Acasă Blog Pagina 2942

Gheorghe Iancu, propus de PDL pentru Avocatul Poporului

Prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda, a declarat că propunerea PDL pentru Avocatul Poporului este Gheorghe Iancu. Acesta fusese revocat din funcție în luna inunie de plenul Parlamentului, la inițiativa USL.

„Comisia Europeană a solicitat forţelor politice din România să găsească pe cale consensuală un nume pentru Avocatul Poporului. Propunerea PDL este Gheorghe Iancu. Aşteptăm şi din partea Guvernului, a partidelor care alcătuiesc majoritatea guvernamentală propuneri pentru a putea purcede la discuţii şi pentru a putea răspunde solicitării CE. Trebuie să luăm în seamă foarte serios ceea ce ni s-a transmis de la Bruxelles”, a spus Cristian Preda.

Liderii grupurilor parlamentare au convenit, la jumătatea lunii iulie, la o întâlnire cu preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, să facă propuneri pentru funcţia de Avocat al Poporului până pe 15 august.

„Avem nevoie de un Avocat al Poporului care să întrunească acceptabilitatea tuturor grupurilor parlamentare, o persoană cunoscută, echilibrată şi care să facă cinste acestei funcţii. Propunerea va merge către comisiile juridice, după ce fiecare grup parlamentar va trimite până pe 15 august fie preşedintelui Camerei, fie preşedintelui Senatului CV-ul persoanei pe care o consideră independentă politic, capabilă să gestioneze această funcţie. Pe 1 septembrie, înainte de sesiunea parlamentară, liderii grupurilor politice, împreună cu preşedinţii Camerei şi Senatului, vor avea o discuţie şi sperăm ca cel puţin în primele zece zile, în urma negocierilor, să avem o singură propunere care să meargă către comisiile juridice reunite, să fie audiată această persoană şi să devină cu votul plenului reunit noul Avocat al Poporului”, a declarat preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, la finalul întâlnirii, precizând că toate deciziile au fost stabilite de comun acord.

Noua Republică: „Cum este posibil ca un infractor de drept comun să scrie pe blog din închisoare?”

Partidul de centru-dreapta Noua Republică cere public ca Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, să aibă parte de un regim strict de detenţie. „În ce ţară trăim? Cum este posibil ca un infractor de drept comun să scrie pe blog din închisoare?” spun reprezentanţii miscării.

„Noua Republică atrage atenţia autorităţilor că infractorul Adrian Năstase nu trebuie să se simtă acolo unde este acum ca într-un “cantonament, ci, dimpotrivă, ca într-o instituţie corecţională, în executarea unei pedespse penale care trebuie să fie, potrivit legii, o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare în vederea formării unei atitudini corecte a condamnatului faţă de muncă şi faţă de ordinea de drept. Infractorul Adrian Năstase trebuie să înveţe că banii se câştigă prin muncă cinstită şi prin respectarea legilor acestei ţări”, spun reprezentanții Noii Republici.

Noua Republică anunţă că, odată ajunşi în Parlament, reprezentanţii săi vor propune şi vor susţine adoptarea unei legi care să înăsprească regimul de detenţie al condamnaţilor pentru infracţiuni de corupţie şi care să îi împiedice să dobândească o notorietate nemeritată din spatele gratiilor.

Dinu Patriciu afla, astazi, daca va fi condamnat la inchisoare

UPDATE: Tribunalul Bucureşti a amânat pentru 28 august decizia în dosarul Rompetrol, în care sunt acuzate 12 persoane, între care Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

Dinu Patriciu si alti 12 inculpati vor primi, astazi, decizia in dosarul ”Rompetrol”. Milionarului I se aduc  sapte acuzatii de catre procurori, printre care inselaciune la manipularea pietei de capital, delapidare, spalare de bani, dezvaluire de informatii privilegiate si asociere pentru savarsirea de infractiuni. Pedeapsa pe care Dinu Patriciu o risca in dosarul „Rompetrol” este de 20 de ani.

Decizia in dosarul „Rompetrol” a mai fost amanata pana in acest moment. Dosarul se judeca de aproape sase ani si a intampinat numeroase dificultati. A ramas blocat, aproape un an, la Curtea Constitutionala dupa ce avocatii au ridicat mai multe exceptii de neconstitutionalitate.

Patriciu este acuzat ca ar fi delapidat si folosit in interes propriu 85 milioane de dolari din cadrul unui acord Romania-Libia, dar este este invinuit si de organizarea si coordonarea tranzactionarii actiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA, in scopul influentarii si mentinerii unui nivel artificial al pretului de deschidere si tranzactionare.

Procurorii au cerut pentru Dinu Patriciu o pedeapsa de 20 de ani de inchisoare, in timp ce pentru ceilalti – pedeapsa minima, respectiv 10 ani de inchisoare cu executare. Alaturi de Dinu Patriciu, in dosarul „Rompetrol” mai sunt trimisi in judecata Alexandru Bucsa, Petrica Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Rosca Stanescu, Sorin Pantis, Victor Eros, Paul Miclaus, Elena Albu si Gabriela Anghelache.

Ponta și USL îi amenință cu plângeri penale pe liderii PDL: „Asta e. Vom fi o națiune plină de plângeri penale” (VIDEO)

Premierul Victor Ponta, președintele PSD și copreședinte al USL, a anunțat în urmă cu puțin timp că va depune plângeri penale împotriva liderilor PDL de la centru și din teritoriu, pentru „împiedicarea cetățenilor de a participa la referendum”. „Cred că primul care a comis aceasta infractiune este presedintele suspendat Traian Basescu”, a subliniat liderul social-democrat.

Premierul Victor Ponta a declarat la finalul sedintei USL ca vor fi depuse mii de plangeri penale impotriva liderilor PDL „care au impiedicat oamenii sa mearga la vot”, precum si impotriva celor care au comis abuzuri in anchetele referitoare la votul de la referendum.

„Abuzurile pornite de la Traian Basescu sunt puse in practica de institutii de represiune care vor practic sa schimbe rezultatul votului. Sapte milioane si jumatate au votat pentru demitere, nu poti sa schimbi votul cetatenilor decat practic comitand o lovitura de stat incalcand normele statului de drept. De astazi incepand ne vom organiza pentru a acorda asistenta juridica oamenilor care sunt supusi presiunilor in aceste anchete, vom formula plangeri penale impotriva celor care au comis aceste abuzuri. Vom depune plangeri penale impotriva tuturor liderilor PDL care au incalcat prevederile legii referendumului, care au impiedicat cetatenii sa voteze la referendum. Vor fi mii de astfel de plangeri, vrem sa vedem astfel daca procurorii acum, in mod impartial, ii vor cerceta pe liderii PDL care au comis o fapta penala de a impiedica pe cetateni sa voteze”, a spus Ponta.

[jwplayer config=”640×420 4:3″ mediaid=”17828″]

Declarațiile lui Ponta vin după ce, duminică, deputatul PDL Cristian Boureanu a anuntat ca partidul din care face parte va depune pangere penala impotriva lui Victor Ponta, Radu Stroe si Mircea Dusa pentru “scoaterea din listele electorale a peste 2,5 milioane de români, cu drept de vot, contrar comunicării clare a Curţii Constituţionale, în data de 14 august”.

„Asta e. Vom fi o națiune plină de plângeri penale”, a conchis Ponta.

Victor Ponta a tinut sa-i dea o replica si judecatorului Cristi Danilet de la CSM: „imi sunt indifierente amenintarile domniei sale, nu inteleg de ce se ocupa cu politica, cu polemicile politice. Ma intimideaza decat (SIC!) votul romanilor. Il avertizez pe Danilet sa nu mai ameninte oamenii, ziaristii, oamenii politici”

Premierul Victor Ponta a declarat ca USL va respecta decizia CCR de marti, daca sase dintre cei noua judecatori vor hotari ca referendumul este invalid.

„Daca maine, cu sase judecatori, se decide ca referendumul e invalid, este evident ca vom respecta aceasta decizie. (…) Nu facem speculatii. O sa avem comunicarea Curtii. E sase la trei pentru invalidare? Sigur. Se intruneste Parlamentul, se citeste decizia si se publica in Monitorul Oficial”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

ZIUA DECIZIEI: Se întoarce Traian Băsescu la Palatul Cotroceni?

Curtea Constituţională ar putea pune capăt mâine, după o aşteptare de aproape două luni, actualei crize politice, prin luarea unei decizii în legătură cu referendumul de demitere a şefului statului. Judecătorii CCR se întrunesc la ora 10.00, pentru a lua o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Curtea Constituţională a decis săptămâna trecută să devanseze pentru data de 21 august termenul până la care Guvernul să trimită listele electorale permanente în baza cărora s-a votat la Referendum.

În şedinţa de marţi, judecătorii vor lua o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. În acest sens, CCR a admis o solicitare formulată de preşedintele suspendat de preschimbare a termenului şedinţei în care se va lua o hotârâre privind referendumul pentru data de 21 august.

„Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu”, preciza săptămâna trecută CCR.

Potrivit Curţii, „în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012”.

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că Guvernul va trimite, în cursul zilei, la Curtea Constituţională listele electorale permanente actualizate. Ponta a declarat că Executivul va transmite la Curte „cifre” bazate pe „documente”, exact cum magistraţii au cerut.

Monica Macovei: „Un număr masiv de autorităţi locale modifică listele electorale”

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susține, pe blogul personal, că actualizarea listelor trebuie făcută numai în localităţile în care aceasta nu a fost operată până pe 10 iulie. Ea precizeză că toţi românii cu drept de vot, indiferent unde se află aceştia, în ţară sau în străinătate, fac parte din listele electorale şi trebuie luaţi în calcul la stabilirea cvorumului.

„Actualizarea listelor trebuie făcuta numai în localităţile în care aceasta nu a fost operată până pe data de 10 iulie. Doar autorităţile locale care nu au actualizat şi nu au transmis liste actualizate anterior referendumului trebuie acum să facă actualizarea. Şi, evident, actualizarea se face numai pe bază de acte. Orice schimbare a listelor electorale de către autorităţile care deja au transmis la MAI actualizări până pe 10 iulie este ilegală, constituie infracţiune şi este contrară hotărârii Curţii Constituţionale din 14 august. Singura actualizare permisă de lege (legea 370/2004) ulterior datei de 10 iulie este adăugarea pe listele electorale a celor care au împlinit 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, indiferent dacă se aflau în ţară sau în străinătate”, scrie Macovei pe blog.

Europarlamentarul precizează că înţelege din declaraţiile lui Radu Stroe că „un număr masiv de autorităţi locale (…) modifică listele electorale”.

„Fac această precizare legală pentru că din declaraţiile domnului Stroe înţeleg că la cererea domniei sale, un număr masiv de autorităţi locale “actualizează”, adică modifică listele electorale, inclusiv acele autorităţi locale care deja actualizaseră listele până pe 10 iulie aşa cum cerea legea. Repet, o astfel de activitate este ilegală şi contrara cerinţei Curţii Constituţionale. Tocmai de aceea Curtea Constituţionala a cerut actualizarea listelor electorale numai acolo unde nu au fost actualizate până la 10 iulie, pentru a nu schimba retroactiv datele pe baza cărora s-a desfăşurat referendumul şi pentru a respecta Constituţia”, scrie Monica Macovei.

Ea precizeză că toţi românii cu drept de vot, indiferent unde se află aceştia, în ţară sau în străinătate, fac parte din listele electorale şi sunt luaţi în calcul la stabilirea cvorumului, conform legii 370/2004 invocate de Curtea Constituţională.

„Orice incercare de a scoate de pe listele electorale români care trăiesc în străinatate, indiferent dacă au sau nu domiciliul stabil în afara României, reprezintă o ilegalitate, constituie infracţiune şi este contrară hotărârii Curţii Constituţionale”, mai scrie Macovei.

Un angajat al CJ Teleorman, audiat de DNA pentru presupuse fraude la referendum

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au chemat în această dimineață la audieri, în calitate de martor, un angajat al Consiliului Județean Teleorman, privind referendumul din 29 iulie, existând suspiciuni de fraudă în acest județ.

Procurorii DNA efectuează verificări în mai multe județe din țară, existând suspiciuni că, în principal în Teleorman, Vrancea, Mehedinți și Giurgiu, au existat numeroase fraude. DNA a verificat, săptămâna trecută, comuna Suraia din județul Vrancea, în legătură cu referendumul, existând suspiciuni că ar fi existat cazuri de vot multiplu.

Mona Pivniceru pregătea grațierea lui Adrian Năstase?

Judecătoarea Mona Pivniceru, cea care a fost fotografiată în timp ce urca în maşina lui Andrei Năstase, s-ar fi întâlnit cu Mariana Alexandrescu, fostul consilier al lui Adrian Năstase, pentru a primi o notă de fundamentare necesară gratierii fostului premier.

Mona Pivniceru declara ,după ce in presă au apărut imaginile, că Mariana Alexandrescu a luat-o cu maşina şi nu a ştiut cine este proprietarul.

Potrivit ziarului România Liberă, care citează surse din anturajul judecătoarei, Mona Pivniceru, cea care a fost propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al justiţiei s-ar fi întâlnit cu fosta consilieră a lui Năstase, Mariana Alexandrescu, ca să discute despre graţierea fostului premier.

Mona Pivniceru este o apropiată a PNL şi PC, dar şi a familiei Voiculescu. Ea a anunţat ca până astăzi se gândeşte dacă mai acceptă nominalizarea pentru postul de ministru al Justiţiei. Tot astăzi, Inspecţia Judiciară a CSM, forul care cercetează abaterile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor, va începe cercetarea efectivă a scandalului izbucnit în urma publicării fotografiilor.

Deținutul Adrian Năstase îi atacă pe blog pe procurorii care anchetează neregulile de la referendum

Adrian Năstase continuă să facă politică și din spatele gratiilor. Năstase a publicat un nou mesaj pe blogul personal, în care îi atacă pe procurorii care verifică fraudarea referendumului. Fostul premier PSD îi cataloghează pe anchetatori „misionari” care luptă „pentru credinţa în Traian Băsescu”.

„S-ar putea să nu fie adevărat, dar e posibil ca, observând creşterea exponenţială a membrilor sectelor religioase în România, procurorii sa fi plecat – precum spaniolii în America de Sud, în urmă cu trei secole – cu Biblia în mână – să lupte pentru dreapta credinţă. Pentru credinţa în Traian Băsescu. Părerea mea…”, scrie Adrian Năstase.

„Adevăraţi misionari, procurorii au mers, din poartă în poartă, să lupte împotriva ereziilor constituţionale. Un număr important de procurori, inclusiv dintre cei 143 + 137 + 97 + 165 + 145 + 170 + 137 + 95, numiţi în perioada 2005 – 2012 de către Traian Băsescu, prin decret prezidenţial, au descins, în calitate de apostoli ai adevărului, în curţile oamenilor, din dorinţa de a nu-i pune pe drumuri pe „făptuitori” – citându-i la sediul instituţiei – şi să nu-i pună nici la cheltuieli, obligându-i să-şi ia un avocat”, mai scrie Năstase.

Fostul prim-ministru precizează că nu a fost căutat de procurori pentru că nu mai are drept de vot.

„La mine nu au venit procurorii să verifice dacă am votat de mai multe ori, pentru că ei ştiu cel mai bine că scopul principal al condamnării mele a fost ca în anii următori, să nu votez deloc. Şi nici să fiu ales…”, a conchis Năstase.

Comisia Centrala pentru Recensamantul Populatiei si Locuintelor 2011 se reuneste la MAI

Comisia Centrala pentru Recensamantul Populatiei si a Locuintelor 2011 se reuneste luni, la ora 13.00, la sediul Ministerului Administratiei si Internelor. Lucrarile Comisiei vor fi conduse de ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Dusa, in calitate de presedinte al acesteia, potrivit Agerpres.
Ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Dusa, a anuntat pe 14 august, intr-un briefing de presa sustinut dupa sedinta Comisiei, ca dintre cele 38 de milioane de fise de recensamant au fost prelucrate pana la acel moment 48%.
Dusa a explicat numarul de 38 de milioane de fise prin faptul ca au fost 19 anexe care trebuiau completate la recensamant si ca fiecare anexa avea cateva pagini, pentru ca recensamantul nu se refera numai la populatie, ci si la locuinte, starea economica, sociala, gradul de vechime al locuintelor etc.
„Sunt date preliminare cu caracter informativ, nu sunt utilizate in procesul decizional. Sunt sapte tipuri de formulare individuale care se completeaza la fiecare persoana. Totalitatea acestora inseamna 38 de milioane”, a declarat, la randul sau, presedintele Institutului National de Statistica, Vergil Voineagu.
Dusa a mentionat ca a solicitat ministerelor care fac parte din comisie si care vor avea in vedere in strategiile economice pe care le vor elabora in anii urmatori rezultatele la recensamant sa-i prezinte un punct de vedere legat de analiza pe care o fac pe baza acestor date preliminare.
„Am solicitat colegilor din Comisie, ca presedinte al Comisiei, sa faca acest lucru pana vineri (17 august – n.r.), sa transmita si propuneri legat de comunicatul de presa pe care comisia il va prezenta dupa aprobarea acestora in comisie si sper ca luni (20 august – n.r.), in jurul orei pranzului, Comisia in plenul sau sa valideze rezultatele preliminare si imediat sa le dam publicitatii, asa cum spuneam si la nivel national si la nivel judetean”, a spus Dusa.
El a reafirmat ca listele electorale nu au nicio legatura cu efectuarea recensamantului.
„Listele electorale nu au nicio legatura cu efectuarea recensamantului si aceasta sedinta (a Comisiei pentru recensamant – n.r.) trebuia sa se tina acum doua saptamani, acum trei saptamani. Din cauza schimbarii Guvernului si a nominalizarii secretarilor de stat care fac parte din comisie s-a intarziat convocarea ei. Eu cred ca, in timp foarte scurt, am luat masuri”, a mai declarat Mircea Dusa pe 14 august.

Comisia de la Veneţia: Codul de bune practici în materie de referendum

In asteptarea deciziei de marti a Curtii Constitutionale in privinta referendumului din 29 iulie privind demiterea Presedintelui, cititi mai jos Codul de bune practici in materie de referendum emis de Comisia de la Venetia.

Potrivit europarlamentarului Cristian Preda, aceasta ar putea sa arbitreze decizia CCR in cazul in care votul ar fi indecis (5-4), pentru validarea sau invalidarea rezultatului referendumului fiind necesare doua treimi din voturile judecatorilor CCR.

Vezi documentul (PDF)

Românii din diaspora critică intenția Guvernului Ponta de a-i scoate din listele electorale pe cetățenii care locuiesc în afara ţării

Federaţia Asociaţiilor de români din Europa (FADERE) cere imediat Guvernului Ponta stoparea încălcării flagrante a Constituţiei României şi a deciziei Curţii Constituţionale prin încercarea de a scoate din listele electorale pe românii care locuiesc in afara ţării. Într-un comunicat de presă, organizația solicită instituţiilor abilitate ale Uniunii Europene să ia act de comportamentul din ultímele zile ale Puterii de la Bucureşti.

„FADERE işi reafirmă poziţia conform căreia dacă un singur român din Diasporă va fi scos abuziv de pe Listele Electorale în ciuda deciziei Curţii Constituţionale de săptămâna trecută, FADERE va depune imediat plângere penală împotriva Guvernului României, şi a Primului Ministru”, a declarat Daniel Ţecu, preşedintele FADERE.

Săptămâna trecută la iniţiativa Federaţiei asociaţiilor de români din Europa, un grup reprezentativ de asociaţii din Diasporă s-a deplasat la Bucureşti pentru a reaminti Guvernului de la Bucureşti că românii sunt egali in drepturi conform Constituţiei, indiferent că se află la Iaşi, Constanţa, Bucureşti, Madrid sau Roma.

„Cerem de asemenea încetarea imediată a presiunilor exercitate de către Ministerul de Externe asupra Ambasadorilor pentru ca aceştia să trimită la Bucureşti un număr cât mai mare de persoane decedate în străinătate. Dacă întradevăr exista un interes aşa mare pentru persoanele decedate în străinătate, Guvernul României ar trebui (aşa cum FADERE a cerut în nenumărate rânduri) să repatrieze corpurile neânsufleţite ale acestora”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanții FADERE critică în termeni duri atitudinea executivului cu privire la românii din afara țării.

„Consider o lipsă totală de seriozitate din partea Guvernului României că pentru a-şi atinge scopul pur politic, se joacă cu doua categorii de persoane lipsite aparent de apărare si anume: morţii si românii din Diasporă . Poate că în privinţa celor dintâi jocul lor va reuşi, însă în ceea ce priveşte pe cei din urmă s-ar putea ca Guvernul să aibe o mare surpriză. Românii din Diasporă au foarte multe asociaţii care îi reprezintă, sunt la zi cu tot ce se intâmplă în România, cunosc legile României şi Constituţia şi nu vor suporta să fie călcaţi în picioare”, a declarat Daniel Ţecu, preşedintele FADERE.

Cristian Diaconescu: Oficiile consulare din străinătate nu au date despre cetățenii români care circulă în afara țării

Eliminarea romanilor din strainatate din listele electorale permanente este o infractiune, considera fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. Acesta a declarat pentru agentia de presa HotNews ca in acest moment nu exista date despre cetatenii romani care circula in afara tarii pe o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, decat in masura in care acestia apeleaza la oficiile consulare romane din strainatate pentru schimbarea sau eliberarea unor acte.

In opinia fostului ministru, cetatenii romani plecati peste hotare beneficiaza in continuare de toate drepturile, inclusiv cele electorale, subliniaza fostul ministru, care atrage atentia ca radierea lor din listele electorale permanente este o infractiune.

Diaconescu a explicat ca niciun oficiu diplomatic sau consular din strainatate nu are o evidenta a tuturor cetatenilor romani care circula in afara tarii pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp si ca acestia sunt eventual inregistrati numai in conditiile in care fac demersuri pentru schimbarea unor documente, cer eliberarea unui titlu de calatorie etc. Fostul ministru a precizat in acest sens ca in Romania nu exista acelasi sistem ca in Franta, spre exemplu, unde cei care pleaca in strainatate trebuie sa se inregistreze la institutiile consulare la 5 zile de la iesirea din tara.

PDL acuză Guvernul şi USL de pregătirea unei mari fraude privind situaţia listelor electorale permanente (VIDEO)

Liderul PDL Cristian Boureanu susţine că MAI, cu sprijinul USL, încearcă să falsifice listele cu alegători care urmează să fie trimise la Curtea Constituţioală, el menţionând că PDL face plângeri penale împotriva lui Victor Ponta, Radu Stroe şi Mircea Duşa în acest caz.

Cristian Boureanu a anunţat într-o conferinţă de presă faptul că democrat-liberalii vor depune plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta şi a miniştrilor Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe şi Mircea Duşa, acuzând Executivul şi USL că încearcă pregătirea unei „mari fraude” privind situaţia listelor electorale permanente, care urmează să fie transmisă Curţii Constituţionale.

„Ministerul Afacerilor de Externe lucrează la un document prin care 3.180.000 de români vor fi declaraţi plecaţi în străinătate”, a afirmat Boureanu, precizând că doar Ambasada României în SUA a transmis un număr de 470.000 de persoane, fără să facă niciun fel de verificare, prin aceste persoane fiind incluşi şi copii.

[jwplayer config=”640×420 4:3″ mediaid=”17777″]

Vicepreşedintele PDL a mai spus că MAI pune la cale în acest week-end, împreună cu structurile USL din teritoriu, „o mare fraudă”, şi anume „scoaterea din listele electorale a peste 2,5 milioane de români, cu drept de vot, contrar comunicării clare a Curţii Constituţionale, în data de 14 august”. El a explicat şi mecanismul prin care se pregăteşte această „fraudare”, menţionând că, după adresa transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, privind cei trei milioane de români plecaţi din ţară, MAI va scoate abuziv de pe listele electorale în jur de două milioane de persoane. După acest pas, se va transmite o adresă „falsă” Curţii Constituţionale, prin care se încearcă o „semirespectare” a comunicatului Curţii, şi în care se va arăta că nu s-au scos toţi cei plecaţi din ţară de pe liste, ci doar o parte din aceştia, despre care se consideră că nu au drept de vot.

„PDL are o plângere penală pregătită pentru domnul Ponta, pentru Radu Stroe şi Mircea Duşa, cei care se ocupă de falsificarea acestor date, pentru că este inadmisibil ca, după ce toate structurile statului român au ceritificat prin date publice că avem în jur de 18,3 milioane de români pe listele electorale, astăzi, să se încerce prin fals ca acest număr să fie redus undeva între un milion şi două milioane şi ceva de persoane”, a mai arătat Boureanu. Acesta a afirmat că plângerile penale vor fi depuse probabil în zilele următoare, luni sau marţi.

Cristian Boureanu a făcut un apel către funcţionariii de bună-credinţă din MAI să lămurească cine şi când a făcut presiuni pentru micşorarea numărului de alegători din listele electorale, şi a cerut ministerului să facă precizări privind cadrul legal utilizat pentru actualizare listelor electorale, documentele legale necesare radierii unei persoane de pe aceste liste şi sancţiunile pentru acei primari şi funcţionari care elimină abuziv persoane din listele electorale permanente.

„PDL cere conducerii MAI să lase funcţionarii oneşti în pace”, a mai spus Boureanu, arătând că democrat-liberalii au pregătite plângeri penale şi pentru acei primari care au transmis către Ministerul de Interne date false în privinţa listelor electorale.

Potrivit democrat-liberalului, mai mulţi primari PDL au transmis la centru că „persoane din conducerea MAI şi persoane din structurile descentralizate ale ministerului, precum şi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene USL, au făcut presiuni asupra funcţionarilor oneşti din primării pentru a transmite liste electorale falsificate, pentru referendumul din 29 iulie”.

„Am fost avertizaţi din teritoriu că funcţionari ai Serviciului de Evidenţă a Populaţiei certifică aceste liste, fără verificări, pentru că nu am când să facă aceste verificări şi astfel, listele electorale urmează să fie centralizate la MAI, care va transmite, marţi, Curţii Constituţionale, o nouă cifră, obţinută în urma acestor false”
, a mai subliniat Cristian Boureanu.

Potrivit acestuia, metodele folosite pentru acest fals sunt radierea din listele electorale permanente a persoanelor delcarate decedate de rude sau vecini, fără a exista un document oficial de deces, radierea persoanelor despre care rudele sau vecinii declară că nu mai locuiesc în ţară, fără a exista un document oficial care să ateste schimbarea domiciliului sau a rezidenţei şi radierea din listele electorale a persoanelor care au documente de ientitate expirate, acest lucru neavând un temei legal şi reprezentând un abuz şi un fals în acte publice.

O ultimă metodă folosită de Ministerul de Interne se referă, potrivit liderului PDL, la radierea din listele electorale a acelor persoane despre care rudele sau vecinii spun că şi-au schimbat numele, fără a se anexa documente în acest sens. Cristian Boureanu a mai afimat că PDL are încredere în decizia Curţii Constituţionale şi este convins că există documente la Curte care arată foarte clar cum se calculează numărul de pe listele de alegători, pericolul reprezentându-l trimiterea unor date sub semnătura ministrului de Interne, bazate pe „falsuri din teritoriu”, certificate de primari. De altfel, Boureanu a mai spus că PDL îşi rezervă dreptul de a da în judecată pe toţi acei primari care au certificat prin semnătură datele false privind listele permanente.

Radu Stroe: „Datele din teritoriu pot răsturna situaţia la CCR” (VIDEO)

Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, susține că datele primite din teritoriu privind listele electorale permanente sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională. CCR urmează să ia marți o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie.

Radu Stroe a confirmat că MAI a primit toate datele din teritoriu privind listele electorale permanente, iar centralizarea acestora este în curs. Listele actualizate vor fi gata până luni dimineaţă, iar datele vor ajunge marţi pe masa judecătorilor Curţii Constituţionale.

„Este o categorie importantă de cetăţeni ale căror acte de identitate sunt expirate de ani de zile. Mai sunt apoi cei de afară. Vor fi modificări majore”, a spus Radu Stroe. Întrebat dacă acestea sunt de natură să răstoarne situaţia la Curtea Constituţională, ministrul a răspus: „Da”.

[jwplayer config=”640×420 4:3″ mediaid=”17784″]

În replică, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a afirmat că nu îşi permite să facă aprecieri privind decizia pe care ar urma să o ia Curtea Constituţională în legătură cu referendumul

„Colegul meu Radu Stroe poate să facă orice declaraţie politică doreşte, este politician, este deputat, este liber să spună orice. Eu spun doar că imediat ce vom avea toate datele şi le vom ordona pe categorii de persoane care trebuiau operate în listele electorale până la data de 10 iulie, le vom transmite la Curtea Constituţionale, care le va analiza şi va lua o decizie. Nu pot să-mi permit să fac aprecieri legate de ce va face Curtea”
, a spus Mircea Duşa la România TV.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă