Fără a lua în calcul redistribuirea care îi va aduce mandate în plus, PSD a cîștigat alegerile cu 45% din voturi.
E cea mai mare victorie a PSD din 1990 pînă în prezent.
Dar cum alegerile din 20 mai 1990 trebuie excluse din jocul democratic normal (la cîteva luni de la prăbușirea comunismului, nu putem vorbi de opțiune în cunoștință de cauză), victoria PSD din 11 decembrie 2016 e unică nu numai în istoria PSD, dar și în istoria partidelor postdecembriste. Cel mai mare scor înregistrat vreodată în postdecembrism a fost cel al USL în 2012 – 60%.
Da, dar USL era o coaliție dintre PSD și PNL, un partid de Stînga, și unul de Dreapta.
Ca partid de unul singur, cea mai mare victorie a fost cea a PDSR din 2000, aproximativ 37%.
Că, împreună cu ALDE și UDMR, PSD poate alcătui o majoritate zdrobitoare în Parlament și ea o premieră, inutil să mai vorbim.

Vrem în schimb să vorbim de o altă premieră postdecembristă:
Diferența dintre primul și al doilea clasat.
Indiferent de culoarea politică a primului și a celui de-al doilea, diferența dintre cele două partide exprimă în chip evident echilibrul de pe scena politică.
Din acest punct de vedere, alegerile din 11 decembrie 2016 au adus cel mai mare dezechilibru postdecembrist din Istoria postdecembristă.
Între primul partid clasat PSD, cu 45% și al doilea clasat, PNL, cu 20%, e o diferență de 20%.
O simplă privire aruncată asupra istoriei postdecembriste arată că excepție făcînd alegerile din 1990, niciodată un scrutin parlamentar n-a dat o asemenea diferență între primul și al doilea clasat.

În 2000, anul prăbușirii CDR, PDSR s-a situat pe primul loc cu 37%.
Locul al doilea a fost ocupat de PRM, cu 20%. Chiar dacă PRM ținea de aceeași familie politică, totuși, era vorba de două partide diferite.
Diferența a fost de doar 17%.
În 2012, diferența a fost de 34%.
Da, dar în 2012, cîștigătorul a fost o Coaliție de două partide.
USL, de altfel, s-a și rupt în februarie 2014.

Alegerile din 11 decembrie 2016 au adus cu sine un singur partid, PSD, cîștigător al majorității zdrobitoare.
Adăugînd deținerea de către PSD a guvernării locale, avem imaginea unei dominări zdrobitoare a scenei politice de un singur partid.
Dacă luăm în calcul că PSD va face guvern cu ALDE și, eventual cu UDMR, în viitorul Parlament vom avea o Opoziție alcătuită din PNL, USR și PMP.
Cele trei partide fac împreună 34%.
Teoretic, ele ar putea alcătui o Opoziție de 34%.
Practic lucrurile sunt mult mai complicate.

Din start trebuie să excludem USR în forma actuală.
Succesul USR s-a datorat, ca și succesul PPDD, unei stări de spirit:
Partid nou, alcătuit din oameni cu carte, care n-au făcut politică.
Forța unui partid seamănă cu cea a unei căsnicii.
Ea, forța unui partid, ca și forța unei căsnicii, nu se verifică la nuntă, ci în anii ulteriori, de conviețuire.

USR e un partid fără structuri, fără program, fără disciplină minimă internă, fără doctrină, fără o conducere profesionistă.
De la Locale pînă acum, USR n-a dovedit nimic ca partid.
Prin Nicușor Dan și Clotilde Armand, USR s-a afirmat ca partidul care face Gălăgie.
Activitatea Opoziției în Parlament are aceleași reguli ca și activitatea Puterii.
În perioada următoare USR trebuie să intre în ansamblul Opoziției, să participe la acțiuni comune ale Opoziției, să facă compromisuri.
Din datele de pînă acum, e greu de crezut că USR va fi la înălțimea acestor exigențe.

E pierdut USR pentru Opoziție și pentru scena politică?
Evident, nu.
Dacă USR ar fi preluată la nivel de conducere de Dacian Cioloș și echipa sa din cadrul Guvernului Tehnocrat, USR poate deveni un partid în adevăratul sens al cuvîntului, ba chiar un partid fanion al Dreptei.
Reconstrucția Dreptei nu poate porni decît de la USR.
A unei USR însă devenită partid de a binelea.

Pe PNL nu se poate conta mult timp.
Partidul e încă supus lui Klaus Iohannis și, prin aceasta, Serviciilor.
Cîtă vreme liderii și deciziile partidului nu vor fi urmarea voinței membrilor PNL, ci al voinței altora, activitatea PNL în cadrul Opoziției va fi pusă sub semnul îndoielii.
Cel mai bun semn al faptului că partidul nu e liber, ci supus comandamentelor din afară, îl dă efortul de păstrare cu orice preț a Alinei Gorghiu în fruntea partidului.
Seara de 11 decembrie 2016 va rămîne în Istoria prostiei cu fes din politica românească prin Declarația Alinei Gorghiu că jocurile nu sunt încă făcute.
Exit- poll-urile dădeau o diferență de peste 20 la sută între PSD și PNL.
În aceste condiții, anunțul privind demisia ar fi salvat într-un fel PNL, dovedind că partidul are capacitatea de a supraviețui șocului.
Să declari că nu demisionezi, deoarece doar după anunțarea Rezultatelor de către BEC se poate vorbi de un dezastru mărturisește mai mult decît prostie.
Mărturisește prostie agresivă, acea prostie care face dezastru în jur, pe kilometri întregi.
A venit ziua de luni.
În locul demisiei, Alina Gorghiu a anunțat că-și depune mandatul, o șmecherie prin care speră să rămână în fruntea PNL după trecerea cutremurului.
Ca să fii atît de înverșunată în păstrarea la șefie înseamnă să te bazezi pe Protectori puternici.
Indiscutabil, Alina Gorghiu îl are ca Protector pe Klaus Iohannis, Stăpînul nefericiților de la PNL.

PMP a trecut cu greu pragul electoral.
Una dintre cauze a stat în personalitatea copleșitoare a lui Traian Băsescu.
Dacă în perioada următoare Traian Băsescu n-are generozitatea de a lăsa și pe alți lideri să se manifeste, PMP va fi reeditarea UNPR de pe vremuri.

Nu voi fi atît de nerod încît să mă jeluiesc în stil facebookist de victoria în sine a PSD.
În definitiv, PSD nu e nici PRM, nici Frontul Național.
E un partid înscris în hotarele politicii pro-europene a României.
Asta nu înseamnă că pot trece cu vederea adevărata problemă adusă de aceste alegeri:
Incredibila dezechilibrare a scenei noastre politice.

Viața a dovedit că forța Opoziție nu stă în numărul de parlamentari, ci în forța celor care vorbesc în numele Opoziției.
Din acest punct de vedere, o necesitate a momentului ar fi ca USR să fie preluată de Dacian Cioloș.
Ar fi următoarele argumente:

1. PNL va intra într-o perioadă de derută ce s-ar putea încheia cu destrămarea, după modelul PNȚD. O parte însemnată ar putea trece la PMP. Doar USR, prin datele care țin de noutate, de speranțele create în rîndurile Electoratului de Dreapta, de avantajul începutului, ar putea prelua șefia Opoziției. Pentru asta- repet- USR are nevoie de un lider adevărat, lider care nu poate fi Nicușor Dan.
2. Dacian Cioloș are deja experiența unui an de guvernare. În condițiile în care se invocă necesitatea unor noi oameni politici, ar fi o prostie să pierdem un om deja format la școala Guvernării, precum Dacian Cioloș.
3. Dacian Cioloș are o echipă de membri ai Guvernului cu care ar fi vrut să înființeze un partid. De ce să înființeze un partid, cînd deja există unul în perioada de formare, care ar putea deveni sub noua conducere un partid adevărat?
4. Dacian Cioloș are deja școala bătăliei cu PSD. Prin USR el ar putea deveni liderul Opoziției într-o țară dominată zdrobitor de PSD.

N.B. Sînt dator cititorilor cu o dare de seamă privind votul meu din 11 decembrie 2016:
La Senat am votat PMP.
Asta deoarece asta a fost voința cititorilor mei și pentru că au candidat în acest partid și doi jurnaliști talentați: Dan Andronic și Robert Turcescu.

La Camera Deputaților, am votat Elena Udrea.
Asta deoarece pentru mine, dincolo de tot ce se spune despre mult poreclita Blondă de la Cotroceni, Elena Udrea e un exemplu de bărbăție pe o scenă politică de nevolnici. N-au reușit s-o încovoaie nici cătușele. Dacă ar fi ales un al partid – PSD – de exemplu, Elena Udrea ar fi rămas mai departe în politică și nu oricum, ci drept un exemplu de rezistență la mari încercări.

Sursa: cristoiublog.ro