Acasă Blog Pagina 89

Cristian Tudor Popescu, declaraţie jignitoare la adresa lui Traian Băsescu | „Mă simt mânjit cu c…t din cap până-n picioare!”

Cristian Tudor Popescu l-a desfiinţat în direct pe fostul preşedinte, Traian Băsescu. Jurnalistul s-a declarat revoltat de declarațiile recente ale lui Băsescu pe tema unei justiții mai blânde cu femeile condamnate. Dar asta nu e tot. Cel poreclit CTP-ul l-a făcut campionul minciunii pe Băsescu şi l-a numit păcălici, conform stiripesurse.ro

„Omul ăsta a fost zece ani președintele României. Tot ce face acum este… Eu mă simt mânjit cu căcat din cap până-n picioare. El nu simte nimic. A fost votat de două ori de cetățenii acestei țări. Ce fel de popor suntem dacă am fost n stare să-l votăm pe individul ăsta? Eu nu l-am votat niciodată. Nici prima, nici a doua oară. Eu nu am crezut niciodată în individul ăsta. De la început, din 2004. La început am simțit lucrul ăsta și apoi mi s-a confirmat într-o discuție privată pe care am avut-o în iarna lui 2005. Mi-a fost clar că e ceva profund pârât cu acest individ în momentul Dragă Stolo. Nu știu din ce e făcută nația dacă a fost în stare să înghită momentul ăla de brigadă artistică, un aranjament dezgustător. Faptul că a putut să joace acest teatru… Omul ăsta a mințit cel mai mult dintre președinții României. E campionul minciunii. Nicolae Ceaușescu nu mințea, era sub demnitatea lui. El îți comunica că nu exiști și că trebuie să asculți ce-ți spune el. Traian Băsescu nu are nimic sfânt. El nu crede în nimic, nu are niciun reper moral. Acum râde lumea de el, a ajuns un păcălici, a ajuns un papagal. Nu am crezut că nu are organul ridicolului”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.

DEZVĂLUIRI | Culisele Pactului de milioane de euro între Dragnea și cuplul Duda-Margareta

@CASA REGALĂ VREA MILIOANE DE EURO PE AN DE LA STAT @ DRAGNEA PROMITE SPRIJIN @ CULISELE ÎNȚELEGERII ÎNTRE PSD ȘI CASA REGALĂ @REACȚIILE MONARHIȘTILOR: TRĂDARE

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că, în cel mult două săptămâni, va fi depus la Parlament proiectul de lege privind statutul Casei Regale. Miza este una financiară pentru Principale Radu și Principesa Margareta care doresc o finanțare fermă anuală de la stat.

De cel puțin 4,5 milioane de euro pe an pe modelul Muntenegru, dar cuplul Radu Duda-Margareta dorește o sumă de peste 25 milioane de euro anual susținând că România este mai mare ca republica fost iugoslavă, scrie flux24.ro

Este un scandal semnalat de monarhiști de peste un an de zile. O predare a Casei Regale, cum o numesc ei.

„Am discutat cu alteţele lor regale şi am constatat cu amărăciune că, după întâlnirea pe care am avut-o şi eu şi domnul Tăriceanu separat anul trecut, când stabilisem să iniţiem o lege în Parlament, la propunerea dumnealor, atunci Guvernul Cioloş s-a grăbit şi a spus că vor dânşii să iniţieze acel proiect de lege. Am zis să nu ne certăm pe aşa ceva, am zis că aşteptăm să vină proiectul în Parlament, nici până în ziua de azi proiectul nu a plecat de la Guvern, s-a împiedicat în nişte avize. Împreună cu domnul Tăriceanu le-am propus alteţelor lor şi au fost de acord să iniţiem noi proiectul de lege în Parlament pentru a putea totuşi finaliza ceea ce am promis”, a declarat Dragnea.

„A fost o discuție despre rolul Casei Regale în viața publică din România. Punctul meu de vedere pe care l-am transmis este că statutul Casei Regale din România trebuie mult mai bine reglementat”, spunea acum un an Dragnea.

Este vorba despre un proiect despre care FLUX 24 a informat în mai multe rânduri.

La sfarsitul lunii aprilie acum doi ani, Alexandru Muraru – profesor de Ştiinte Politice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi si apropiat al Principelui Radu, fratele geaman al lui Andrei Muraru, consilier prezidential – scria un text în care anunţa care ar trebui să fie statul Casei Regale a României.

Acesta spunea că elita politică și demnitarii României trebuie să ia o decizie majoră. România are nevoie de o Casă Regală instituționalizată, deci intretinuta de la bugetul de stat. Acesta mai spunea că şi în Muntenegru este o situaţie similară.

„(…)Dacă o țară precum Muntenegru, cu o populație de 0,6 milioane locuitori, cu un PIB de 30 de ori mai mic decât al României, are înțelepciunea să dea pentru reprezentare 4,5 milioane de euro Casei Regale, nu văd de ce România nu ar face un astfel de efort simbolic, care, raportat la posibilitățile României și la potențialul și avantajele create prin instituționalizarea Casei Regale ar produce un act identitar și simbolic enorm pentru națiune.” 

Minim 4,5 milioane de euro pe an, indica omul apropiat de Principele Radu.

Jurnalistul monarhist Marius Ghilezan a comentat la acel moment pe facebook întâlnirea Dragnea-Principesa Margareta:

Broker abil, Custodele a tranzacţionat acţiunile Casei regale cu statul român, semn că titlurile şi decoraţiile nu se vând pe piaţă. Aşa se instituţionalizează regalitatea prin lege. Liviu Dragnea a sărit ca împuternicit al statului să le cumpere. Tranzacţia a reuşit. Alteţele lor vor avea 3-4 milioane de Euro de la buget pentru pensii şi plata valeţilor curţii. Trei câştigători:
> reprezentanţii Casei Regale şi staff-ul tehnic (care se vor finanţa de la buget)
> PSD care a luat caimacul monarhist al PNL
> Republica, instituţie care se legitimează cu simbolul coroanei.

Practic, s-a făcut un transfer de legitimitate. Trei câştigători. Doar monarhiştii sunt liberi să fugă în munţi.

Lecţia dată azi de Custode e că nu mai există salvare colectivă, ci doar salvare individuală.
Amin.
După votarea legii se poate anunţa şi trecerea Suveranului în lumea drepţilor.

CE SPUNEA MARILENA ROTARU:

Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!, scria anul trecut pe facebook cunoscuta monarhistă Marilena Rotaru, fost realizator tv şi conducător al organizaţiilor monarhiste din România.

Rotaru se referă la negocierile pentru finanţarea Casei Regale de la buget avute anul trecut cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui, afirmă Marilena Rotaru.


TEXTUL SCRISORII DESCHISE A MARILENEI ROTARU CĂTRE PRINCIPESA MARGARETA,CUSTODELE COROANEI ROMÂNIEI

De aproape 27 de ani încerc, cu propriile mele puteri, și de câțiva ani și cu ale asociațiilor monarhiste din care am făcut și fac parte, să dau viață Cuvântului Majestății Sale Regelui Mihai și să repun adevărul în locul din care a fost smuls de bolșevici și de porta-vocea lor, Mihail Roller. Adevărul monarhiei constituționale, rolul său decisiv și benefic în epoca modernă și premodernă a României. Adevărul Regelui care s-a considerat primul servitor al națiunii și din această perspectivă Carol I, ca toți ceilalți Regi români, și-a asumat rolul de suveran. Adevărul puterii monarhului, putere care vine de la Dumnezeu dar și de la oameni: ”Prin grația lui Dumnezeu și voința națională”. Două surse de legitimitate care stau la temelia monarhiei constituționale. În republică puterea spirituală este abandonată. În monarhie este cheia unificatoare. România s-a clădit și a evoluat în timpul monarhiei și s-a prăbușit în timpul republicii.

Regele Mihai este omagiat în marile cancelarii ale lumii ca ”un mare Rege”, iar Alteța Voastră Regală este privită ca ”principesa moștenitoare a unui mare Rege”. Acum 72 de ani Regele Mihai a semnat printr-un gest de mare cutezanță, inspirație și înțelepciune acel 23 August.

Acum este douăzecișitreiaugustul Alteței Voastre Regale!
Custodele Coroanei Române nu poate cere decât locul suprem: tronul. În realitate, nu într-un muzeu!
A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui.
Sistemul actual, strâns unit printr-o politică a corupției, dorește liniște prin eliminarea de pe agenda publică a subiectului monarhiei, prin ceea ce, scribii obedienți au numit ”instituționalizarea Casei Regale.”
Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!
Există o particulă în titlul princiar care nu permite căderea: ”a României”. Orice abdicare de la înălțimea Coroanei se poate face doar în nume personal. Nimeni însă nu poate implica instituția supremă a Coroanei în jocurile politicianiste și nu poate distruge speranța românilor în monarhia constituțională.
Respectul față de întregul adevăr istoric m-a făcut să cred că, la aniversarea a 150 de ani ai Coroanei Române, vor fi invitați și reprezentanți ai rădăcinilor regalității noastre, ai Casei Princiare de Hohenzollern, care ni i-au dat pe măritul Rege Carol I și pe Regele Ferdinand.
Complicitățile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie și să consfințească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai. De data asta pe mâna propriei familii.

Marilena Rotaru 16 iunie 2016

RÂZI cu LACRIMI! Mioriţa: veche baladă marinărească | Pe l-apus de soare s-a ivit în zare o şalupă mare, din marina rusă, de valuri adusă! Şi am calculat, am triangulat…

Într-o zi cu soare
pe-o apă de mare
iată-n zări cum urcă
înspre coasta turcă
trei vase cu miei –
căpitani, tot trei:
Unu-i liberian,
unu-i din Cayman
şi-unul, după logo,
pare că-i din Togo.

Iar cel liberian
şi cel căymănean
cu spor navigară,
în Bosfor intrară,
marfa descărcară
încă de cu seară
şi-acum presupun
că-şi dorm somnul bun
într-un port frumos,
în pat sau pe jos.

Dar cel togolean,
bietul căpitan,
avea oi mai multe,
mândre şi cornute
şi-un motor mai slab
înfundat la jgheab –
mergea, va să zică,
cu viteză mică
şi-n Bosfor sosi
la sfârşit de zi
când trăgeau zăvorul
să-nchidă Bosforul.
C-un “să-i piş în freză”
în limba engleză
şi altă prostie
în limba kabiye,
ancora o scoase,
şi-acolo rămase.

Dar cea mioriţă,
cu lână plăviţă,
de trei zile-ncoace
gura nu-i mai tace,
marea nu-i mai place.
– Marfă animală
care stai la cală,
ce-i cu tine oare?
ori ai rău de mare,
ori îţi intră-n lînă
fum de la turbină?

– Căpitane dragă,
la trup mi-s întreagă
dar avem, m-aş teme,
altfel de probleme:
pe l-apus de soare
s-a ivit în zare
o şalupă mare,
din marina rusă,
de valuri adusă,
chioară de un far
şi fără radar!
Şi am calculat,
am triangulat
pe-o frunză de tei
că traseul ei
o să se-ntrerupă
fix la noi în pupă,
a dracu’ şalupă!

– Oiţă bârsană,
de eşti năzdrăvană,
înseamnă că poţi
pân’ la mal să-noţi
şi de-a fi să mor
aci, la Bosfor,
să scrii o scrisoare
şefiei portuare.
Iar tu de înec
să nu le spui sec,
să le spui curat
că m-am angajat
altundeva, poate
chiar la căi ferate.
Să le spui că-s, gen,
mecanic de tren,
dispecer de TIR
pe la Agadir,
ori sondor de gaz
în munţii Caucaz…

Nici n-a zis sărmanul
togo-căpitanul
oiţei din turmă
vorba de pe urmă,
că simţi deodată
puntea zdruncinată,
cârma răsucită,
din mână sărită
şi-un zgomot strident,
ca de accident.

Dar vasul cu oi
nu avea părţi moi
şi după impact
a rămas intact –

lucru care, iată,
sub apa-nspumată
nu poate fi spus
şi despre cel rus.

 

Autor: Vasile / Sursa: utopiabalcanica.net

DEZVĂLUIRI BOMBĂ! „Filiera Evreiască” i-a COMANDAT lui Dragnea o Lege a Lobby-ului | Se lucrează deja la ea. Miza: Fondul Suveran de Investiții

„Filiera Evreiască” i-a comandat lui Dragnea o Lege a Lobby-ului. Cică se lucrează deja la ea într-un minister. De ce? Pentru ca băieții cu miliardele din Israel să vină nestingheriți să participe la Fondul Suveran de Investiții. Pe care Dragnea li l-a promis. Și nu mai vor bătăi de cap cu DNA. Se pare că acesta a fost și motivul pentru care l-au băgat în guvern pe omul lor, Ilan Laufer. Care este secretar de stat din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, scrie comisarul.ro

Se pare că Laufer ar fi spus la un eveniment privat, pe la Ploiești, că „… Se lucrează în acest moment la legea lobby-ului care trebuie să vină să reglementeze relația dintre mediul privat și autoritățile statului”, .

„Astazi este foarte greu de pe pozitia unui privat sa te duci si sa discuti cu un oficial public, care reprezinta o autoritate centrala sau locala pentru a initia un proiect. Inclusiv daca este de interes public, lucrul asta se poate interpreta si, de foarte multe ori, se interpreteaza ca trafic de influenta ceea ce este o teama pentru toti cei care sunt implicati in acest sens. Legea lobby-ului trebuie sa reglementeze foarte clar (…), sa gasim fix care sunt acele limite si care trebuie sa fie descrierea lobbyst-ului incat lucrurile sa fie extrem de transparente, iar atributiile celui care face lobby sa fie foarte bine definite ca sa nu aiba loc niciun el de interpretare”, a mai sus Laufer.

EXPLOZIV! | Un avion de pasageri TAROM, INTERCEPTAT de aparate de luptă maghiare

Avioane militare ungare au fost ridicate vineri de la sol pentru a intercepta un avion de pasageri care intrase în spaţiul aerian al Ungariei fără a anunţa acest lucru în prealabil, a declarat Ministerul Apărării ungar, citat de MTI, relatează agerpres, conform stiripesurse.ro

Avionul de pasageri, un model Boeing-737, efectua un zbor de la Munchen (Germania) către Sibiu (România). El a intrat în spaţiul aerian ungar vineri la ora locală 11:18 (09:18 GMT) menţinându-şi culoarul de zbor, dar nu a reuşit să stabilească legătura cu controlul de trafic aerian civil din Ungaria.

La scurt timp, Centrul pentru operaţiuni aeriene combinate al NATO a alertat avioanele militare Gripen (de producţie suedeză) din cadrul forţelor armate ungare, care au identificat avionul şi l-au escortat până la frontiera ungaro-română.

În urma interceptării sale de către avioanele militare ungare, aparatul Boeing-737 a stabilit contactul cu controlul de trafic aerian la ora locală 11:36 (09:36 GMT), a adăugat ministerul citat.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Flightradar24.com, zborul Munchen-Sibiu era operat de compania română de transport aerian TAROM.

ALERTĂ METEO | Ploi abundente şi furtuni în minivacanţa de 1 Mai

Meteorologii au emis o alertă de ploi abundente şi furtuni, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seară, scrie romaniatv.net

Potrivit ANM, în intervalul 29 aprilie, ora 10:00 – 30 aprilie, ora 18, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Fenomenele se vor semnala cu precădere în zonele de deal și de munte, precum și în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și local în Muntenia.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp, în special în zona Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali.

„Bătălia de la OVINE”! Cele mai tari glume de pe internet, după ce nava românească cu oi a scufundat o ambarcaţiune cu militari ruşi | „ASTA înseamnă să fii în NATO. Să ai OAIE!”

Incidentul care a avut loc, joi, în apropiere de Bosfor, între o navă care transporta oi din România și o navă rusească de spionaj a stârnit reacții pe rețelele de socializare. Astfel, internauții au postat mesaje, fotografii și au scris chiar și o baladă care ironizează evenimentul, conform romanialibera.ro

De exemplu, a fost creată o pagină similară cu Wikipedia, în care ziua marchează „Bătălia de la Ovine”, care reprezintă o „victorie decisivă a forțelor române”.

„România anunță că renunță să mai cumpere corvete. În locul lor trimitem vase cu oi să patruleze în largul coastei”, scrie un internaut. Un altul sugerează că „strategia de Apărare a țării are un nume de cod: Miorița”. Un alt internaut scrie: „La impozitul pe gospodărie, oile nu se mai pun la venit. Vor fi compensate la capitolul cheltuieli de Apărare”.

„Imagini în premieră cu trupele NATO. Aici un batalion de munte”, scrie o altă internaută, care a postat o fotografie cu mai multe oi care merg pe un drum înzăpezit de munte.

O navă-spion a Rusiei a intrat, joi, în coliziune cu un alt vas în apropierea coastelor turce ale Mării Negre. Toți cei 78 de membri ai echipajului navei ruse au fost evacuați, dar nava s-a scufundat. Nava sub pavilion Togo avea la bord 8.800 de oi şi se îndrepta spre Iordania, potrivit postului turc NTV.

 

CTP, dezvăluiri despre Ion ŢIRIAC | A spus „TE OMOR!”, nici mai mult, nici mai puțin. Vă dați seama cum arată Țiriac când spune asta

Cristian Tudor Popescu a criticat la Digi24 atitudinea lui George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, dar și a jucătoarelor Sorana Cîrstea și Irina Begu în scandalul generat de Ilie Năstase la Fed Cup. Jurnalistul a povestit o întâmplare petrecută în anii când Ilie Năstase și Ion Țiriac erau „zeii” intangibili ai tenisului românesc. „E, atât domnul Năstase, cât și domnul Țiriac se cred în acea perioadă. Nu mai e perioada asta. Acum, pentru așa ceva, plătești. S-a mai schimbat lumea”, a spus Cristian Tudor Popescu, conform digi24.ro

„Ilie Năstase este un soi de copil al naturii”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24, comentând scandalul de la Fed Cup ale cărui ecouri încă nu s-au stins. „Ce poți să-i ceri lui Ilie Năstase? A trăit întotdeauna în altă lume. În momentul în care îl pui într-o funcție dintr-asta, în care el nu conștientizează despre ce e vorba….ce să spun? A fost groaznic ce a făcut…Nu avea ce să caute în funcția aia”,  este de părere jurnalistul.

„Însă, dincolo de Ilie, problema este aici a reacțiilor unor personaje. Știți că atât lui Ilie Năstase, cât și lui Ion Țiriac, în anii 70, nu puteai să le spui sub nicio formă că au greșit cu ceva, pentru că în momentul ăla, te-ai dat cu dușmanii, cu străinii, cum să greșească Ilie Năstase?! Indiferent ce ar fi făcut Ilie. Că înjura de rupea la Wimbledon și puteai să-i citești pe buze, la televizor, diverse cuvinte, acolo, în românește, că înjura și în engleză, și în română, fără nicio problemă… De altfel, și Ceaușescu i-a atras atenția, la întoarcerea în țară, domnu’, vorbiți mai frumos, că reprezentați România. Dar puteai să-i spui ceva lui Ilie? Ilie a făcut ce-a vrut în anii ăia. Ca și Ion Țiriac, de altfel, de care îmi amintesc că i-a spus unui american, în finala Cupei Davis…un american i-a strigat din tribune, e adevărat, la o minge foarte importantă, „Just in time, old man”, adică „Era și timpul, bătrâne!”…și Țiriac s-a întors către tribune și i-a spus Dacă pierd ghemul ăsta – și vă dați seama cum arată Țiriac când spune asta – te omor!”. Eram lângă el, că eram copilul lui de mingi”, a povestit Cristian Tudor Popescu. „Te omor, nici mai mult, nici mai puțin. Dar nu a luat niciun avertisment, niciun…, nicio problemă”, a arătat CTP.

„E, atât domnul Năstase, cât și domnul Țiriac se cred în acea perioadă. Nu mai e perioada asta. Acum, pentru așa ceva, plătești. S-a mai schimbat lumea. Or, să văd atitudinea Federației Române de Tenis, domnul George Cosac n-aude, n-a vede, nu știu, n-am văzut, parcă n-ar fi fost în tribuna oficială și nu știe foarte exact ce-a spus Ilie Năstase! Nu știu, nu cunoaștem, așteptăm să primim hârtie scrisă, nu cunosc. Domnul Țiriac la fel: nu știu ce a spus Ilie Năstase. E, acum, că a aflat, ce-o fi zicând? Vă spun eu ce zice: nimic! N-o să zică nimic dl. Țiriac!”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a mărturisit, pe de altă parte, că l-a durut s-o audă pe Sorana Cîrstea spunând e, suntem națiune mică! „Ați mai auzit asta?” întreabă CTP retoric.  „Și Sediul ITF e la Londra”, dă el un alt exemplu din declarațiile Soranei Cîrstea. „A? Soros? Bruxelles-ul? Ce să facem, așa ne-am obișnuit noi, românii, să fim persecutați. Da? Cred că dânsa e convinsă că au fost plătiți din străinătate manifestanții din piețele României”, a punctat Cristian Tudor Popescu, făcând aluzie la discursul pe care l-au avut Liviu Dragnea și alți lideri PSD când au fost amplele manifestații antiguvernamentale din Piața Victoriei.

„Și închei cu gestul altei jucătoare – astea m-au durut cel mai mult, pentru că sunt tinere jucătoare: Irina Begu, la sfârștiul partidei cu Heather Watson, nu se duce să dea mâna cu adversara și nu se duce să dea mâna cu arbitrul, așa cum se întâmplă în tenis prin tradiție, prin fair-play, printr-o lege nescrisă, de când e tenisul tenis. Ei, astea au fost lucruri care m-au întristat aproape mai mult decât măscările lui Ilie”, a punctat Cristian Tudor Popescu.

EXPLOZIV! Serbia își retrage ambasadorul de la Paris în scandalul criminalului de război-Sebastian Ghiță | DISCUȚII CU RUSIA Video

Decizia instanței franceze din Colmar de a-l nu extrăda în Serbia pe fostul șef al Armatei de eliberare și premier din Kovoso, Ramush Haradinaj,  considerat criminal de război de Belgrad este rușinosă, scandaloasă, ilegală și absolut nedreaptă, a declarat joi seară președintele ales al Serbiei, Aleksandar Vucic. El a anunțat că ambasadorul sârb la Paris va fi rechemat pentru consultări și va fi înaintată o notă de protest Ministerului de externe francez, informează televiziunea oficială sârbă RTS, conform flux24.ro

Președintele ales al Serbiei, Aleksandar Vucic, a precizat că devine inutil să mai vorbească despre înțelegerile semnate privind cooperarea și parteneriatul strategic dintre cele două țări.

Vucic a mai anunțat că va avea joi noaptea o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pe acest subiect, mai spune televiziunea sârbă.

Haradinaj a apărut ca o posibilă temă de negociere dintre România și Serbia privind extrădarea lui Sebastian Ghiță, conform unor surse citate de FLUX 24.

Potrivit surselor FLUX 24, Serbia a insistat anterior ca România să intervină la aliații francezi pentru extrădarea lui Haradinaj la Belgrad.

VIDEO: DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI ALES AL SERBIEI:

Președintele ales al Serbiei, care în prezent este premier până la instalarea oficială, a afirmat că în zilele următoare va trimite o scrisoare tuturor statelor membre ale ONU subliniind raționamentul juridic al Serbiei.

Aflat în Franța de câteva luni Haradinaj a primit între timp cetățenia albaneză, dar Serbia a afirmat că nu ține cont de această decizie.

Controlul judiciar în cazul lui Haradinaj a fost ridicat și el este liber să se întoarcă în țara sa, conform deciziei de joi a instanței franceze.

El a ajuns în Kosovo joi seară și a fost la un miting de susținere la Priștina, în Kosovo.

Haradinaj, 48 de ani, a fost reținut la 4 ianuarie de către poliția franceză, în virtutea unui mandat de arestare emis de autoritățile de la Belgrad, la sosirea sa pe teritoriul Franței, prin aeroportul franco-elvețian Bâle-Mulhouse (est).

Ramush Haradinaj a fost achitat în 2008 și 2012 de Tribunalul Penal Internațional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, care l-a judecat pentru crime de război comise în 1998. Serbia a cerut însă extrădarea sa pentru a-l judeca pentru fapte petrecute în 1999.

Kosovo, provincie sârbă cu populație majoritar albaneză, și-a proclamat în 2008 independența, nerecunoscută nici astăzi de Belgrad. Conflictul armat dintre forțele care au luptat pentru independența Kosovo și armata sârba s-a soldat cu 13.000 de morți între 1998 și 1999.

Demonstrații de protest au avut loc în Serbia joi seară față de decizia justiției franceze.

Cozmin Gușă, dezvăluiri BOMBĂ din culisele alegerilor | Geoană avea 1000 de voturi şi Băsescu 200. Ion Iliescu l-a trădat pe Geoană, în baza unui şantaj şi a unui beneficiu: închiderea dosarului Revoluţiei!

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere de la Realitatea TV, că vizita lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vîntu cu o seară înainte de dezbaterea pentru alegerile prezidenţiale din 2009 reprezintă un eveniment unghiular în societatea românească. „Acea vizită a fost o vizită pe care Vîntu nu a cerut-o. Cel care s-a repezit a fost Geoană”, a dezvăluit acesta, potrivit stiripesurse.ro

„Din ambiţia multor oameni de a vorbi, de altfel foarte legitimă, despre alegerile din 2009 şi marea fraudă de atunci îşi permit să citeze evenimente pe care nu le-au trăit şi pe care nici măcar nu le-au analizat suficient şi se distorzionează foarte mult din ceea ce ar trebuie să se afle, pentru că a fost un eveniment unghiular în societatea românească, care ne-a marcat şi a dus statul român acolo unde la dus, adică foarte jos. Evenimentul care este considerat fatidic, dar nu a fost, de fapt, al vizitei lui Mircea Geoană la Vîntu a avut loc cu o zi înainte de dezbatere, după o vizită la Iaşi, care a fost de mare succes, şi după emisiunea lui Mihai Gâdea, o emisiunea reuşită la Antena 3, urmând ca a doua zi să se desfăşoare marea dezbatere a alegerilor prezidenţiale din 2009, negociată cu staff-urile de campanie”, a explicat Cozmin Guşă.

„Acea vizită de seară a fost o vizită pe care Vîntu nu a cerut-o. Exista o convenţie făcută între mine, Vîntu şi Geoană care presupunea ca Vîntu să nu se mai amestece în campania electorală întrucât era o fire vulcanică şi nu se pricepea la politică. Acea convenţie a fost respectată cu sfinţenie de către Vîntu. Cel care s-a repezit, din păcate, către reşedinţa lui Vîntu, fără să anunţe pe nimeni, a fost Mircea Geoană”, a spus Cozmin Guşă.

„Din nefericire, atunci când a plecat de la Antena 3, Geoană era urmărit de două echipaje, unul plătit şi angajat de Elena Udrea, şi celălalt echipaj al staff-ului, să spun aşa, pentru că nu ştiu dacă era al SRI-ului sau al altcuiva, care urmărea atât maşina paparazzilor, cât şi maşina lui Geoană. Iar Geoană cu maşina lui a aterizat pur şi simplu în faţa casei lui Vîntu, sunându-l pe Vîntu din maşină şi spunându-i că ar dori să vorbească, să se relaxeze înainte de dezbatere. Când a ajuns în faţa reşedinţei lui Vîntu de acolo ieşea o doamnă, o colegă din presă, care din cauza emoţiilor, probabil, şi-a scăpat toate dosarele pe jos. Când le-a ridicat a văzut nişte blitz-uri şi şi-a dat seama că întâlnirea este monitorizată şi l-a anunţat pe Vîntu”, a afirmat consultantul politic, adăugând că Vîntu l-a rugat de Geoană să îl anunţe pe el de vizită chiar a doua zi dimineaţa. „Nu am aflat aceste lucruri dimineaţa, ci după-amiază de la Dan Tapalagă. Nu am aflat de la Mircea Geoană că s-a dus la Vîntu, nici de la Vîntu pentru că el s-a bazat că voi afla de la Mircea Geoană. Acest detaliu ne-a pus într-o situaţia dificilă şi nu am avut o strategie pentru dezbaterea de seară. Acestea sunt detaliile întâlnirii, vor suporta multe discuţii: de ce s-a dus Geoană la Vîntu, de nu am aflat de întâlnire în acea dimineaţă, de ce Geoană nu a ajuns mai devreme la dezbaterea finală pentru ca să putem remedia, cel puţin din punctul de vedere al comunicării, această întâlnire cu Vîntu”, a detaliat Cozmin Guşă, explicând că nu acolo s-au pierdut însă alegerile.

„Episodul mai grav s-a petrecut după dezbatere, când în cursul analizei acelei dezbateri la care au participat şi doi jurnalişti – Cătălin Tolontan şi Cristian Tudor Popescu – şi, atenţie, inopinant Liviu Dragnea, la Realitatea TV, care nu i-a luat deloc apărarea lui Mircea Geoană. Acolo, Sorin Ovidiu Vîntu a intervenit în direct şi a devoalat relaţia lui de prietenie veche cu Mircea Geoană”, a mai precizat acesta, explicând că devoalarea prieteniei venea după ce Geoană spunea într-un interviu luat de Călălin Tolontan că Vîntu este un personaj malefic cu care nu vrea să aibă de a face şi că acel fragment a fost folosit de cei doi jurnalişti.

Cozmin Guşă a mai explicat că Traian Băsescu ştia că nu şi-a făcut mandatul, că nu mai are susţinere la nivelul populaţiei şi a încercat tot ceea ce era posibil prin intermediarii săi ca să reuşească să impresioneze. „Traian Băsescu a făcut mai mult decât atât, a încercat să terorizeze oamenii care ar fi preferat să nu îl ajute sau ar fi vrut să îl trădeze”, a explicat consultantul politic.

De asemenea, acesta a spus că Mircea Geoană nu a luptat corect pentru victoria sa. „Îmi pare rău că trebuie să spun asta după atâta timp. Eu nu am să îi reproşez decât un singur episod o vizită la Moscova de care nu am ştiut, pe care a executat-o în complicitate cu Viorel Hrebrenciuc şi cu Radu Mazăre, vizită care nu era deloc necesară şi vizită care a fost făcută fără ca eu să ştiu”, a declarat acesta.

Cozmin Guşă a mai precizat că nu i-a reproşat acest lucru direct lui Mircea Geoană, întrucât nu a mai vorbit cu el trei ani de la alegerile din 2009. „Eu fiind perdantul de serviciu, a trebuie să mă duc la Chişinău să câştig nişte alegeri pentru a mă reabilita”, a completat acesta.

„Nu uitaţi că după asta, Mircea Geoană a fost decapitat de înscăunarea la PSD a lui Victor Ponta care înainte de februarie 2010 era de facto şi de iure preşedintele UNPR, Gabriel Oprea fiind preşedintele executiv. Dintr-un capriciu al sistemului s-a spus că băiatul ăsta, Victor Ponta, care a trădat atât de bine în 2009 cu ocazia alegerilor merită răsplătit”, a afirmat Cozmin Guşă, adăugând că Congresul PSD s-a destabilizat şi a fost ales Ponta, care a făcut un joc dublu împreună cu Sebastian Ghiţă: „stăteau zilnic în sediul PSD şi ofereau informaţii lui Traian Băsescu”.

Legat de PSD-ul, Cozmin Guşă a precizat că a jucat de partea lui Mircea Geoană. „Cel care l-a trădat este cel căruia i s-a făcut o mare favoare în 2009 prin închiderea dosarului Revoluţiei: Ion Iliescu. Orice ar spune Ion Iliescu, a trădat în baza unui şantaj şi a obţinut un beneficiu”, a mai explicat acesta.

„Anul 2009 a fost un an în care toată lumea a trădat pe toată lumea doar în scopul de a-şi perpetua mandatele persoanele şi mă refer la oameni din sistem puşi de Traian Băsescu, la Traian Băsescu care a mai primit un mandat deşi în primul nu a făcut nimic din ceea ce promisese. Cel care trebuie să se revolte cel mai tare de fraudare, Mircea Geoană, a avut un joc extrem de timid, pe care niciodată nu l-a înţeles”, a declarat Cozmin Guşă.

Cozmin Guşă a mai afirmat că probele privind alegerile din 2009 sunt foarte clare. „Probele constau în procesele verbale în care scorurile erau inversate: adică într-o secţie de votare Geoană avea 1000 de voturi şi Băsescu 200 se treceau invers, adică Băsescu 1000 şi Geoană 200 de voturi. Asta se putea verifica doar prin renumărarea voturilor, iar Curtea Constituţională ar fi trebuit să dea drumul la această renumărare, însă nu a făcut acest lucru”, precizat consultantul politic, adăugând că dacă se va face acea comisie parlamentară ar fi extraordinar şi s-ar putea discuta despre felul în care a fost fraudat votul românilor.

„Au mai fraudat şi altă dată, dar acum sunt probe evidente şi iscate de către beneficiarul acestei fraudări”, a completat Cozmin Guşă.

„Eu nu am ştiut nici despre vizita lui Geoană la Moscova, nici despre vizita lui Geoană la Vîntu făcută într-un mod total inadecvat după un interviu ca la carte luat de Tolontan. În acel interviu a mai fost un element important referitor la justiţie. El a spus că la DNA poate să fie Daniel Morar în continuare, însă la Parchetul General doamna Laura Codruţa Kovesi nu mai poate fi susţinută din cauza avizului negativ al CSM”, a mai explicat consultantul politic.

După aproape o săptămână de la izbucnirea SCANDALULUI de la Fed Cup, Ilie Năstase îşi cere scuze | Reacţia mea a fost spontană. Viaţa mea rămâne dedicată tenisului şi publicului său

Ilie Nastase si-a cerut scuze, intr-un mesaj postat in romana si in engleza,  pe contul oficial de Facebook, dupa seria de declaratii sexiste si rasiste incepute in week-end-ul trecut, dar considera in continuare ca subiectul a fost „exagerat de presa”, conform HotNews.ro

Acesta afirma ca declaratiile facute la Fed Cup „au starnit, pe buna dreptate, controverse si suparare in cadrul publicului, al presei si, cel mai dureros, al lumii sportului alb”, insa spuenc ca „in spatele lor se afla doar dorinta” sa
„de a apara interesele echipei Romaniei si ale tenisului romanesc”.

Iata mai jos mesajul postat de Ilie Nastase:

„In ultimele zile, numele meu si situatia neplacuta creata la meciul Romania – Anglia din cadrul Fed Cup in urma declaratiilor mele au fost prezente in presa nationala si internationala. Nu doresc sa contest reactiile negative pe care le-am primit, dar as vrea sa aduc cateva cuvinte acum, dupa o perioada de gandire pe aceasta tema.

Aveam 5 ani cand am luat prima racheta in mana. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decat un sport sau o profesie. A fost viata mea, si pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din pacate, acum, la 70 de ani, am reusit sa fac ceva ce nu mi-am dorit si nu mi-am imaginat posibil: sa simt ca tenisul se indeparteaza de mine.

Zilele trecute au fost dificile. Declaratiile mele din cadrul meciului Fed Cup au starnit, pe buna dreptate, controverse si suparare in cadrul publicului, al presei si, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi incerca sa apar cuvintele, dar va asigur ca in spatele lor se afla doar dorinta mea de a apara interesele echipei Romaniei si ale tenisului romanesc.

Ceea ce s-a intamplat la Constanta a fost exagerat de catre toate partile. Totusi, Joanna Konta nu avea dreptul sa vorbeasca cu arbitrul de scaun, asta putea sa faca doar capitanul echipei. I-am cerut, in mod civilizat, cateva explicatii, iar el m-a trimis in tribuna, unde mi s-a ridicat calitatea de capital al echipei Romaniei. Dupa acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu inteleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat si in cadrul carui punct al regulamentului.

Acelasi lucru s-a intamplat si cu subiectul despre Serena: a fost exagerat de catre presa. O stimez pe Serena si o respect. Este una dintre cele mai mari jucatoare de tenis din toate timpurile si stiu cata munca este in spatele acestor rezultate. La conferinta de presa am fost intrebat ce parere am despre faptul ca Serenea este insarcinata. Eu atunci am aflat pentru prima data acest lucru, iar reactia mea a fost spontana.

Stiu ca nimic nu poate scuza cu adevarat vorbele mele – nici tensiunea unui meci la varf, nici atitudinea nonconformista pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situatiei. Dar viata mea ramane dedicata tenisului si publicului sau si va rog sa acceptati, atat cat se poate, scuzele mele.

Cu respect,
Ilie Nastase”

La conferinta de presa de vineri, dinaintea partidei Romania – Marea Britanie din Fed Cup, in timp ce Simona Halep raspundea in engleza unor intrebari referitoare la faptul ca Serena Williams este insarcinata, Ilie Nastase s-a adresat in limba romana unui membru al echipei: „Sa vedem ce culoare are. Ciocolata cu lapte?”.

Dupa ce presa britanica a scris despre aceasta afirmatie, Federatia Internationala de Tenis (ITF) a deschis o investigatie.
Sambata, in prima zi a intalnirii, Ilie Nastase a avut un conflict cu arbitrii si cu Johanna Konta si cu capitanul-nejucator Anne Keothavong. El a fost scos de pe arena de oficialii partidei, iar Federatia Internationala de Tenis (ITF) i-a ridicat acreditarea. El nu a mai fost capitanul echipei Romaniei la meciurile de duminica.

Federatia Internationala de Tenis a anuntat, duminica, pe contul oficial de Twitter, ca Ilie Nastase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la intalnirea de Fed Cup Romania – Marea Britanie, astfel ca nu va avea acces la competitiile ITF si nu va primi acreditare.

Luni, jucatoarea americana de tenis Serena Williams, locul 1 mondial, s-a declarat dezamagita de comentariile rasiste facute de Ilie Nastase despre ea si despre copilul ei nenascut.

„Ma dezamageste sa aflu ca traim intr-o societate in care oameni ca Ilie Nastase pot face astfel de comentarii rasiste la adresa mea si a copilului meu nenascut si comentarii sexiste impotriva colegelor mele. Am spus-o o data si o voi spune din nou, lumea a ajuns atat de departe, dar totusi mai are mult de parcurs. Da, am depasit atat de multe bariere, dar sunt inca multe inainte. Aceasta sau oricare alta nu ma va opri in a pune iubire, lumina si pozitivitate in tot ceea ce fac. Voi continua sa iau atitudine si sa ma ridic pentru ceea ce este drept. Multumesc cu umilinta ITF pentru atentia pe care o acorda tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea sprijinul meu total”, a postat, luni, Serena Williams, pe contul ei de Instagram, potrivit BBC.

In mesajul ei, Williams a inclus cateva versuri din poezia „Totusi ma ridic” (Still I Rise) a luptatoarei americane pentru drepturile civile Maya Angelou: „Nu mi-e frica, spre deosebire de tine. Vezi, nu sunt o lasa. <Te deranjeaza impertinenta mea? De ce esti inconjurat de intuneric? Ma poti lovi cu cuvintele tale… poti incera sa ma ucizi cu ura ta, dar, la fel ca aerul, ma voi ridica.>”
Williams a anuntat, saptamana trecuta, ca este insarcinata in 20 de sapatamani. Ea este logodita si urmeaza sa se casatoreasca cu Alexis Ohanian, co-fondatorul retelei de socializare Reddit.

NAŞUL TV convoacă Adunarea Generală a Acţionarilor

CONVOCATOR

Presedintele Consiliului de Administratie al S.C.NASUL, PRIETENII DE PRETUTINDENI SI ASOCIATII S.A.inmatriculta sub nr.J 40/5102/2012 avand C.U.I. 30151536 , in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 forma republicata si modificata si ale Actului Constitutiv al Societatii,convoaca in data de 02.06.2017 , ora 13.00 la adresa din Bucuresti, P-ta Presei Libere nr.1,corp A3, etaj 4,sector 1 , Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Societatii, cu urmatoarea Ordine de zi:

1. Prezentarea, dezbaterea si aprobarea situatiilor financiare pentru exercitiul financiar 01.01.2016-31.12.2016.
2. Prezentarea Raportului de Actvitate al Consiliului de Administratie pentru exercitiul financiar 01.01.2016-31.12.2016.
3. Aprobarea descarcarii de gestiune a Consiliului de Administratie pentru exercitiul finaciar 01.01.2016-31.12.2016.
4. Aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli pentru exercitiul financiar 01.01.2017-31.12.2017.
5. Numirea unui cenzor prin Cabinet Auditor Financiar si Expert Contabil –RO 20972003, in persoana domnului Nica C. Dumitru.
6. Diverse.

Adunarea se convoaca pentru toti actionarii inregistrati in Registrul actionarilor la sfarsitul zilei de 01.06.2017.
Documentele si informatiile referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi vor fi consultate incepand cu data de 29.04.2017 la sediul din Casa Presei: P-ta Presei Libere nr.1, corp A3, etaj 4, sector 1, Bucuresti.

Formularul de procura speciala pentru reprezentarea in Adunarea Constitutiva se va obtine de la sediul societatii, procurile speciale in original si instructiunile de vot urmand a fi depuse la societate inainte de adunare.

In cazul neintrunirii cvorumului la prima convocare, urmatoarea Adunare Generala se convoaca pentru data de 03.06.2017 in acelasi loc si la aceeasi ora.

Radu Moraru,
Presedintele Consiliului de Administratie

Donald Trump, anunţ îngrijorător | „Un conflict major cu Coreea de Nord este posibil”

Donald Trump, preşedintele american, a declarat că un conflict major cu Coreea de Nord este posibil în cadrul confruntării în privinţa programului nuclear şi balistic al statului asiatic, dar acesta ar prefera un rezultat dilomatic al disputei, informează Reuters, conform realitatea.net

”Există posibilitatea să sfârşim prin a avea un conflict major cu Coreea de Nord. Indiscutabil”, a afirmat acesta reporterilor agenţiei de presă britanice, cu ocazia unui intevriu ce a avut loc în Biroul Oval.

Cu toate acestea, Trump a adăugat că şi-ar dori o rezolvare paşnică a crizei ce a afectat mai mulţi preşedinţi americani.

”Ne-am dori să rezolvăm lucrurile în mod diplomatic, dar este foarte dificl”, a mai spus acesta, citat de Mediafax.

Tensiunile s-au agravat considerabil în ultimul timp în Peninsula Coreeană după o serie de tiruri cu rachete ale Phenianului și avertismentele Washingtonului, potrivit cărora opțiunea militară este „pe masă”.

SUA tocmai au afirmat totuși că este necesar să se înăsprească sancțiunile cu scopul de a se relua dialogul. Șeful comandamentului american în Pacific, amiralul Harry Harris, a spus că regimul de la Phenian trebuie „readus la rațiune, nu îngenuncheat”.

Casa Albă așteaptă din partea Chinei să facă mai mult pentru a modera ambițiile nucleare ale aliatului său, dar Beijingul este furios din cauza desfășurării THAAD, care amenință — potrivit lui — echilibrul regional și propriile sale capacități balistice.

Gigi Becali, ACUZAŢII incredibile la adresa fostului şef SRI | „I-am dat bani lui George Maior”

Dezvăluiri halucinante în direct ale patronului Stelei, Gigi Becali. În direct la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu, milionarul a devoalat faptul că i-a dat 10.000 de dolari fostului şef SRI, George Maior. Acest lucru s-ar fi întâmplat cu şapte ani înainte ca Becali să intre la puşcărie. Cu câteva zile înainte de a fi condamnat, Becali l-a sunat pe Maior, dar acesta nu i-a mai răspuns la telefon, conform stiripesurse.ro

„Eu trebuia să mă întâlnesc cu Maior înainte să mă condamne. Mi-a zis că mă sună el marţi şi marţi nu m-a mai sunat. Nu mi-a mai răspuns Maior minicinosul. Eu cu 10 ani înainte i-am dat 10.000 de dolari, l-am sponsorizat pe tatăl lui pentru o casă. Maior, mincinosul. Nu mi-a mai răspuns la telefon.”, a spus Becali.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă