Acasă Blog Pagina 49

Şef din Academia SRI, despre noul Guvern | „Ce frumos ne joacă ruşii”

Ruşii au vrut să scape de un ministru din Guvernul Grindeanu, aşa că l-au lăudat. Urmare a acestui gest, ministrul nu se mai regăseşte în Guvernul Tudose. Este teoria prezentată de Iulian Fota, directorului Colegiului Naţional de Informaţii din cadrul Academiei SRI, fost consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Băsescu, potrivit stiripesurse.ro

Iulian Fota afirmă că ruşii au reşit să o scoată din guvern pe Ana Birchall, fost ministru pentru Afaceri Europene. Aceasta a fost vehiculată într-un articol din publicaţia rusă Sputnik ca viitoar prim-ministru în locul lui Sorin Grindeanu. Acest lucru nu numai că nu s-a întâmplat, dar Birchall a rămas fără portofoliu.

„Un document exceptional, prezentat de Arhivele Nationale in 2010, cu ocazia implinirii a 70 de ani de la ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, cind Romania a fost fortata sa se retraga din Basarabia. Cu sapte luni in avans, un diplomat roman de la Paris avertiza Bucurestiul asupra riscului pierderii Basarabiei. Dar si mai interesant, din telegrama reiese clar ca sovieticii credeau ca romanii vor ceda fara lupta. Ceea ce dealtfel s-a si intimplat. Am cedat Basarabia fara sa tragem un foc de arma. Ne-au studiat atent si ne-au intuit reactiile. Lucru care se intimpla si azi. Nu stiu cu ce i-a deranjat Ana Birchall pe rusi dar de cind am vazut ca a „laudat-o” Sputnik, insinuind ca ar putea fi prim-ministru m-am gindit ca vor sa scape de ea. Ce frumos ne joaca”, scrie Fota pe Facebook, alături de documentul menţionat.

ULTIMA ORĂ | Guvernul Tudose a trecut fără probleme de votul Parlamentului. Jurământul, la Cotroceni, la ora 19:00

Cabinetul Tudose este învestit astăzi. Prima etapă a fost audierea în comisiile parlamentare a celor propuşi pentru posturile de miniştri, după ce aceştia au fost validaţi, miercuri, de Comitetul Executiv al PSD.  A urmat şedinţa plenului reunit, în care premierul desemnat Mihai Tudose a prezentat programul cabinetului său. Votul de învestitură nu a pus probleme. Noii miniştri vor merge tot joi la Palatul Cotroceni, unde vor depune jurământul.  Noul cabinet are 27 de mandate, iar 16 dintre cei care ar urma să le ocupe au făcut parte şi din Guvernul Grindeanu, demis de parlament săptămâna trecută pentru ineficiență, conform digi24.ro

ACTUALIZARE 17:28. Noul guvern a primit voturile necesare pentru învestitură din partea Parlamentului. Au fost 275 de voturi favorabile şi 102 împotrivă.

După primirea votului de încredere al Parlamentului, membrii guvernului Mihai Tudose vor merge la ora 19:00 la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de depunere a jurământului în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Opt parlamentari PSD nu au fost prezenţi la votul privind învestirea Guvernului Tudose, printre care şi Victor Ponta şi Liviu Pleşoianu, care au anunţat că nu vor susţine acest Executiv.

Potrivit anunţurilor secretarilor celor două Camere, care au făcut numărătoarea şi au împărţit bilele pentru vot parlamentarilor prezenţi, din PSD au lipsit deputaţii Marina Coste, Camelia Gavrilă, Mihaela Huncă, Liviu Pleşoianu şi Victor Ponta, precum şi senatorii Adrian Nicolae Diaconu, Cristian Dumitrescu şi Vasile Ilea, potrivit News.ro.

Liberalii au votat împotrivă, PMP a boicotat ședința de plen, minoritățile nu au primit consemn de vot, iar de la UDMR 30 de parlamentari anunțaseră că susțin guvernul.

ACTUALIZARE 15:20 Ședința de plen reunit al Parlamentului în care urmează să fie validat Guvernul Tudose a început. Toți candidații pentru funcțiile de miniștri au fost audiați în comisiile parlamentare de specialitate și au primit aviz favorabil.

ACTUALIZARE 11:00 Audierile miniştrilor propuşi să facă parte din guvernul Tudose sunt în plină desfăşurare la această oră în comisiile parlamentare. Candidaţii îşi prezintă proiectele pentru viitorul mandat. Toţi cei care au fost audiaţi până acum au primit, fără nicio emoţie, avize pozitive.

Au obţinut deja avize pozitive Rovana Plumb, pentru ministerul Fondurilor Europene, Mihai Fifor, pentru ministerul Economiei, Toma Petcu pentru ministerul Energiei, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene,Teodor Meleşcanu, ministru propus pentru Externe, Ilan Laufer, ministrul pentru IMM-uri.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună joi, de la ora 15.00, pentru dezbaterea programului de guvernare şi votarea noului cabinet condus de Mihai Tudose. Votul din plen va fi precedat de audierea miniştrilor în comisiile de specialitate, începând cu ora 8.00. Fiecare ministru va avea la dispoziţie 30 de minute pentru prezentarea programului său şi pentru întrebări, potrivit programului decis de Birourile Permanente.

Primii care vor fi audiaţi sunt Rovana Plumb pentru Ministerul Fondurilor Europene şi Mihai Fifor pentru Ministerul Economiei, iar ultimii, de la 13.30, sunt Gabriel Petrea (Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social) şi Tudorel Toader (Ministerul Justiţiei).

Avizul comisiilor de specialitate este unul consultativ, lista miniştrilor propuşi de Mihai Tudose urmând să fie supusă în bloc votului Parlamentului.

La ora 15.00 este convocat plenul reunit al celor două Camere, unde premierul desemnat Mihai Tudose îşi va prezenta programul de guvernare şi va cere votul de încredere al parlamentarilor. Noul guvern are nevoie de voturile a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

Pe lângă voturile parlamentarilor PSD şi ALDE, Tudose poate conta şi pe voturile UDMR. ”Posibilitatea de a susţine guvernul mâine (joi – n.r.) a rămas una foarte directă, deschisă. Am votat în unanimitate. Colegii mei au susţinut că, dacă nu apar mâine în comisii surprize neplăcute, atunci vom vota învestirea guvernului, ceea ce nu înseamnă că vom fi de acord cu toate măsurile pe care le va lua guvernul în perioada următoare”, a declarat Kelemen Hunor miercuri, la finalul unei şedinţe cu parlamentarii UDMR.

De asemenea, este probabil ca şi parlamentarii minorităţilor naţionale să susţină noul cabinet, în condiţiile în care aceştia susţin în mod tradiţional majoritatea deja constituită.

După vot, care este estimat să dureze aproximativ două ore şi jumătate, noul cabinet va fi aşteptat la Palatul Cotroceni pentru depunerea jurământului. Ora ceremoniei este incertă deocamdată, depinzând atât de durata şedinţei plenului comun, cât şi de programul preşedintelui Iohannis care prevede, de la ora 18, participarea la o recepţie organizată de către Ambasada Canadei la Bucureşti.

Lista miniştrilor nominalizaţi pentru a face parte Cabinetul condus de Mihai Tudose a fost prezentată miercuri de către liderul PSD Liviu Dragnea.

Prin urmare, alături de Mihai Tudose, joi, se vor prezenta în faţa Parlamentului Sevil Shhaideh-vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale; Graţiela Gavrilescu-vicepremier, ministrul Mediului; Rovana Plumb-ministru delegat pentru Fondurile Europene; Mihai Fifor-ministrul Economiei; Teodor Meleşcanu-ministrul Afacerilor Externe; Carmen Dan-ministrul Afacerilor Interne; Petre Daea-ministrul Agriculturii; Adrian Ţuţuianu-ministrul Apărării Naţionale; Lucian Romaşcanu-ministrul Culturii; Liviu Pop-ministrul Educaţiei; Lucian Georgescu-ministrul Cercetării; Toma Petcu-ministrul Energiei; Ionuţ Mişa-ministrul de Finanţe; Tudorel Toader-ministrul Justiţiei; Doina Pană-ministrul Apelor şi Pădurilor; Lia Olguţa Vasilescu-ministrul Muncii; Lucian Şova-ministrul Comunicaţiilor; Florian Bodog-ministrul Sănătăţii; Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor; Marius Dunca-ministrul Tineretului şi Sportului; Gabriel Petrea-ministrul delegat pentru Dialog Social; Viorel Ilie-ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul; Ilan Laufer-ministrul pentru Mediul de Afaceri; ministrul Turismului-Marius Dobre; Andreea Păstârnac-ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni; Victor Negrescu – ministrul Afacerilor Europene; Marcel Ciolacu-vicepremier fără portofoliu.

SCANDAL ÎN GUVERN! Ministrul Finanțelor: Pilonul 2 de pensii se va desființa | LIVIU DRAGNEA: O PROSTIE

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, joi, înainte de a intra în sala de plen reunit unde urmează a se da votul de învestitură pentru Cabinetul Tudose, despre desfiinţarea pilonului II de pensii, anunţată de ministrul propus pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, el răspunzând: „O prostie!”, conform flux24.ro

Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii, a declarat, joi, Ionuţ Mişa, după validarea sa în funcţia de ministru al Finanţelor.

“Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Ionuţ Mişa.

Peste 6,8 milioane de români sunt obligaţi să contribuie la pensia privată obligatorie cu 5,1% din salariul brut, iar din 2008 până în prezent circa 33 miliarde de lei, echivalentul a 7 miliarde de euro s-au strâns în conturi. La finalul lunii decembrie a anului trecut fiecare participant avea în medie doar 4.719 lei în contul de pensie, echivalentul a 1.039 euro, sumă insuficientă pentru a asigurarea unui venit decent la bătrâneţe.

Circa 1,4 milioane de persoane aveau în cont o sumă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei, în timp ce doar 830.000 de persoane, adică doar 12% din participanţi aveau peste 10.000 de lei în contul de pensie privată.

Pensia III sau pensia privată obligatorie a fost introdusă în anul 2008, în mod obligatoriu pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment până în 35 de ani, şi în mod opţional pentru persoanele care aveau la momentul respectiv între 35 şi 45 de ani.

Pilonul I al sistemului de pensii este reprezentat de pensia primita de la stat. Contributia la acest pilon este obligatorie

Pilonul III sau pensia privata facultativa este optionala. Circa 400,000 de romani contribuie la uun fond de pensii facultativ. Pensia facultativă Pilon III este destinată creşterii resurselor financiare disponibile la vârsta pensionării. Spre deosebire de „pensiile private obligatorii” (Pilonul II), legislaţia privind pensiile facultative (Pilon III) nu condiţionează participarea la fondurile de pensii facultative în funcţie de vârstă, oricine având posibilitatea să contribuie la un fond de pensii facultative cu până la 15% din veniturile brute realizate lunar.

Principalii indicatori ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pierdeau peste 4%, iar leul s-a devalorizat până la cotaţii de peste 4,57 lei/euro, după publicarea în presă a informaţiilor despre noul program de guvernare, care schimbă total modul de impozitare şi desfiinţează pilonul II de pensii, unul din cei mai importanţi furnizori de capital din România.

Mihail Neamţu dă lovitura! Cartea Momentului despre Omul Anului: „Fenomenul Trump și America profundă” | Radu Moraru, printre vorbitorii de la lansare

În seara zilei de 3 iulie a.c., Hotelul Hilton/Athenée Palace (Piața George Enescu, București), ora 18:30, Mihai Neamțu lansează volumul Fenomenul Trump și America profundă.
Va fi organizată și o sesiune de autografe!

Evenimentul este transpartinic, fiind îmbogățit prin intervențiile a trei foști miniștri de externe, importanți gazetari, diplomați sau politologi.

Perspectiva valorilor creștine ale administrației Trump/Pence va fi evidențiată în cursul dezbaterii.

Numărul participanților este limitat. Cititorii înscriși pe Facebook au prioritate în ocuparea locurilor din sală.

Vă așteptăm cu drag!

ULTIMA ORĂ: Lista miniştrilor lui Dragnea din Guvernul Tudose | Țuțuianu la Apărare, Liviu Pop la Educație, Rovana Plumb, Fonduri europene. Mihai Tudose: Asta-i lupta politică, ficatul duce

Lista membrilor Guvernului Mihai Tudose

 

Vice prim-ministru fără portofoliu – Marcel Ciolacu (liderul grupului PSD din Camera Deputaților)
Vice prim-ministru și Ministrul al Dezvoltării – Sevil Shhaideh (PSD)
Vice prim-ministru și Ministru al Mediului – Grațiela Gavrilescu (ALDE)
Ministerul Afacerilor Interne – Carmen Dan (PSD)
Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleșcanu (ALDE)
Ministerul Apărării Naționale – Adrian Țuțuianu (PSD)
Ministerul Fondurilor Europene – Rovana Plumb (PSD)
Ministerul de Finanțe – Ionuț Mișa (PSD)
Ministerul Justiției – Tudorel Toader
Ministerul Agriculturii – Petre Daea (PSD)
Ministerul Educației – Liviu Pop (PSD)
Ministrul Comunicațiilor – Lucian Șova (PSD)
Ministerul Muncii – Olguța Vasilescu (PSD)
Ministerul Economiei – Mihai Fifor (PSD)
Ministerul Energiei – Toma Petcu (ALDE)
Ministerul Tranporturilor – Răzvan Cuc (PSD)
Ministerul Sănătății – Florian-Dorel Bodog (PSD
Ministerul Apelor și Pădurilor – Doina Pană (PSD)
Ministerul Cercetării – Lucian Georgescu (PSD)
Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu (PSD)
Ministerul Tineretului și Sportului – Marius Dunca (PSD
Ministerul Turismului – Mircea Dobre (PSD)
Ministrul pentru Mediul de Afaceri – Ilan Laufer (fost secretar de stat în acest Minister).
Ministrul pentru Dialog Social – Gabriel Petrea (PSD)
Ministerul Românilor de pretutindeni – Andreea Păstârnac (PSD)
Ministerul pentru relația cu Parlamentul – Viorel Ilie (ALDE)
Ministerul pentru Afaceri Europene – Victor Negrescu

 

UPDATE Comitetul Executiv Național al PSD a validat lista miniștrilor din Guvernul Tudose, conform romanialibera.ro

UPDATE Senatorul PSD Mihai Fifor ar urma să preia Ministerul Economiei, potrivit unor surse din PSD

UPDATE Marcel Ciolacu, liderul grpului PSD din Camera Deputaților ar putea fi numit vicepremier în Guvernul Tudose, susțin surse din PSD.

UPDATE Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, are șanse să fie propus pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, în Guvernul Tudose, potrivit unor surse apropiate negocierilor privind formarea noului Cabinet.

UPDATE 12.30: Ionuț Mișa va fi noul ministru al Finanțelor, a anuntat astăzi Viorel Ștefan, ministrul demisionar al Finanțelor. Ionut Mișa este secretar de stat in Ministerul Finanțelor.

Mişa  a fost şeful Direcţiei Mari Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, direcţia cea mai importantă din cadrul ANAF.

12.20: Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, înaintea CExN al PSD, că lista miniştrilor care vor face parte din Guvernul Tudose este definitivată, ea menţionând că există şi miniştri noi, dar şi miniştri care îşi menţin portofoliile.

Întrebată dacă lista miniştrilor e definitivată, Firea a răspuns: „Da. Sunt şi doamne şi domni miniştri care îşi păstrează portofofiile, sunt şi doamne şi domni miniştri noi în acest Cabinet. Aşa este şi normal, pentru că ne dorim o dinamizare a activităţii Guvernului, ne dorim o schimbare în bine”.

Ea a arătat că nu există miniştri independenţi sau tehnocraţi în noul Cabinet, toţi fiind membri PSD sau ALDE. Întrebată dacă Tudorel Toader, care ar putea prelua din nou portofoliul Justiţiei, este membru de partid, Firea a spus: „E, aşa cum ştiţi, asumat de colegii de la ALDE şi este decizia domniilor lor dacă îl vor şi convinge să intre în această formaţiune politică sau nu. E asumat de coaliţie”.

Firea a mai spus că există modificări în structura Guvernului. „Sunt câteva modificări la câteva dintre ministere”, a spus Firea, dând exemplul ministerului Fondurilor Europene.

12.00: Premierul desemnat, Mihai Tudose, a fost întrebat, miercuri, de jurnaliști cum comentează controversele pe tema formării noului Guvern, el răspunzând că: „Asta-i lupta politica, ficatul duce.”, scrie Hotnews.

Consiliul Executiv Naţional (CExN) al PSD se întruneşte astăzi, pentru stabili lista finală a membrilor propuşi pentru a face parte din Cabinetul Mihai Tudose.

Iniţial, această listă ar fi trebuit să fie definitivată iari, însă discuţiile s-au complicat mult şi finalizarea lor a fost amânată pentru astăzi.

SALARIUL de NABAB al ȘEFEI NUCLEARELECTRICA! | Vezi AICI declarația de avere amețitoare

Salariile şefilor de la Nuclearelectrica ating mii de euro lunar. Directorul general Daniela Lulache deține însă recordul absolut. Aceasta a câștigat anul trecut 688.000 de lei de la compania de stat, echivalentul a 57.000 de lei lunar (12.500 de euro), scrie ZF, conform b1.ro

Tot în 2016, Lulache a mai luat şi 47.400 de lei din funcţia de membru al consiliului de administraţie al Societății de Administrare a Participaţiilor în Energie.

Vezi AICI declarația de avere completă

Nici în 2015 nu a dus-o “prea rău”. Lulache încasase 579.043 de lei de la Nuclearelectrica, adică 48.250 de lei lunar.

Din banii obținuți, șefa Nuclearelectrica şi-a deschis la începutul anului 2017 un depozit la Alpha Bank în valoare de 146.584 de lei, potrivit declaraţiei de avere semnată pe 12 iunie 2017 şi publicată pe site-ul Nuclearelectrica.

În declarația de avere mai apar bijuterii de circa 80.000 de euro, ceasuri de 10.000 de euro, iar în dreptul monedelor obţinute în 1998 nu poate estima valoarea.

SCANDAL MONSTRU în FOTBAL | Şi-a implicat fetiţa de 10 ani să ia mită două milioane de dolari

Două milioane de dolari au fost vărsaţi în contul fiicei de 10 ani a unui membru FIFA, înaintea atribuirii Cupei Mondiale de fotbal din 2022 emiratului Qatar, afirmă cotidianul german Bild, potrivit digisport.ro, care publică, începând de marţi, raportul anchetatorului independent Michael Garcia.

Într-un extras al articolului, dat publicităţi luni seara, jurnalul de mare tiraj asigură că a intrat în posesia raportului de peste 400 de pagini al fostului procuror american privind atribuirea Cupelor Mondiale Qatarului (2022) şi Rusiei (2018), care nu a fost niciodată dat publicităţii de către FIFA.

Conform Bild, raportul Garcia relevă că un fost membru executiv (al instanţei mondiale) i-a felicitat pe membrii Federaţiei din Qatar şi le-a mulţumit prin e-mail pentru un virament de mai multe sute de mii de euro, imediat după atribuire a competiţiei către Qatar.

„Două milioane de dolari, de provenienţă necunoscută, au aterizat, de asemenea, în contul de economii al fiicei de 10 ani a unui membru al FIFA”, continuă ziarul german.

Bild adaugă că „trei membri executivi ai FIFA, care au dispus de drept de vot, au mers la o petrecere la Rio, într-un avion privat al Federaţiei de fotbal din Qatar, înaintea votului pentru atribuirea competiţiei”.

Contactată de AFP, Federaţia Internaţională de Fotbal a subliniat că nu doreşte „să reacţioneze la cald”, conform purtătorului său de cuvânt.

Cel mai mare centru sportiv din lume, Aspire Academy, o organizaţie din Qatar, a fost, de asemenea, „implicat într-o manieră decisivă în manipularea membrilor FIFA care dispuneau de drept de vot”, completează ziarul.

Atribuirea organizării Cupei Mondiale din 2022 emiratului Qatar, decisă în 2010, a generat polemici încă de la început, fiind înconjurată de numeroase acuzaţii de corupţie.

Drept consecinţă, FIFA a decis efectuarea unei anchete interne, condusă de fostul procuror american Michael Gracia. Camera de judecată a Comisiei de etică a FIFA a notat comportamente suspecte, însă nu de natură să pună în cauză atribuirea celor două turnee finale (2018, 2022).

La finele lui 2014, Michael Garcia a acuzat faptul că lectura raportului său, publicat doar parţial, a fost parţială şi părtinitoare.

Cei doi foşti preşedinţi ai Camerei de investigaţie şi judecată din cadrul Comsiei de etică a FIFA, elveţianul Cornel Borbely şi germanul Hans-Joachim Eckert, s-au opus tot timpul publicării complete a raportului Garcia, estimând că acest lucru nu este posibil din punct de vedere juridic şi nici de dorit, în condiţiile în care procedurile legate de persoanele vizate în raport sunt încă în curs de derulare.

Mandatele de patru ani ale lui Borbely şi Eckert în fruntea justiţiei interne a FIFA au ajuns la final în luna mai şi nu au mai fost reînnoite. Cei doi au fost înlocuiţi cu un magistrat columbian şi cu fostul preşedinte grec al Curţii Europene de justiţie.

Theresa May l-a lăudat pe eroul Florin Morariu în Parlamentul britanic | „Am văzut un brutar român luptându-se cu teroriştii” Video

Intr-un discurs sustinut in parlamentul britanic, premierul Theresa May l-a laudat pe romanul Florin Morariu considerat un erou dupa ce a atacat un terorist si a adapostit 20 de persoane in atacul din aceasta luna, ralteaza stirileprotv.ro

„Pe London Bridge am vazut un bancher spaniol ucis in mod tragic in timp s-a grabit sa ajute o femeie atacata. Am vazut un brutar roman luptandu-se cu teroristii si adapostind londonezi in brutarie. Asemenea momente de eroism arata ca – in loc sa ne dezbine – aceste atacuri asupra modului nostru de viata duc doar la intarirea unitatii si a determinarii noastre” a spus prim-ministrul britanic vorbind despre problema securitatii in Regatul Unit.

O SCRISOARE emoţionantă | Radu, NU ești singur în treaba asta

0

Salut Radu
Ai văzut ce face lumea în ultima vreme?
Oamenii merg la sală, toți vor să arate bine în exterior, să aibe mușchi și putere fizică.
Pe aceștia nu îi mai interesează balansul interior – nici nu vor să audă de echilibrarea gândurilor,
emoțiilor sau instinctelor.
Noi vrem de la corpul nostru ENERGIE, vrem să ne ajute să realizăm atâtea în viața asta.
Simpla observare este că noi chelutim Energia pe care o vrem sau o avem, pe lucruri inutile.
Gândim ce nu vrem, simțim fără să știm de ce, acționăm instinctiv fără echilibru.
Mă numesc Alexandru Pleșea și te rog să-mi fie iertat dacă timpul ți-a fost întrerupt pentru acest email.
Dorința mea este să te ajut ca să ajuți pe alții..măcar să observe, nu să înțeleagă.
În lumea cotidiană, agitată, în care trăim, ENERGIA omului este resursa principală.
Urmează Concentrarea, Voința, Acceptarea, Iubirea. Toate sunt căutate în orice domeniu ai merge.
Dacă nu ai ENERGIE nu te angajează nimeni. Nu lucrezi cu Nimeni, nu ai Bani, șamd.
Pentru a păstra și obține Energia interioară, e nevoie să înțelegem niște lucruri simple.
1. când gândim ce nu vrem, se pierde energie. Pur și simplu stăm în Imaginație iluzorie
2. când simțim fără să înțelegem de ce și cum, se pierde energie. Emoția ne trage unde nu vrem.
3. când avem instincte sau ne mișcăm fără folos, se pierde energie. Instinctele consumând bateriile interioare foarte rapid.
Somnul nostru de noapte vine ca rezultat dezechilibrat al acestor funcții.
Simpla observare Radu, că atunci când ai o stare specială cu familia, prietenii, sau faci un lucru care îți place maxim, sau te bucuri pe lângă copii, sau mânânci ce-ți place, Energia ta interioră CREȘTE, dar după, din păcate, se pierde.
Dimineața când ne trezim, o luăm de la capăt.
Pentru a cheltui Energia, pe care am acumulat-o peste noapte.
Iar după, peste ani, murim, pentru că organele din corpul nostru au cheltuit toată Energia posibilă și pentru că noi nu am observat și nici înțeles că gândurile, emoțiile și instinctele noastre sunt Decizii.
În speranța că, din inimă îți spun, ai dat 2 minute să citești aceste lucruri, va crea disponibilitatea în tine doar de observare, nimic mai mult. Astfel putând observa dezechilibrele în oameni și în noi înșine.
Dacă îți mai pot fi de folos cu ceva, mă găsești aici.
Alexandru Pleșea
Cu stimă, dragoste și considerație, a fost un privilegiu să-ti scriu aceste lucruri.

 

BOMBĂ | Soția șefului de cabinet al premierului desemnat, șefă de analiză la SRI: ANACONDA

Sotia sefului de cabinet al premieruluidesemnat Mihai Tudose este Loredana, sefa de analiza de la UM 0472 SRI (“PUPILA” lui Sorin Cosma, fostul sef al Directiei “C” – Securitate Economica (Directie condusa si de celebra ANACONDA), scrie Incisiv de Prahova, conform flux24.ro

Tudose a fost acuzat de plagiat a lucrarii de tezei de doctorat, obtinuta la Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul”, sub indrumarea lui Gabriel Oprea, acuzat, la randul sau, de plagiat, fiindu-i retras titlul de doctor. In martie 2016, Tudose a cerut renuntarea la doctorat.

In 2013, Mihai Tudose a ajuns conferentiar universitar la ANI. Ministrul Economiei a mai urmat in 2006 un Curs post-universitar in domeniul securitatii nationale la Colegiul Superior de Securitate Nationala (Serviciul Roman de Informatii). In 1995 a terminat Facultatea de stiinte juridice si administrative, U.C.D.C. Bucuresti.

In perioada 1992-1999 a fost sef birou senatorial, in perioada 1999-2000 consilier juridic la SC Farex SA Braila. Din 2000 este parlamentar. A fost presedintele Organizatiei PSD Municipiul Braila si Presedinte Organizatiei PSD judeteana Braila.

„Mihai Tudose a fost acţionar direct în:
1. AKMA Consulting- radiată în 2015, în afaceri cu soacra şefului SRI Brăila. Acţionar şi nevasta, Corina Tudose
2. Carpatia SA Brăila- pare radiată
3. 1001 NET România SRL Braşov- asociat cu:
– Georgian Pop, PSD/fost presedinte comisia de control SRI
– Gabriel Vlase, PSD/ fost presedinte comisia de control SIE
– Liviu Claudiu Doros- fiul generalului de brigadă (r) Vasile Doros, şef timp de opt ani al SRI Bacău/ fost locotenent al lui Sorin Ovidiu Vîntu
– Dragoş Secăreanu, manager Generali şi preşedinte al clubului Lions din Bacău
– Romulus Florian Oprică doctor la SNSPA şi asistent guvernator al Rotary Braşov
– firmă pe 0, dar cu activităţi legate de bănci de date şi portaluri web
Bineînţeles că nu toate firmele lui Tudose sunt în declaraţiile de avere din anii în care era acţionar”, scrie Sorina Matei într-o postare de pe pagina sa de Facebook.

Fost șef ANAF, reacție DURĂ după desemnarea lui Tudose premier | „Ce blestem a dat peste țara asta!”

Un fost europarlamentar şi fost şef al Fiscului a reacționat dur după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Mihai Tudose. Acesta spune într-o postare pe Facebook că în cele două mandate de ministru Mihai Tudose nu s-a remarcat prin „absolut nimic” și susține că Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Klaus Iohannis sunt „în aceeași măsură vinovați pentru ungerea acestui personaj sinistru”, conform stiripesurse.ro

„Doamne, ce blestem a dat peste țara asta de ne-am pricopsit cu un așa prim-ministru? Azi s-a scris cea mai neagră pagină din istoria politică a României, prin însărcinarea lui Mihai Tudose de a forma noul guvern. Câteva repere „biografice” ale individului:

– În două mandate de ministru nu s-a remarcat prin absolut nimic.
– În primul mandat (din Guvernul Ponta), și-a pus amanta, fostă asistentă TV, consilier pe probleme de guvernanță corporativă la Transelectrica.
– Este cunoscut ca persoană apropiată și susținută de serviciile secrete (recte, de SRI).
– A absolvit, la 30 de ani, Facultatea de Drept din cadrul Universității Dimitrie Cantemir din București (o fi fost coleg cu E. Udrea?).
– Doctor in științe militare și de apărare al Academiei de Informații a SRI, cu o teză plagiată, dar lăudată de gen. Coldea.
– Pentru a scăpa de retragere, a făcut cerere de renunțare la titlul științific de doctor (nu există o procedură de renunțare, cel puțin până acum).
– Este conferențiar universitar la aceeași Academie de Informații a SRI. Îmi dau seama ce cadre competente absolvă aceasta instituție de învățământ superior, cu un profesor la el. De asemenea, imi dau seama care este nivelul celor apropiați de servicii (un alt astfel de personaj de factură asemănătoare este Gabriel Oprea).
– Nu are pregătirea academică, experiența și anvergura de a conduce un guvern. Mă gandesc cu groază la momentele jenante când se va întâlni cu demnitari străini.
– De abia leagă două vorbe în l. română. Cred că e inutil să mă gandesc care este nivelul de cunoaștere a unei limbi străine.
– Nu se știe ce a făcut până in 1990. Probabil a fost șofer de basculantă, avand in vedere că are toate categoriile de permis de conducere. Nu am nimic cu șoferii, câtă vreme nu vor să ajungă prim-miniștri.
– Are 50 de ani și arată de 65 (adică e cu doar patru ani mai mare ca mine…).

Rușine, Dragnea! Rușine, Tăriceanu! Rușine, Iohannis! Toți trei sunteți in aceeași măsură vinovați pentru ungerea acestui personaj sinistru. Nu, Iohannis nu are o scuză că l-a acceptat în virtutea majorității parlamentare. Cu atât n-ai puțin una că, fiind om al serviciilor, Tudose este – sanchi – apărător al statului de drept (am văzut cu toții cum îl „apăra” gen. Coldea). Trebuia Iohannis să îl pună pe Dragnea să facă 10 propuneri, până venea cu una decentă. Iar Tăriceanu să aibă coloană vertebrală și să îl refuze. Da, Dragnea s-a gândit la dosarele lui penale, punând la butoane un om agreeat de servicii (mai ales ca, in prima formă a Guvernului Grindeanu, din ianuarie, Mihai Tudose nu s-a regăsit). Ba e chiar posibil ca vârful SRI să nu aibă vreo implicare, ci să fi fost mai mult slugărnicia lui Dragnea. Da, Iohannis s-a gândit la următorul lui mandat, urmand să se poziționeze in antiteză cu cel pe care azi l-a desemnat prim-ministru. Adică a pus interesul lui personal înaintea celui național.

Păi Sevil Shhaideh, pe care a respins-o în ianuarie, era 10 capete peste ăsta, de acuma. Grindeanu la fel. Până și Văcăroiu, cu fața la fel de buhăită de alcool, era mult peste acest Mihai Tudose. Mă uit cu siderat cum sustinatorii lui Dragnea, Tăriceanu sau Iohannis încearcă să găsească explicații gestului fiecăruia dintre cei trei, conform convingerilor proprii (sau fișei postului). Ori să le găsească scuze.

Nu există nicio explicație si nicio scuză pentru ce s-a întâmplat azi. Ci doar frustrare. Dar nu neputință. Există revoltă. Este o cauză pentru care chiar merită ieșit in stradă. Dar cine să ceară asta? Mîndruță s-a resemnat, Guran e mucles, iar Chirilă are doar preocupări muzicale. Din partea cealaltă… încă nu am vazut nimic. Măcar un share de la voi, că poate-poate convingem vreo 15 parlamentari de la PSD și ALDE să nu voteze acest guvern. În cazul in care ceilalți votează contra”, scrie Sebastian Bodu pe Facebook.

ULTIMA ORĂ | SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea Premierului Mihai Tudose

SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului Mihai Tudose, propunerea PSD-ALDE pentru funcția de prim-ministru, acceptată luni seară de președintele Klaus Iohannis. Serviciul Român de Informații afirmă că afirmaţiile din spațiul public sunt ”denigratoare şi menite să afecteze imaginea instituțiilor fundamentale dintr-un regim democratic”, conform libertatea.ro 

”În legătură cu speculațiile apărute in spațiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informații în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări: „Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii din spațiul public denigratoare şi menite să afecteze imaginea instituțiilor fundamentale dintr-un regim democratic. SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, se arată în precizarea Serviciului Român de Informații.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la Palatul Cotroceni, că îl propune pe Mihai Tudose să formeze Guvernul. Premierul desemnat trebuie să își formeze acum echipa de miniștri și să vină în fața Parlamentului, pentru votul de învestitură.

Lia Olguța Vasilescu a declarat, luni, despre MIhai Tudose, premierul propus de PSD, că a fost întrebat și a dat garanții că nu are dublă comană, ea precizând că, tocmai pentru că ”planează anumite suspiciuni asupra acestuia”, a fost întrebat de conducerea partidului despre această situație.

„A fost întrebat azi de către membrii CEx-ului, pe mine cred că nu mă bănuieşte nimeni de legături cu oameni ai sistemului, de aceea pot să susţin cu fruntea sus toate aceste lucruri. Tocmai pentru că planează anumite suspiciuni asupra domniei sale, va avea obligaţia într-un termen cât mai scurt să ne arate că nu are dublă comandă. De altfel, a fost întrebat foarte tranşant de către membrii CEx-ului şi a dat garanţii că singura comandă pe care o are este la PSD. Nu există niciun motiv, deocamdată, să ne facem probleme că domnul Mihai Tudose ar avea o dublă comandă”, a afirmat ministrul demisionar.

Și liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat, după ședința PSD, că s-a discutat despre o posibilă legătură a lui Tudose cu serviciile. ”A fost întrebat de Codrin Ştefănescu, cred. Răspunsul a fost categoric nu. Am văzut şi despre mine în ultima perioadă că am fost racolat în rândurile Securităţii de generalul Coldea, în tinereţea mea. Probabil că cei de la CNSAS mi-au ascuns dosarul”, a spus liderul PSD, întrebat dacă Mihai Tudose are dublă comandă.

Dragnea a arătat că „ar  fi simţit” dacă Mihai Tudose are o altă comandă. ”Eu nu am avut niciodată vreo umbră de dovadă, în ultimii ani, că Mihai Tudose ar avea dublă comandă. Au fost momente tensionate în PSD în ultimii ani, în care nici eu, nici alţi colegi nu au văzut nicio ezitare la el în timpul luării unor decizii importante pentru partid. Am fost coleg cu el în Guvern, când aveam calitatea de vicepremier şi am lucrat foarte strâns. Aş fi văzut în acei ani, în acea perioadă, aş fi simţit dacă există o altă comandă la Mihai Tudose, în afara comenzii guvernamentale sau în chestiuni politice, în afara deciziilor de la partid”, a mai spus preşedintele social-democraţilor.

Tudose a absolvit cursuri ale Academiei Naţionale de Informaţii. Liviu Dragnea a fost întrebat dacă acest lucru nu îi scade şansele lui Tudose, având în vedere că şeful PSD nu voia în fruntea Guvernului oameni care au avut orice fel de legătură cu servicii de informaţii, el afirmând ironic că şi alţi premieri au absolvit astfel de cursuri, făcând referire la Sorin Grindeanu.

EXPLOZIV | Leonardo Badea şi fostul soţ al Olguţei Vasilescu au fost avizaţi favorabil pentru conducerea ASF

Deputatul PSD Leonardo Badea a fost avizat favorabil, luni, cu majoritate de voturi, de Comisiile reunite de buget-finante, pentru functia de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, conform ziare.com

Membrii comisiilor l-au mai avizat favorabil, cu 35 de voturi „pentru”, 5 „impotriva” si 6 „abtineri”, pe Ovidiu Razvan Wlassopol (fostul sot al Olgutei Vasilescu), pentru postul de prim-vicepresedinte al ASF.

Leonardo Badea a declarat, la finalul sedintei comisiilor de specialitate, ca nu vine pentru o functie, ci pentru un proiect.

„Este un mandat foarte scurt, de cateva luni, dar este o provocare, este o piata foarte importanta, de fapt mai multe piete reglementate de catre aceasta autoritate, si am considerat ca este bine pentru Romania, pentru noi, sa incercam sa crestem nivelul de incredere in aceasta Autoritate si sa incercam sa crestem gradul de protectie al consumatorului de produse si de servicii financiare. V-am si spus ca nu vin pentru o functie, vin pentru un proiect, m-am gandit foarte mult la acest proiect si cred ca este posibil sa avem un astfel de proiect”, a transmis social-democratul.

Intrebat ce intentii are in privinta politelor RCA, Leonardo Badea a sustinut ca trebuie protejate interesele consumatorilor.

„Intentia noastra a fost foarte clara de la inceput, ca trebuie sa avem o polita corecta pentru romani si sa protejam interesele consumatorilor. Adica, sa tina cont de toate elementele de calcul, ne referim ca aceasta polita nu trebuie sa cuprinda in ea sume de bani care sa nu fie justificate din punct de vedere economic. E o formula de calcul”, a conchis deputatul PSD.

DEZVĂLUIRI: Slujba soției ministrului Economiei ne-a costat 10.000.000 euro | După ce a angajat-o pe Corina Tudose, o firmă s-a îmbogățit din contracte cu statul român

Soția ministrului Economiei, Mihai Tudose, îi poartă noroc firmei la care e angajată ca secretară. Astfel, când Tudose ajunge ministru, societatea la care e angajată soția câștigă milioane de euro de la stat. Până acum, în cele două mandate ale acestui demnitar, firma a câştigat contracte de zece milioane de euro de la Compania Naţională de Investiţii.

Corina Tudose, consoarta ministrului Economiei, avea un salariu de 5.000 de lei pe lună ca „asistent manager“ la societatea En Electric Proiect Office SRL. Administratorul firmei spune că femeia lucra, de fapt, la Departamentul Ofertare Licitaţii. În 2015, în timpul primului mandat la Economie al lui Tudose, En Electric Proiect Office a prins în condiţii suspecte un contract de 6,5 milioane de euro pentru a construi reţeaua de canalizare a orașului Buşteni. Iniţial, licitaţia a fost anulată, apoi, la reluare, din cele şase oferte, cinci au fost anulate. Numai firma soţiei ministrului a rămas „în picioare“. În timpul documentării acestui material, Corina Tudose şi-a dat demisia de la En Electric Proiect Office.

Cu Ponta premier, contracte de 41 milioane RON

En Electric Proiect Office SRL, o firmă de construc-ţii din Bucureşti (relativ nou-înfiinţată, în 2011), a câştigat mai multe contracte atribuite de Compania Naţională de Investiţii (CNI) în timpul mandatelor de ministru al Economiei ale lui Mihai Tudose. CNI este subordonată Ministerului Dezvoltării.

Astfel, în primul mandat de ministru al lui Tudose (între decembrie 2014 și noiembrie 2015), En Electric Proiect Office a fost declarată câştigătoare a contractelor pentru reabilitarea/extinderea reţelei de apă în Buşteni – Prahova (28,1 milioane lei; data semnării: 14 ianuarie 2015), construirea unui complex sportiv în Turnu Măgurele (3,5 milioane lei; data semnării: 24 septembrie 2015), modernizare sursă captare apă Soveja-Vrancea (9,7 milioane lei, data semnării:
15 octombrie 2015).

În al doilea mandat (din februarie a.c. până în prezent), En Electric Proiect Office a obţinut contractul pentru construirea unei staţii de epurare în Rovinari – Gorj (2,4 milioane lei; data semnării: 22 martie 2017).

Singurul contract cu CNI al En Electric, în afara mandatelor lui Tudose, a fost semnat în august 2014, pentru reabilitarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare la Azuga (6,3 milioane lei).

„Noroc“ la licitație: șase concurenți, cinci descalificați

În două dintre cele patru proceduri organizate de CNI (pentru Turnu Măgurele şi Rovinari) la care En Electric Proiect Office a fost declarată câştigătoare în timpul prezenţei în Guvern a lui Tudose, firma bucureşteană a fost unic ofertant. Iar pentru contractul de la Buşteni a avut unica ofertă admisibilă. Deşi, într-un răspuns oficial, Compania Naţională de Investiţii a transmis că s-a mai întâlnit cu asemenea situaţii, licitaţia pentru Buşteni reprezintă un caz special. În primă fază, toate cele şase oferte au fost respinse, inclusiv cea a En Electric, apoi, la reluare, au fost respinse cinci, rămânând admisibilă doar cea a firmei din Bucureşti. CNI a transmis că motivele respingerilor au ţinut fie de neprezentarea unui certificat de manager pentru asigurarea calităţii, fie de lipsa unor acte elementare (cazier judiciar), planşe, program de lucru tip Gantt etc. „Recunosc, am avut noroc“, a spus Victor Nicolae Popescu, administratorul En Electric, despre modul de adjudecare a contractului din Prahova. Acţiunile societăţii sunt pe numele soţiei sale, avocat în Bucureşti.

Firma secretarei Tudose, sub 1% din cerința licitației

Când a depus oferta de la Buşteni, En Electric a fost lider al unei asocieri de tipul „șoricelul şi elefantul“. Astfel, fiecare asociere de firme trebuia să arate că a avut o cifră de afaceri de minimum 12,3 milioane de euro în precedenţii trei ani. „Contribuţia“ En Electric a fost de 67.101,87 euro, adică mult sub 1% din cifra de afaceri cerută. Salvarea a venit de la asociaţii italieni VAMS Ingegneria – 2,27 milioane euro – şi Granchi SRL –

14,3 milioane euro. Aceștia din urmă  au mai depus la dosar altă cerinţă capitală: lucrările similare în domeniu. „În principiu, cel cu cifra mare de afaceri e liderul“, a declarat Titel Sinescu, patronul firmei de construcţii Iasicon, una dintre cele mai mari din zona Moldovei, cu participări numeroase la licitaţii publice. „Atât am avut cifra de afaceri la acea licitaţie? Parcă mai mult“, a spus Popescu, care a menţionat că nu este ilegal cum s-a procedat.

Reguli schimbate în timpul jocului la CNI

Studierea caietelor de sarcini de la prima licitaţie (anulată) şi a doua (câştigată de En Electric) arată o „îmblânzire“ a unor condiţii impuse participanţilor. Cum ar fi cea referitoare la „lucrări similare“ în valoare de 6,1 milioane euro, care a scăzut la 5,8 milioane euro. CNI a explicat că modificările s-au datorat faptului că prima documentaţie a fost realizată de instituţie, iar la cea de-a doua „s-a ţinut cont de părerea unor experţi cu vastă experienţă în domeniul achiziţiilor publice“. Atât la prima, cât şi la a doua licitaţie, la acest capitol asocierea condusă de En Electric a invocat un contract de 6,19 milioane de euro al unui terţ susţinător tehnic italian.

Tudose: „Nu mi-am băgat soţia la ASF sau BNR“

Atât Tudose, cât şi Popescu au respins orice ilegalitate sau „intervenţie“ la CNI din partea ministrului. „Am crescut prin muncă“, a declarat administratorul En Electric. Cei doi au povestit că se cunosc de mai mulţi ani, legătura fiind făcută prin intermediul unor prieteni comuni, după cum a afirmat ministrul.

Tudose, de loc din Brăila, a spus că angajarea soţiei în subordinea lui Popescu a venit din dorinţa de reîntregire a familei, după ce devenise deputat, iar fiica sa a ajuns studentă în Bucureşti. Referitor la contractele En Electric, Tudose a declarat: „Dacă era să am vreo legătură cu firma respectivă, primul lucru pe care-l făceam era să nu mai fie nevasta mea acolo“.

Ministrul a făcut aluzie la faptul că locul de muncă al Corinei Tudose şi salariul ei au apărut de fiecare dată în declaraţiile sale de avere. „Poate nu sunt perfect, dar am două chestii la care ţin: nu sunt idiot şi nu fur“, a mai spus Tudose.

El a afirmat că soţia sa şi-a dat demisia de la En Electric pentru a pune capăt speculaţiilor pe acest subiect. „A venit plângând acasă. Acum îşi caută de lucru. Eu nu mi‑am băgat soţia la ASF sau BNR“, a încheiat Mihai Tudose.

 

Citiţi mai mult pe romanialibera.ro

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă
Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.