Acasă Blog Pagina 278

Kovesi, AVERTISMENT | Toate încercările de intimidare, de hărţuire în viaţa personală sau în plan profesional nu au succes

kovesi1

Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, la Ambasada Suediei, după ce a fost decorată cu Ordinul Steaua Polară, pentru lupta împotriva corupţiei din România, că toate încercările de intimidate, de hărţuire în viaţa personală sau în plan profesional nu au succes şi că meritul ei este de a de a coordona o echipă de profesionişti care cred într-o Românie fără corupţie, relatează news.ro

Kovesi a mulţumit regelui Suediei şi ambasadorului acestei ţări la Bucureşti pentru decoraţia care i-a fost acordată şi pentru sprijinul pe care Suedia îl acordă României în lupta anticorupţie.

„Ambasada Suediei la Bucureşti are o contribuţie constantă în vederea dezvoltării reformelor din justitie şi sprijină consolidarea luptei anticorupţie în România. Când vorbim de instrumente în combaterea corupţiei, Suedia constituie pentru noi un model de urmat. Lipsa imunităţilor şi a privilegiilor speciale, transparenţa autorităţilor în ceea ce priveşte cheltuirea banului public, principii care sunt stipulate în Constituţia Suediei, în urma cu peste 200 de ani, sunt demne de a fi însuşite şi de ţara noastră”, a spus Laura Kovesi.

Procurorul şef al DNA a adăugat că decoraţia reprezintă o recunoaştere a eforturilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la lucra cu profesionalism şi corectitudine.

„Meritul meu este doar acela de a coordona o echipă formată din profesionişti, oameni curajoşi care cred într-o Românie fără corupţie, într-o ţară în care onestitatea este un reflex, iar competenţa este criteriul cel mai important”, a mai spus Kovesi.

Ea s-a referit şi la presiunile la care este supusă.

„Toate presiunile, toate încercările de intimidare, de hărţuire în viaţa personală sau în plan profesional nu au succes. Noi continuăm munca noastră la fel de consecvenţi şi hotărâţi. În momentele noastre de cumpănă suntem susţinuţi de oameni curajoşi şi cinstiţi care ne încurajează şi ne ajută să continuăm activitatea indiferent de provocări”, a spus Laura Kovesi.

Discursul şefei DNA a fost urmat de proiectarea unui scurt film, realizat de Ambasada Suediei, cu oameni de pe stradă, dar şi cu jurnalişti sau ambasadori, care o încurajează pe şefa DNA în lupta anticorupţie.

Băsescu, ATAC DUR la adresa lui Dragnea, Tăriceanu și Ponta | Nu se mai dau găleţi, zahăr şi ulei. Acum plăţile de campanie se fac din bugetul de stat. Este pur şi simplu devalizat în numele câştigării alegerilor

basescu3

Fostul președinte Traian Băsescu lansează, joi, un atac la adresa PSD și ALDE. Traian Băsescu apreciază că prin acţiunile lor din Parlament „bugetul de stat este pur şi simplu devalizat în numele câştigării alegerilor”. Reacția vine după ce deputaţii din Comisiile de buget au aprobat mai multe amendamente la Ordonanţa referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal, potrivit stiripesurse.ro

„Nu se mai dau găleţi, zahăr şi ulei.
În schimb prin acţiunile PSD şi ALDE din Parlament bugetul de stat este pur şi simplu devalizat în numele câştigării alegerilor.
Eu nu spun că în sectorul sanitar, în educaţie sau în asistenţa socială salariile nu trebuiesc mărite. Dimpotrivă.
Dar marea problemă este dacă aceste măriri sunt în acord cu resursele reale, cu nevoia de a face o distribuţie echilibrată între banii daţi pentru salarii şi banii rezervaţi dezvoltării, iar acum este evident că se pregăteşte sacrificarea investiţiilor.
Fără investiţii ţara nu se poate dezvolta, iar stimularea excesivă a consumului nu face decât să accentueze deficitul de cont curent.
În aceste condiţii, de recuperarea decalajelor faţă de ţările dezvoltate nici nu mai poate fi vorba.
Dacă până acum campaniile erau susţinute cu bani din profitul firmelor, acum plăţile se fac din bugetul de stat.
Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Rovana Plumb şi toţi ai lor, sunt principalii responsabili de sacrificarea investiţiilor, a dezvoltării ţării şi pregătirea intrării în criză”, scrie fostul președinte, pe pagina de socializare.

Bătălia pentru Basarabia | Veteranii de război îşi anunţă sprijinul pentru Maia Sandu

veterani-basarabia

Veteranii războiului pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova şi cei ai războiului din Afganistan îşi anunţă sprijinul pentru candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, conform independent.md

Aceştia au făcut publică o declaraţie în care menţionează că în scurta sa carieră politică Maia Sandu a dat dovadă de integritate, verticalitate, perseverenţă, profesionalism şi corectitudine în acţiunile sale. Veteranii afirmă că alegerile din 13 noiembrie pentru funcţia de preşedinte sunt de o importanţă crucială pentru destinul Republicii Moldova.

„Avem două opţiuni şi trebuie să o alegem pe cea corectă. Ori îl susţinem pe socialistul-comunist cu apucături oligarhice, Igor Dodon, care intenţionează să denunţe Acordul de Asociere cu UE şi să semneze un acord cu inexistenta Uniune Vamală Euroasiatică, ori o susţinem necondiţionat pe Maia Sandu, care poate fi ultima speranţă în crearea unui viitor prosper, democratic, liber de corupţie şi oligarhie”, a citat din declaraţie, Gheorghe Slutu, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război pentru Independenţă, potrivit IPN.

Preşedintele Uniunii veteranilor de război din Chişinău, Mihai Tomacinschi, a declarat că acum ţara se află într-un moment crucial, când cetăţenii trebuie să-şi apere cu demnitate istoria şi să ia o decizie corectă ca apoi să fie mândri de ţară.

Locotenent-colonelul de poliţie, Chiril Moţpan, unul dintre liderii Platformei Demnitate şi Adevăr, a declarat că decizia pe care o va lua fiecare va influenţa situaţia internă. „Vom decide dacă vom avea de suportat patru ani un susţinător al clanurilor oligarhice, pe cineva aflat în buzunarul lui Plahotniuc, pe cineva care, în Parlament, a votat de fiecare dată în felul în care i-a fost comod oligarhului şi păpuşarului principal sau vom avea pe cineva care a declarat război făţiş celor care ne-au capturat statul”, a declarat Chiril Moţpan.

Prezent la conferinţă, ex-ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, a îndemnat tinerii să contribuie la dezvoltarea de mai departe a acestui pământ. În opinia sa, acum este momentul când cetăţenii, în special tinerii, trebuie să spună un „da” ferm pentru un viitor mai bun şi un „nu” ferm pentru roşu, să spună „da” unui viitor european, prosper şi să spună „da” în favoarea Maiei Sandu.

În anul 1958, Mao Zedong a ordonat uciderea tuturor vrăbiilor! Motivul a fost unul ilar, dar urmările au fost înspăimântătoare | Zeci de milioane de oameni au murit sau au ajuns la canibalism

mao-zedong

Dezastrele ecologice au reprezentat, de-a lungul timpului, un lucru comun pentru omenire, dar niciunul nu se poate compara cu cel care a început în China în anul 1958. Mao Zedong, liderul Republicii Populare Chineze a decretat ca toate vrăbiile să fie omorâte pe motiv că mănâncă foarte multe cereale, relateaza descoperă.ro, conform The Vintage News

Potrivit celor spuse de acesta, vrăbiile ar fi stat în calea dezvoltării economice a statului. În următorii trei ani de după 1958, 45 de milioane de oameni au decedat din cauza foametei cauzată de proasta gestionare a dezastrelor naturale şi a terorii statului.

mao-zedong

Mao Zedong a iniţiat campanii masive pentru susţinerea implementării unui stil de viaţă mult mai favorabil şi mai calitativ, astfel iniţiind Campania Patru Dăunători care era parte integrată din proiectulMarele salt înainte, iar uciderea vrăbiilor era un obiectiv important al acesteia. Mai mult, oamenii erau mobilizaţi să ajute la îndeplinirea acestei idei. Astfel, ei foloseau tamburine ce făceau gălăgie pentru a le înlătura şi forţa să zboare până când mureau din cauza extenuării.

vrabii-china-campanie-mao

Nu există informaţii cu privire la numărul vrăbiilor din China de la acea dată, dar se presupune că acesta ar fi fost în jur de 600.000.000, iar sute de milioane au fost ucise, lucru care a cauzat o problemă gravă ce a marcat următorul an, şi anume creşterea numărului de insecte ce afectau culturile. Vrăbiile consumă astfel de insecte, precum lăcustele, dar în momentul în care acestea au fost ucise, numărul lăcustelor  a crescut, acestea distrugând efectiv aproape toate culturile. Astfel, producţia de cereale din unele zone rurale a scăzut drastic şi foametea a luat amploare, estimându-se că numărul victimelor s-a ridicat la 78 de milioane.

Cu toate acestea, Marea Foamete a rămas un subiect tabu în China în cei 50 de ani ce au urmat acesteia, iar efectele acesteia au fost îngrozitoare: oamenii au început să se mănânce între ei, părinţii îşi mâncau proprii copii, copiii îşi mâncau proprii părinţi. În aceste condiţii, Mao a ordonat stoparea campaniei de ucidere a vrăbiilor, acestea fiind înlocuite cu puricii în această campanie împotriva dăunătorilor. Însă, cu toate acestea, producţia a putut fi cu greu îmbunătăţiţă, iar culturile de orez au rămas, în continuare, în declin.

copil-flamand-china

BOMBĂ! Kovesi, cerere în PREMIERĂ | Ce a decis șefa DNA în privința tezei sale de doctorat

teza-doctorat-kovesi

Şefa DNA a avut o solicitare în premieră. Laura Codruţa Kovesi a cerut să meargă în faţa comisiei de experţi care îi va analiza teza de doctorat pentru a fi audiată, potrivit stiripesurse.ro

Oficialii Ministerului Educaţiei spun că regulamentul nu prevede ca autorul lucrării, care face obiectul unei sesizări de plagiat, să îşi prezinte punctul de vedere, dar nici nu este interzis.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a desemnat duminică comisia care va studia lucrarea de doctorat acuzată că ar fi plagiată. Membrii Comisiei sunt puşi însă în faţa unei premiere: potrivit oficialilor din Ministerul Educaţiei, şefa DNA şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa comisiei, ceea ce până acum nu s-a mai întâmplat, anunță Adevărul.

„Comisia de analiză a sesizării de plagiat a fost desemnată pe 30 octombrie. Practic, potrivit regulamentului de organizare şi de funcţionare, raportul comisiei de lucru trebuie transmis preşedintelui Comisiei de specialitate în 30 de zile de la înregistrarea sesizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Ion Cristoiu: Un pericol | Compromiterea noului Dosar al Revoluției prin hei-rupismul de tip DNA

romanian_revolution_1989

Punînd mîna pe două documente importante – Ordonanța nr. 692/C2/2016 emisă de Parchetul General pe 5 aprilie 2016 și Decizia ÎCCJ din 13 iunie 2016, prin care se redeschide Dosarul Revoluției, mai precis Dosarul Măcelului Terorist de după 22 decembrie 1989, ora 12.07, am declarat momentul drept o cotitură istorică în poziția oficială față de evenimentele din decembrie 1989.

Timp de 26 de ani, Măcelul Terorist a fost explicat de Autorități prin preluarea fără discernămînt a tezei lui Ion Iliescu potrivit căreia în intervalul 22 decembrie 1989, ora 12.07, cînd a fugit Nicolae Ceaușescu, și 27 decembrie 1989, cînd se constituie oficial CFSN, România n-a fost condusă de nimeni. „Vidul de putere” existent a favorizat Măcelul Terorist, explicat ca un fel de noi am tras în noi pentru că era o confuzie generală.

Ordonanța din 5 aprilie 2016, confirmată de Decizia ÎCCJ, neagă spectaculos această teză, propunînd drept premisă pentru noua anchetă penală teza țării aflate sub controlul CFSN:

„În aceste condiţii apreciez că, deşi formal, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a exercitat puterea începînd cu data de 27 decembrie, în fapt, această structură, al cărei lider a fost recunoscut ca fiind Ion Iliescu încă din primele momente ale evenimentelor din ziua de 22 decembrie 1989, a exercitat puterea de stat în România din chiar momentul constituirii sale, în ziua de 22 decembrie 1989.”

În comentariul meu de pe cristoiublog.ro de joi, 20 octombrie 2016, arătam că deși Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat Redeschiderea Dosarului Revoluției, nr. 11/2014, în 13 iunie 2016, ca urmare a Ordonanței nr. 692/C2/2016 emisă de Parchetul General pe 5 aprilie 2016, pînă la ora cînd scriam textul nu veniseră semne dinspre Parchetul Militar că s-ar fi lucrat ceva la acest Dosar.

Miercuri, 2 noiembrie 2016, a venit un semn.
Și nu unul oarecare, ci un semn puternic.
Printr-un Comunicat dat publicității, Secția Parchetelor Militare a Parchetului General anunță extinderea in rem a anchetei penale și la faptele de după fuga lui Nicolae Ceaușescu, fapte puse în responsabilitatea noii conduceri a țării:

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”.

Presa noastră s-a mulțumit cu publicarea Comunicatului, prin formula copy – paste.
Dînd curs obsesiei mele față de document, m-am dat peste cap și am obținut Textul întreg al Ordonanței, dar și alte documente și informații despre ce s-a lucrat pînă acum la Dosarul Revoluției după Decizia ÎCCJ din 13 iunie 2016.

Mai jos sunt câteva fragmente edificatoare din Ordonanța din 1 noiembrie 2016 prin care se dispune redeschiderea dosarului prin extinderea „urmăririi penale în rem”.
Asta, înseamnă că toți cei care au condus România între 22 decembrie 1989, ora 12.07 pînă în 27 decembrie 1989 și care au pus responsabilitatea Măcelului terorist pe seama vidului de putere, au de ce să fie îngrijorați.
Ceasul convocării lor la Parchet, pentru a fi puși sub acuzare, a început să ticăie.

În mai multe rînduri am scris și am zis că Redeschiderea Dosarului Revoluției pentru perioada 22 decembrie – 27 decembrie 1989, intrată în Istorie drept cea a fenomenului terorist, e o cotitură istorică.
Pentru prima oară după 26 de ani, se recunoaște oficial responsabilitatea noii conduceri o țării pentru Măcelul terorist.
Premisa anchetei penale e revoluționară, deoarece pune capăt teoriei vidului de putere.
Una e însă premisa și alta e ancheta penală.
Una e să scrii chiar o carte despre responsabilitatea lui Ion Iliescu în provocarea Măcelului terorist și alta e să-l trimiți în judecată pentru crime împotriva umanității cu un dosar beton, care să nu fie infirmat de instanță.

Bag seamă la mulți dintre cei interesați ca în Dosarul Revoluției să se facă în fine lumină o anume nerăbdare de a-l vedea pe Ion Iliescu convocat la Parchet, dacă nu chiar arestat.
E o nerăbdare ce ține nu numai de prea lunga așteptare a Dreptății, dar și de o anume atmosferă creată în România democratică de hei-rupismul de tip DNA.
Procurorul, din cîte se știe de la Drept, e un investigator al faptelor pentru a descoperi dacă un suspect e sau nu vinovat și nu un acuzator de tip bolșevic pentru care ancheta penală are drept misiune revoluționară să trimită pe cineva în Gulag sau chiar la moarte.

Noua premisă a anchetei penale e doar o ipoteză de lucru.
Ea trebuie confirmată cu probe zdrobitoare.
Altfel spus, responsabilitatea lui Ion Iliescu și a celorlalți lideri ai României de după fuga lui Nicolae Ceaușescu trebuie dovedită din punct de vedere juridic.
O întreprindere de loc ușoară dacă ne gîndim că pînă la ora actuală nu există nici măcar un studiu documentat despre natura juridică a noului regim în perioada 22 decembrie- 27 decembrie 1989.

Din cîte se știe, primele decrete semnate de Ion Iliescu au fost date după 27 decembrie 1989, cu excepția celui privind constituirea Tribunalului Militar în Procesul Ceaușescu.
Aceste decrete au confirmat retroactiv deciziile luate de CFSN, în frunte cu Ion Iliescu între 22 decembrie 1989 și 27 decembrie 1989.
Și totuși, între 22 decembrie 1989 și 27 decembrie 1989, țara a avut o conducere politică responsabilă de tot ce se întîmpla pe teritoriul național.

Cum dovedești juridic faptul că liderii FSN au responsabilitate de ministru?
E o întrebare cu atît mai importantă cu cît trebuie văzut dacă miniștrii de atunci se supun Legii responsabilității ministeriale.
Altfel spus, trebuie Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, să aibă acceptul lui Klaus Iohannis pentru a se începe urmărirea penală împotriva lor?
Pentru a stabili și dovedi premisa – țara a fost condusă în timpul Măcelului terorist – colectivul de procurori de la Parchetul Militar, un colectiv nou, pentru că din el nu fac parte procurorii veniți din cadrele Armatei (Armata e una dintre instituțiile incriminate!) a întreprins următoarele:

1. A cerut Facultăților de Drept, catedrelor de Drept Constituțional, un punct de vedere oficial privind încadrarea constituțională a conducerii dintre 22 decembrie – 27 decembrie 1989 și dacă actele emise de această conducere au fost constituționale.
Prin Adresa din 30 august 2016 s-a cerut Camerei Deputaților o serie de documente:
Documentele au fost trimise de Camera Deputaților cu adresa din 14 septembrie 2016:
2. Adrese asemănătoare s-au trimis Guvernului și Senatului.
3. De la Senat s-au cerut Anexele la Raportul Comisiei senatoriale de anchetă din 1990-1992, anexe secretizate pînă acum.
4. Se vor trimite adrese asemănătoare Ministerului Afacerilor Externe, prin care se vor cere Notele trimise de ambasade privind recunoașterea CFSN de către diferite state, precum la SIE și MApN.

Nu știu dacă pînă la urmă va fi cineva condamnat în urma acestei anchete vaste.
Știu însă sigur un lucru:
Deoarece Măcelul terorist a fost pus pînă acum pe seama Vidului de putere, nimeni nu s-a preocupat pînă acum să strîngă documente despre regimul politic dintre 22 decembrie – 27 decembrie 1989.
Căutînd, descoperind și punînd la dosar aceste documente, Secția Parchetelor Militare contribuie deja la constituirea unui Dosar al Istoriei.

doc-1-dosar-revolutie

doc-1-dosar-revolutie

doc-1-dosar-revolutie

doc-1-dosar-revolutie

doc-1-dosar-revolutie

doc-1-dosar-revolutie

 

Sursa: cristoiulog.ro

Traian Băsescu, gest fără precedent | Mulţi propagandişti mincinoşi mă includ în categoria “politicienilor penali”. Îi dezamăgesc, prezentându-le adeverinţa cazier

basescu-traian-10

Fostul preşedinte Traian Băsescu le răspunde celor care îl includ în categoria „politicienilor penali”, publicându-şi pe Facebook certficatul de Cazier Judiciar, eliberat pe 1 noiembrie 2016. Din certificat rezultă că nu are nicio condamnare şi nu are calitate de inculpat în niciun dosar.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, vor depune jurământul, joi, ca viitori cetăţeni ai Republicii Moldova.

Văd că mulţi propagandişti mincinoşi mă includ în categoria “politicienilor penali”. Îi dezamăgesc, prezentându-le adeverinţa cazier, din data de 1 noiembrie 2016, din care rezultă: că nu am nicio condamnare şi nu am calitate de inculpat în niciun dosar.
Vă rog, nu confundaţi hărţuiala publică la adresa mea cu realitatea juridică, a scris Traian Băsescu, alături de certificat.

cazier-traian-basescu

Analiză devastatoare: Cum a luat-o razna BINOMUL şi BUBOIUL din SRI | INFORMAŢII, FAPTE, ÎNTÂMPLĂRI

coldea_kovesi

ANALIZĂ FLUX 24 ŞI COMISARUL DE PRAHOVA:

(Potrivit art. 24, pct. 5 din Legea nr.182/2002, se interzice clasificarea ca secrete de stat a informatiilor, datelor sau documentelor in scopul ascunderii incalcarii legii, erorilor administrative, limitarii accesului la informatiile de interes public, restrangerii ilegale a exercitiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezarii altor interese legitime.)

 Nota: Prezentul eseu de analiza-sinteza a fost intocmit in baza informatiilor si datelor publice relevante preluate critic din produsele jurnalistice credibile, respectiv din acele materiale / articole de presa cu un caracter preponderent obiectiv imprimat de sursele de origine, care au fost identificate a fi bine informate si provenind din mediul intrinsec, fie al entitatilor care compun binomul, fie apropiate rezonabil acestora.

 Pentru exemplificare, amintim ca am folosit:  Ziua News, B1 TV, NASUL TV, LUJU (Lumea Justitiei), InPolitics, Centrul Roman pentru Investigatii Jurnalistice CRIJ), UNDE TV etc., evitand “presa de casa a binomului”[1] (supranumita si Divizia Presă a Binomului SRI-DNA)[2], subiectiva, rau-voitoare, ale carei directii publicistice sunt imprimate de comenzile / ordinele date de generalul locotenent FLORIAN MIHAIL COLDEAsi LAURA CODRUTA KOVESI (e. g. DIGI 24, post al RDS – RCS patronat ultra-discret de Zoltan Teszari, la care este angajat iubitul sefei DNA, Florian Nemes; agentia de stiri HotNews etc.)

kovesi-maior-coldea

Izvoarele de informatii si date se localizeaza in locuri si medii diferite, variate:

mediul politic: presedintele Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, senatoarea Steluta Cataniciu[3], senatorul Daniel Savu, care este si membru in Comisia permanenta parlamentara comuna a Senatului si Camerei Deputatilor pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI, senatorul independent Valer Marian, deputata Elena Udrea, fost ministru al dezvoltarii regionale si turismului);

mediul magistratilor (Alina Bica-fosta sefa DIICOT, Asociațiile magistraților din Romania – AMR, UNJR si APR – de judecatori si procurori, care au luat pozitie fata de existenta ofiterilor acoperiti ai SRI in Justitie si impotriva sintagmei “Justitia camp tactic pentru SRI” promovata intr-un nefericit interviu de generalul de brigada SRI DUMBRAVA DUMITRU, seful Directiei Juridice, sesizand Asociatia „Magistratilor Europeni pentru Democratie si Libertati” – MEDEL care, la randul ei, a sesizat autoritatilor de la Bucuresti ca independenta justitiei este pusa in pericol. Intr-un stat de drept, intr-un stat cu o democratie rezonabila, cum inca Romania pretinde sau isi inchipuie ca este, cum anume actioneaza procurorii si judecatorii nu este treaba vreunui serviciu de informatii. Daca exista procurori corupti, inclusiv in interiorul DNA, exista si alti procurori care sunt cinstiti si care, asa cum s-a dovedit, sunt capabili sa-i prinda si sa le faca cuvenitele dosare penale si rechizitorii. Daca exista judecatori corupti si, din pacate, vedem ca exista, si nu putini, este treaba procurorilor sa-i prinda si se vor gasi alti judecatori cinstiti care sa-i condamne. Si, in fine, exista Consiliul Superior al Magistraturii care, in mod normal, daca nu s-ar afla si el in „campul tactic”, ar avea datoria si ar fi capabil sa solicite, el insusi, verificari si investigatii prin intermediul Inspectiei Judiciare. Daca Inspectia Judiciara nu este si ea „camp tactic”. Cred ca semnalul Asociatiei Magistratilor Europeni ar trebui sa ne cutremure. Si sa-l cutremure, in primul si in primul rand, pe presedintele Klaus Iohannis. Pentru ca independenta justitiei este o chestiune care tine de siguranta statului.CSM nu a elucidat problema, sicanandu-i pe colegii magistrati, iar CSAT nu a transat existenta ofiterilor acoperiti in magistratura, raspunsul fiind ironizat chiar de fostul Sef al Cancelariei Prezidentiale, Dan Mihalache (acum ambasador la Londra): „Exista obligatia legala, nu noi am introdus-o, pare-mi-se (a fost prevazut de lege-n.n.) in anul 2005 sau 2006 ca CSAT sa verifice aceste lucruri (…) Daca ma intrebati pe mine este putin complicat. Nu vad aici foarte bine rolul CSAT si poate intr-o zi aceasta prevedere ar trebui regandita pentru ca CSAT nu are instrumente la dispozitie pentru a verifica 23.000 de magistrati (…) Poate sa ia acele declaratii pe propria raspundere si sa le trimita institutiilor, institutiile raspund. Raspunsul institutiilor acesta a fost. Nu exista capacitati proprii ale CSAT de a umbla dupa ofiterii acoperiti. (…) De aceea va spun ca eu am anumite dubii asupra acestei proceduri, dar acesta a fost raspunsul institutiilor statului”.

Mediul academic: Alina Mungiu Pippidi, preşedintaSocietăţii Academice Române (SAR) a cerut insistent clarificarea existentei ofiterilor acoperiti SRI in Justitie, Presa si Politica.

Mediul fostilor ofiteri SRI, dati afara in 2014, pentru ca au devoalat coruptia si abuzurile din sistem (Dedu, Florea si Gulianu).

Dosare neclasificate ale parchetelor si instantelor de judecata (DNA, PICCJ, Tribunalul Militar Bucuresti, Curtea Militara de Apel Bucuresti).

De aceea, urmatoarele afirmatii sunt riguros exacte:

„Justiţia română este selectivă, abuzivă şi demonstrativă: îi execută în pas de defilare pe diverşi oponenţi sau pe cei care mediatic susţin  alte interese, iar apropiaţii sunt protejaţi. Undeva, mai la vale, oricum toţi ajung la o înţelegere; dacă justiţia ar fi fost corectă, ar fi fost la datorie pentru toţi, iar corupţilor din puşcărie le-ar fi fost confiscate averile. Sumele uriaşe furate de la statul român ar fi putut constitui o bază bună pentru proiecte naţionale de investiţii – ceea ce nu se întâmplă.”[4]

“Lupta DNA impotriva sau pentru protejarea coruptiei. Avem motive temeinice sa constatam ca acestia lupta pentru ambele, in functie de interes sau / si de obligatii.”[5]

In aceeasi ordine de idei, la sedinta Consiliului Superior al Magistraturii, din ianuarie 2015, Presedintele nou investit atunci, Klaus Iohannis, remarca:

„Un magistrat e atat de independent cat alege el sa fie.”

 Ulterior a uitat-o, indeosebi dupa ce a pierdut procesul de la Sbiu si Brasov cu casele dobandite prin fals si uz de fals, declarand ca nu-i convine Decizia Curtii de Apel Brasov, prin care i se luau aceste imobile.

Serviciului Roman de Informatii se confrunta cu existenta si amplificarea unei problematici institutionale, de sistem.

Asadar, sub aspectul resortului cauzal care propaga actuala stare de lucruri in sistem, evoc cateva cauze mai importante si cu impact negativ major imediat, pe termen scurt si, ceea ce este mai grav, pe termen lung (in ipoteza ca nu se vor identifica si aplica masuri de corectie pertinente si eficiente):

1. Mentinerea in SRI, o ingrijorator de mare perioada de timp dupa Revolutia din 1989, a ofiterilor de securitate.

√ Aceasta cauza – concluzie este pe deplin conforma cu realitatea si sustinuta cu argumente care nu pot fi respinse.

Directorii SRI Virgil Măgureanu, Costin Georgescu si Radu Timofte ne-au dat asigurari, rând pe rând, ca instituţia din subordine tinde să devină un serviciu de informaţii modern, în cadrul caruia numărul fostilor ofiteri de securitate este într-un continuu regres[6]. Afirmatiile sunt doar partial adevarate deoarece, pe de o parte, raul fusese deja facut si isi produce si astazi efectele nefaste, iar pe de alta parte, SRI tot nu a scapat de securisti care, culmea, se mai afla si in unele „functii cheie: g-ral. brig. PUIU GHEORGHE (trecut in rezerva abia de la 01.08.2016 !!!), col. PASARE BOGDAN sau importante – col. MARIN CONSTANTIN, sef directie judeteana, cu functie de general maior (iar pana in septembrie 2012, un exemplu de similar, respectiv col. DINCA DANIEL NICOLAEsef DJI Buzau[7], coleg de Securitate cu fostul sau omolog de la Prahova).
Alt fost director, GEORGE CRISTIAN MAIOR, declara in Romania Libera din 05 aprilie 2008 ca, in SRI, „mai activeaza 120 de fosti ofiteri de Securitate”.

Cu tot respectul, am avut inca de atunci serioase indoieli cu privire la corespondentul in realitate al acestui numar si credem ca, mai degraba, domnul director a fost dezinformat tot de un securist, sef directie resort resurse umane, unitate centrala care a fost condusa, neintrerupt si in exclusivitate, de fosti ofiteri de Securitate: g-ral. brig. BADESCU DUMITRU, g-ral. brig. CORNECI OVIDIU, g-ral. brig. GHEORGHE LAURIAN, col. BOERU MARIAN, astazi fiind condusa de col. PASARE BOGDAN, fiul ofiterului deSecuritate, col. (r) PASARE AURELIU[8].

Numai la DJI PRAHOVA mai activau, in urma cu sase ani, cca. 20-23. Chiar la inceputul anului 2014 erau in activitate minim 10 foste cadre de Securitate.

Asadar, este imperios a se intelege ca, daca societatea civila, politicienii sau partenerii externi din Clubul de la Berna, mai pot crede astfel de enunturi, noi, cei care lucram in interiorul sistemului de atatia ani, percepem o alta realitate decat cea cosmetizata si prezentata in ambalaje de comunicare corespunzatore.

Si astazi, in luna iulie 2016, dupa 27 ani (un sfert de secol !), activeaza[9] :

g-ral. brig. PUIU GHEORGHE – director general de securitate, trecut in rezerva de la 01.08.2016;

col. BALAN MARCEL[10] – sef sector in Directia Generala „Y” (Managementul Resurselor Umane, Organizare);

col. MITROI DUMITRU – fost loctiitor al sefului Directiei Generale „E” – Securitate Interna, in prezent sef grupare de sectoare in aceeasi unitate, fost absolvent al Scolii de Militie si Securitate unde a fost coleg cu

col. CEAUS GHEORGHE, in prezent, inca, seful unui birou informativ la DJI Prahova,

col. MARIN CONSTANTIN – sef directie judeteana si alte cinci – sase cadre.

 

Cu privire la ultimul, doresc sa dezvolt putin, deoarece este unul din cele mai grave cazuri de mentinere in sistem si in functie, contrar prevederilor legale.

Astfel, in ceea ce priveste desemnarea, imputernicirea si, in final, numirea col. SRI Marin Constantin in functia de comandant al unitatilor teritoriale ale SRI din Prahova si Dambovita, fara efectuarea verificarilor obligatorii de catre CNSAS, consider ca SRI a derapat grav de la normele statului de drept si ale democratiei.

S-a motivat ca SRI nu ar detine date despre col. MARIN CONSTANTIN ca ar fi facut politie politica. Niciunde in Legea nr. 14 / 1992 sau in OUG 24 / 2008 aprobata prin Legea nr. 293 / 2008, nu este prevazuta obligatia SRI de a detine astfel de date, de a le procesa si a le da vreo eficienta juridica, asa cum sustin procurorii militari (fila 7 din Ordonanta). Pe de o parte, SRI nu este abilitat in acest sens / in aceasta materie, neavand vreo competenta, iar pe de alta parte legiuitorul nu a inteles sa impuna formularea solicitarii de verificare de existenta vreunei conditii, respectiv de aceea daca SRI „detine date”, argumentatia magistratilor militari fiind, aici, o inovatie juridica, deorece, in acest scop, in Romania, s-a infiintat Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, se află sub controlul Parlamentului României şi funcţionează în baza OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Subsemnatul consider, motivat si cu probe, ca membrii Biroului Executiv al Consiliului Director al SRI se fac vinovati de indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, deoarece l-au numit si mentinut pe MARIN CONSTANTIN in functia de sef directie judeteana a SRI, incalcand dispozitiile imperative ale OUG 24 / 2008, care interzic, neconditionat si fara exceptii, numirea acestei categorii de persoane in functii de conducere la nivelul„structurilor judeţene ale Serviciului Român de Informaţii”.

Astfel, conducerea SRI l-a desemnat, imputernicit si, in final, numit inca din anul 2006, pentru ca apoi sa-l mentina, in functii de comanda pe col. MARIN CONSTANTIN, fost ofiter de Securitate, fara a solicita Colegiului Consiliului National Pentru Studierea Arhivelor Securitatii, asa cum obliga art. 3, alin. 1, lit. h coroborate cu art. 5 din OUG 24/2008 aprobata prin Legea nr. 293/2008verificari asupra sa, respectiv daca a fost lucrator al Securitatii si daca a desfasurat activitati prin care a suprimat sau a ingradit drepturi si libertati fundamentale ale omului, cunoscand ca acesta a avut calitatea de ofiter al Serviciului Special „S” – Supraveghere Corespondenta – scrieri ascunse / anonime din cadrul Securitatii Judetene Prahova.

Asadar, nu SRI trebuie sa detina date si informatii despre ofiter, ci, potrivit legii, CNSAS. Dar, pentru a efectua procedura legala, acestei institutii, SRI trebuie sa-i transmita, conform art. 5 din OUG nr. 24/2008, declaratia pe proprie raspundere a ofiterului si sa-i adreseze o cerere de verificare, asa cum il obliga legea.

MARIN CONSTANTIN, ofiter al SRI cu gradul de colonel si functie de general maior, fost sef al Directiei Judetene de Informatii Prahova (pana la 01.07.2014)[5], in prezent sef al Directiei Judetene de Informatii Dambovita (ambele „structuri judeţene ale Serviciului Român de Informaţii” asa cum prevede actul normativa fost lucrator al Securitatii, avand calitatea de ofiter (cu gradul de locotenent) in perioada august 1987 – decembrie 1989, in cadrul Departamentului Securitatii StatuluiInspectoratul Judetean Prahova al Ministerului de Interne, Securitatea Judetului Prahova, ca absolvent al Scolii Militare de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne Bucuresti, arma „Securitate”.

Din toate relatarile fostilor colegi dar, indeosebi, din metodele si mijlocele abuzive utilizate de Securitatea comunista, precum si din atributiile structurii de Securitate din care a facut parte (speciala „S”), rezulta fara putinta de tagada ca a desfasurat activitati prin care a suprimat sau a ingradit drepturi si libertati fundamentale ale omului,in calitate de ofiter al Serviciului Special „S” – Supraveghere Corespondenta – scrisori anonime din cadrul Securitatii Judetene Prahova.

Aceasta imprejurare de fapt le-ar fi obligat, cu atat mai mult, pe  persoanele din conducerea SRI sa solicite verificari la CNSAS fata de acest ofiter, inaintea numirii in functie, in conditiile in care cvasi totalitatea colegilor de scoala militara si de Securitate ai susnumitului au fost stabiliti a fi lucratori ai Securitatii sau, dupa caz, agenti ai politiei politice comuniste, iardansul nu.[6]

In Ordonanta de clasare se mai retine ca nu exista „in acest sens o hotarare irevocabila a vreunei instante de judecata”, cu referire la Marin Constantin. Constatarea este superflua. Bineinteles ca nu exista, atata timp cat SRI nu a cerut, asa cum il obliga legea, verificari specifice la CNSAS. Este o logica inversa, invocandu-se in apararea persoanelor vinovate de incalcarea legii, chiar propria  culpa.

Faptul ca, in prezent, Directia de specialitate din cadrul CNSAS desfasoara activitati specifice administrative de verificare privindu-l pe ofiterul de securitate Marin Constantin, se datoreaza demersului unor terte persoane fizice, si nu vreunei conformari a SRI la obligatiile care ii revin din lege.

Chiar si in aceasta „logica schiopa” a procurorilor, daca admitem ca, in ceea ce-l priveste pe ofiterul de Securitate Marin Constantin, nu exista „in acest sens o hotarare irevocabila a vreunei instante de judecata”, in aceeasi masura si cu aceeasi forta argumentationala trebuie sa admitem ca nu exista nici adeverinta prevazuta de art 8, lit. b din OUG 24/2008 aprobata prin Legea nr. 293/2008, din care să rezulte contrariul, respectiv că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii. Asadar, si in aceasta varianta complementara, incalcarea legii tot a avut loc.

Ultima ratio, arat ca exista un inscris oficial care dovedeste, fara nicio putinta de tagada, ca fapta penala este reala. Documentul este oficial, este eliberat de CNSAS si poarta nr. P 1259 si 9/2015 din 04.05.2015 [7].

Acesta, expresis verbis, arata „negru pe alb” ca:

„…. nu, Serviciul Roman de Informatii nu a solicitat CNSAS verificarea d-lui colonel SRI Constantin MARIN, nascut la data de 28.07.1961 in Ploiesti, fiul lui Petre si al Ecaterina cu ocazia numirii acestuia ca sef al Directiei Judetene de Informatii Prahova (UM 0735 Ploiesti)…”

De altfel, in subsidiar, consider ca se impunea extinderea urmariri penale pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu prevazuta si pedepsita de art. 297, alin. 1 Cod penal, constand in aceea ca persoane cu functii de conducere din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, cu buna stiinta si rea credinta, nu au efectuat verificarile din oficiu la care obliga legea privindu-l pe ofiterul de Securitate col. Marin Constantin.

Din aceeasi adresa oficiala emisa de CNSAS cu nr. P 1259 si 9/2015 din 04.05.2015, rezulta ca, nici pana in prezent, institutia nu a finalizat „verificarile din oficiu”, desi Marin Constantin a fost numit in functii pentru care legea impune verificari, de peste 15 (cinsprezece) ani, numai in functia de comandant unitate (ca structura teritoriala a SRI) fiind de peste 6 (sase) ani.

O astfel de atitudine / conduita a unor institutii ale statului roman ar trebui sa fie calificata ca fiind derizorie, iar nu denuntul meu.

Aceasta deoarece, potrivit art. 31, alin. 2 din Legea nr. 51/1991, “Nu pot activa în serviciile de informaţii persoanele care au fost găsite vinovate pentru acţiuni îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, iar SRI nu stie nici pana in prezent daca, in ceea ce priveste persoana col. Marin Constantin, se afla intr-o astfel de situatie sau nu, cu referire la activitatea acestuia in Securitate ca organ represiv de polite politica al statului comunist.

 

Citiţi mai mult pe: flux24.ro

Declaraţii SCANDALOASE, cu conotaţii SEXUALE, într-o dezbatere politică | Ce a putut să spună un politician, la TV, despre Kovesi și Băsescu

traian-basescu-codrta-kovesi

Ironie maximă încasată de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi în direct la RomâniaTV. Unul dintre oamenii lui Traian Băsescu a intervenit în scandalul Black Cube. Interpretarea lui Corneliu Bichineţ de la PMP a lăsat mască pe toată lumea. În ultimele dezvăluiri ale lui Ion Cristoiu se spunea că Laura Codruţa Kovesi ar fi avut o relaţie cu Florian Coldea, adjunctul SRI. Atât i-a trebuit lui Bichineţ, relatează stiripesurse.ro

„Începe să îmi placă de doamna Kovesi. Dacă i-a tras-o un pic Coldea, care e problema? Dacă se iubea cu doamna Alina Bica, era o problema. Să o încurajăm. De ce să stea doar între dosare? Codruţa, nu-l ierta. „, a spus Bichineţ la RTV.

Bichineţ a fost în mare formă. Liderul PMP s-a luat şi de liberalul Mircea Dolha pe tema Traian Băsescu. Nici șefa liberalilor, Alina Gorghiu, nu a scăpat. „Vrei sa il trimit la Gorghiu pe Basescu sa va faca o demonstratie ca e inca armasar? Daca se indreapta spre voi, va da o copita direct”, a uimit Bichineţ.

EXPLOZIV! | „Creierul” afacerii „Microsoft” pune mâna pe colecţia Doncea şi EXECUTĂ Muzeul de Artă al României

claudiu-florica

Unul dintre cei doi denuntatori din dosarul Microsoft, Claudiu Florica,  executa silit Muzeul National de Arta al Romaniei ca sa preia colectia de tablouri si opere de arta „Doncea”, scrie national.ro

Nume greu vehiculat in Dosarul Microsoft, unde spagile date indivizilor de a caror decizie atarna dotarea cu licentele respective a sistemelor informatice, Claudiu  Florica, scos de sub urmarire penala de catre DNA, a cumparat drepturile litigioase asupra colectiei „Doncea”, iar acum executa silit Muzeul Neational de Arta al Romaniei.

Ce n-au reusit mostenitorii in 10 ani, a facut Florica in sapte zile

Dosarul a fost inregistrat pe 4 august 2016, pe rolul Sectiei Civile a Judecatoriei Sectorului 1, cu Victorina Doncea, Leonora Lutu (mostenitoarele fostului primar comunist al Capitalei, Constantin Doncea) si Claudiu Florica, in calitate de creditori. Familia lui Doncea se chinuia de 10 ani de zile sa recupereze bunurile de arta de la statul roman, dar, surpriza, pe 11 august, instanta a admis cererea si a incuviintat executarea silita. Asta ne spune multe despre puterea de convingere a lui Florica, mai ales daca tinem seama ca in luna august este plina vacanta judecatoreasca. Practic, executarea silita s-a dispus in vremea in care nu gasesti pe nimeni la Tribunalul Sectorului 1. Ce n-au reusit mostenitorii intr-un deceniu a infaptuit afaceristul Florica intr-o saptamana…

Florica, campionul afacerilor cu statul

Florica nu trebuie deloc subestimat. In povestea “Microsoft”, care valoreaza vreo 70 de milioane de euro numai in prima faza, Florica era seful companiei Fujitsu, cea  care a livrat respectivele licente. Faza a doua, mai banoasa (peste suta de milioane de euro – n.n.), il surprinde pe acelasi Florica ca fiind in stransa legatura cu partenerii afacerii. Bref, in mai toate contractele gigant semnate de Guvern pentru produsele software ale firmei americane este implicat intr-un fel sau altul si romanul Claudiu Florica. Dar asta este mai nimic. Acelasi Florica apare asociat si cu compania D-Con.Net din Elvetia, care a semnat contracte de 104 mil. euro in 2009 cu statul roman, de 7,9 mil. euro in 2012 si care prin 2014 negociaza un alt acord de 33 mil. euro cu statul roman. Acum si-a descoperit un nou hobby: a devenit mare colectionar de arta. Tot de la statul roman. A, sa nu uitam, Florica a mai fost incurcat si prin niste dosare privind retrocedari ilegale de proprietati, la Predeal.

doncea

Ce este, de fapt, colectia Doncea

Constantin Doncea este un vechi ilegalist PCR, se numara printre initiatorii grevei de 1933 la Atelierele Grivita,  gest pentru care a fost condamnat la munca silnica pe viata. In 1935, Doncea evadeaza si fuge in URSS, apoi participa la razboiul civil din Spania. Parasutat de rusi la 19 august 1944, Doncea primeste, in 1950 gradul de general maior de artilerie.  In1958 a fost scos din conducerea Partidului Muncitoresc Roman, fiind acuzat de activitate antipartinica. Dupa moartea lui Doncea, in 1973, Securitatea a confiscat toate obiectele de arta, pe care le-au transportat intr-un depozit al Muzeului National de Arta, nefiind niciodata expuse publicului. Colectia Doncea consta in picturi  – peste 100 bucati, iconografie – peste 400 bucati, carti – peste 8.000 volume, piese folclorice diferite, precum si timbre straine, monede comemorative, decoratii si insigne in numar total de peste 50.000 de bucati.

Când va deveni Arsenie Boca sfânt? | Anunțul făcut de Comisia de canonizare

Parintele-Arsenie-Boca

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, își dorește foarte mult ca și el să își pună semnătura pe actul de canonizare al Părintelui Arsenie Boca, dar pentru ca acest deziderat să devină realitate trebuie încă strânse dovezi. Astfel, înaltul prelat anunță că va continua să adune dovezi pentru o posibilă canonizare a lui Arsenie Boca, atât documente scrise, cât și mărturii ale celor care au fost martorii unor minuni, scrie libertatea.ro

Luni, 31 octombrie 2016, la Sfânta Mănăstire Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare.

Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop.  

Adunăm dovezi și studiem. Noi alegem ce trebuie. S-au făcut mai multe referate. Când avem studiul document, îl prezentăm Patriarhiei. Luăm și mărturii ale oamenilor care pot fi dovedite, nu că au auzit„, se arată în comunicatul Episcopiei Devei și Hunedoarei.

News Alert ITALIA SUB TEROARE | Un nou cutremur, cu magnitudinea 5, a lovit centrul Peninsulei

cutremur-italia

Un cutremur cu magnitudinea 5 a lovit joi la primele ore centrul Italiei, în aceeași regiune zguduită duminică de un seism puternic cu magnitudinea 6,5, a anunțat Serviciul de monitorizare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters, conform agerpres.ro

Epicentrul seismului a fost localizat la circa 10 kilometri adâncime, la o distanță de 51,5 kilometri sud-est de orașul Perugia.

Cutremure cu magnitudini cuprinse între 5,5 și 6,1 s-au înregistrat în centrul Italiei pe 26 octombrie, ele fiind urmate duminică dimineață de un seism cu magnitudinea 6,5, cel mai puternic din Italia în ultimii 36 de ani.

Elena Udrea anunță că e gata să se MĂRITE | „Voi spune DA”

udrea-e

Elena Udrea ne-a obișnuit în ultima perioadă să se certe dur cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi din cauza problemelor pe care le are cu justiția. Viața intimă a fostei blonde de la Cotroceni a intrat într-un con de umbră. Până acum. Udrea s-a decis să spună totul, potrivit stiripesurse.ro

e când Elena Udrea şi Adrian Alexandrov au venit împreună la nunta fiului lui Silviu Prigoană, s-a tot zvonit că între cei doi este vorba de o relaţie serioasă, cu planuri de viitor. „Blonda supremă” a răspuns acestor zvonuri şi a mărturisit că este gata de nuntă. Invitată la o emisiune TV, aceasta a fost întrebată care ar fi răspunsul dacă ar fi cerută în căsătorie. „Da!” a răspuns răspicat Elena Udrea, fără a sta pe gânduri. Deşi fostul politician a trăit până acum poveşti de dragoste nu tocmai reuşite, se pare că Elena Udrea şi-a găsit în sfârşit liniştea şi e gata de nuntă.

Și asta nu e tot. Udrea a vorbit și despre trecutul ei. „În viaţa mea eu am fost părăsită, nu am plecat din relaţii,” mărturiseşte blonda pentru un post de televiziune. Aceasta susţine că nu este foarte pretenţioasă în relaţii, însă sunt câteva motive pentru care ar renunţa la un bărbat. „Poate nu ştiu, lipsa de respect şi lipsa de umor. Şi lipsa de umor, dar cum cu tristeţea eu m-am obişnuit, aşa că n-ar fi cel mai greu lucru de suportat. Poate şi lipsa umor că trăim până la urmă într-o lume care este din ce în ce mai supărată şi mai îngândurată e bine ca măcar acasă să ai pe cineva care are umor,” declară Elena Udrea.

ALERTĂ! | Pierde România şi ultima resursă strategică a ţării?

apa-minerala

Nu mai este un secret pentru nimeni că una dintre cele mai importante resurse naturale, cu care România a fost binecuvântată, o reprezintă apa minerală. Toate forurile internaţionale admit că apa potabilă va deveni “valuta forte” a următoarelor decenii, urmare a degradării calităţii acesteia şi a mediului în general, conform stiripesurse.ro Deşi se anunţă o iminentă criză a apei, se pare că României îi lipseşte voinţa politică, sau tehnocrată în cazul nostru, pentru a păstra acest inestimabil tezaur în proprietatea Statului român. După scandalurile iscate la Compania Naţională a Sării, la Cuprumin şi alte entităţi deţinute de Ministerul Economiei, nori negri plutesc peste Societatea Naţională a Apelor Minerale, ultima companie a Statului român responsabilă de gestionarea ultimei resurse strategice aflate în proprietatea sa.

Ca un demers jurnalistic independent, am documentat următoarele situaţii din surse publice, respectiv site-urile Ministerului Economiei şi al SNAM S.A., dovadă că şi transparenţa are rolul ei. E drept că surse diverse ne-au semnalat interesul major al unor puternice firme străine de a controla decizia în cadrul SNAM, prin noul Consiliu de Administraţie, impus în urma unei selecţii „profesioniste”.

Primul semnal de alarmă este o coincidenţă interesantă: noul Consiliu de Administraţie al SNAM S.A. a fost recrutat şi selectat cu ajutorul unui anume expert Vasile Luţai, CEO la Quest Advisors, coleg la Institutul Aspen cu doamna Sorana Rodica Baciu, fost Secretar de stat în Ministerul Economiei şi responsabil de gestionarea activităţii SNAM S.A. Începe să fie interesant, este?

Dar să nu ne pierdem în detalii. Să vedem pe cine a selectat firma specializată, conform Ordonanţei 109, pentru noul Consiliu de Administraţie, în spiritul transparenţei şi eficienţei, care sunt (sau ar trebui să fie) imperativele guvernanţei corporative ale SNAM SA, în baza anunţului de recrutare.

Analizând comunicatul de presă al Ministerului Economiei, am putut afla cine sunt cei cinci administratori neexecutivi desemnaţi de minister: Mircea Dragoş Dascălu, Bogdan Constantin Andronic, Carmen David
Alexandra Cristina Popa, Cătălin Vlăduţ Popescu.

Să fim bine înţeleşi: vorbim despre oamenii care vor gestiona pentru următorii 4 ani destinele celei mai premiate companii româneşti din portofoliul Ministerului Economiei (pentru al cincilea an consecutiv SNAM S.A. se află pe locul 1 în topul firmelor din Bucureşti din punct de vedere al profitului). Adică nu discutăm despre o “gaură neagră” pentru Bugetul de stat, ci despre un relevant contributor la acest Buget.

Să începem cu preşedintele structurii: Dl. Dascălu este cetăţean german, dar locuieşte în Elveţia şi lucrează pentru respectabila Deloitte. Pe ce contracte şi în interesul cui sperăm că au aflat deja instituţiile care monitorizează activitatea SNAM şi nu numai. Din CV-ul Dumnealui (în limba engleză, pentru transparenţă) nu am putut spicui prea multe, dat fiind ca lipsesc unele pagini, însă am înţeles că între 2007 şi 2014 s-a ocupat de facilitarea investiţiilor străine în România, fapt care e posibil să îl fi recomandat pentru acest post, mai cu seamă că mulţi investitori sunt extrem de interesaţi de apa minerală românească, datorită cantităţii şi calităţii resurselor.

Să mergem mai departe, pentru că lucrurile devin şi mai interesante: Alexandra Popa, tot din pură întâmplare (fost) consilier al aceleiaşi doamne Secretar de Stat Sorana Baciu, a fost selectată de acelaşi domn Luţai (coleg la Institutul Aspen cu Doamna Baciu, şefa Doamnei Popa) pentru calitatea de membru în CA. Doamna Popa este economist, specializată finanţe şi marketing, dezvoltându-şi cariera mai cu seamă în domeniul bancar. Ce legătură ar fi între ingineria financiară studiată postuniversitar de Dna. Popa şi ultima resursă strategică şi regenerabilă a României, n-am putea spune. Sau cel puţin sperăm să nu existe. Cert e că tuturor ne e, zilnic, sete, şi de multe ori bem apă minerală. În fond, e şi asta o experienţă relevantă, nu?

Probabil că tot în spiritul transparenţei, şi doamna Carmen David a considerat că este normal ca doar cetăţenii români vorbitori de engleză să poată afla cine gestionează resursele strategice ale ţării. Dumneaei este un alt nou membru al Consiliului de administraţie al SNAM S.A. şi colegă a Dnei. Popa. Cele două nu sunt colege la minister, ci într-un alt Consiliu de administraţie – aţi ghicit, coordonat până la plecarea din Ministerul Economiei tot de dna. Sorana Baciu – şi anume BTT S.A. Nu avem încă multe detalii despre selecţia celor două şi în cealaltă companie de Stat, însă avem convingerea că totul este o pură coincidenţă, iar profesionalismul a fost unicul criteriu. Şi ce profesionalism! Din CV-ul în limba engleză al doamnei David am reţinut atât pasiunea pentru fotografie, cât şi licenţa în Drept obţinută imediat după 1990 la o universitate particulară. Nu sunt de neglijat nici avantajele competitive precum etica, loialitatea, comunicarea.

Situaţia devine şi mai interesantă pe măsură ce avansăm cu analiza noastră: în CA-ul SNAM a fost selectat şi domnul Bogdan Andronic, adjunctul structurii de privatizare a ministerului (Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului), doctor în ştiinţe economice la Iaşi. Ce se întâmplă cu doctoratele în ziua de azi vedem cu toţii, însă noi respectăm faptul că CV-ul Domnului Andronic este complet şi este scris în limba română. În cazul domniei sale alt aspect ni se pare foarte interesant a fi analizat de instituţiile specializate ale Statului: vă mai amintiţi de Doamna Alexandra Popa, colega Domnului Andronic atât la Ministerul Economiei (dumneaei consilier al Secretarului de Stat, dumnealui vicepreşedinte DPAPS), cât şi în Consiliul de Administraţie al SNAM? Ei bine, o minimă documentare legală ne indică faptul că două persoane angajate ale autorităţii tutelare a companiei (în cazul nostru Ministerul Economiei) nu pot deţine simultan calitatea de membru al Consiliului de Administraţie, conform OUG 109 din 2011 cu modificările şi completările ulterioare (Articolul 28 prevede, la alineatul 4, următoarele: “În cazul consiliilor de administraţie al căror număr de membri se încadrează în prevederile alin. (1), (deci în cazul SNAM S.A. – n.r) nu poate fi mai mult de un membru din rândul funcţionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice.”). Nu ştim cum să numi, din punct de vedere legal, desemnarea în paralel a celor doi colegi în Consiliul de Administraţie, însă ştim bine că timpul va da răspunsurile cuvenite.

În fine, ultimul pe lista profesioniştilor aleşi de către Minister, este un oarecare Cătălin Popescu, inginer hidrotehnist, cadru universitar, ce pare să combine experienţele privată, academică şi instituţională. Dar să nu ne pripim! Pentru că analizând cele 5 CV-uri, ne-am pus o întrebare: care dintre cele 5 persoane menţionate respectă criteriile impuse de aceeaşi ordonanţă 109 din 2011 la articolele 28, alin. (3) şi 34, alin. (3)? Mai precis, care sunt cei doi membri ai consiliului de administraţie care să aibă studii economice sau juridice şi experienţă în domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puţin 5 ani”, şi care este membrul Comitetului de audit care “este independent şi are competenţă în contabilitate şi/sau audit”, conform OUG 90/2008, art. 47, alin. (1).

La fel ca şi la celălalt aspect de legalitate, probabil că există organe abilitate care analizează această situaţie. Tot ce sperăm noi, jurnaliştii de investigaţii, este să nu fie prea târziu pentru noi şi copiii noştri. Ar fi păcat să cumpărăm de la străini apă scumpă, scoasă din adâncurile României. Vom continua ancheta în curând, pe măsură ce noi informaţii vor fi disponibile.

Bilanțul jafului! | 30 de milioane de euro s-au furat în total din Poșta Română, o societate cu 140 de milioane de euro datorii!

posta_romana

DNA a trimis pe masa judecătorilor un nou dosar penal privind fraudele de la Poşta Română. De această dată, fostul patron al companiei aeriene Blue Air, Nelu Iordache, este acuzat că a păgubit compania de stat cu aproape 7 milioane de euro.

Acest dosar este însă al 6-lea trimis în judecată numai de către DNA. 3 dintre aceste dosare s-au încheiat deja cu condamnări. Patronul de la Realitatea Tv, Maricel Păcuraru, a primit 4 ani de detenţie, iar fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu- 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.

Fraudă de 30 de milioane de euro

Însumate, prejudiciile din cele 6 dosare finalizate sau nefinalizate conduc la cifra uriaşă de 28 de milioane de euro. Această sumă se presupune – până la sentinţe definitive în toate cele 6 cazuri – că a fost furată de la Poştă, numai în ultimii ani. Şi atenţie! Este vorba numai de fraudele descoperite de DNA! Întrebarea este câte or fi rămas nedescoperite!

Datorii de peste 140 de milioane de euro

Potrivit situaţiei financiare de anul trecut, Poşta Româna avea datorii de peste 143 de milioane de euro. Vezi aici mai multe despre situaţia dezastruoasă de la Poştă.

Cauze

Una dintre cauzele fraudei masive de la Poştă este politizarea numirilor de directori. În toate dosarele trimise în judecată sunt inculpaţi foşti directori ai Poştei numiţi politic.

Timeline cu dosarele DNA privind fraudele de la Poşta Română

13 octombrie 2009: Parchetul Anticorupţie i-a trimis în judecată pe fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, patronul de la Realitatea Tv, Maricel Păcuraru şi alte 6 persoane pentru fraudarea companiei de stat cu peste 4 milioane de euro. Pe 3 noiembrie 2014, Toader şi Păcuraru au fost condamnaţi definitiv la câte 4 ani de închisoare. Fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, a fost găsit vinovat pentru că a încheiat ilegal șase poliţe de asigurare de viaţă pentru angajaţii Poştei. Firma lui Păcurariu şi ale altora au intermediat afacerea şi a încasat comisioanele.

15 decembrie 2010: DNA i-a trimis în judecată pe fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, şi pe foştii miniştri ai Justiţiei şi ai Comunicaţiilor din Guvernul Tăriceanu, Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy. Pe 24 ianuarie 2014, cei 3 au fost condamnaţi defintiv la pedepse cu suspendare. Toader şi Nagy au primit 4 ani cu suspendare, iar Chiuariu, 3,6 ani tot cu suspendare. Au fost găsiţi vinovaţi că au subevaluat şi au scos ilegal din proprietatea publică a statului un teren al Poştei de pe Calea Victoriei şi au încercat să îl pună la dispoziţia unui constructor apropiat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu pentru construcţia unui imobil. Până la urmă, imobilul din aşa zisul parteneriat public-privat nu s-a mai construit.

6 decembrie 2013: Fostul director Dan Mihai Toader şi alţi 3 şefi ai Poştei au fost deferit Justiţiei pentru o altă pagubă de 6,5 milioane de euro. Ei ar fi cumpărat softuri pentru companie la preţuri de 12 ori mai mari. Pe 15 octombrie 2015, foştii directori au fost condamnaţi definitiv la câte 8 ani şi 6 luni de închisoare.

18 iunie 2015: Fostul secretar de stat din Ministerul Comunicaţiilor, Marius Fecioru, însărcinat cu restructurarea Poştei şi fostul director executiv al Poştei, Mioara Pribescu, au fost trimişi în judecată pentru o fraudă mai mică de doar 260 de mii de euro.

Potrivit DNA, cei doi “au pus în aplicare un mecanism prin care Poşta Română distribuia trimiteri poştale, fără ca, pentru o parte din corespondenţa prezentată de o anumită societate comercială, să încaseze preţul serviciului prestat”.

 

Cititi mai mult pe: romaniacurata.ro

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă