Mai întâi să vedem ce reprezină ziua de 15 martie pentru ungurii din Ungaria şi  etnicii maghiari minoritari  din alte ţări. La această dată a fost declanşată Revoluţia de la 1848 din Ungaria, iar Dieta ungară întrunită la Pojon, în această zi, a decretat independenţa Ungariei faţă de Imperiul Habsburgic. În programul revoluţiei, la punctul 12, era prevăzută unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voinţa românilor covârşitor majoritari. Era vorba despre o unire forţată! Anul 1848 este cunoscut în istorie ca „primăvara popoarelor” întrucât de la un capăt la altul al Europei naţiunile subjugate de un regin feudal retrograd se ridicaseră la luptă pentru libertate şi emancipare naţională. Aşa au făcut şi ungurii din Imperiul Habsburgic prin revoluţia declanşată la 15 martie, dar până la un punct. Deşi revoluţionarii unguri proclamau principiile general valabile ale revoluţiei europene de la 1848, cum au fost libertăţile sociale şi naţionale, desfiinţarea iobăgiei etc., ei au  urmărit realizarea acestor deziderate numai pentru maghiari nu şi pentru celelalte naţiuni, ca de pildă românii, rămânând tributari ideologiei hungarismului expansionist, exclusivist şi şovin. Ca atare, la acel moment, revoluţionarii unguri urmărind desprinderea Ungariei de habsburgi intenţionau realizarea unui imperiu ungar, de fapt transpunerea în practică a hugarismului prin constituirea Ungariei Mari, în cadrul căreia deznaţionalizarea românilor prin continuarea maghiarizării s-ar fi derulat într-un ritm dramatic! Datorită punctului 12 al programului revoluţiei maghiare, aceasta a încetat să mai fie o revoluţie şi s-a transformat într-o contrarevoluţie, într-un război îndreptat împotriva românilor ardeleni care nu  doreau unirea Transilvaniei cu Ungaria şi acţionau pentru salvarea naţiunii lor! 

Ce reprezintă, însă, 15 martie 1848 pentru români? În cadrul Adunării Naţionale de la Blaj, din 3/5 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii, contrar programului revoluţionar maghiar, românii cer recunoaşterea naţiunii române şi se declară împotriva unirii forţate a Transilvaniei cu Ungaria şi, mai mult, aduc la cunoştiinţa Europei crezul lor politic şi naţional: „Noi vrem să ne unim cu Ţara !”, adică cu celelalte teritorii româneşti. Împotrivirea românilor, la unirea savamolnică a Transilvaniei cu Ungaria, a declanşat din partea Ungariei „revoluţionare” războiul contra românilor din Transilvania. Acest război, purtat de cele mai multe ori mişeleşte de unguri, a fost pierdut de aceştia. Dar preţul plătit de români a fost enorm: peste 40.000 mii de români ucişi, peste 300 de sate locuite de români arse şi şterse de pe faţa pământului, sute de crime odioase şi barbare care nu puteau să-şi aibă locul într-o Europă plecată pe drumul „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”, la care ungurii dar şi maghiarii minoritari din Transilvania s-au dedat şi se vor mai deda şi în secolul următor, XX. Toate acestea au fost săvârşite asupra a peste 100 de preoţi ortodocşi români spânzuraţi, la ele adăugându-se schingiuiri, incendieri a unor comunităţi întregi de români, execuţii ale „tribunalelor de sânge” destinate uciderii a cât mai mulţi români. Este suficient să amintim între aceste crime atavice, proprii mai de grabă unor populaţii migratoare venite nu se ştie de unde pe continentul european, uciderea laşă, mişelească şi dezonorantă pentru totodeauna de către acei aşa zişi revoluţionari maghiari, a prefectului Zarandului, Ioan Buteanu, marele erou martir al Revoluţiei paşoptiste transilvănene, a marelui umanist european sas Stephan Ludwig Roth şi a tribunului erou Samuil Farago, al cărui trup a fost tăiat şi sfâşiat în bucăţi!!! Prin recurgerea la astfel de mârşăvii  „revoluţia maghiară” a compromis tot ceea ce însemna libertate, demnitate şi progres.

În esenţă, iată ce reprezintă 15 martie 1848 pentru români, acele crime şi nenorociri făcute de unguri şi maghiari, fără deosebire de apartenenţa socială, asupra românilor majoritari din Transilvania care s-au opus deznaţionalizării prin maghiarizare forţată. Această dată este una de tristă amintire pentru români datorită evenimentelor tragice la care a fost supus poporul român. Ca atare, nu este de mirare că sărbătorirea ei de către maghiari în România, ocazie cu care se recurge şi la numeroase lozinci antiromâneşti, segregaţioniste, autonomist-teritoriale, generează indignare, revoltă şi resentimente antimaghiare. În situaţii de acest gen ar fi necesar ca maghiarii şi secuii din România să  dovedească respect faţă de o problemă atât de sensibilă, dar în schimb aceştia mai au neobrăzarea să solicite statului român şi „declararea zilei de 15 martie ca zi nelucrătoare în Transilvania”! Nu ne mai miră nimic, din moment ce nu mai departe de anul trecut etnici minoritari maghiari şi secui au sărbătorit ocupaţia horthystă din Transilvania de nord-vest!!! Dacă mai amintim că Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, este sărbătorită de aceşti indivizi cu banderole negre la mâini, iar unii dintre ei au solicitat autorităţilor statului chiar schimbarea acestei zile cu alta, pentru a nu-i mai „ofensa” pe ei, maghiarii, avem tabloul complet al tupeului, obrăzniciei nemăsurate şi antiromânismului ce-i caracterizează pe toţi aceştia!

Sursa: foaienationala.ro