In aceasta seara, la Cronica de noapte, Grigore Cartianu va propune o dezbatere despre starea si presiunile la care este supusa Justitia. Cristi Danilet va discuta si despre jocurile din culisele CSM, care a amanat azi sedinta – in care trebuia sa se aleaga vicepresedintele din lipsa de cvorum.
Ponta vrea ca la sedintele de guvern sa participe doar ministrii
Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la inceputul sedintei de guvern, ca de acum incolo acestea se vor tine numai cu ministrii. Secretarii de stat sau consilierii vor fi chemati numai pentru problemele lor.
„Mai reduceti, domnul secretar general! Da, cei cu hartiile raman, restul in sala de alaturi.Si ministrii. Ca la Consiliul European, doar premierii stau in sala”, a spus Ponta.
De asemenea, Victor Ponta a luat aceasta decizie pentru ca era deranjat de numarul foarte mare de persoane care intrau si ieseau continuu din sala de sedinte, au declarat sursele guvernamentale pentru Mediafax.
Astfel, in urma deciziei luate de premier, secretarii de stat nu vor mai putea participa la sedinte decat daca se afla in locul ministrului sau sunt chemati pentru problemele lor.
Drept urmare, actualul Cabinet este alcatuit din 27 de ministrii, in afara de premier si secretarul general al Guvernului.
Andrei Marga si-a numit nepoata in functia de secretar general adjunct al ICR. Institutia neaga legatura de rudenie
Directorul Institului Cultural Roman (ICR), Andrei Marga, este acuzat ca si-a pus nepoata, pe Eunicia Maria Trif, sefa la ICR. Pe de alta parte, institutia, intr-un raspuns pentru Romania libera, neaga orice legatura de rudenie intre Marga si Trif.
„Nu exista nici-o legatura de rudenie intre presedintele ICR, Andrei Marga, si secretarul general adjunct al institutiei, Eunicia Maria Trif. De altfel, presedintele Andrei Marga nu are nici-un fel de legatura de rudenie cu nici unul dintre angajatii ICR”, se arata in precizarea ICR pentru Romania libera.
Potrivit EVZ Eunicia Maria Trif, care este, mai exact, nepoata sotiei lui Marga, Delia, a fost numita in aceasta functie la putin timp dupa ce Andrei Marga a preluat ICR.
Eunicia Maria Trif a absolvit Facultatea de Stiinte Politice si Facultatea de Drept la fara frecventa, la Universitatea „Babes- Bolyai” (UBB). Ulterior, Trif a devenit doctorandul unchiului ei Andrei Marga si a fost sefa sa de cabinet, pe vremea cand el era presedintele Colegiului Universitar al UBB si, ulterior, rector al universitatii.
Firma 2K Telecom controlata de familia lui Sebastian Ghita a castigat un contract cu statul
Compania 2K Telecom, detinuta de Alexandru Ghita, fratele lui Sebastian Ghita, a castigat un contract de telefonie prin internet cu Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), in valoare de 164.000 de euro, informeaza Hotnews.
Aceeasi firma a castigat la finele anului trecut un contract pentru servicii WiMAX in valoare de peste 147.000 de euro cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS).
2K Telecom a castigat, in 2012, 2 blocuri de frecventa in telefonia mobile, de 15 MHz in banda de 2600 MHz (TDD), valabile pentru perioada 2014 – 2029, intrand astfel in piata marilor operatori alaturi de Orange, Vodafone, Cosmote si RCS-RDS.
Potrivit unui interviu acordat HotNews.ro de catre Alexandru Ghita, directorul general al 2K Telecom, operatorul si-a dezvoltat deja o retea WiMax (o tehnologie concurenta care a pierdut insa lupta cu LTE), care acopera integral orasul Ploiesti, iar pana la sfarsitul acestui an vrea sa acopere si peste 95% din Bucuresti, in urma unor investitii de 12 milioane euro.
2K Telecom este controlata de Alexandru Ghita – 67,12% (fratele omului de afaceri Sebastian Ghita), Vasile Domente – 8,05% (unchiul lui Sebastian Ghita) si Vasile Radu – 24,83%. La sfarsitul anului trecut, compania a avut o cifra de afaceri de 59,9 milioane lei.
Adrian Nastase ar putea fi eliberat din inchisoare inainte de termen. Comisia de la Jilava a dat aviz pozitiv
Fostul premier Adrian Nastase ar putea fi eliberat de la Penitenciarul Jilava inainte de termen, dupa ce, miercuri, Comisia de eliberari conditionate a inchisorii i-a dat aviz pozitiv.
Avocatul lui Adrian Nastase, Ion Cazacu, a precizat ca reprezentantii Comisiei de eliberari conditionate de la inchisoarea Jilava au considerat ca s-a implinit termenul de o treime din pedeapsa in care ar putea fi eliberat , astfel dandu-i fostului premier aviz pozitiv. Pentru decizie, Comisia a luat in calcul activitatile pe care Adrian Nastase le-a desfasurat in inchisoare, precum si faptul ca a scris si publicat trei carti.
Potrivit avocatului, in calcularea perioadei de executare a pedepsei au fost luate in considerare si zilele petrecute de Nastase la Spitalul Floreasca, dupa ce, in decembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca cele 6 zile in care acesta a fost internat vor fi scazute din condamnare.
Ion Cazacu a mai precizat ca avizul favorabil pe care Nastase l-a primit de la Comisia din Jilava va fi analizat de catre un judecator, urmand ca pana la sfarsitul lunii ianuarie instanta sa ia o decizie privind eliberarea clientului sau din penitenciar. Insa, tot in luna ianuarie, in data de 14, Inalta Curte de Casatie si Justitie va lua in discutie contestatia in anulare inaintata de avocatii lui Adrian Nastase in cazul condamnarii sale.
Pe 20 iunie 2012, fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul „Trofeul calitatii”. Fostul lider PSD a fost acuzat de strangere ilegala de fonduri pentru a-si finanta campania electorala din 2004, cand a candidat pentru functia de Presedinte al Romaniei.
Ponta: Astazi adoptam OUG privind taxele locale. Daca primarii nu maresc taxele, nici nu le vor mai veni bani de la buget
Premierul Victor Ponta a anuntat la inceputul sedintei de Guvern de miercuri, ca Executivul va adopta in cursul acestei zile ordonanta prinvind taxele locale si i-a avertizat pe primari ca “daca nu maresc taxele, nici nu le vor mai veni bani de la buget”.
„Azi adoptam ordonanta simpla privind taxele locale. Prin decizia autoritatilor locale taxele fie raman la nivelul din 2012 ori se maresc cu rata inflatiei pe ultimii trei ani”, le-a spus Ponta ministrilor.
Primul ministru a dat insa si un avertisment, tintindu-l inclusiv spre Emil Boc, cel care a reclamat ca guvernul a obligat practic primariile sa mareasca taxele. „Daca nu se maresc taxele nici nu mai vin cei 16% de la bugetul de stat. Nu numai pentru domnul Boc, care e in opozitie, ci si pentru primarii nostri”, a adaugat Ponta.
Sedinta plenului CSM va fi amanata din lipsa de cvorum
Sedinta plenului Consiliului Superior al Magistraturii, programata pentru miercuri de la ora 15,00, va fi amanata din lipsa de cvorum.
In afara celor doi membri aflati in concediu de odihna alti doi membri au comunicat prin fax imposibilitatea de a participa la sedinta, informeaza Agerpres
Potrivit normelor in vigoare, pentru sedinta plenului CSM este nevoie de 15 membri din cei 19.
In prezent, CSM este format din 18 membri deoarece un post a fost vacantat in urma demisiei lui George Balan.
Ilie Nastase vrea cetatenia rusa: Pentru ce ni se iau asemenea taxe?
Fostul mare tenismen al Romaniei vrea sa se mute in Rusia, dupa modelul Depardieu. „Nu mai vreau sa platesc, ma mut in Rusia, dupa Depardieu”, a declarat Ilie Nastase.
„Pentru ce ni se iau asemenea taxe? Pentru salariile parlamentarilor si europarlamentarilor? Nu mai vreau sa platesc, ma mut in Rusia, dupa Depardieu”, a declarat Ilie Nastase pentru Libertatea.
Nastase se declara revoltat de nivelul taxelor din tara, acestea fiind considerate mult prea mari.
Pe 6 ianuarie 2013, actorul Gerard Depardieu a primit cetatenia rusa. Francezului i-a fost oferit postul de ministru al culturii si o casa in Saransk, regiunea Mordovia.
SUA analizeaza ipoteza retragerii trupelor americane din Afganistan
Consilierul adjunct pentru securitate interna al lui Obama, Ben Rhodes a declarat ca presedintele american Barack Obama analizeaza posibilitatea de a nu mai lasa niciun soldat american in Afganistan dupa 2014, cand este prevazuta retragerea din aceasta tara.
Dar, a adaugat el, „noi nu excludem nicio ipoteza”. „Nu ne conducem dupa obiectivul unui numar precis de militari in tara. Suntem ghidati de obiectivele pe care le-a stabilit presedintele”, a adaugat el.
Barack Obama are ca obiectiv ca noua armata afgana sa aiba capacitatea si mijloacele de a se apara singura si de a se asigura ca Al-Qaida nu revine in tara.
Wall Street Journal a scris, vineri, ca Departamentul american al Apararii intentioneaza sa isi reduca la 3.000, 6.000 sau maxim 9.000 de militari prezenta sa in Afganistan dupa 2014.
Aceste estimari, inferioare celor prevazute initial, sunt o urmare a cererii prezentate de presedintele Obama, potrivit cotidianului.
NATO numara in prezent 100.000 de militari in Afganistan, dintre care doua treimi sunt americani.
CSM își alege vicepreședintele. Judecătorul Cristi Danileț și-a depus candidatura
Judecătorul Cristi Danileț și-a depuns candidatura pentru funcția de vicepreședinte al CSM, după cum a anunțat vineri seara. Magistratul și-a explicat decizia spunând că acțiunea lui urmărește eliminarea blocajului survenit după ce s-a cerut anularea alegerilor pentru conducerea CSM. Danileț a declarat că își asumă proiectul Oanei Schimdt Hăineală, procurorul ales vineri prin vot în cadrul ședinței plenului CSM.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cerea vineri seară, anularea alegerilor pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al CSM, Plenul Consiliului urmând să ia o decizie cu privire la această solicitare, pentru care este necesară majoritatea de voturi. Judecătorul Horațius Dumbravă a explicat decizia colegilor săi invocând un blocaj constituțional, care cere reluarea întregii proceduri de numire a conducerii.
Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă vineri președinte al CSM, iar candidatura procuroarei Alina Ghica pentru postul de vice al instituției nu a întrunit numărul de voturi minim necesar, respectiv zece, pentru a fi aleasă.
Ponta, Antonescu, Marga si foarte multa dragoste de tara
Andrei Marga nu s-a numit singur in fruntea ICR. Nu a ajuns ministru de externe prin auto-propulsare. Este o vedeta uselista, unul dintre stalpii acestei constructii. Cei care l-au impins in aceste pozitii sunt liderii USL, Victor Ponta si Crin Antonescu. Au colaborat, explicit sau implicit, toti care au ales sa taca. Desi dl Marga a declarat emfatic ca nu a dat note informative la Securitate, este azi limpede ca a facut-o. Cei care tac chiar acum, cand scandalul este orbitor, fac posibila prelungirea unei situatii anormale. Pe scurt, dl Marga a mintit. Desi performanta sa ca ministru de externe a fost lamentabila, duumvirii au continuat sa-l aplaude.
Dl Marga se comporta ca un mic satrap, batjocoreste regulile unor concursuri anuntate oficial, raspunde aiurea la intrebari logice, incat te intrebi cum a fost posibil ca in mai putin de un an acest om sa-si anihileze prestigiul intr-un asemenea hal. Si totusi, in zonele unde “se observa cultura”, tacerea este asurzitoare. Oare de ce tac cei care in urma cu doar cateva luni se dadeau de ceasul mortii in lupta sacra impotriva oportunistilor si sinecuristilor?
Omul pare ratacit, declama mecanic rodomontade patriotarde ce-l aseaza in compania lui Vadim Tudor si Dan Zamfirescu, dar acest lucru nu-i stinghereste pe Ponta si pe Antonescu. La numirea lui Marga in fruntea ICR, premierul plagiator declara: “Am în continuare un deosebit respect pentru omul Andrei Marga şi cred că ar fi o foarte bună opţiune pentru această funcţie. Cu o experienta bogată, cu un bagaj cultural de excepţie, precum şi cu foarte multă dragoste de ţară, Andrei Marga este un candidat ideal pentru această poziţie”. De altfel, şi Crin Antonescu a declarat, după remaniere, că toţi cei care au părăsit Cabinetul “şi-au purtat mandatul cu demnitate şi onestitate”, mulţumindu-i în mod special lui Andrei Marga, pentru devotamentul său. Devotament pentru ce? Pentru aranjamente subterane, peschesuri si susanele? Pentru o viziune paseista, autarhica si desueta despre identitatea culturii romanesti de azi?
Vladimir Tismăneanu
ICR functioneaza legal in subordinea Senatului Romaniei. Nu crede dl Antonescu, presedintele Senatului, ca a sosit momentul unei schimbari in fruntea ICR? Poate ca ar merita sa se sfatuiasca in acest sens cu doamna Zoe Petre, fosta conducatoare stiintifica a neterminatului sau doctorat, membra a Comitetului Director al ICR. Daca tot vorbeste dl Ponta de “foarte multa dragoste de tara”…
+ Despre ilegalitatile de la ICR-ul lui Marga
+ Despre apoteoza nepotismului sub Marga
– opinie publicată pe Contributors.ro –
Petitie pentru un CSM puternic si o Justitie independenta
Recentele evenimente din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au stârnit reacții puternice în mediul online. Pe internet a fost publicată o petiție cu titlul „Pentru un C.S.M. puternic, pentru o Justiţie independentă, pentru viitorul ţării”, printre obiectivele căreia se numără sprijinirea eforturilor judecătorului Cristi Danileţ în faţa încercărilor de intimidare la care este supus. Până la ora publicării acestei știri, petiția a adunat deja aproape o sută de semnături.
Cițiți textul petiției online
Opinia publică apreciază eforturile făcute de magistraţii români (judecători şi procurori) de-a lungul reformelor din justiţie promovate începând cu anii 2004-2005, perioada în care justiţia s-a separat în mod real de politic şi sistemul a dobândit capacitatea de auto-guvernare, în conformitate cu Constituţia României revizuită şi cu angajamentele europene ale României.
Cetăţenii au remarcat rezultatele notabile ale justiţiei, soldate cu hotărâri de sancţionare aspră a celor care au încălcat legea: condamnările politicienilor vinovaţi şi rapoartele favorabile ale organismelor europene sunt cele mai bune indicii. La acestea au contribuit atât procurorii, cât şi judecătorii. Faptul că legea a fost aplicată în mod ferm, fără a se mai ţine seama de influenţa politicului şi de eventualele presiuni, exercitate public ori în ascuns, potrivit principiului egalităţii în faţa ei, a întărit încrederea populaţiei în justiţia română.
Semnatarii salută activitatea Consiliului Superior al Magistraturii începând cu anul 2011, când magistraţi tineri au fost aleşi să apere independenţa Justiţiei. În mod deosebit, salutăm reacţiile CSM din vara anului 2012, când datorită fermităţii dovedite în apărarea independenţei justiţiei s-au blocat iniţiativele politice de afectare a statului de drept.
De aceea, recentele evenimente petrecute în CSM cu ocazia alegerii unei noi conduceri ne îngrijorează: aşteptăm de la CSM şi în special de la acei magistraţi care au candidat pe o platformă “reformistă” să dea dovadă de unitate şi să nu intre în jocurile Ministrului Justiţiei.
Separarea artificială a membrilor în două tabere şi linşarea mediatică a acelor judecători care au votat altfel decât ceilalţi poate alimenta intenţiile declarate de modificare a statutului magistraţilor. Poziţiile publice exprimate în acest sens de unii judecători care au criticat votul majorităţii membrilor pentru alegerea conducerii nu sunt conforme cu interesele generale ale CSM şi nu pot servi decât intereselor Ministrului Justiţiei: atacul la adresa unor colegi care au votat altfel este un atac politic, nedemn pentru judecători care se considerau până nu demult “reformişti”.
Populaţia îşi doreşte procurori şi judecători independenţi şi care să fie ocrotiţi de un singur organism, CSM. Numai astfel putem avea garanţia unor procese corecte, departe de orice partizanat politic. Populaţia îşi doreşte ca orgoliile unor membri care au votat altfel decât majoritatea să nu se răsfrângă asupra activităţii CSM şi să nu fie prilej de dezbinare în cadrul CSM.
Aşteptăm de la CSM o atitudine de intervenţie corectă şi constantă în spaţiul public. Prin apariţiile în media din ultimul an ale unor membri CSM precum judecătorul Cristi Danileţ, populaţia a putut înţelege importanţa separaţiei puterilor pentru existenţa statului de drept. Aşteptăm deci de la ceilalţi membri CSM să sprijine eforturile acestuia, să descurajeze orice tentativă de intimidare pe cale mediatică, să reflecteze atent la încercările de dezbinare venite din partea Ministerului Justiţiei şi a unor magistraţi cu opţiuni politice cunoscute, să nu trateze cu uşurinţă actul revocării unor membri CSM, deoarece toate acestea nu sunt deloc oportune, mai ales că este vorba de membri care au susţinut în mod curajos şi constant independenţa Justiţiei.
Credem că Justiţia ca sistem are nevoie de unitate acum mai mult ca oricând şi orice disensiuni trebuie rezolvate intern. Justiţia a evoluat mult în ultimii 8 ani şi, sperăm noi, ireversibil. De evoluţiile ei ulterioare şi de comportamentul demnitarilor din justiţie depinde, poate, viitorul democratic al României.
De aceea, noi, semnăm pentru un CSM unit, fără patimi politice, fără o separare artificială între judecători şi procurori, şi mai ales pentru sprijinirea eforturilor judecătorului Cristi Danileţ în faţa încercărilor de intimidare la care este supus.
Cum va suna viitorul Justitiei din Romania?
Romania a intrat din nou in vizorul presei straine din cauza problemelor politice cu care s-a confruntat. The Economist titreaza ca, in ciuda crizei politice cu care s-a luptat tara noastra in 2012, alegerile parlamentare din decembrie s-au incheiat cu o victorie. De remarcat este faptul ca Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta au reusit sa faca pace.
De asemenea, Basescu si Ponta au semnat o conventie prin care se arata angajamentul lor de a respecta Constitutia. Cu toate acestea, e foarte probabil ca si in 2013 sa apara probleme in sistemul juridic. Una dintre problemele recente este amanarea numirii a vicepresedintelui CSM.
In 2013 se vor face alegeri pentru Directia Nationala Anticoruptie (DNA), procuror general sau Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).
Pana sa fie publicat un raport al Comisiei Europene despre Justitia din Romania, Presedintele Traian Basescu a afirmat ca “nimeni nu va negocia independenta Justitiei, de dragul pacii politice”.
Uniunea Europeana a criticat aspru situatia Romaniei din ultimii doi ani. Cu toate ca in ultimul timp tara noastra a inregistrat progrese, cele mai importante probleme raman neatinse.
In decembrie singura preocupare pentru cei mai multi dintre Parlamentari a fost sa-si ocupe un loc in Parlament.
O alta problema cu care se confrunta tara noastra este aderarea la spatiul Schengen, impotriva caruia sunt Germania si Olanda. In martie se va dezbate aceasta problema in cadrul Consiliului Justitie si Afaceri Interne. Daca Romania va fi acceptata, se va putea alatura in doua etape.
O alta problema cu care se confrunta tara noastra este legata de partea economica. Vizita Reprezentantilor FMI care va avea loc in luna ianuarie, va fi facuta cu scopul de a se discuta si revizui partea economica dar si politicile monetare.
The Economist a tinut sa specifice, in mod ironic, ca premierul Victor Ponta a castigat popularitate in 2012.
Andrei Marga si-a pus nepoata sefa la ICR
Eunicia Maria Trif, nepoata lui Andrei Marga, a fost numită în funcţia de secretar general adjunct al Institutului Cultural Român (ICR). Cu toate acestea, Marga respinge acuzaţiile de nepotism, fără a putea explica însă cum s-a întâmplat acest lucru.
Numirea în funcţia de conducere a venit la scurt timp după ce Marga a fost numit director la ICR. Mai precis, Eunicia Trif este nepoata soţiei lui Marga, Delia. Ea a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Facultatea de Drept la fără frecvenţă, la Universitatea ”Babeş- Bolyai” (UBB).
Ulterior, Trif a devenit doctorandul unchiului ei Andrei Marga şi a fost şefa sa de cabinet, pe vremea când el era preşedintele Colegiului Universitar al UBB şi, ulterior, rector al universităţii.
Ministerul Justitiei: Nu intentionam sa modificam statutul de magistrat al procurorilor
Ministerul Justitiei a anuntat, marti 8 ianuarie, ca in portofoliul de lucru legislativ nu se afla niciun proiect de modificare a Constitutiei, ca nu a avut si nici nu are intentia de a pune in discutie modificarea statutului de magistrat al procurorilor. In comunicatul remis mass media, Ministerul Justitiei mai precizeaza ca responsabilitatea oricaror afirmatii contrare apartine autorilor acestora.
Precizarile Ministerului Justitiei vin dupa ce judecatorul Cristian Danilet, membru in Consiliul Superior al Magistraturii, a declarat – intr-un interviu acordat Hotnews.ro, ca “exista intentia manifesta de a se modifica Constitutia pentru separarea procurorului de judecator, pentru crearea unui CSM distinct, pentru punerea procurorilor sub autoritatea administrativa si profesionala a ministrului Justitie”.

21.30 | Cronica de noapte cu judecatorul CSM Cristi Danilet" title="21.30 | Cronica de noapte cu judecatorul CSM Cristi Danilet" />