Nu mai am liniste de cand am auzit la ce supliciu este supus Profesorul Doctor Burnei Gheorghe.
Am fost si noi pacientii dumnealui (fiica noastra Mihaela).
Am descoperit in aceasta seara inregistrarile dvs. pe Youtube, referitor la acest subiect (este o drama nationala) si am realizat ca avem aceleasi trairi auzind rechizitoriul elucubrant al procurorilor, si marea crima care se comite acum sub ochii nostri. Daca lasam sa se intample acest lucru, inseamna ca nu mai avem nicio sansa, suntem pierduti definitiv!

De cand l-am intalnit, acest OM deosebit a ramas in constiinta mea ca un reper existential, un exemplu care revine iar si iar in gandurile mele.
Un om daruit atat vocatiei sale, dar si noua romanilor, un om care nu ne-a parasit pentru o viata mai linistita si lipsita de griji pe care multi i-au „pus-o pe tava” in alte tari.

Nu am fost constienti de conditia alarmanta de sanatate a fiicei noastre – si tarziu am intalnit un medic competent, care ne-a trimis de urgenta la Budimex. Destinul sortit de natura a fost balansat de sansa intalnirii unor oameni si medici, daruiti si demni de locul in care se afla.

L-am intalnit pe Profesorul Burnei cu 15 ani in urma, dupa ce fica mea a fost diagnosticata cu o scolioza in stare avansata, iar dignosticul de peste 53 grade – ajunsa la 55 inainte de operatie (confirmat si de alti medici consacrati in domeniu pe care i-am consultat) avea o singura indicatie: Interventia chirurgicala.
Ne-a primit cu caldura si am simtit imediat ca putem avea incredere in el. Ne-a descris drumul de urmat si greutatile ce vor urma, dar si riscurile. Chiar si riscurile majore.
Nici noi nu am stat degeaba, timp de mai bine de un an ne-am pregatit pentru operatia ce avea sa urmeze. Pregatirea a fost una fizica, dar si psihologica, informandu-ne – noi parintii dar si fiica noastra de 13 ani atunci, despre ce va urma. Ne-am convins (si in urma consultarii altor medici specialisti) ca Profesorul Burnei ne-a indicat unicul drum de urmat.
Increderea ne-a fost rasplatita, Profesorul Burnei a efectuat interventia cu succes.
Ne-am revazut de mai multe ori cu ocazia controalelor periodice ce trebuiau efecuate. Am intalnit mereu acelasi om puternic dar apropiat, cu inima mare, de care te desparteai greu, uneori cu o lacrima ascunsa.
Fiica noastra este acum bine, duce o viata normala si priveste cu incredere spre viitor.

Acest om frumos si drept – Prof. Dr. Burnei, a preferat sa imparta necazurile si suferintele cu multi dintre noi, iar acum este umilit, tradat. improscat cu noroi – chiar de unii pe care a incercat sa-i ajute, dar ei nu au inteles. Nu au inteles cat de grava era situatia in care se aflau; eternul „de ce eu?” nu l-au judecat indeajuns . Si nu au inteles ca Dr. Burnei a dorit sa le ofere o sansa mai presus de cea pe care o aveau in mod normal.
Dar Profesorul Burnei este doar un om care s-a daruit lor cu tot sufletul si toata priceperea sa, iar nu un facator de minuni. Cati dintre acuzatori ar fi capabili de un efort dus la limita omenescului, asa cum a facut dansul? Si sa fie convinsi ca le-a vrut numai binele. Dar asta vor intelege poate prea tarziu.

Nu pot sa descriu acum toata durerea pe care am descoperit-o la Spitalul Budimex. Era durerea unor copii vitregiti de soarta, a unor parinti veniti din toate colturile tarii, iar toate suferintele lor erau unele extreme, uneori lipsite de speranta. In orele petrecute in salile de asteptare am intalnit parinti a caror ultima speranta era Dl. Doctor Burnei. Pe palierul unde erau saloanele in care se aflau copiii pacienti ai Dr. Burnei, i-am vazut pe multi alergand sa-l imbratiseze.

Copii stiu cel mai bine cine merita iubirea! Iar iubirea invinge si durearea. Acolo am descoperit de fapt ce inseamna Iubirea, pe care Dr. Burnei o impartasea cu toti cei ce ajungeau la el. Veneau la el copii din toate etniile si conditiile sociale cele mai modeste, dar si copii ai caror parinti coborau din masini de lux si imbracati pe masura.
Domnul Doctor Burnei ii primea si trata pe toti la fel, fara deosebire. Iar asta o poate face numai un om mare.

Nici vorba de conditionarea de bani a actului medical. Singurele situatii in care pacientul putea sa plateasca ar fi fost acelea in care costul instrumentarului folosit nu era acoperit in totalitate de Casa de Sanatate. Eram informati de acest aspect. In cazul nostru nu a fost nevoie sa mai platim vreo diferenta.
M-a obsedat in permanenta, multi ani la rand, gandul ca nu i-am multumit indeajuns.
O donatie modesta cu acte legale din partea firmei la care eram angajat atunci, in contul spitalului si atat. Nici macar nu am incercat sa vin cu “un plic”. M-am temut chiar de ceea ce se intampla azi.

Foarte grava este acum, atitudinea unor posturi de televiziune romanesti, care s-au intrecut in depanarea la adresa Profesorului Burnei a unor acuzatii elucubrante, a unor prostii de neimaginat, rodul unor gandiri desprinse din cel mai negru ev mediu.
Citarea cu placere diabolica, pe un ton exaltat, a acuzatiilor unor procurori veniti parca din perioada stalinista, care s-au descalificat singuri (pregatiti in temnitele de tortura din vremurile tragerii pe roata si a arderii pe rug?) mi-a demonstrat ca nu putem avea incredere nici in posturi TV pe care le consideram echilibrate.
Asemeni gloatei dezlantuite care scuipa si arunca cu pietre la aducerea la judecata a banuitului doar (acuzat de erezie) s-au grabit sa participe la pregatirea esafodului.
S-a repezit chiar si un „menestrel ragusit” de targ medieval, care trecea pe acolo, si gasind o piatra a aruncat-o si el, ca sa fie „in rand cu lumea”. Bietul menestrel nu a inteles ca pune proptea prostiei.

Ne apropiem de cea mai mare sarbatoare a crestinatatii si de cateva zile nu imi mai pot gasi linistea cand realizez ca traim intr-o lume tot mai alienata.
Putinele valori reale pe care le mai avem sunt linsate de prostia, neomenia si lipsa de scrupule care au ajuns suverane la noi. Orbiti, nu mai deosebim negrul de alb si binele de rau.

Ma rog acum Celui De Sus, in pragul Sfantului Craciun, sa-l intareasca pe Doctorul Burnei Gheorghe impreuna cu familia sa, acum lovit si injosit de cei pe care i-a iubit. Si sa-i ierte pe prosti, caci nu stiu ce fac.

Un mare rau a fost deja facut si nu va putea fi reparat niciodata.
Sa speram insa ca sufletul acestui om nu a fost rapus definitiv.
Ar fi o mare pierdere pentru noi, toti romanii, iar anatema nu ne-ar mai putea fi stearsa.

In final doresc sa transmit domnului Doctor Burnei Gheorghe toata recunostinta familiei noastre, si ca va vom fi alaturi de el pentru a depune marturie in fata oricarei instante, oricand va fi nevoie de noi.

Cu respect,
Daniel Dutca