia puterilor in stat. Refuzul de a demisiona este inca o dovada a ceea ce as numi: coruptia de putere. Am spus si repet: puterea absoluta corupe absolut. DNA a actionat in logica institutiilor opresive din statul comunist, convinse ca au toata puterea si ca nimeni nu le poate sta in cale”, a spus Tariceanu.
LOVITURĂ pentru Kovesi și Augustin Lazăr | CSM îi cercetează disciplinar

Lovitură pentru șefa DNA Laura Codruța Kovesi și procurorul general al României Augustin Lazăr. Inspectia Judiciara a deschis joi dosarul disciplinar nr. 1704/IJ/319/DIP/2017 pe numele lui Lazăr și Kövesi, sub aspectul incalcarii unor interdictii si obligatii pentru magistrati, prevazute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, ca urmare a plangerii formulate de site-ul de știri Lumeajustitiei.ro cu o zi înainte, scrie stiripesurse.ro
Redactia solicitase efectuarea de verificari disciplinare impotriva lui Augustin Lazar si Laurei Kovesi, acuzându-i că încă din ianuarie se raliaseră protestelor anti-guvernamentale din Piața Victoriei legate de OUG 13/2017 și că făcuseră declarații publice cu caracter politic, unele care intra sub incidenta obligatiei de rezerva a magistratilor de a nu comenta cauzele aflate pe rol si de a nu se imixtiona in treburile altor puteri in stat.
Legi cu dedicaţie! Proiect | Judecătorii CCR – urmăriţi penal, arestaţi, percheziţionaţi, trimişi în judecată doar cu încuviinţarea colegilor

Judecatorii de la Curtea Constitutionala nu vor putea fi urmariti penal, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata fara incuviintarea plenului Curtii, potrivit unei propuneri legislative depuse la Parlament de deputatul minoritatilor nationale Adnagi Slavoliub, relateaza ziare.com
Proiectul de lege care modifica, in acest sens, legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale prevede si ca mandatul de judecator inceteaza de drept in cazul unei decizii definitive de condamnare.
„Judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi urmariti penal, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata decat cu incuviintarea plenului CCR, la cererea ministrului Justitiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ. Incuviintarea se da cu votul a doua treimi din numarul judecatorilor Curtii, dupa ascultarea judecatorului in acuza„, conform proiectului.
In acest moment, judecatorii Curtii nu pot fi arestati sau trimisi in judecata penala decat cu aprobarea biroului permanent al Camerei care i-a numit sau a Presedintelui Romaniei, dupa caz.
Proiectul mai prevede ca, pentru infractiuni savarsite de judecatorii CCR, urmarirea penala si trimiterea in judecata se face numai de catre Parchetul de pe langa ICCJ si competenta de judecata apartine ICCJ.
„In caz de infractiune flagranta, judecatorii CCR pot fi retinuti si supusi perchezitiei, ministrul justitiei informandu-l de indata pe presedintele Curtii Constitutionale si solicitand, daca este cazul, incuviintarea pentru urmarirea penala si arestare”, mai mentioneaza initiativa legislativa.
Judecatorul trimis in judecata poate fi suspendat prin decizia plenului Curtii Constitutionale adoptata cu votul a doua treimi din membrii Curtii. In cazul unei decizii de achitare, suspendarea inceteaza, iar in cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecator inceteaza de drept.
Dupa incetarea mandatului ca urmare a expirarii termenului pentru care a fost numit, judecatorul Curtii Constitutionale poate opta pentru intrarea in avocatura sau notariat fara examen, mai prevede proiectul.
Initiatorul a argumentat, in expunerea de motive, ca „se impune instituirea unor masuri concrete si distincte prin care sa se elimine anticipat orice posibilitati de exercitare a unei presiuni asupra judecatorilor Curtii Constitutionale”.
Proiectul se afla din 28 februarie in consultare publica la Camera Deputatilor, prima Camera sesizata.
Singurul judecator al CCR care a avut probleme la DNA a fost Toni Grebla. Vidul legislativ a fost constatat in 2015, in momentul in care DNA a cerut arestarea lui.
Liviu Dragnea a cumpărat cocotieri de 1 milion de euro!

Intrebat de ziaristi cum a cheltuit cei peste 1 milion de euro incasati din vinzarea unor terenuri, Liviu Dragnea, al doilea om in Stat dupa Ficusul Iohannis, a raspuns:
„Am cumparat cocotieri!”
Daca privim cu atentie, declaratia lui Dragnea este similara cu a lui Iohannis, cea in care Presedintele Romaniei spunea ca a cumparat case cu banii din meditatii !
Dar sa revin la Dragnea. Daca a vorbit serios atunci Dragnea este un arogant excentric ! Un cocotier adevarat costa 2.000 de euro si rezulta ca Dragnea si-a cumparat 500 de cocotieri ! Iar daca si-a permis sa dea atitia bani pe niste bieti cocotieri atunci inseamna ca Dragnea este un „baiat” de minim 100 de milioane de euro cash ! Ca doar nu si-a plantat cocotierii in jurul cortului sau a vreunui coviltir! Pentru 500 de cocotieri ai nevoie de un ranch, in Brazilia de exemplu, cu piscina, teren de tenis, servitori, masini de lux. Intretinere, taxe, gagici, petreceri, etc.
Iar daca Dragnea a glumit si a dus in derizoriu „biata” suma de 1 milion de euro, persiflind ziaristii, inseamna ca individul e „baiat” de minim 200 de milioane de euro! Nu poti sa faci misto in halul asta de suma de 1 milion de euro decit daca o consideri „maruntis” si daca ai in buzunar sau in vreo groapa cel putin 200 !
In ambele cazuri Dragnea iese prost rau !
Lasind gluma la o parte, Dragnea a raspuns ca un mitocan desi e „al doilea barbat” al tarii. Singura lui legatura cu „cocotierii” este faptul ca mitocanii spun „coco” la spagile pe care le incaseaza ! Procurorii ar trebui sa investigheze urgent daca vinzarea terenurilor lui Dragnea catre sinucisul Costel Comana a fost una reala sau a ascuns o spaga de 1 milion de euro !
In rest ma doare la bascheti citi cocotieri si-a plantat Dragnea in dosul curtii sau citi coco a cheltuit pe sprituri si fete vesele!
Uite ca, dupa Ficusul de la Cotro, Romania ne mai livreaza o planta: Cocotierul Dragnea !
Sa fiti iubiti!
Radu Moraru
ROMÂNIA, DE POVESTE! | Peştera unică în care aurul „picură” din pereţi

Peştera Şugău este o rezervaţie speologică, localizată în partea centrală a României, în judeţul Harghita. S-a format într-o lentilă de calcar din muntele Şipoş, masiv situat în munţii Giurgeului, şi este dispusă pe 4 nivele şi lungă de 1021 m. Gura de intrare se află la altitudinea de 1060 m, umiditatea în peşteră este de peste 90%, iar temperatura din interior este de 7-9 grade, scrie businessmagazin.ro
Peştera a fost cercetată încă din anii 1930, însă nu în mod speologic şi ştiinţific, zona fiind cotrobăită de căutătorii de comori. Legendane povesteşte că în peşteră picură aur, iar găleţile se umplu cu acest material preţios din şapte în şapte ani.
În deceniile următoare, iubitorii şi pasionaţii de drumeţii au cercetat unele porţiuni din Galeria Activa, unde au descoperit un craniu de Ursus Spelaeus (mamifer dispărut în ultima glaciaţiune), care a fost predat muzeului din Cluj.
Cercetări mai aprofundate au fost făcute din 1961 de tehnicianul arhitect Buslig Lajos împreună cu Romfeld Ákos junior; din această perioadă a fost începută o cercetare sistematică a arealului carstic în mod speologic. În anul 1965, după o muncă dificilă, s-a reuşit intrarea în Galeria Principală (etajul superior – Galeria Fosilă) prin truda Cercului de Speologi amatori „Banyai Janos”, fiind executată prima hartă topografică.

Peștera Șugău, potrivit www.sugo.ro, este împărțită în patru etaje de galerii dispuse pe mai multe nivele. Galeria Principală are intrarea protejată. Există mai multe săli, printre care ”sala Vestiar”, ”sala Sfatului”, ”Culoarul Descoperitorilor”, unde se pot observa interesante speleoteme cu forme specifice: Meduza, Șirul de stâlpi, Bastionul, Broasca țestoasă cu Delfinul, Lumea fermecată. În tavan se pot admira forme de coroziune ce poartă denumirea de ”Ochii bufniței uriașe”. Ramificația sudică continuă cu ”sala Hornurilor”, ”sala lui Edmund” și ”sala Muzicii”. O altă ramificație se deschide din ”sala Buzduganelor” denumită ”Brațul Preaplin”, care adăpostește stalactite, stalagmite și coloane cu aspect gulerat.
”Brațul Preaplin” are o lungime de 40 metri, care continuă cu săli deosebit de ornamentate: ”sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 metri și diametrul de 0,8 metri, cea mai înaltă formațiune din peșteră. Tot aici pot fi admirate speleotemele ”Candelabrul Minunat” și ”Pagoda”. Dorindu-se conservarea acestei zone, această parte a peșterii a fost declarată rezervație interioară și ocrotită.
Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, fiind deschise doar celor care doresc să practice un turism extrem.
DEZVĂLUIRI! Generalul Coldea, „un pensionar care știe multe” | De ce a fost audiat „noaptea, ca hoții”

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, a fost audiat la Parchetul General, în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor publicate de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Totul s-a întâmplat departe de ochii presei, chiar seara, conform stiripesurse.ro
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a spus că instituțiile statului fac diferențe între cei pe care îi cheamă la audieri. Dacă el, în același dosar, a fost chemat ziua la audieri, ca să dea ochii cu presa, Coldea a fost audiat ”noaptea, ca hoții”, a spus Băsescu.
”Un fost președinte poate fi umilit, dar Coldea, niciodată. Eu am știut că a fost audiat. Am știut că a avut loc audierea pentru că a avut loc la același procuror la care am dat eu declarația. Nu s-a întâmplat noaptea, dar pe seară, cam cum s-a dat OUG 13. Probabil că a intrat pe ușa din față pe unde intră procurorii, nu pe ușa din spate, pe unde intră foștii președinți. A fost audiat noaptea, ca hoții. Aici discutăm despre slugărnicia instituțiilor statului față de unele persoane și disprețul față de altul. E un pensionar care știe multe, se umblă cu mănuși cu el.”, a declarat Traian Băsescu la B1 TV.
La jumătatea lunii ianuarie, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a solicitat, preşedintelui Klaus Iohannis, trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcţie.
SRI informa că motivele pentru care Coldea a făcut acest gest „ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a instituţiei”.
Totodată, Serviciul Român de Informaţii preciza că, în urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care „clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public” privind activitatea generalului Coldea, dar şi „alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale serviciului care au fost vehiculate public”.
SRI a transmis, la acea dată, că investigaţia privind afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă a fost „complexă” şi „minuţioasă”.
„Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcari ale legii sau normelor interne în vigoare”, arăta SRI.
La începutul lunii ianuarie, Parchetul General informa că la Secţia de urmărire penală şi criminalistică a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe postul România TV şi în care este redat un dialog între fostul preşedinte Traian Băsescu şi o altă persoană privind cauze judiciare.
Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz.

Domnule ministru, de la cine ați primit cadou Tuaregul?
Băsescu
Proiect
DESCOPERĂ TAINELE HOROSCOPULUI 

O LEGENDĂ a Hollywoodului RUPE TĂCEREA 